
Pret intreg
35,00 Lei


Pret intreg
25,00 Lei
Bucurați-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută.
Luca 15:6
Într-o dimineață, m-am trezit gândindu-mă la alegerile pe care le facem. M-am gândit că Dumnezeu ne-a creat. El ar fi putut cu ușurință să ne oblige să facem voia Lui. Dar nu a făcut-o. Ne-a dat posibilitatea de a alege. Pe de o parte este viața, pe de altă parte este moartea. El ne încurajează să alegem viața, dar noi avem liberul arbitru. Suntem liberi să alegem moartea. Dar ce înseamnă aceasta mai exact? După câteva minute de reflecție, am decis să las întrebarea în suspans.
Mai târziu, în aceeași dimineață, în timpul închinării, mi-a venit în minte parabola oii pierdute. Am deschis Biblia la Luca și am citit pilda pe care le-a spus-o Isus: „Care om dintre voi, dacă are o sută de oi şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe islaz şi se duce după cea pierdută, până când o găseşte? După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri şi când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii şi vecinii săi şi le zice: «Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută.» Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte” (Luca 15:3-7).
După ce am citit pasajul acesta, am reflectat profund asupra copilăriei mele. M-am gândit la modul în care părinții mei ar fi tratat neascultarea mea dacă m-aș fi rătăcit. Dați-mi voie să vă spun că aș fi avut bășici la „coadă” zile întregi. Dar ce imagine ne prezintă Isus despre păstor? El a căutat cu sârguință, iar când a găsit oaia, a dat o petrecere! Uneori ne luptăm să înțelegem acest lucru – că există bucurie în ceruri pentru păcătosul care se pocăiește. Având în vedere tendința noastră spre nerăbdare și spre mânie față de ceilalți, găsesc această poveste uluitoare.
M-am întrebat cum poate Isus, care are o mulțime de ființe cerești care se pleacă în fața Lui, să Se îngrijească atât de mult de mine? Acest gând m-a făcut să cânt și să mă bucur.
Oh! Vreau atât de mult să Îl iubesc și să Îl apreciez pe Dumnezeul meu! Vreau atât de mult să învăț căile Lui și să fac voia Lui. Vreau să-mi amintesc că El mi-a dat darul libertății de alegere – și am ales să-L iubesc, să-L venerez și să-L slujesc întotdeauna.
Ba încă, El îţi umple gura cu strigăte de bucurie, şi buzele cu cântări de veselie.
Iov 8:21
Recent am citit un articol interesant despre râs, care m-a impresionat profund. Nu știam că râsul contribuie atât de semnificativ la longevitatea și la bunăstarea unei persoane. Cercetările au arătat că acesta ne crește durata de viață, declanșează eliberarea de endorfine, care promovează o stare de bine, protejează inima, îmbunătățesc funcția vaselor de sânge, cresc fluxul sanguin, reduc stresul și anxietatea și multe altele.
Râsul îmbogățește viața noastră și pe a celor cu care venim în contact și ne ajută să ne simțim mai bine. Acum, că știu cât de benefic este râsul, intenționez să fiu mai atentă în privința lui.
Râsul este o alegere liberă. Putem alege să râdem și să fim veseli sau putem alege să fim triști și nefericiți. În ciuda evenimentelor terifiante și sfâșietoare care au loc peste tot, ar trebui să ne facem timp să râdem!
Cu mulți ani în urmă, pe vremea când familia mea locuia în Ionia, Michigan, Statele Unite ale Americii, discutam cu o prietenă la telefon și i-am spus o glumă care ne-a făcut pe amândouă să râdem. Soțul meu, care stătea la masă, a auzit și l-am văzut cum se străduia să nu râdă. Fiica noastră în vârstă de trei ani, Ngozi, a strigat: „Tată, poți să râzi; pentru mine este în regulă.” Am fost uimită să o aud spunând aceste cuvinte și am râs și mai mult văzându-l pe soțul meu cum abia se abținea să nu râdă la încurajările ei.
Soțul meu și cu mine ne bucurăm să ne întâlnim în mod regulat cu prieteni speciali. Râdem mult și ne bucurăm de multă voie bună. Pentru noi, râsul este un medicament formidabil; el face ca un sentiment de bine să curgă prin corpurile noastre și ne pune într-o dispoziție fericită. Când râzi, îi faci și pe ceilalți să vrea să râdă. În aceste vremuri îngrozitoare, de incertitudine, frică, disperare și moarte, trebuie să râdem mai mult, să ne rugăm continuu și să avem încredere în Dumnezeu. Cu El, totul va fi bine.
