Pret intreg
35,00 Lei
Pret intreg
25,00 Lei
- Home
- Produse
60Lei42 Lei
- Citește
- Descarcă
- Inspiraționale
- Detalii
- Scris de: D. Reneé Mobley-Neal
- Categorie: Devoțional femei
Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.
Ioan 14:18
Uneori, visurile, planurile și obiectivele noastre sunt puse în așteptare și ne trezim că ajutăm pe altcineva să își îndeplinească visul în loc să îl ajutăm pe al nostru.
Am putea crede că suntem în afara voii lui Dumnezeu și de aceea El nu ne ascultă. De ce Dumnezeu nu binecuvântează visurile noastre, în schimb binecuvântează visul altcuiva? Tocmai în aceste momente trebuie să facem un pas înapoi, să reflectăm și să ne rugăm. S-ar putea ca Dumnezeu să ne pună planul în așteptare pentru un motiv anume. Ajutând pe altcineva să își atingă obiectivele și visurile, s-ar putea să ajungem să ajutăm la nașterea propriilor noastre visuri.
Permiteți-mi să argumentez lucrul acesta prin povestea lui Șifra și Pua, două moașe în perioada în care israeliții au trăit în Egipt. Faraon le-a ordonat moașelor să ucidă toți băieții pe care îi aduceau pe lume. Șifra și Pua nu s-au supus. Ele i-au spus faraonului că femeile israelite erau atât de puternice, încât nășteau înainte ca moașele să ajungă. Ele nu au ascultat și și-au riscat propriile vieți pentru a salva viețile acelor micuți.
În acest timp, s-a născut pruncul Moise. Prin salvarea lui, au fost, în cele din urmă, eliberați din sclavie. Ei nu și-au dat seama la momentul respectiv, dar nașterea lui avea să le aducă renașterea, libertatea și, în final, să îi conducă spre țara promisă, unde aveau să descopere un Dumnezeu care îi alesese și care avea să lupte pentru ei, să le asigure hrana și să îi binecuvânteze.
Așa cum Dumnezeu S-a folosit de Moise pentru a le aduce libertate celor două moașe, El poate face același lucru pentru tine. Dumnezeu te poate chema să ajuți pe altcineva să își materializeze visul și să îl pui pe al tău în așteptare.
Dumnezeu are un plan pentru tine. El este credincios și va duce la bun sfârșit lucrarea pe care a început-o în tine, chiar și atunci când pare că nu se întâmplă nimic.
- Detalii
- Scris de: Kristina E. Smith
- Categorie: Devoțional femei
„Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi”, zice Domnul, „gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde”.
Ieremia 29:11
„Dacă vei fi angajată în această companie, unde intenționezi să fii peste cinci ani?” Era prima dată când mi se punea această întrebare la un interviu de angajare și, pentru o clipă, am rămas perplexă. Până în acel moment din viața mea, fie părăsisem un post după doi sau trei ani, fie fusesem angajată de prieteni sau rude. Nu mă gândisem niciodată, cu adevărat, să fiu undeva pe termen lung. Pur și simplu, nu făcea parte din planul meu. Am dat un răspuns banal și m-am rugat ca acest răspuns să fie suficient. Trebuie să fi fost, pentru că am primit un telefon de la Departamentul de resurse umane și, la scurt timp după aceea, am început ceea ce avea să devină o carieră juridică de douăzeci de ani la acea firmă.
Pe măsură ce a trecut timpul, m-am hotărât să rămân la acea firmă până când va veni vremea să mă pensionez. Dar apoi a lovit o pandemie globală, iar planurile mele au trebuit să se schimbe. În calitate de îngrijitoare a mamei mele, care era foarte bolnavă la acea vreme, opțiunea de a lucra de acasă a fost inițial o binecuvântare, dar când firma a început să sugereze că revenirea la birou va fi obligatorie, am știut că planurile mele vor trebui să se schimbe. M-am rugat în legătură cu acest lucru, cerându-I lui Dumnezeu să deschidă și alte oportunități.
În decurs de o săptămână, am primit un e-mail de la președintele Departamentului nostru de resurse umane, în care mi se spunea că urmau să ofere pensionare anticipată oricărui angajat care avea cel puțin 55 de ani și cinci ani de experiență. În istoria de peste o sută de ani a firmei, nu mai făcuseră acest lucru decât o singură dată. Eu împlinisem cincizeci și cinci de ani anul precedent. Deși nu era în planurile mele să mă pensionez la o vârstă atât de tânără, totul făcea parte din planul lui Dumnezeu.
La șase luni de la pensionare, plictisită să stau acasă, Dumnezeu mi-a deschis o ușă pentru a lucra pentru biserica mea. Deși slujirea nu făcea parte din planul meu de viață, am văzut cum Dumnezeu m-a folosit pentru a-i binecuvânta pe alții și cum am fost binecuvântată la rândul meu. Am învățat prin această experiență că planurile lui Dumnezeu sunt întotdeauna cele mai bune.
Ce planuri derulează Dumnezeu în această perioadă a vieții tale? Nu uitați, planurile Lui sunt întotdeauna cele mai bune. Ne putem încrede în El.
- Detalii
- Scris de: Janice Fleming-Williams
- Categorie: Devoțional femei
Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.
Proverbele 22:6
Dumnezeu a avut un plan măreț pentru viața mea în timp ce creșteam în Anguilla, o mică insulă din Caraibe cu oportunități limitate de angajare. La vârsta de nouă ani, am decis să devin profesor. Când eram în ultimul an de liceu, am reevaluat posibilitatea de a fi profesor și mi-am definitivat decizia.
