
Pret intreg
35,00 Lei


Pret intreg
25,00 Lei
Atunci voi turna peste casa lui David și peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare și de rugăciune și își vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu și-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut.
Zaharia 12:10
Cu toții am avut perioade în care ne rugam mult, ne trezeam dimineața să studiem, iar gândul că putem sta de vorbă cu Dumnezeu ne atrăgea. Ne liniștea. Ne făcea plăcere să stăm în prezența lui Dumnezeu, acasă la noi. Viața noastră parcă înflorea. Ne rugam pentru cei din jurul nostru și vedeam cum Dumnezeu lucrează.
Apoi, ceva se întâmpla și totul începea cu o zi de compromis. Îți vine să spui că nu e mare lucru, dar în ziua aceea ai cea mai mare nevoie de susținere pentru a rămâne lângă Hristos. Știți despre ce vorbesc. Psalmii 106:13 spune așa: Dar au uitat curând lucrările Lui și n-au așteptat împlinirea planurilor Lui.
Multe lucruri din lumea aceasta ne fac să ne luăm gândul de la Dumnezeu și să uităm de minunile pe care El le-a realizat în viața noastră, de momentele-cheie în care ne-a susținut și în care a fost ajutorul nostru. Atunci, pericolul pândește la ușă. Rugăciunea are și rolul acesta, de a ne aduce aminte de cât de puternic este Dumnezeu, de modul în care El a lucrat în viața mea în trecut și de asigurarea că îmi vrea binele veșnic.
Odată despărțit de Dumnezeu, mă aflu în prăpastia vieții de credință, fiindu-mi imposibil să mă ridic prin puterile mele.
Domnul spune, prin Zaharia, că până și dorința de pocăință și nevoia de rugăciune sunt un dar de la Dumnezeu. Poate că L-ai străpuns pe Hristos de atâtea ori. Astăzi Dumnezeu dorește să toarne peste tine un duh de rugăciune, un duh de îndurare. Lacrimile sunt firești atunci când L-ai străpuns pe Dumnezeu prin alegerile tale, dar nu uita că, prin rugăciune, Dumnezeu vrea să îți întorci privirea spre El. Indiferent cât de grav îți este păcatul, cât de mare îți este trădarea, Dumnezeu te așteaptă.
Doamne, toarnă peste noi un duh de rugăciune! Amin.
Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor. Astfel dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.
1 Corinteni 10:11,12
Dintre toate adevărurile Bibliei, niciunul nu este prezentat mai clar decât acela că și o singură îndepărtare de la ce este drept aduce cu sine primejdii, atât pentru cel ce face răul, cât și pentru toți cei pe care-i atinge influența lui. Puterea exemplului este imensă, iar când este pusă în slujba tendințelor rele ale firii noastre, devine aproape irezistibilă.
Cel mai puternic bastion al viciului în lumea noastră nu este viața nelegiuită a unui păcătos abandonat sau a unui paria degenerat, ci acea viață care, altminteri, pare virtuoasă, onorabilă și nobilă, dar în care este cultivat un păcat, în care este îngăduit un viciu. Pentru sufletul care se luptă în secret cu o ispită enormă și se află chiar pe marginea prăpastiei, un asemenea exemplu este unul dintre cele mai puternice imbolduri spre păcat. Cel care, având concepții înalte despre viață, adevăr și onoare, încalcă totuși de bunăvoie un singur principiu din legea sfântă a lui Dumnezeu își transformă darurile nobile într-o momeală spre păcat. Geniu, talent, compasiune, chiar și acte de generozitate pot fi în felul acesta capcane prin care Satana ademenește suflete în prăpastia ruinei.
Din acest motiv, Dumnezeu a lăsat atâtea exemple care arată la ce rezultate duce chiar și o singură faptă greșită. De la povestea tristă a acelui singur păcat care a adus în lume moartea, nenorocirea și pierderea Edenului până la istoria celui care L-a vândut pe Domnul slavei pentru 30 de arginți, biografiile Bibliei abundă în astfel de exemple, plasate ca niște semnale de avertizare lângă drumurile care se despart de cărarea ce duce la viață. …
Viețile acestor oameni declară ceea ce orice om va înțelege într-o zi, și anume că păcatul aduce numai rușine și pierdere, necredința înseamnă eșec, dar mila lui Dumnezeu coboară în abisurile cele mai adânci, iar credința înalță sufletul care se pocăiește până la onoarea de a se numi fiu al lui Dumnezeu (Educație, pp. 150–151).
Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea, au găzduit, fără să știe, pe îngeri.
Evrei 13:2
Știați că în limba latină cuvintele „ospitalitate”, „spital” și „azil” au o rădăcină comună – ospis – care înseamnă „oaspete”? În Orient sunt două responsabilități sacre încă din vremurile antice: ospitalitatea și onoarea familiei.
Arheologii apreciază că Cina a fost împărțită de Isus, în camera de sus, într-o clădire din Ierusalim numită mai târziu cenaclu (lat. cenaclum – „camera de sus”; de la cena – „cină”). Ce flacără arde în cenaclul familiei tale? Arde ospitalitatea în camera de sus a casei în care locuiești?
