- Ellen G. White
- Flexibilă
- Istorie adventista
- Broșat
- 15
Istoria începutului experienței creștine și a activității publice a lui Ellen G. White a fost publicată pentru prima dată în anul 1860 într-un mic volum de trei sute de pagini, intitulat „Experiența mea creștină, perspectivele și activitatea legată de apariția și progresul soliei îngerului al treilea”.
Această povestire a vieții și a activității desfășurate până în anul 1860 a fost dezvoltată ulterior de Ellen G. White și publicată din nou în anul 1880, ca parte a unei lucrări mai mari, cu titlul „Schițe din viața lui James White și a lui Ellen G. White”.
În volumul prezent vom găsi, așa cum spunea însăși autoarea, a scurtă povestire a copilăriei ei, a convertirii și a experiențelor creștine timpurii, legate de marea mișcare adventă din perioada 1840-1844, dar și întâmplări legate de evenimentele care au dus la organizarea și dezvoltarea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Autoarea relatează într-o manieră plină de viață necazurile și bucuriile activității ei din tinerețe și din anii care au urmat. Ea descrie încercările, luptele și succesele din activitatea câtorva persoane zeloase, precum și unele dintre sfaturile care le-au fost adresate acestora.
- Ellen G. White
- Flexibilă
- Comentarii biblice
- Broșat
- 12
Profeți și regi, a doua carte din seria Istoria umanității din perspectivă creștină, continuă istoria începută în primul volum. Scopul ei nu este acela de a prezenta o cronică sau un raport istoric sistematic, ci, mai degrabă, o suită de evenimente și de personalități care au marcat viața religioasă și politică a poporului Israel, așa cum sunt revelate de Sfânta Scriptura.
Dintr-un popor unit și înfloritor, Israel ajunge o națiune risipită printre neamuri, apoi o rămășiță întoarsă în țară, să reclădească pe temeliile străbune și să aștepte împlinirea făgăduințelor de restaurare definitivă prin Mesia, Răscumpărătorul și Împăratul dorit. Dar venirea și viața Lui costituie tema următorului volum al seriei.
În urcușurile și coborâșurile vieții acestor oameni regăsim experiențele noastre și, mai ales, descoperim intervențiile aceluiași Dumnezeu care conduce istoria omenirii în ansamblul ei, dar are un plan deosebit pentru viața fiecărui om.
- Flexibilă
- Editie speciala
- Broșat
- 12
Cartea de față, te învață cum să învingi depresia, anxietatea, sentimentul de vinovăție și stresul.
Te-ai simțit vreodată depășit de solicitări sau doborât de o anumită dependență? Nu ești singurul!
Chiar în această clipă, milioane de oameni suferă de efectele anxietății, ale stresului și ale depresiei. Dacă aceasta este și lupta ta - sau dacă știi că cineva cunoscut se confruntă cu această provocare - schimbarea este posibilă!
Puterea Speranței te va învăța cum să ai o viață reușită și plină de sens! Descoperă răspunsurile care te vor conduce pe o cale a păcii, a restaurării și a vindecării.
Descoperă puterea speranței!
- Traian Aldea
- Lumea Bibliei
- Flexibilă
- Istorie biblica
- Broșat
- 15
Bine ați venit în Lumea Bibliei! Veți descoperi mai mult decât o carte sau niște suluri vechi. Veți putea vedea locuri și oameni, obiceiuri și tradiții, obiecte uzuale și obiecte de cult. Vom intra pe cât posibil, în lumea reală a celor care au trăit în timpul când Biblia a fost scrisă și predicată acasă la ea. Și fiindcă lumea aceasta e vastă, ne vom opri la ceea ce socotesc că este inima Bibliei, Evanghelia. Prin imagini, schițe și mici documentare, prin povestiri imaginare și documente arheologice, încercăm să înțelegem Evaghelia cât se poate de clar și de corect. Traian Aldea
Pastorul Traian Aldea deține un doctorat în istorie, obținut la Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București și are o bogată experiență de arheolog. Cartea Comoara Evangheliei aparține colecției „Lumea Bibliei”. Din colecție, a fost tipărită Lumina Torei și sunt în curs de editare: Lumina profeției I – cartea lui Daniel și Lumina profeției II – cartea Apocalipsei. Cu ajutorul Domnului, vor urma: Glasul profeților și Cântecul psalmilor.