Biserica este comunitatea de credință întemeiată de Domnul Christos și condusă de Duhul Sfânt prin oameni dăruiți de El, după planul și principiile lui Dumnezeu.
Biserica este ambasada Împărăției lui Dumnezeu și este organizată după principiile ordinii cerești, având ca model Sfânta Treime, familia din Eden, ordinea patriarhală, teocrația israelită și, în mod special, organizația concepută de Iisus și de apostolii Săi.
Biserica are o identitate spirituală care îi include pe toți copiii lui Dumnezeu care au trăit sau trăiesc în toată lumea, în orice popor sau confesiune, și o identitate istorică, limitată la instituția vizibilă, întemeiată de Iisus, și la mișcările religioase și confesiunile care au așezat autoritatea divină (Scriptura, Duhul Sfânt) mai presus de orice autoritate omenească.
Armonia bisericii este realizată prin dragoste, doctrină sănătoasă și organizare eficientă. Principiile fundamentale ale ordinii ecleziastice sunt slujirea, egalitatea (frăția), unitatea, colaborarea, responsabilitatea, autoritatea, subordonarea (supunerea) administrativă. Spiritul de slujire dezinteresată și de supunere respectuoasă asigură coerența, colaborarea, identificarea darurilor și alegerea slujbelor în biserică.
Era creștină începe acolo unde, prin răstignire și înviere, Dumnezeu nimicește puterea morții. Crucificarea este momentul culminant al planului străvechi al lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii pierdute.
Cartea Hristos a înviat! integrează cele patru perspective ale evangheliștilor Matei, Marcu, Luca și Ioan cu privire la evenimentele din jurul morții și învierii lui Iisus Hristos. Împletite cu profețiile și simbolurile Vechiului Testament privitoare la Fiul lui Dumnezeu, evenimentele Paștelui sunt luminate de bogăția experienței credinței așa cum s-a dezvoltat în viața bisericii creștine timpurii, în mod special în scrierile apostolului Pavel.
Ellen G. White s-a născut în anul 1827, în Portland, Maine. Încă din tinerețe, ea a manifestat o preocupare deosebită pentru neprihănire și în tot timpul vieții a activat pentru binele celor ce flămânzesc și însetează după ea. Până în 1915, când a decedat, Ellen G. White a avut de întâmpinat multe obstacole, dar a trecut prin toate ca o luptătoare neînfricată a lui Hristos. Miile de predici ținute și cele 45 de cărți scrise în decursul celor opt decenii de slujire devotată au avut și continuă să aibă un efect spiritual binefăcător pentru toți cei care Îl caută pe Dumnezeu dintr-o inimă curată.
„Cine zic oamenii că sunt Eu?” Întrebare crucială, care a generat de-a lungul secolelor răspunsuri diverse.
A fost Isus Hristos un om care S-a dat drept Dumnezeu sau Dumnezeu deghizat în om? Un manipulator abil sau un depozitar autentic al adevărului care aduce eliberare?
Unii, care nu I-au acordat prezumția de divinitate, au zis că este un bolnav mintal sau un visător naiv, în cel mai fericit caz. Alții, cei credincioși, L-au crezut când S-a declarat Dumnezeu. Însă, din acest punct, identificarea precisă a acestui „fiu al omului” a ajuns tot mai departe de un consens general. A fost El Dumnezeu din veșnicie sau un om adoptat de Dumnezeu ca fiu al Lui? A fost El identic cu noi în toate aspectele sau doar asemenea nouă? Până unde a mers biochimia întrupării? Cât de adânc s-a cufundat divinitatea Lui în umanitatea Lui?
„Dar voi cine ziceți că sunt?” Întrebare la fel de crucială, fiindcă de ea depinde mântuirea fiecăruia. Iar răspunsurile la această întrebare sunt mai importante decât celelalte, căci teologia rămâne o disciplină goală și lipsită de sens dacă nu are reverberații în viața personală. De imaginea pe care o avem despre Hristos și despre mecanismele mântuirii se leagă atât viața aceasta, cât și cea viitoare.
În cartea Întruparea infinitului: Isus Hristos, autorul Georges Stéveny se preocupă în egală măsură să răspundă ambelor întrebări, accentuând importanța transpunerii cunoașterii teoretice în relație personală cu Infinitul întrupat.
Scrierile lui Ellen White sunt importante, dar ele nu pot fi înțelese fără a înțelege mai întâi contextul social și intelectual în care au fost scrise. Cum era lumea lui Ellen White? Cu ce probleme s-a confruntat ea? Ce idei erau în vogă? Cu ce mișcări religioase a interacționat ea? Cum s-au raportate ideile ei la cele ale altor reformatori din zilele ei?
Aceste întrebări, dar și altele, stau la baza lucrării de față. Genialitatea cărții lui George Knight stă în combinația dintre fotografii și descrieri scrise, care face ca lumea lui Ellen White să prindă viață pentru cititorul modern.
Prima secțiune a acestui volum util prezintă într-o manieră concisă lumea lui Ellen White dinainte de Războiul Civil din America, iar a doua secțiune analizează lumea ei de după acel eveniment culminant. Pentru a înțelege pe deplin sfaturile lui Ellen White pentru biserică este esențial să înțelegem aceste două contexte foarte distincte.
George R. Knight a fost profesor de istorie bisericească la Seminarul Teologic Adventist de Ziua a Șaptea din cadrul Universității Andrews (Michigan, SUA). A scris numeroase cărți în domeniul specializării sale, abordând de la personaje adventiste de frunte la evenimente cruciale în istoria bisericii, de la mituri în adventism la realități contemporane și de la istorii apuse la provocări ce țin de perspectiva și viitorul adventismului. Pensionat acum, locuiește în statul american Oregon, unde continuă să scrie și să participe la emisiuni și evenimente religioase.
Publicul țintă al acestei cărți, nu este teologul, specialistul (deși sperăm ca aceștia să-l găsească util), ci am urmărit mai degrabă cititorul generic, cel care caută o expunere inteligibilă a aspectelor pertinente ce au de-a face cu stâlpii teologiei adventiste.
Manualul nu a fost realizat ca un exercițiu de teologie speculativă. Ceea ce este prezentat aici este efectiv reprezentativ pentru teologia și cercetarea biblică adventistă de bază, așa cum sunt acestea practicate în Biserica Adventistă la nivel internațional.
Volumul de față este publicat fără a-l gândi ca pe un ultim cuvânt asupra subiectelor expuse, ci mai degrabă în speranța că el va fi pentru adventiști și neadventiști, în casele lor, în clasele și bibliotecile lor, dar și în birourile pastorale drept un instrument la îndemână și foarte valoros pentru informare cu privire la diferitele aspecte ale înțelegerii și practicii adventiste.