Alți specialiști consideră că evenimentul important al serbării Paștelui și al instituirii Cinei Domnului a avut loc în casa Mariei, mama lui Ioan Marcu. Această casă era situată în Orașul de Sus, cartierul oamenilor bogați din Ierusalim. În același loc s-ar fi adunat apostolii și la Cincizecime: „…erau toți împreună în același loc” (Faptele 2:1) sau când mijloceau pentru eliberarea lui Petru: „După ce și-a dat bine seama de cele întâmplate, s-a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis și Marcu, unde erau adunați mulți laolaltă și se rugau” (Faptele 12:12). Maria pare să fi fost o femeie înstărită, întrucât avea o casă destul de mare ca să poată servi drept loc de adunare pentru prima comunitate creștină din Ierusalim. Ea s-a pus la dispoziția Domnului cu toată inima. Cel mai probabil că Isus și ucenicii au fost găzduiți de mai multe ori în casa Mariei. Prezența Mântuitorului în casa lor și-a pus amprenta asupra adolescentului Marcu. Ospitalitatea Mariei a însemnat primirea Străinului ceresc în casă și, mai ales, în viața ei și a tânărului Marcu. Un tânăr pe deplin atașat de Isus, pe care-L urmează oriunde! Un misionar câștigat pentru cauza lui Dumnezeu! Un evanghelist care consemnează în scris viața lui Isus!
Fii astăzi mâinile, picioarele și ochii lui Isus! Pune-ți o cameră din casa ta la dispoziția Sa!
Ceea ce este imposibil pentru oameni este posibil pentru Dumnezeu.
Luca 18:27 (NTR)
Vara anului 2015 a reprezentat un popas de binecuvântare la Ploiești. Nu știa nimeni decât Dumnezeu că educația adventistă se afla atunci pe muchia dintre frumos și preafrumos. După prima întâlnire cu cei care aveau de spus un cuvânt greu în privința aceasta, nu se întrezărea nicio speranță. Timpul trecea, iar planul lui Dumnezeu nu atârna de mulți oameni.
După așezarea documentelor în dosarul pentru ARACIP, în locul autorizațiilor ISU și DSP, aveam doar câte un număr de înregistrare, deoarece timpul nu a permis eliberarea documentelor finale.
Unii cu speranță, alții fără, ne-am rugat ca ARACIP-ul să ne accepte și fără aceste documente. După trei zile, primim un răspuns care a dezechilibrat puțin credința noastră: „Termen 15 zile pentru trimiterea autorizațiilor” menționate. 15 zile era un timp irealizabil, deoarece eliberarea acestor documente dura între o lună și șase luni.
Și atunci Dumnezeu a demonstrat familiei adventiste (și nu numai) din Ploiești că El este un Dumnezeu al imposibilului. Și bucuria a fost mare când documentele au sosit chiar în ziua a 14-a de la depunerea dosarului. A fost programată vizita ARACIP, aceasta a decurs neașteptat de bine și acum așteptam deschiderea anului școlar.
Satana a fost furios de această rază de lumină ce străbătea norii groși. A fracturat cu deplasare mâna unui copilaș, a trecut prin emoțiile unui diagnostic și pe adulți, dar Dumnezeu a triumfat.
Începutul a fost timid, dar sigur:
- 2015: 22 de elevi + 10 pe parcursul anului școlar;
- 2016: 64 de elevi;
- 2017: peste 100 de elevi.
Astăzi, în 2022, Școala Gimnazială „Excelsis” Ploiești numără 170 de elevi și preșcolari, aproape capacitatea maximă a școlii.
Bucuria este din ce în ce mai mare atunci când elevi din școală încheie legământ cu Domnul prin botez, când unii profesori s-au întâlnit cu Isus Hristos la școală și unul dintre ei studiază în vederea botezului.
Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru acest parcurs!
Dumnezeu poate face și pentru tine lucruri imposibil de realizat! Crede în El!
Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze și, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.
Proverbele 22:6
Cunoașterea lui Dumnezeu așa cum este descoperită în Cuvântul Său este cunoașterea pe care trebuie să le-o insuflăm copiilor noștri. De la primele sclipiri ale rațiunii, ei trebuie să cunoască Numele și viața lui Isus. Primele lor lecții ar trebui să-i învețe că Dumnezeu este Tatăl lor. Prima lor pregătire ar trebui să fie aceea a ascultării iubitoare. Cuvântul lui Dumnezeu să le fie citit și repetat cu respect și iubire, în părți potrivite pentru înțelegerea lor și adaptate pentru a le trezi interesul. Și, mai presus de orice, să învețe despre dragostea Sa descoperită în Hristos și despre marea ei lecție: „Dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții” (1 Ioan 4:11).
Pregătirea din cămin ar trebui întregită prin lucrarea școlii. Dezvoltarea întregii ființe, fizică, intelectuală și spirituală, și lecțiile de slujire și jertfire de sine ar trebui avute în vedere neîncetat.
Mai presus de oricare alt mijloc, slujirea pentru Hristos prin lucrurile mărunte ale experienței de fiecare zi are puterea de a modela caracterul și de a orienta viața spre frumusețea lucrării altruiste. Este lucrarea părintelui și a dascălului aceea de a trezi acest spirit, de a-l încuraja și a-l călăuzi corect. Nu li se poate încredința o lucrare mai importantă. Spiritul de slujire este spiritul cerului și îngerii se vor alătura fiecărui efort de a-l dezvolta și încuraja.
O asemenea educație trebuie să fie întemeiată pe Cuvântul lui Dumnezeu. Numai aici sunt date principiile ei în toată plinătatea lor. Biblia ar trebui să fie temelia studiului și învățăturii. Cunoașterea esențială este o cunoaștere a lui Dumnezeu și a Celui pe care L-a trimis.
Toți cei care caută să lucreze în armonie cu planul de educație al lui Dumnezeu vor avea sprijinul harului Său, prezența Sa continuă, puterea Sa păstrătoare. El spune fiecăruia: „Întărește-te și îmbărbătează-te! Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine.” „Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi” (Iosua 1:9,5) (Divina vindecare, pp. 460, 401, 405).