Iosif este o profeție, o imagine a lui Hristos, o imagine a multora dintre noi. Asemenea lui Iosif și lui Hristos, li s-a întâmplat și altora în istorie și unora din cercul nostru de prieteni și chiar nouă înșine, să fim vânduți, trădați de cei pe care îi considerăm frați. Drama umanității este coruperea naturii umane, orbirea spirituală, minciuna, invidia, omul care se îndepărtează de Dumnezeu. În cazul istoriei lui Iosif, sunt frații care se îndepărtează de tatăl lor și mint.
Ne regăsim, de asemenea, în figura lui Iosif când ne aflăm în groapa vieții și a morții și încercăm în disperare să găsim răspunsuri rapide și consolatoare la cele mai profunde și provocatoare întrebări ale vieții. La fel ca și Iosif, după ce trecem prin experiențe vitrege, ajungem la maturizarea spirituală și umană.
Unul dintre cuvintele care îl definesc pe Iosif este Yasaf, adică „adăugat”. Prin alegerile pe care le facem, fiecare adăugăm vieții noastre un sens, o experiență, un element care ne maturizează. ne definește.
(text preluat din prefața cărții Perspectivă din abis, scrisă de Excelența Sa, dr. George Bologan, Ambasadorul României în Italia)
Triunitatea lui Dumnezeu este una dintre doctrinele distinctive ale creștinismului, în care credința afirmă ceea ce rațiunea nu poate înțelege total.
Trinitarianismul în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este unul dintre acele principii de credință care s-au dezvoltat treptat, pe măsura progresului spiritual al comunității de credință.
Prin mărturisirea ei de credință, biserica nu impune doctrina trinitariană, ci afirmă ceea ce crede la timpul prezent, așa cum a fost călăuzită de Dumnezeu cu adevărat. Fără a-i condamna pe cei care se poticnesc în subtilitățile și paradoxurile acestei doctrine și bine știind că cercetarea despre Dumnezeu va dura o veșnicie, biserica mărturisește în mod hotărât credința în Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, trei Persoane divine într-o unitate de esență.
Ellen G. White a fost, fără îndoială, cea mai influentă adventistă de ziua a șaptea din istoria acestei biserici. Prezența ei personală și scrierile ei au contribuit foarte mult la modelarea și călăuzirea adventismului în timpul celor șapte decenii ale slujirii ei profetice. De la moartea ei (în 1915), sfaturile și ideile sale au continuat să îndrume confesiunea.
Dar v-ați putea întreba cine este Ellen White? George Knight răspunde acestei întrebări în volumul de față.
Prima secțiune a cărții și cea mai largă, prezintă o biografie concisă a vieții ei. A doua secțiune îi prezintă cititorului atât scrierile publicate, cât și pe cele nepublicate, punctând categoriile majore în care se pot împărți sfaturile ei pentru biserică. Ultima secțiune explorează șapte teme majore care străbat tot ceea ce a scris.
Dr. Knight ne ajută să înțelegem și să apreciem viața fascinantă și rolul pe care l-a jucat această mesageră a lui Dumnezeu în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea.
George R. Knight a fost profesor de istorie bisericească la Seminarul Teologic Adventist de Ziua a Șaptea din cadrul Universităţii Andrews (Michigan, SUA). A scris numeroase cărți în domeniul specializării sale, abordând de la personaje adventiste de frunte la evenimente cruciale din istoria bisericii, de la mituri din adventism la realități contemporane și de la istorii apuse la provocări ce țin de perspectiva și viitorul adventismului. Pensionat acum, locuiește în statul american Oregon, unde continuă să scrie și să participe la emisiuni și evenimente religioase.
Există undeva vreo speranță de mai bine? Mai există siguranță în lumea noastră? Nu cumva suntem victimele evenimentelor care ne copleșesc în fiecare zi? Suntem oare condamnați să îndurăm zilnic tot mai multe necazuri și temeri?
Această carte își propune să ne ajute să privim dincolo de stările noastre de confuzie și teamă, de fapt să ne ofere soluții. Totuși cititorul va găsi mai mult decât un raționament omenesc pentru a susține o concepție optimistă. Pe măsură ce va citi acest raport lamuritor și convingător al luptelor aprige ale omenirii împotriva puterilor întunecate ale răului care au încercat să pună stăpânire pe mințile oamenilor, în inima cititorului va răsări credința. Această carte este întemeiată pe tema biblică a luptei de veacuri dintre bine și rău, dintre Dumnezeu și Satana pentru a lua în stăpânire voința și destinul omului. Aici este o retrospectivă a istoriei creării omului, a căderii lui în păcat și, de asemenea, a intruziunii vrăjmașului lui Dumnezeu care a inspirat războaiele și a instigat nelegiuirea, suferința și tragedia universală, dar și a intervenției lui Dumnezeu pentru salvare. Subiectul central al cărții este mântuirea omului, săvârșită de Domnul Hristos pe cruce.
Când vei citi această carte, vei afla un viitor luminos, pentru că vei descoperi că Dumnezeu și puterile binelui vor cîștiga biruința finală.
Reforma intre cruce și semilună. O perspectivă a contribuției Islamului la consolidarea Protestantismului ne prezintă, prin ochii adevăratei filosofii a istoriei, modul providențial în care Dumnezeu lucrează în pofida geopoliticii și a echilibrelor de putere. În cadrul marii lupte răul devine, până la urmă, slujitorul lui Dumnezeu.
Lucrarea abordează raporturile reale și, mai ales, imaginare dintre reformatorii protestanți și Islamul otoman în secolul al XVI-lea, o vreme în care Mântuitorul era așteptat să vină. Atacurile repetate ale Antihristului (un corn - Biserica Romană, celălalt corn - Islamul) anunțau revenirea lui Isus.
Incursiunile otomane în Europa „biciul lui Dumnezeu” („Flgelum Dei”) apar în momentele cheie ale genezei Protestantismului. Turcii atacă aparent pentru că vor să domine lumea, însă, în planul lui Dumnezeu, ei năvălesc în Europa în momentul în care puterea Scaunului de la Roma este pe punctul de a distruge din fașă mișcarea protestantă. Astfel, în marele plan al istoriei, ei salvează poporul lui Dumnezeu. Carol Quintul nu putea lupta concomitent pe două fronturi, cu turcii și cu protestanții. Mai mult, din punct de vedere imagologic, studiul aprofundează profilurile corifeilor Reformei și modul în care aceștia s-au raportat la „El Gran Turco”. Ei au ales mai degrabă „turbanul sultanului decât tiara papei”.