- Ellen G. White
- Flexibilă
- Biserica
- Broșat
- 12
Dorinţa lui Dumnezeu este ca noi să înţelegem bine ceea ce EL ne transmite. Pentru noi, scrierile semnate de Ellen White sunt solii profetice, inspirate de Duhul Sfânt, motivate de iubirea Tatălui nostru ceresc faţă de orice fiinţă omenească. Ca şi în Biblie, Domnul Isus Hristos este Eroul principal, Personajul central şi Întruchiparea idealului lui Dumnezeu pentru omenire.
Ca biserică a Rămăşiţei, avem o misiune unică, un mandat divin, realizabil doar prin Duhul Domnului. Rândurile aşternute de peniţa lui Ellen White revarsă lumină asupra detaliilor drumului credinţei, ajutându-ne să obţinem o imagine de ansamblu corectă a vieţii şi a misiunii poporului lui Dumnezeu din timpul sfârşitului. Cu încredere în lucrarea conştiincioasă şi competentă a traducătorului, să implorăm puterea dătătoare de viaţă a Duhului Sfânt, pentru ca, la rândul nostru, să traducem în practică, în aceeaşi manieră fidelă, sfatul divin al Celui care va veni şi nu va zăbovi.
Pastor Teodor Huţanu
- Ted N. C. Wilson
- Flexibilă
- Biserica
- Broșat
- 12
Pretutindeni în jurul nostru există dovezi evidente că Isus revine în curând. Suntem aproape acasă! Și acesta este un motiv de bucurie. Dar este, de asemenea, un impuls de a ne adânci în cunoașterea Scripturii și de a stărui cu umilință pentru redeșteptare și reformă.
Aproape acasă este o carte care vorbește despre venirea lui Isus ca singurul răspuns la problemele care amenință să-i copleșească pe toți locuitorii acestei planete. Citind-o, veți afla o mare încurajare în făgăduințele biblice care spun că Hristos are o biserică pentru timpul sfârșitului și că într-o zi slava lui Dumnezeu va umple această lume aflată în derivă.
Suntem aproape acasă! Nu este momentul să acordăm prioritate lucrurilor pe care le are de oferit acest pământ. Este timpul să Îl cautăm pe Dumnezeu și să ne predăm pentru a-I sluji Lui!
Ted N. C. Wilson este președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea mondiale. S-a născut în Tahoma Park, Maryland, în 10 mai 1950, fiind fiul lui Neal C. Wilson, fost președinte al Conferinței Generale. A devenit pastor în 1974 și a slujit biserica în diferite feluri: a fost pastor în Conferința New York, director al Metropolitan Ministries, director de departament și secretar executiv în Diviziunea Africa-Oceanul Indian, secretar asociat al Conferinței Generale, președinte al Diviziunii Euro-Asia și președinte al Casei de Editură Review and Herald.
- Morris Venden
- Flexibilă
- Comentarii biblice
- Broșat
- 15
În paginile acestei cărți vei descoperi o perspectivă aparte asupra Mântuitorului lumii, una în care se pune accent pe un singur lucru - cum s-a purtat Isus cu oamenii.
Ești invitat pe calea lui Hristos, într-o trăire în care să fii ... Asemenea lui Isus. In ea vei afla:
- Cum s-a purtat Isus cu fricoșii
- Cum s-a purtat Isus cu cei cu inima zdrobită
- Cum s-a purtat Isus cu săracii
- Cum s-a purtat Isus cu cei care păcatuiau pe față.
- Ellen G. White
- Flexibilă
- Repere crestine
- Broșat
- 15
Acest volum acoperă perioada 1875-1881, ani caracterizați de o extindere rapidă a lucrării bisericii în toate direcțiile - misiune, publicații, construire de biserici și sanatorii, promovarea temperanței, marile adunări de tabără, Colegiul Battle Creek.
Volumul cuprinde mesaje care au o legătură directă cu toate aceste ramuri ale lucrării din acea perioadă, însă pune accentul, în primul rând, pe experința personală a lucrătorilor și membrilor bisericii, nu pe aspectele administrative. Sunt abordate subiecte practice precum :
- Satisfacerea apetitului;
- Nevoia de disciplină în familie;
- Importanța stăpânirii de sine;
- Integritate în afaceri;
- Căsătorii nebiblice;
- Simplitatea în îmbrăcăminte;
- Iubirea de lume;
- Pregătirea pentru venirea lui Hristos;