- Ellen G. White
- Flexibilă
- Biserica
- Broșat
- 15
"Colportorii trebuie să meargă în diferite părți ale țării. Însemnătatea acestei lucrări este egală cu cea de propovăduire. Pentru aducerea la îndeplinire a marii lucrări care ne stă în față, este nevoie atât de persoana predicatorului, cât și de solul fără glas."
- Arnold Valentin Wallenkampf
- Flexibilă
- Teologie
- Broșat
- 18
„Când spunem că Dumnezeu întârzie, chiar dacă aruncăm vina acestei întârzieri asupra noastră, Îl denigrăm pe Cel Atotputernic și Îl coborâm la nivelul nostru. Pe oameni îi putem bănui de lipsă de punctualitate, dar nu și pe Conducătorul universului.”
Iată o serie de întrebări cruciale cărora autorul le dă un răspuns clar:
• Este revenirea lui Isus un eveniment cu o dată fixă sau variabilă?
• Stă în puterea noastră să grăbim venirea Lui?
• Oare a amânat Dumnezeu secerișul?
• Cine poate spune „cât e ceasul”?
Arnold Valentin Wallenkampf şi-a dedicat viaţa unei misiuni clare – aceea de a fixa în mintea tuturor celor receptivi adevărul etern al mântuirii. Originar din Suedia, a studiat pentru început în Anglia, la Colegiul Newbold, apoi a continuat în Statele Unite ale Americii, la Universitatea Andrews şi Universitatea din California. A activat întâi ca pastor, apoi ca profesor de religie și istorie bisericească, iar mai târziu ca șef al Catedrei de teologie la Colegiul Pacific Union, Universitatea Loma Linda şi Colegiul Atlantic Union. Înainte de a se retrage din activitate, a fost director asociat la Institutul de Cercetări Biblice (BRI).
Activitatea editorială remarcabilă a lui Wallenkampf cuprinde articole apărute în diverse publicaţii adventiste (în limba română, în Curierul Adventist), studii biblice (trimestrul II/2006, cu titlul „Duhul Sfânt”), precum și numeroase cărţi cu tematică religioasă, care variază atât prin subiectul abordat, cât şi prin modul de înţelegere şi de expunere. Dintre acestea, în limba română s-a considerat bine-venită publicarea într-o serie de autor a trei volume de interes pentru adventismul contemporan: Aparenta întârziere (ce rol jucăm în influențarea revenirii lui Isus); Ce trebuie să știe fiecare adventist despre 1888 (o trecere în revistă a evenimentelor și dezbaterilor care au făcut ca Sesiunea Conferinței Generale de la Minneapolis să fie atât de importantă pentru istoria Bisericii Adventiste) și Ce trebuie să știe fiecare creștin despre îndreptățire (o explicație de la A la Z a modului în care avem privilegiul unei relații desăvârșite cu Dumnezeu).
- Corneliu Benone Lupu
- Flexibilă
- Teologie
- Broșat
- 15
Ce este un sfânt? Dacă sfinții sunt personaje pozitive, de ce se spune în popor că „până la Dumnezeu te mănâncă sfinții”?
Cum au ajuns sfinții din persoane despre care se spune că au avut o viață meritorie să-l „mănânce” pe cel ce vrea să ajungă la Dumnezeu? Și mai ales cât din viața lor a fost realitate și cât legendă?
Fabrica de sfinți este o investigație sinceră și bine documentată despre un fenomen care a marcat decisiv istoria bisericii creștine. Sfinții nu sunt astăzi doar modele de pietate și evlavie oferite ca pildă credincioșilor, ci mult mai mult decât atât. Ei sunt considerați patronii spirituali ai unor localități sau biserici, rămășițele lor trupești sunt prețuite ca adevărate comori făcătoare de minuni, un număr impresionant de oameni se adună pentru a-i venera în procesiuni, iar câștigul financiar provenit din promovarea cultului lor nu este nicidecum de neglijat. Este asta însă ceea ce și-au dorit ei? A poruncit Scriptura să facem așa?
Dincolo de legende și tradiții, creștinismul are nevoie să redescopere puterea uimitoare a adevărului. Isus a spus despre Sine cu autoritate: „Eu sunt... Adevărul” și urmașii Săi au nevoie să își zidească orice convingere și credință pe adevăr. Doar adevărul are putere să ne facă liberi și să ne conducă la Dumnezeu. Adică exact ceea ce ne dorim fiecare dintre noi.
Benone Lupu s-a născut în 1966 la Târgu Neamț. Este doctor în teologie și pastor în Biserica Adventistă din Italia. A mai publicat la Editura Viață și Sănătate lucrările: A fost vreodată Petru la Roma?, Perspectivă din abis, Maica Domnului pe care n-am cunoscut-o și Valdenzii.
- Arnold Valentin Wallenkampf
- Flexibilă
- Teologie
- Broșat
- 18
„Cel care a început să înțeleagă doctrina îndreptățirii prin credință își pierde pentru totdeauna siguranța falsă a mântuirii prin eforturi proprii. Mântuirea îi este oferită omului pe baza calității dedicării lui față de Dumnezeu, nu în funcție de cantitatea lucrului său.”
Iată o serie de întrebări cruciale cărora autorul le dă un răspuns clar:
• Ce este acela „păcat”?
• Ce înseamnă să fii „îndreptățit prin credință”?
• Ce așteptări să avem de la „desăvârșire”?
• Cum rămâne cu „faptele bune”?
Arnold Valentin Wallenkampf şi-a dedicat viaţa unei misiuni clare – aceea de a fixa în mintea tuturor celor receptivi adevărul etern al mântuirii. Originar din Suedia, a studiat pentru început în Anglia, la Colegiul Newbold, apoi a continuat în Statele Unite ale Americii, la Universitatea Andrews şi Universitatea din California. A activat întâi ca pastor, apoi ca profesor de religie și istorie bisericească, iar mai târziu ca șef al Catedrei de teologie la Colegiul Pacific Union, Universitatea Loma Linda şi Colegiul Atlantic Union. Înainte de a se retrage din activitate, a fost director asociat la Institutul de Cercetări Biblice (BRI).
Activitatea editorială remarcabilă a lui Wallenkampf cuprinde articole apărute în diverse publicaţii adventiste (în limba română, în Curierul Adventist), studii biblice (trimestrul II/2006, cu titlul „Duhul Sfânt”), precum și numeroase cărţi cu tematică religioasă, care variază atât prin subiectul abordat, cât şi prin modul de înţelegere şi de expunere. Dintre acestea, în limba română s-a considerat bine-venită publicarea într-o serie de autor a trei volume de interes pentru adventismul contemporan: Aparenta întârziere (ce rol jucăm în influențarea revenirii lui Isus); Ce trebuie să știe fiecare adventist despre 1888 (o trecere în revistă a evenimentelor și a dezbaterilor care au făcut ca Sesiunea Conferinței Generale de la Minneapolis să fie atât de importantă pentru istoria Bisericii Adventiste) și Ce trebuie să știe fiecare creștin despre îndreptățire (o explicație de la A la Z a modului în care avem privilegiul unei relații desăvârșite cu Dumnezeu).