Autorul Georgel Pîrlitu prezintă în cartea Privind prin ochii lui Dumnezeu perspectiva pe care Dumnezeu o are asupra unor subiecte ca: Isus Hristos, viața mea, căsătoria, rugăciunea, Împărăția Cerurilor, diavolul, nenorocirile, într-o manieră simplă, biblică și convingătoare. 

Dr. Jean Nussbaum a fost cunoscut ca ambasador al lui Isus Hristos, intervenind pentru libertatea religioasă la autoritățile politice ale țărilor, la cel mai înalt nivel.

În plan religios a avut relații mai mult decât diplomatice cu personalități de seamă, între care se remarcă, în Apus, Papa Pius al XII-lea, iar, în Răsărit, mai mulți patriarhi ortodocși.

Între anii 1927 și 1940, dr. Jean Nussbaum a vizitat de mai multe ori România pentru intervenții la conducerea de atunci a țării, în vederea asigurării și recâștigării libertății religioase. Numai în anul 1937 a trebuit să vină de patru ori pentru situații de urgență.

Experiențele acestui „cruciat pentru libertate”, relatate în această carte, vor fi o reală inspirație atât pentru generația actuală, cât și pentru cele viitoare.

Adolescentii  vor  învăța cum să studieze Biblia, cum să-și construiască un sistem de referințe biblice, care să îi ajute să dea la rândul lor, mărturie altora, cum să se roage astfel încât viața lor să se schimbe conform planului lui Dumnezeu și cum să se implice în activitățile bisericii.

Ce este scris în Lege? Cum citești în ea?

Aceste două întrebări-pereche au constituit răspunsul lui Isus la întrebarea unui cărturar cucernic, doritor să știe condițiile pentru moștenirea vieții veșnice (Luca 10:25,26).

În diferitele ei traduceri și versiuni, Biblia este o carte la îndemâna oricui. Avem, așadar, o certitudine asupra a „ce este scris”. Cele mai multe întrebări referitoare la Biblie apar însă atunci când se încearcă un răspuns la cea de-a doua întrebare: „Cum citești în ea?”.

Volumul Principii de înțelegere a Bibliei reprezintă o colecție de articole semnate de teologi adventiști cu pregătire academică de excepție, care vor răspunde principalelor întrebări ridicate de hermeneutica biblică:

Ce rol joacă rațiunea și credința în înțelegerea Bibliei? Care sunt presupozițiile de la care plecăm în interpretare? Cum citim Vechiul Testament? Ce repere ar trebui să avem în vedere la lectura Psalmilor, a Proverbelor sau a poeziei biblice? Cum facem distincția între o pildă și o alegorie? Cum privim relatările diferite din Evanghelii? Câte aplicații poate avea o profeție clasică? Dar una apocaliptică? Cum este influențată interpretarea textului biblic de cultura locului și a vremii în care are loc lectura? Cum aplicăm obiectiv etica biblică în lumea de azi?

Istoria începutului experienței creștine și a activității publice a lui Ellen G. White a fost publicată pentru prima dată în anul 1860 într-un mic volum de trei sute de pagini, intitulat „Experiența mea creștină, perspectivele și activitatea legată de apariția și progresul soliei îngerului al treilea”.

Această povestire a vieții și a activității desfășurate până în anul 1860 a fost dezvoltată ulterior de Ellen G. White și publicată din nou în anul 1880, ca parte a unei lucrări mai mari, cu titlul „Schițe din viața lui James White și a lui Ellen G. White”.

În volumul prezent vom găsi, așa cum spunea însăși autoarea, a scurtă povestire a copilăriei ei, a convertirii și a experiențelor creștine timpurii, legate de marea mișcare adventă din perioada 1840-1844, dar și întâmplări legate de evenimentele care au dus la organizarea și dezvoltarea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Autoarea relatează într-o manieră plină de viață necazurile și bucuriile activității ei din tinerețe și din anii care au urmat. Ea descrie încercările, luptele și succesele din activitatea câtorva persoane zeloase, precum și unele dintre sfaturile care le-au fost adresate acestora.

Creştinismul se bazează pe presupunerea că Dumnezeu există şi Se descoperă prin profeţi umani, vorbitorii Lui speciali pentru omenirea căzută. Această carte oferă o abordare exhaustivă a acestui subiect dintr-o perspectivă  adventistă de ziua a şaptea. După cercetarea învăţăturilor biblice despre fenomenul profetic, această lucrare de reper oferă o prezentare generală de ajutor a modului în care  aceste fenomene au fost înţelese în tradiţia creştină, culminând cu lucrarea profetică a lui Ellen G. White (1827-1915). 

Cartea explorează noi teorii şi ar trebui să rămână un text standard pentru acest subiect vreme de mulţi ani de acum încolo.

Un timp de răgaz, carte scrisă de Clifford Goldstein, ne poartă de la nevoia umană la soluția lui Dumnezeu, dovedind încă o dată că Sabatul este un dar al iubirii și al înțelepciunii lui Dumnezeu.
Fără să ne copleșească cu argumente filozofice, autorul ne provoacă să Îl credem pe Dumnezeu și să ne bucurăm de darul Său extraordinar - ziua de Sabat.

Cuvântul lui Dumnezeu este veşnic, însă vremurile se schimbă. Dovezile din Scriptură nu mai au aceeaşi valoare pentru scepticii de azi. Din fericire, Dumnezeu ne oferă metode inovatoare pentru a ajunge la ei. Jon Paulien îşi prezintă gândurile legate de misiunea bisericii şi de oportunitatea pe care o avem de a da mărturie în moduri noi unor oameni noi.

