- George R. Knight
- Flexibilă
- Comentarii biblice
- Broșat
- 15
În paginile Epistolei către galateni, apostolul Pavel caută să-și readucă enoriașii pe linia cea dreaptă a credinței. Amăgiți de o teorie iudaizantă în care formula de mântuire nu mai era „credința”, ci „credința+faptele”, galatenii ajunseseră să creadă că jertfa lui Hristos era insuficientă.
Pavel anatemizează o astfel de evanghelie și avertizează că, prin săvârșirea de fapte în vederea mântuirii, galatenii riscau să ajungă din nou sub jugul unei robii necruțătoare.
În paginile epistolei regăsim cel mai amplu material autobiografic al apostolului Pavel, cea mai fermă punere în contrast a Evangheliei lui Hristos cu alte evanghelii ale oamenilor și cea mai clară distincție între faptele legii și roada Duhului.
Galatenii rămân mereu contemporani nouă câtă vreme suntem ispitiți să căutăm faptele înaintea credinței, și nu ca rod al ei.
- Dr. Lidia Ghejan
- Flexibilă
- Comentarii biblice
- Broșat
- 15
Cartea de față nu este o monografie medicală, deși are multe informații din acest domeniu. Nu este un ghid de psihoterapie, deși ar putea fi. Nu este, nici pe departe, un discurs religios, deși Îl întâlnim pe Dumnezeu aproape pe fiecare pagină. Cartea este, pur și simplu, reflexia unei vieți din care s-au scos persoanele, dar în care au rămas realitățile în care ne regăsim fiecare. Nu există soluții infailibile, ci doar decizii care pot veni sau nu, după înțelegerea a ceea ce se întâmplă în noi lângă noi și, mai ales, deasupra noastră. Iar înțelegerea unei probleme este primul pas în rezolvarea acesteia.
- Corneliu Benone Lupu
- Flexibilă
- Teologie
- Broșat
- 15
Ce este un sfânt? Dacă sfinții sunt personaje pozitive, de ce se spune în popor că „până la Dumnezeu te mănâncă sfinții”?
Cum au ajuns sfinții din persoane despre care se spune că au avut o viață meritorie să-l „mănânce” pe cel ce vrea să ajungă la Dumnezeu? Și mai ales cât din viața lor a fost realitate și cât legendă?
Fabrica de sfinți este o investigație sinceră și bine documentată despre un fenomen care a marcat decisiv istoria bisericii creștine. Sfinții nu sunt astăzi doar modele de pietate și evlavie oferite ca pildă credincioșilor, ci mult mai mult decât atât. Ei sunt considerați patronii spirituali ai unor localități sau biserici, rămășițele lor trupești sunt prețuite ca adevărate comori făcătoare de minuni, un număr impresionant de oameni se adună pentru a-i venera în procesiuni, iar câștigul financiar provenit din promovarea cultului lor nu este nicidecum de neglijat. Este asta însă ceea ce și-au dorit ei? A poruncit Scriptura să facem așa?
Dincolo de legende și tradiții, creștinismul are nevoie să redescopere puterea uimitoare a adevărului. Isus a spus despre Sine cu autoritate: „Eu sunt... Adevărul” și urmașii Săi au nevoie să își zidească orice convingere și credință pe adevăr. Doar adevărul are putere să ne facă liberi și să ne conducă la Dumnezeu. Adică exact ceea ce ne dorim fiecare dintre noi.
Benone Lupu s-a născut în 1966 la Târgu Neamț. Este doctor în teologie și pastor în Biserica Adventistă din Italia. A mai publicat la Editura Viață și Sănătate lucrările: A fost vreodată Petru la Roma?, Perspectivă din abis, Maica Domnului pe care n-am cunoscut-o și Valdenzii.
- Ellen G. White
- Flexibilă
- Repere crestine
- Broșat
- 15
Volumul 6 din Mărturii a fost scris de Ellen G. White în timpul vizitei sale în Australia și publicat în anul 1901, după întoarcerea în Statele Unite, la unsprezece ani după apariția volumului 5.
Adăugarea acestui nou volum la seria tot mai mare de Mărturii pentru biserică a imprimat adânc în mintea adventiștilor de ziua a șaptea direcția în care Dumnezeu continua să-Și călăuzescă poporul.