Doamne, Îți mulțumesc pentru darul frumos al râsului! Ajută-ne să-l folosim într-un mod care să-i facă pe oameni să zâmbească și să aducă bucurie în viețile lor. Și indiferent de situațiile dificile pe care le întâlnim, fie ca ceilalți să vadă imaginea Ta reflectată în noi și să fie încurajați să râdă și ei.
Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste. Și cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în El.
1 Ioan 4:16
Cu mulți ani în urmă, din cauza unor circumstanțe provocate de propriile mele alegeri greșite, am fost în pragul disperării. Părea că tot ce puteam face era să plâng de dimineața până seara. Tot ce puteam face era să continui să pun un picior în fața celuilalt.
Într-o zi, în timp ce stăteam la chiuveta din bucătărie și spălam vasele, am simțit în adâncul sufletului meu că Îl dezonoram pe Tatăl meu ceresc prin tristețea și prin disperarea mea constante. Situația mea nu se schimbase, dar am hotărât că vreau să Îl anunț pe Dumnezeu și tot Cerul că nu eram încă pregătită să renunț. Chiar dacă sufeream îngrozitor, am vrut să-I cânt lui Dumnezeu un cântec de laudă și să-l cânt din toată inima mea. Chiar și în suferința mea profundă, El fusese atât de bun cu mine. Așadar, cum aș putea să nu-I mulțumesc pentru că încă mă recunoștea drept copilul Său prețios?
Cu mâinile încă în apa de spălat vase, cu lacrimile curgându-mi pe obraji, cu fața ridicată spre cer, am început să cânt cu o voce slabă și tremurândă: „Isus mă iubește, asta știu.” Să cânți în timp ce plângi nu este cel mai frumos sunet pe care îl vei auzi vreodată! În timp ce ascultam sunetele dezacordate și scârțâitoare care îmi ieșeau de pe buze, mă întrebam cum oare I-ar putea fi plăcută lui Dumnezeu o astfel de muzică îngrozitoare; dar eram hotărâtă să nu mă opresc! Iar și iar am cântat cântecelul acesta de copii, până când am început să simt că Cerul a acceptat închinarea mea și m-am simțit mângâiată.
Atunci când ziua a fost lungă și obositoare, când a fost o criză și totul se oprește, când te-ai săturat să fii la capătul puterilor, întotdeauna este loc pentru un cântec. Așadar, ridică-ți fața spre cer și nu contează dacă încep să curgă lacrimile! Dacă nu vă puteți gândi la un cântec potrivit, atunci cântați ceea ce am cântat eu:
Isus mă iubește, asta știu/ Biblia îmi spune așa.
Cei mici Îi aparțin Lui./ Ei sunt slabi, dar El este puternic.
Da, Isus mă iubește/Da, Isus mă iubește,
Da, Isus mă iubește/ Biblia îmi spune așa.
Cântă-l iar și iar, până când vei simți pacea Lui și vei fi acoperită de prezența Lui.
Voi cânta Domnului cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi.
Psalmii 104:33
Când Dumnezeu a creat lumea, unii sugerează că a chemat-o la existență cântând. Muzica era deja cântată în ceruri, așa că pare logic ca Dumnezeu să le-o fi dat lui Adam și Evei.
Întotdeauna îmi trece un cântec prin minte. Ni se spune să păstrăm un cântec în inimile noastre și o rugăciune pe buze. Multe cântece sunt ca niște rugăciuni. Citim în Evrei 13:15: „Prin Isus, așadar, să-I aducem neîncetat lui Dumnezeu o jertfă de laudă – rodul buzelor care mărturisesc deschis Numele Lui” (NIV).
Bineînțeles, putem alege ce tip de cântec să păstrăm în minte. În anii tinereții mele, eram un mare fan al muzicii country/western. Dar, cu timpul, mi-am dat seama că melodiile erau deprimante și rareori înălțătoare. Regele David a scris multe cântece de laudă frumoase. Profetul Isaia a scris în versuri. Când muzica este pusă în cuvintele Scripturii, o învăț mult mai bine. Așadar, petreceți ceva timp căutând în Biblie cuvinte de laudă. Le veți găsi peste tot – chiar și în Apocalipsa.
