


Pret oferta saptămânii
59.00 Lei 44,25 Lei

Pret intreg
59,00 Lei

Pret intreg
35,00 Lei
Volumul Introducere la cărţile biblice aşază în mâna cititorilor o serie de prezentări scurte care îi familiarizează cu contextul în care s-au născut cele 66 de cărţi ale Scripturii. Pentru fiecare din ele, cei interesaţi vor găsi aici detalii despre cine a scris cartea respectivă, despre data şi locul scrierii, despre destinatarii cărţii şi despre temele ei principale. De asemenea, fiecare carte este prezentată şi sub forma unui plan sumar, structural.
Însuşindu-şi acest bagaj informaţional înainte de citirea Bibliei, cititorul va avea cu siguranţă o perspectivă mai clară asupra textului sacru. Va înţelege mai bine ce a însemnat cartea pentru destinatarii iniţiali pentru ca, în felul acesta, să-i descopere relevanţa pentru oamenii de azi.
"Colportorii trebuie să meargă în diferite părți ale țării. Însemnătatea acestei lucrări este egală cu cea de propovăduire. Pentru aducerea la îndeplinire a marii lucrări care ne stă în față, este nevoie atât de persoana predicatorului, cât și de solul fără glas."
Pavel, apostolul libertății, se ridică cu putere în fața unei grave amenințări: evanghelia falsă care punea iarăși pe umerii credincioșilor jugul legii. În Comentariu la Galateni, George R. Knight explorează această scrisoare plină de patos, unde Pavel apără autoritatea sa apostolică și adevărata Evanghelie – mântuirea prin har, fără faptele legii.
Cartea dezvăluie patru teme cruciale: autoritatea apostolică, îndreptățirea prin credință, viața sfântă condusă de Duh și unitatea poporului lui Dumnezeu. Knight arată cum Pavel combate ideile judaizante, subliniind că Hristos ne-a eliberat nu pentru a ne întoarce la robie, ci pentru a trăi în dragoste și libertate.
O lectură actuală, care răspunde la întrebări esențiale: Cum stabilim ce este adevărat? Cum rămânem liberi în Hristos? Cum trăim unitatea în diversitate? Pentru cei care caută o înțelegere clară a mesajului lui Pavel, această carte este un ghid indispensabil.
Elogiu iubirii de semeni este o carte despre limitele de care avem nevoie pentru a fi liberi în noi înşine şi în relaţiile cu semenii.
E o călătorie de autocunoaştere şi totodată de recunoaştere a faptului că echilibrul vieţii atârnă de căutarea armoniei cu cel de lângă noi - părinte, copil, prieten, partener de dialog sau chiar necunoscutul al cărui drum îl intersectează sporadic pe al nostru.
Deşi scrise de-a lungul multor ani, eseurile cărţii nu s-au perimat, n-au ieşit din garanţie. Subiectele tratate sunt de larg interes. Ba încă unele par să fi fost scrise mai degrabă pentru azi, când realităţi cotidiene disecate cu ani în urmă au dobândit accente noi, devenind mai stridente. Deloc surprinzător, răspunsurile lui Cristinel Sava trimit - direct sau numai ca ecou - la filozofia creştină, la miezul Evangheliei, adică iubirea de aproapele intrinsec legată de cea de Dumnezeu.
Sunt, oare, ireconciliabile lumea ştiinţei şi cea a religiei? A reuşit ştiinţa modernă, cu ajutorul teoriei evoluţioniste, să combată relatarea biblică referitoare la originea vieţii? Dacă alegem să acceptăm relatarea biblică a originilor, vom fi oare nevoiţi să respingem ştiinţa?
Omul de ştiinţă creştin Ariel A. Roth susţine că, privite împreună, ştiinţa şi religia ne oferă o înţelegere mai bună şi mai sensibilă a lumii care ne înconjoară, a locului pe care îl ocupăm în ea şi a sensului şi destinului nostru final.
Roth examinează subiecte precum dovezile evoluţiei şi ale creaţiei, potopul, punctele forte şi verigile slabe ale metodelor ştiinţifice, precum şi măsura în care Biblia poate fi considerată un document demn de încredere. Concluziile sale ne arată că modelul biblic al unei creaţii recente lasă mult mai puţine întrebări fără răspuns decât oricare alt model ştiinţific evoluţionist sau decât oricare altă perspectivă aflată undeva între cei doi poli, cum ar fi creaţia progresivă sau evoluţia teistă.
Ariel A. Roth a obţinut diploma de doctorat în zoologie la Universitatea din Michigan, a predat la universităţile Andrews şi Loma Linda şi a fost director al Geoscience Research Institute între anii 1980 şi 1994. Pe lângă cariera de profesor de biologie, a petrecut 30 de ani ca cercetător în diferite domenii în care ştiinţa şi religia se întrepătrund, oferind uneori perspective contradictorii. A condus numeroase expediţii geologice şi paleontologice pe întreg mapamondul şi, de asemenea, a fost implicat activ în controversa dintre creaţie şi evoluţie din Statele Unite, depunând mărturie în faţa multor grupări educaţionale şi legislative.