- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Deci ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos.
1 Ioan 1:3
Este privilegiul nostru să gustăm dulceața comuniunii cu un Salvator crucificat și înviat. Dar pentru aceasta, eul trebuie să fie supus lui Dumnezeu. Îngăduința de sine arată că Hristos nu este urmat prin purtarea crucii și renunțare de sine. Când eul se luptă din răsputeri pentru un loc mai înalt, percepția spirituală se diminuează. Ochii se întorc de la Hristos la săraca imagine de sine. Noi nu ne putem permite să ne separăm de Hristos. Trebuie să privim la Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre. (...)
În măsura în care suntem în legătură cu Hristos, această lumină prețioasă și sfântă se aprinde în sufletul nostru, până când fiecare parte a lui este luminată și noi devenim o lumină strălucitoare în lume, reflectând slava lui Hristos. Trebuie să-L păstrăm pe Hristos înaintea noastră ca exemplu de perfecțiune.
Părtășia cu Dumnezeu este viața sufletului. Acesta nu este un lucru pe care să-l putem interpreta, nu este ceva de îmbrăcat în cuvinte frumoase, care să nu ne dea o autentică experiență care să le confere cuvintelor noastre o reală valoare. Comuniunea cu Dumnezeu ne oferă într-adevăr o experiență zilnică prin care ajungem cu adevărat la bucurie deplină.
Cei care au această unire cu Hristos o vor arăta în atitudine, cuvânt și faptă. Exprimarea în cuvinte nu este nimic, dacă nu este însoțită, în vorbire și faptă, de roade. Unitate, părtășie cu alți oameni și cu Hristos – acesta este rodul adus de fiecare mlădiță din vița cea vie. Sufletul curățat, născut din nou are de adus o mărturie clară și distinctă. (...)
A-L cunoaște pe Dumnezeu înseamnă, în sensul termenului biblic, a fi una cu El în inimă și în minte, a-L cunoaște prin intermediul experienței personale, cultivând o părtășie smerită cu El ca Răscumpărător. Numai prin ascultare sinceră se poate obține această comuniune. (...)
Urmând exemplul lui Hristos de slujire neegoistă, încrezându-ne asemenea unui copilaș în meritele Sale și respectând poruncile Lui, vom primi aprobarea lui Dumnezeu. Hristos ne va rămâne în inimă și influența noastră va fi o mireasmă a neprihănirii Sale.
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.
Răspunsul se află la pagina 91 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Popoare, în orice vreme, încredeți-vă în El, vărsați-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru.
Psalmii 62:8
Rugăciunea este deschiderea inimii către Dumnezeu ca față de un prieten. Ochiul credinței Îl va vedea pe Dumnezeu foarte aproape și rugătorul poate primi dovada prețioasă a iubirii și grijii divine pentru el. Dar de ce atât de multe rugăciuni nu sunt ascultate niciodată? (...) Dumnezeu ne-a promis: „Mă veți căuta, și Mă veți găsi dacă Mă veți căuta cu toată inima” (Ieremia 29:13). Dar, din nou, El vorbește despre unii care „nu strigă către [El] din inimă” (Osea 7:14). Asemenea cereri sunt rugăciuni de formă, doar o slujire a buzelor, pe care Dumnezeu nu le acceptă. (...)
Este nevoie de o rugăciune – mai insistentă, mai fierbinte, rugăciune agonizantă – asemenea rugăciunii lui David atunci când spunea: „Cum dorește un cerb izvoarele de apă, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule” (Psalmii 42:1). „Iată, doresc să împlinesc poruncile Tale. (...) Suspin după mântuirea Ta” (Psalmii 119:40,174). „Sufletul meu suspină și tânjește de dor după curțile Domnului, inima și carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu!” (Psalmii 84:2). „Totdeauna mi se topește sufletul de dor după legile Tale” (Psalmii 119:20). Acesta este spiritul luptei în rugăciune, așa cum a fost dovedit de psalmistul regal. (...) Despre Hristos s-a spus că „a ajuns într-un chin ca de moarte și a început să Se roage și mai fierbinte” (Luca 22:44). În ce contrast cu această mijlocire a Maiestății cerului se află rugăciunile slabe și fără suflet care sunt înălțate către Dumnezeu! Multe sunt o slujire cu buzele și doar câteva au o sinceră, arzătoare și afectuoasă tânjire după Dumnezeu.
