„Căsătoria”, un nou volum din Colecția Raftul lui Tertius, pregătit de Institutul de Cercetări Biblice al conferinței Generale discută în detaliu o serie de aspecte care privesc căsătoria și fundamentele ei în lumea actuală (relevanța Bibliei pentru discuția despre familie, concepția biblică despre căsătorie și despre sexualitate, diferențele de rol dintre soț și soție în cadrul familiei, căsătoriile interconfesionale, celibatul, divorțul și recăsătorirea), fiind un ghid esențial pentru toți cei interesați de poziția Bibliei pe acest subiect.
De ce aceste narațiuni povestite acum două mii de ani continuă să ne suscite interesul și astăzi? Ce au în comun interesele și problemele noastre cu cele ale destinatarilor lor inițiali?
În ciuda acestei enorme distanțe în timp și spațiu, lumea în care Învățătorul Și-a povestit parabolele rămâne, în fond, foarte asemănătoare cu a noastră. În lumea noastră, ca și în Palestina primului secol, continuăm să facem pâine cu drojdie, să gătim cu sare, să condimentăm cu muștar și să pescuim cu năvoade. Continuăm să bem și să mâncăm (unii prea mult, alții prea puțin), să cumpărăm și să vindem, să ne căsătorim… Și la fel ca atunci, și astăzi este mai ușor să pierdem o monedă, un animal domestic sau un fiu decât să-i recuperăm. Soarele continuă să strălucească și peste cei buni, și peste cei răi, iar ploaia continuă să cadă (sau să nu cadă) și peste cei drepți, și peste cei nedrepți. Neghina crește încă în lanul de grâu și o mare parte din recoltă se pierde la fiecare seceriș pe sol stâncos, printre spini și pe drumuri…
În țările noastre, încă există soldați, colectori de impozite, preoți și comercianți, bogați nechibzuiți și cerșetori amărâți, regi care călătoresc și invitați egoiști, farisei pioși și angajați inutili, judecători nedrepți și văduve impertinente, administratori lipsiți de scrupule și datornici rău-platnici, patroni arbitrari și șomeri care nu sunt recrutați nici la prima oră, nici la a doua, nici la unsprezecea.
În jurul nostru, încă mai sunt prieteni agasanți, manageri profitori, căutători de perle, băieți ai tatei capricioși, hoți care operează noaptea și jefuitori care acționează în plină zi.
Și astăzi mai sunt, dar la un nivel mai înalt, accidente cu victime, mulți martori indiferenți și foarte puțini samariteni. Și astăzi oameni de afaceri milionari mor de infarct înainte să apuce să-și inaugureze noile companii, iar tineri nebuni risipesc moștenirea familiei și sfârșesc într-o cocină tragică, provocându-le o suferință adâncă părinților lor disperați și o ranchiună iremediabilă fraților lor mai mari.
Astăzi, ca și atunci, pentru a-i hrăni pe cei înfometați, ar trebui să înmulțim pâinile și peștii sau să transformăm pietrele în pâini. Sau, ceea ce ar fi un miracol și mai mare: să ajungem să împărțim și cu alții ceea ce avem…
Lumea noastră, mai mult decât cea din primul secol, este plină de nedreptate, violență, indiferență și durere. Este plină de războaie și de vești de războaie; o națiune se ridică împotriva altei națiuni și o împărăție contra altei împărății, cei mari împotriva celor mici și cei mici împotriva celor mari. Lumea noastră, sătulă de știri rele și de previziuni sumbre, are nevoie mai mult ca niciodată de cuvinte de speranță. Lumea noastră, plină de discursuri goale, are nevoie mai mult ca niciodată de mesajele lui Isus.
Parabolele Sale sunt astăzi tot atât de pertinente, sau impertinente, ca atunci când au fost rostite pentru prima dată.
Învățătorul n-a avut timp să scrie o carte. Sau poate S-a decis să n-o facă. Singurele Sale scrieri cunoscute au fost cele trasate pe nisip. Dar El a trăit cu intensitate, iar viața Sa este mai importantă decât toată literatura pe care ar fi putut să ne-o lase.
Discipolii Săi ne-au lăsat patru scurte compilații ale amintirilor lor: întâlniri personale, diverse povestiri uimitoare, câteva cuvântări și aceste parabole. Totuși, cu acestea, Învățătorul a devenit mai mult decât un autor – a devenit o autoritate.