Pentru a-i aduce pe oameni la Hristos, ne trebuie ceva mai mult decât o doctrină corectă. Ne trebuie o relaţie vie cu Isus, relație care să se reflecte zilnic sub forma credinţei, a speranţei şi a dragostei.

Lucrarea de față se adresează pastorilor, pastorilor asistenți, studenților și slujbașilor bisericii, în dorința și din necesitatea de a stabili faptul că adevărurile susținute de Biserica AZŞ își au izvorul și temelia în Sfânta Scriptură, fiind în armonie cu "credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna".

Epistola către efeseni este considerată drept „coroana scrierilor sf. Pavel” sau chiar „regina epistolelor”. Perspectiva teologică și sfaturile oferite de bătrânul apostol cu privire la identitatea, crizele și oportunitățile bisericii creștine primare au o așa forță, maturitate și inspirație încât asigură contemporaneitatea epistolei până în secolul XXI.

Elementul care atrage atenția tuturor cititorilor este înzecita referire la Isus în forma expresiei „în Hristos” („în El”), fiind astfel identificat deopotrivă centrul în care Dumnezeu a ancorat tot planul de mântuire al omenirii, dar și singurul nostru reper cotidian pentru o viață creștină autentică. Jumătate teologie pură și jumătate practică efectivă, Epistola către efeseni sintetizează Evanghelia: prin har am fost mântuiți prin credință, ca atare, să trăim o viață demnă de chemarea ce ni s-a făcut!

În această carte autorul Ioan G. Grama îşi spune povestea de viaţă şi călătoria prin aceasta, de mână cu Dumnezeu. 

„Am văzut lucrarea harului transformator în viaţa mea şi a unora pe care i-am cunoscut...Orice fiinţă inteligentă care primeşte harul Celui Răstignit şi înviat să înalţe paharul izbăvirilor, spre gloria veşnică a lui Dumnezeu, Creatorul, Susţinătorul şi Salvatorul nostru!” 

În acest volum, Ellen White oferă multe răspunsuri inspirate și inspiratoare la întrebările ridicate de cei ajunși la vârste „de aur”. aceste idei prețioase au fost spicuite din scrisorile ei, din manuscrise, cărți, articole publicate în periodice, majoritatea dintre ele fiind scrise după ce autoarea trecuse de șaizeci și cinci de ani, în cei douăzeci și trei de ani cuprinși în perioada 1892-1915.

Lucrarea misionară internă, metode eficiente de abordare a zonelor albe, publicațiile și lucrarea de răspândire a lor, lucrarea în orașe, implicarea laicilor în diferitele ramuri de activitate, lucrarea în domeniul sănătății, lucrarea pentru cei marginalizați, libertatea religioasă, nevoia de unitate, credincioșia în administrare sunt temele abordate în acest volum de Mărturii pentru Biserică. Dacă nu am ști că aceste solii au fost scrise în perioada 1904-1909, deci cu peste 100 de ani în urmă, am putea să credem că avem în față o listă cu priorități din planurile și proiectele Bisericii din România în aceste zile.

Câteva dintre mărturiile cuprinse în acest volum au fost date de Ellen White cu ocazia ultimei sale participări la o Sesiune a Conferinței Generale, în 1909, când era în vârstă de aproape 80 de ani. Lucrarea începută cu o mână de credincioși și organizată în 1863 sub conducerea unui comitet alcătuit din trei persoane crescuse în mod minunat – se ajunsese la 85 000 de membri, 1 200 de slujitori, iar Conferința Generală era organizată pe departamente, diviziuni și uniuni, împărțindu-se astfel povara răspunderii între cei aflați în câmpurile din diferite părți ale lumii. În toate acestea, se vedea clar cum Dumnezeu a condus Biserica și lucrarea Sa pas cu pas, prin sfaturile, îndemnurile, mustrările, încurajările și descoperirile date la timpul potrivit prin mesagerul ales de El.

„Cuvântul proorociei, făcut și mai tare” tocmai prin aceste împliniri aducătoare de roade care se văd, este pus acum în mâna celor care doresc să ia aminte la el.

Reforma intre cruce și semilună. O perspectivă a contribuției Islamului la consolidarea Protestantismului ne prezintă, prin ochii adevăratei filosofii a istoriei, modul providențial în care Dumnezeu lucrează în pofida geopoliticii și a echilibrelor de putere. În cadrul marii lupte răul devine, până la urmă, slujitorul lui Dumnezeu.

Lucrarea abordează raporturile reale și, mai ales, imaginare dintre reformatorii protestanți și Islamul otoman în secolul al XVI-lea, o vreme în care Mântuitorul era așteptat să vină. Atacurile repetate ale Antihristului (un corn - Biserica Romană, celălalt corn - Islamul) anunțau revenirea lui Isus.
Incursiunile otomane în Europa „biciul lui Dumnezeu” („Flgelum Dei”) apar în momentele cheie ale genezei Protestantismului. Turcii atacă aparent pentru că vor să domine lumea, însă, în planul lui Dumnezeu, ei năvălesc în Europa în momentul în care puterea Scaunului de la Roma este pe punctul de a distruge din fașă mișcarea protestantă. Astfel, în marele plan al istoriei, ei salvează poporul lui Dumnezeu. Carol Quintul nu putea lupta concomitent pe două fronturi, cu turcii și cu protestanții. Mai mult, din punct de vedere imagologic, studiul aprofundează profilurile corifeilor Reformei și modul în care aceștia s-au raportat la „El Gran Turco”. Ei au ales mai degrabă „turbanul sultanului decât tiara papei”.