Relația strânsă cu Dumnezeu îi oferă sufletului o cunoaștere îndeaproape a voii Sale. (...) Adevărata rugăciune angajează energiile sufletului și influențează viața. Acela care își varsă astfel dorințele înaintea lui Dumnezeu simte goliciunea tuturor celorlalte lucruri de sub ceruri. „Doamne, toate dorințele mele sunt înaintea Ta și suspinele mele nu-Ți sunt ascunse” (Psalmii 38:9), a spus David. „Sufletul meu însetează după Dumnezeu.” (...) „Mi-aduc aminte și-mi vărs tot focul inimii în mine” (Psalmii 42:2,4).
Rugăciunile tale ar putea să se înalțe cu așa insistență încât să nu poată fi refuzate. Iată ce este credința!
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.
Răspunsul se află la pagina 93 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024
Soarele apune: B 18:11, CT 18:01, IS 18:03, MS 18:16, SM 18:22, DJ 18:21, AR 18:27
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Domnul este bun cu cine nădăjduiește în El, cu sufletul care-L caută.
Plângerile lui Ieremia 3:25
Prea puțini apreciază în mod corect sau își îmbunătățesc prețiosul privilegiu al rugăciunii. Noi ar trebui să mergem la Isus și să-I spunem Lui toate nevoile noastre. Putem să aducem la El micile noastre griji și dileme la fel ca pe cele mai mari frământări. Orice ar putea să ne tulbure sau să ne descurajeze, să aducem Domnului în rugăciune! Pierdem multe binecuvântări prețioase când nu aducem la Salvatorul nostru nevoile, preocupările și durerile noastre. El este un minunat Sfătuitor. Își privește biserica mereu cu profund interes și cu o inimă plină de simpatie blândă. Domnul Hristos pătrunde în adâncimea necesităților noastre. Dar nu totdeauna căile noastre sunt căile Lui. El vede rezultatul fiecărei acțiuni și ne cere să ne încredem cu răbdare în înțelepciunea Lui, nu în planurile presupus înțelepte făurite de noi. Nu înceta să te rogi! Dacă răspunsul întârzie, așteaptă-l! Așază toate planurile tale la picioarele Răscumpărătorului! Lasă-ți toate rugăciunile presante să se înalțe la Dumnezeu! Ca să fie spre slava numelui Său, ar trebui rostite următoarele cuvinte mângâietoare: „Facă-mi-se după cuvintele Tale!” (Luca 1:38).
Niciodată nu L-am putea obosi pe Hristos cu cererile noastre insistente. Noi nu ne bazăm pe Dumnezeu pe cât ar trebui. Să lăsăm nerostit orice cuvânt de nemulțumire! În timp ce așteptăm înaintea lui Dumnezeu, să exprimăm credință și curaj! (...) Teme-te de îndoială, altfel aceasta devine un obicei care îți va distruge credința! A fi în legătură cu Tatăl ceresc poate părea un lucru întunecos, misterios și inexplicabil; cu toate acestea, noi să ne încredem în El!
Oh, cât de prețios este Isus pentru cel care se încrede în El! Dar mulți umblă în întuneric pentru că și-au îngropat credința în umbra lui Satana. (...) Niciodată, pentru niciun moment să nu-i dăm lui Satana ocazia să creadă că puterea lui de a ne descuraja și deranja este mai mare decât puterea lui Hristos de a ne ridica și întări! (...)
Fiecare rugăciune sinceră înălțată este împletită cu rezultatele benefice ale sângelui lui Hristos. Dacă răspunsul este altul, aceasta se întâmplă pentru că Dumnezeu dorește ca noi să arătăm o încredere sfântă când cerem împlinirea cuvântului Său. Credincios este Cel ce a făgăduit. El nu va dezamăgi niciodată pe omul care este cu totul subordonat Lui.
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.
Răspunsul se află la pagina 94 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024
Soarele apune: B 18:12, CT 18:02, IS 18:05, MS 18:17, SM 18:23, DJ 18:22, AR 18:29
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Cereți, și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide.
Matei 7:7
De ce nu primim mai mult de la Cel care este sursa de lumină și putere? Ne așteptăm la prea puțin. (...)