Roberto Badenas (n. 1943) este licențiat în filologie modernă și teologie, are un master în filologie clasică și este doctor în teologie. A predat și predă în continuare teologie și materii conexe la Seminarul Adventist din Sagunto, Spania, la Seminarul Adventist din Collonges-sous-Salève, Franța, și la Seminarul Adventist din cadrul Universității Andrews, Michigan, Statele Unite. De-a lungul timpului a mai ocupat poziția de decan al Departamentului de teologie din cadrul seminarului din Franța și pe aceea de președinte al Comitetului de Cercetări Biblice din cadrul Diviziunii Euro-Africa a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. A publicat numeroase cărți, dintre care una a fost tradusă și în română și publicată la Editura Viață și Sănătate: Întâlniri (2015).
Ellen White îi scria în anii 1860 unui membru al bisericii că ouăle nu ar trebui să se regăsească pe masa lui fiindcă sunt dăunătoare pentru copiii lui. Apoi, în 1901, îi scria unui alt membru să folosească ouă de la găini sănătoase și să le consume crude sau gătite.
Cum împăcăm astfel de declarații aparent contradictorii ieșite din penița aceleiași autoare? Care sfat a fost inspirat? Sau au fost amândouă? Cum le interpretăm, și nu doar pe ele, ci tot ce a scris Ellen White?
George R. Knight prezintă într-o manieră clară și simplă principiile care să ne ajute să interpretăm și să aplicăm sfaturile ei la viața noastră.
În prima secțiune a cărții, autorul discută despre scopul scrierilor lui Ellen White, relația dintre acestea și scriptură și rolul compilațiilor, prezentând și un plan de citire sistematică a lor. A doua și cea mai lungă secțiune analizează principiile fundamentale de interpretare, iar secțiunea finală explorează modul în care trebuie să aplicăm sfaturile lui Ellen White atât la viața celorlalți, cât și la viața noastră.
George R. Knight a fost profesor de istorie bisericească la Seminarul Teologic Adventist de Ziua a Șaptea din cadrul Universităţii Andrews (Michigan, SUA). A scris numeroase cărți în domeniul specializării sale, abordând de la personaje adventiste de frunte la evenimente cruciale din istoria bisericii, de la mituri din adventism la realități contemporane și de la istorii apuse la provocări ce țin de perspectiva și viitorul adventismului. Pensionat acum, locuiește în statul american Oregon, unde continuă să scrie și să participe la emisiuni și evenimente religioase.
Lucrarea misionară internă, metode eficiente de abordare a zonelor albe, publicaţiile şi lucrarea de răspândire a lor, lucrarea în oraşe, implicarea laicilor în diferitele ramuri de activitate, lucrarea în domeniul sănătăţii, lucrarea pentru cei marginalizaţi, libertatea religioasă, nevoia de unitate, credincioşia în administrare sunt temele abordate în acest volum de Mărturii pentru biserică. Dacă nu am şti că aceste solii au fost scrise în perioada 1904-1909, deci cu peste 100 de ani în urmă, am putea să credem că avem în faţă o listă cu priorităţi din planurile şi proiectele Bisericii din România din aceste zile.
Câteva dintre mărturiile cuprinse în acest volum au fost date de Ellen White cu ocazia ultimei sale participări la o Sesiune a Conferinţei Generale, în 1909, când era în vârstă de aproape 80 de ani. Lucrarea începută cu o mână de credincioşi şi organizată în 1863 sub conducerea unui comitet alcătuit din trei persoane crescuse în mod minunat – se ajunsese la 85 000 de membri, 1 200 de slujitori, iar Conferinţa Generală era organizată pe departamente, diviziuni şi uniuni, împărţindu-se astfel povara răspunderii între cei aflaţi în câmpurile din diferite părţi ale lumii. În toate acestea, se vedea clar cum Dumnezeu a condus Biserica şi lucrarea Sa pas cu pas, prin sfaturile, îndemnurile, mustrările, încurajările şi descoperirile date la timpul potrivit prin mesagerul ales de El.
„Cuvântul prorociei, făcut și mai tare” tocmai prin aceste împliniri aducătoare de roade care se văd, este pus acum în mâna celor care doresc să ia aminte la el.