Unii creștini aleg să ajungă la biserică după cântare, venind doar pentru predică. Dar închinarea înseamnă mai mult decât predică. Înseamnă să-L lăudăm pe Domnul prin muzică și prin oferirea ofrandelor noastre. Întregul serviciu divin ar trebui să fie o atmosferă de închinare și să aibă aceeași temă, atunci când este posibil. Acum, asta înseamnă că suntem mântuiți de o cântare sau de un sentiment? Nu, dar cu siguranță ne poate deschide inimile către Duhul Sfânt. Atunci când cântările sunt cântate cu convingere, și nu doar ca un ritual, suntem binecuvântați. Muzica bisericească a fost un subiect de dezbatere ani de zile. Tânărul Isaac Newton a scris imnuri care dorea să fie cântate, dar membrii nu doreau ca un „om” să scrie muzică bisericească. (În cele din urmă au fost de acord ca, dacă voiai să-i cânți cântecele, trebuia să rămâi să cânți după serviciul divin!)
În Plângerile 3:41 se spune: „Să ne înălţăm şi inimile cu mâinile spre Dumnezeu din cer”. Mulți sunt reticenți în a ridica mâinile în biserică, dar este atât de biblic. Este ca și cum ai spune: „Amin, sunt de acord cu ceea ce se spune în cuvintele acestui cântec.” În picturile despre cea de-a doua venire a Domnului, artiștii îi înfățișează adesea pe oamenii care așteaptă având mâinile ridicate. De ce să așteptăm până atunci ca să ridicăm mâinile? Vrem ca Dumnezeu să vină în inimile noastre acum. Gândiți-vă la asta!
Căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui.
Zaharia 2:8
Saralee, un maltez alb, și Molly, un Shih Poo argintiu, sunt două cățelușe pe care eu și soțul meu, George, le-am adoptat în urmă cu câțiva ani. Amândouă sunt foarte atașate de George. Saralee își petrece ore întregi dormind în poala lui. Molly, de două ori mai mare decât Saralee, își petrece timpul la picioarele lui George sau în cușca ei. O urmărește pe Saralee și, imediat ce Saralee coboară, Molly îl imploră din priviri să o ia pe ea. Dacă amândouă cățelușele ajung în același timp la scaunul lui George, are loc o încăierare fizică între ele. După ce le separăm, trebuie să găsim o modalitate de a le ține pe amândouă, ca să fie mulțumite. Undeva, în trecutul lor, cele două cățelușe au fost neglijate. Una, prin prea multe îmbrățișări. Cealaltă, prin prea multă neatenție.
Aceste două mici creaturi îmi amintesc de mulți oameni. Unii se așteaptă să fie în permanență mângâiați. Nicio măsură de atenție personală nu le este suficientă. Alții stau deoparte, apucând firimiturile de afecțiune care le sunt oferite. Mă uit la copiii cărora le predau la școală și le recunosc pe Saralee și pe Molly în fiecare clasă. Mă întreb mereu: Ce ar face Isus cu ei? Înalț constant rugăciuni pentru elevii mei, căutând înțelepciunea Lui în timp ce mă ocup de ei. Vreau să fiu un adult iubitor și grijuliu în viața lor. Vreau ca ei să-L vadă pe Isus în mine.
În calitate de prietenă, trebuie să găsesc modalități de a le încuraja pe toate Saralee și Molly din lumea mea. Aici intervine Isus. El le iubește pe toate Molly și Saralee în mod egal. Când mă gândesc la unii dintre adulții pe care îi cunosc, unii sunt ca Saralee. Ei nu știu cum să trăiască fără o atenție constantă. Acești oameni sunt răniți cu ușurință. Este nevoie de multă grijă pentru a-i ajuta să îi iubească pe ceilalți la fel de mult cât se iubesc pe ei înșiși. Alții sunt mai mult ca Molly. Ei reacționează rapid la bunătate și la cuvintele pline de grijă. Prieteniile cu oamenii de tipul lui Molly sunt foarte împlinitoare.
Este nevoie de multă chibzuință pentru a găsi modalități de a-i asigura pe ceilalți că fiecare dintre ei este unic și special în ochii lui Dumnezeu. Eu le reamintesc prietenilor mei că sunt lumina ochilor lui Dumnezeu. Isus ar fi murit pentru a-i salva pe oricare dintre ei. Vă rog să vă amintiți că, indiferent dacă vă vedeți ca o Molly sau ca o Saralee, sunteți prețioase și de neînlocuit pentru Dumnezeu.