Noi nu valorificăm așa cum ar trebui puterea și eficiența rugăciunii. „Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite” (Romani 8:26). Dumnezeu dorește să venim la El în rugăciune, să ne poată ilumina mintea. Doar El ne poate da idei clare despre adevăr. Numai El ne poate înmuia și supune inima. El poate stimula înțelegerea ca să deosebim adevărul de eroare. Poate statornici mintea șovăitoare și să-i dea înțelegerea și credința care o va trece testul. Roagă-te deci, roagă-te neîncetat! Domnul care a auzit rugăciunea lui Daniel le va auzi și pe ale tale, dacă Îl vei aborda la fel ca Daniel.
Să trăim în strânsă relație cu Dumnezeu! Bucuria creștinului se înalță din simțământul că este iubit și îngrijit de Dumnezeu, alături de ceilalți copii ai Săi, și din asigurarea că El nu-i va lăsa singuri în slăbiciunile lor.
Avem nevoie să știm cum să ne rugăm. Nu rugăciunile slabe și serbede sunt cele ce se vor prinde cu tărie de atributele divine. Rugăciunea este auzită de Dumnezeu atunci când vine dintr-o inimă frântă și dintr-un simțământ de nevrednicie. Rugăciunea a fost instituită pentru mângâierea și salvarea noastră, astfel că prin credință și speranță ne putem prinde de promisiunile bogate ale lui Dumnezeu. Rugăciunea este expresia dorințelor sufletului flămânzind și însetând după neprihănire. Rugăciunea este mijlocul menit de Cer pentru atingerea succesului. Apeluri, petiții, tratate între om și om mișcă omenirea și fac parte din modul în care se desfășoară relațiile dintre popoare. Rugăciunea însă mișcă Cerul. Numai acea putere care vine ca răspuns la rugăciune îi va face pe oameni înțelepți în înțelepciunea cerului și îi va face în stare să lucreze în unitatea Duhului, strânși în legăturile păcii. Rugăciunea, credința, încrederea în Dumnezeu transmit o putere divină care le trasează calculelor umane adevărata lor valoare – zero, nicio valoare. (...) Cel care adoptă poziția în care Dumnezeu îl poate ilumina, progresează din semiobscuritatea zorilor la deplina strălucire a luminii din miezul zilei.
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.
Răspunsul se află la pagina 95 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024
- Detalii
- Scris de: Ellen G. White
- Categorie: Devoțional de dimineață
Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.
Ioan 17:20
Gândește-te la Hristos, Cel adorat de îngeri, având atitudinea unui rugător! El a fost un Rugător puternic, căutând în mâinile Tatălui resurse proaspete de har, care Îl revigorau și împuterniceau să Își rostească lecțiile de siguranță și speranță. Privește-L în poziția îngenunchiată în orele luminate de lună, vărsându-Și sufletul înaintea Tatălui! Privește îngerii veghind asupra celui mai zelos Rugător! Rugăciunea Lui se înalță spre tot cerul în favoarea noastră. (...)
Ucenicii au fost adesea martori când Hristos îngenunchea în rugăciune, ei rămânând cu inima frântă și umilită. Când Domnul și Mântuitorul Se ridica de pe genunchi, ce puteau ei citi pe fața și înfățișarea Sa? Astfel Se pregătea El pentru datorie și era gata pentru încercare! Rugăciunea era o necesitate a naturii Sale umane și implorările Lui erau adesea însoțite de un strigăt puternic și de agonia sufletului, în timp ce vedea nevoile ucenicilor Săi, care, neînțelegând pericolele în care se aflau, erau adesea în vizorul ispitelor lui Satana, deturnați de la datorie la greșeală.
Viața lui Hristos a fost curată, nepătată. El a refuzat să Se supună ispitelor vrăjmașului. Dacă ar fi cedat într-o singură privință, familia umană ar fi fost pierdută. Cine ar putea descrie agonia pe care o îndura când îl vedea pe Satana jucând jocul vieții cu sufletele celor care pretindeau a fi ucenicii Lui și când îi vedea cum cedează punct cu punct și își lasă mijloacele de apărare ale sufletului să fie doborâte? Nu ne putem face absolut nicio idee despre agonia pe care El a îndurat-o în această privință. Un suflet pierdut, un suflet dedat puterii lui Satana înseamnă pentru El mai mult decât întreaga lume. (...) Ce argument al puterii în rugăciune: „Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu, în Tine, ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și Noi suntem una” (Ioan 17:21,22).
Hristos apare umblând și căutând oaia pierdută. Iubirea Lui ne înconjoară, aducându-ne înapoi în staul, dându-ne privilegiul să stăm împreună cu El în locurile cerești.
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.
Răspunsul se află la pagina 95 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024