După cum primim permanent binecuvântări de la Dumnezeu, tot la fel trebuie să dăruim permanent. Dacă Binefăcătorul nostru ceresc ar înceta să ne mai ofere, atunci am avea o scuză: nu am mai avea nimic de oferit. Dar Dumnezeu nu ne-a lipsit niciodată de dovezile dragostei Sale.
Te-ai întrebat vreodată ce a vrut Isus să spună prin cuvintele: „Cine își va păstra viața o va pierde și cine își va pierde viața pentru Mine o va câștiga”?Dar Solomon, prin contrastul din afirmația: „Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte”? Bine este de fapt, rău?„Urâți răul și iubiți binele, faceți să domnească dreptatea la poarta cetății.” Ura și judecata sunt considerate lucruri negative, însă Amos le încurajează. Paradoxurile Bibliei ia multe dintre aceste pasaje neobișnuite, le analizează și le explică într-un mod simplu și clar. Înțelese corect, aceste adevăruri spirituale se vor dovedi ingrediente esențiale pentru o viață evlavioasă.
„Cine zic oamenii că sunt Eu?” Întrebare crucială, care a generat de-a lungul secolelor răspunsuri diverse.
A fost Isus Hristos un om care S-a dat drept Dumnezeu sau Dumnezeu deghizat în om? Un manipulator abil sau un depozitar autentic al adevărului care aduce eliberare?
Unii, care nu I-au acordat prezumția de divinitate, au zis că este un bolnav mintal sau un visător naiv, în cel mai fericit caz. Alții, cei credincioși, L-au crezut când S-a declarat Dumnezeu. Însă, din acest punct, identificarea precisă a acestui „fiu al omului” a ajuns tot mai departe de un consens general. A fost El Dumnezeu din veșnicie sau un om adoptat de Dumnezeu ca fiu al Lui? A fost El identic cu noi în toate aspectele sau doar asemenea nouă? Până unde a mers biochimia întrupării? Cât de adânc s-a cufundat divinitatea Lui în umanitatea Lui?
„Dar voi cine ziceți că sunt?” Întrebare la fel de crucială, fiindcă de ea depinde mântuirea fiecăruia. Iar răspunsurile la această întrebare sunt mai importante decât celelalte, căci teologia rămâne o disciplină goală și lipsită de sens dacă nu are reverberații în viața personală. De imaginea pe care o avem despre Hristos și despre mecanismele mântuirii se leagă atât viața aceasta, cât și cea viitoare.
În cartea Întruparea infinitului: Isus Hristos, autorul Georges Stéveny se preocupă în egală măsură să răspundă ambelor întrebări, accentuând importanța transpunerii cunoașterii teoretice în relație personală cu Infinitul întrupat.
Istoria începutului experienței creștine și a activității publice a lui Ellen G. White a fost publicată pentru prima dată în anul 1860 într-un mic volum de trei sute de pagini, intitulat „Experiența mea creștină, perspectivele și activitatea legată de apariția și progresul soliei îngerului al treilea”.
Această povestire a vieții și a activității desfășurate până în anul 1860 a fost dezvoltată ulterior de Ellen G. White și publicată din nou în anul 1880, ca parte a unei lucrări mai mari, cu titlul „Schițe din viața lui James White și a lui Ellen G. White”.
În volumul prezent vom găsi, așa cum spunea însăși autoarea, a scurtă povestire a copilăriei ei, a convertirii și a experiențelor creștine timpurii, legate de marea mișcare adventă din perioada 1840-1844, dar și întâmplări legate de evenimentele care au dus la organizarea și dezvoltarea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Autoarea relatează într-o manieră plină de viață necazurile și bucuriile activității ei din tinerețe și din anii care au urmat. Ea descrie încercările, luptele și succesele din activitatea câtorva persoane zeloase, precum și unele dintre sfaturile care le-au fost adresate acestora.
Galileeanul - ediţia în limba maghiară.