Volumul de față este rezultatul muncii unor teologi adventiști care au explorat împreună înțelegerea biblică a naturii și misiunii bisericii. Ni s-a spus că „biserica lui Hristos, așa slabă și cu defecte cum pare, este singurul obiect de pe pământ asupra căruia El Își îndreaptă atenția și grija Sa supremă” (MPSE 15). Prin urmare, este de datoria fiecărui membru al ei să își formeze o concepție biblică solidă despre natura acestei biserici asupra căreia Hristos Își îndreaptă „atenția și grija Sa supremă”.
Această preocupare profundă a lui Hristos pentru biserica Sa a fost motivul care a stat la baza inițierii de către Institutul de Cercetări Biblice (BRI) al Conferinței Generale a unei serii de studii despre natura și funcția bisericii. Primul din setul de trei volume care au fost gândite să abordeze această problemă a fost publicat în 2009 în original și în 2014 în colecția de față, sub titlul Introducere la teologia rămășiței. O perspectivă ecleziologică adventistă. Acesta este al doilea volum al setului și tratează subiecte extrem de relevante, cum ar fi unitatea bisericii, mesajul ei și misiunea pe care o are de îndeplinit în lume. S-au analizat nu doar materialele biblice pe această temă, ci și evoluțiile teologice din perioada postapostolică, cu scopul de a plasa ecleziologia adventistă în cadrul istoriei creștine, în calitatea acestei biserici de rămășiță escatologică.
În urma lecturii acestui volum, orice pastor, profesor, lider și membru al bisericii care, asemenea lui Hristos, are o înaltă prețuire pentru biserică va avea de câștigat. Va înțelege mai bine mișcarea adventistă și sperăm că va fi inspirat să contribuie la unitatea bisericii, să îi aprofundeze mesajul și să se implice în misiunea ei.
Printre mijloacele cele mai eficiente ale marelui amăgitor, sunt învățăturile false și minunile neadevărate ale spiritismului. Sub aparența unui înger de lumină, el își așază capcanele acolo unde se bănuiește mai puțin. Dacă ar studia Cartea lui Dumnezeu cu rugăciune stăruitoare pentru a o înțelege, oamenii n-ar mai fi lăsați în întuneric și nu ar mai primi învățături rătăcite.
Autorul prezintă istoria salvării sale din lumea înspăimântătoare a spiritismului prin intervenția directă a lui Dumnezeu.
„Când spunem că Dumnezeu întârzie, chiar dacă aruncăm vina acestei întârzieri asupra noastră, Îl denigrăm pe Cel Atotputernic și Îl coborâm la nivelul nostru. Pe oameni îi putem bănui de lipsă de punctualitate, dar nu și pe Conducătorul universului.”
Iată o serie de întrebări cruciale cărora autorul le dă un răspuns clar:
• Este revenirea lui Isus un eveniment cu o dată fixă sau variabilă?
• Stă în puterea noastră să grăbim venirea Lui?
• Oare a amânat Dumnezeu secerișul?
• Cine poate spune „cât e ceasul”?
Arnold Valentin Wallenkampf şi-a dedicat viaţa unei misiuni clare – aceea de a fixa în mintea tuturor celor receptivi adevărul etern al mântuirii. Originar din Suedia, a studiat pentru început în Anglia, la Colegiul Newbold, apoi a continuat în Statele Unite ale Americii, la Universitatea Andrews şi Universitatea din California. A activat întâi ca pastor, apoi ca profesor de religie și istorie bisericească, iar mai târziu ca șef al Catedrei de teologie la Colegiul Pacific Union, Universitatea Loma Linda şi Colegiul Atlantic Union. Înainte de a se retrage din activitate, a fost director asociat la Institutul de Cercetări Biblice (BRI).
Activitatea editorială remarcabilă a lui Wallenkampf cuprinde articole apărute în diverse publicaţii adventiste (în limba română, în Curierul Adventist), studii biblice (trimestrul II/2006, cu titlul „Duhul Sfânt”), precum și numeroase cărţi cu tematică religioasă, care variază atât prin subiectul abordat, cât şi prin modul de înţelegere şi de expunere. Dintre acestea, în limba română s-a considerat bine-venită publicarea într-o serie de autor a trei volume de interes pentru adventismul contemporan: Aparenta întârziere (ce rol jucăm în influențarea revenirii lui Isus); Ce trebuie să știe fiecare adventist despre 1888 (o trecere în revistă a evenimentelor și dezbaterilor care au făcut ca Sesiunea Conferinței Generale de la Minneapolis să fie atât de importantă pentru istoria Bisericii Adventiste) și Ce trebuie să știe fiecare creștin despre îndreptățire (o explicație de la A la Z a modului în care avem privilegiul unei relații desăvârșite cu Dumnezeu).
Asemenea lui Isus este un ghid destinat tinerilor care doresc să studieze doctrinele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, în vederea încheierii legământului cu Dumnezeu prin botez.
Tinerii vor învăța cum să studieze Biblia, cum să-și construiască un sistem de referințe biblice, care să îi ajute să dea la rândul lor, mărturie altora, cum să se roage astfel încât viața lor să se schimbe conform planului lui Dumnezeu și cum să se implice în activitățile bisericii.
Reforma intre cruce și semilună. O perspectivă a contribuției Islamului la consolidarea Protestantismului ne prezintă, prin ochii adevăratei filosofii a istoriei, modul providențial în care Dumnezeu lucrează în pofida geopoliticii și a echilibrelor de putere. În cadrul marii lupte răul devine, până la urmă, slujitorul lui Dumnezeu.
Lucrarea abordează raporturile reale și, mai ales, imaginare dintre reformatorii protestanți și Islamul otoman în secolul al XVI-lea, o vreme în care Mântuitorul era așteptat să vină. Atacurile repetate ale Antihristului (un corn - Biserica Romană, celălalt corn - Islamul) anunțau revenirea lui Isus.
Incursiunile otomane în Europa „biciul lui Dumnezeu” („Flgelum Dei”) apar în momentele cheie ale genezei Protestantismului. Turcii atacă aparent pentru că vor să domine lumea, însă, în planul lui Dumnezeu, ei năvălesc în Europa în momentul în care puterea Scaunului de la Roma este pe punctul de a distruge din fașă mișcarea protestantă. Astfel, în marele plan al istoriei, ei salvează poporul lui Dumnezeu. Carol Quintul nu putea lupta concomitent pe două fronturi, cu turcii și cu protestanții. Mai mult, din punct de vedere imagologic, studiul aprofundează profilurile corifeilor Reformei și modul în care aceștia s-au raportat la „El Gran Turco”. Ei au ales mai degrabă „turbanul sultanului decât tiara papei”.