După ce am urmat cursuri de formare continuă și am predat timp de doi ani, guvernul m-a trimis la Colegiul de formare a profesorilor din St. Vincent, Indiile de Vest, pentru doi ani. M-am întors acasă și am predat timp de trei ani, după care eu și soțul meu am emigrat în St. Thomas, Insulele Virgine ale Statelor Unite. Amândoi am obținut un loc de muncă la școala bisericii noastre ca profesori de învățământ primar. Soțul meu a slujit timp de treizeci și unu de ani în diferite funcții. Eu am lucrat timp de treizeci și opt de ani, predând elevilor de șase, șapte și nouă ani. În ultimii zece ani, am fost bibliotecar al școlii K-12.
Am ieșit la pensie ca educator, după patruzeci și cinci de ani memorabili. Cu un sentiment de bucurie profundă, am profitat de ocazia de a privi cu atenție la deceniile pe care le-am petrecut modelând și cultivând mințile copiilor mici pe care Dumnezeu mi i-a încredințat. Ce responsabilitate semnificativă!
Cariera mea ca educator a fost cu adevărat plină de satisfacții. Le datorăm atât de mult profesorilor noștri, care au sacrificat atât de mult pentru noi! Ei au jucat, cu siguranță, un rol esențial în modelarea a ceea ce am devenit. În timp ce îmi amintesc de anii petrecuți ca educator, Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările pe care le-am primit și pentru că am fost o binecuvântare pentru atât de mulți elevi, părinți și colegi de muncă. Mulți dintre elevii mei s-au poziționat într-o varietate de cariere productive, lucru pentru care sunt cu adevărat recunoscătoare. Este un sentiment atât de entuziasmant atunci când elevii mei păstrează legătura cu mine și mă anunță de realizările lor!
Doamne, Îți mulțumesc că mi-ai permis să am un rol în creșterea micilor tăi miei și pentru tot ceea ce am învățat în timp ce îi slujesc! Fie ca ei să strălucească pentru Tine la fiecare ocazie care li se prezintă!
- Detalii
- Scris de: Tina Perera (Reith)
- Categorie: Devoțional femei
Dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână.
Psalmii 37:24
O creatură nocturnă obișnuită în Sri Lanka este dihorul. Dihorii trăiesc adesea în căpriori și în tavanele caselor și pot fi foarte zgomotoși atunci când aleargă. Într-o noapte, un pui de dihor a căzut prin pergolele de deasupra bazinului nostru de pești. A aterizat într-un strat de flori prins de perete. I-am auzit strigătul continuu, dar nu am reușit să ajungem la biata creatură pentru a o ajuta să scape.
La un moment dat, în timp ce alerga printre straturile de flori, a căzut în iazul de dedesubt și a înotat rapid, căutând adăpost într-un colț. Am adus o plasă de pescuit și am încercat să-l iau, dar micuța creatură și-a arătat dinții și a șuierat la mine. Când a căzut din nou în iaz, am reușit să-l iau rapid în plasă și l-am eliberat afară. Am văzut puiul de dihor reunindu-se cu mama sa și ne-am simțit fericiți pentru că necazul acestei mici creaturi se încheiase în sfârșit.
Cu toate acestea, timp de trei nopți consecutive, am avut aceeași problemă. De fiecare dată, salvarea a fost făcută cu bună credință, dar micuța creatură nu a înțeles ajutorul nostru. A rămas în defensivă, șuierând de fiecare dată la noi.
Contemplând această experiență, mi-am amintit cum suntem adesea ca acest dihor. Continuăm să cădem în păcat, iar Dumnezeu este întotdeauna gata să ne salveze. Dar prea des suntem în defensivă și respingem dragostea Lui. Această promisiune ne dă speranță:
„Căci cel neprihănit de șapte ori cade și se ridică, dar cei răi se prăbușesc în nenorocire” (Proverbele 24:16).
Înainte de a putea cădea, trebuie să fim mai întâi neprihăniți. Așadar, chiar dacă cei neprihăniți pot cădea de multe ori, atunci când mărturisesc, Dumnezeu îi iartă și îi restaurează întotdeauna. Ioan ne amintește: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9).
Cei nedrepți, pe de altă parte, nu se ridică niciodată, pentru că rămân căzuți.
Continuă să te ridici, prietena mea! Și nu uita că Dumnezeu te iubește!
- Detalii
- Scris de: Lyn Welk-Sandy
- Categorie: Devoțional femei
Eu zic: „O, dacă aș avea aripile porumbelului, aș zbura și aș găsi undeva odihnă!”
Psalmii 55:6
Eram plecați de câteva săptămâni și, când am ajuns acasă, eu și soțul meu, Keith, am observat o grămadă de bețe împrăștiate în jurul ușii noastre din spate. Uitându-ne în sus, am descoperit că porumbeii își făcuseră un cuib pe luminile noastre de siguranță. Trebuie să fi fost foarte perseverenți, deoarece pentru a face un cuib în această poziție trebuiau să se întindă pe două lumini. Eforturile lor au dat roade, în mod evident, în ciuda faptului că au pierdut o grămadă de material pentru cuib în acest proces. Am stins luminile de siguranță, realizând că becurile încălzite ar putea da căldură prea multă cuibului.
În fiecare zi am observat comportamentul păsărilor părinți, care stăteau pe rând pe ouăle lor prețioase. Le vorbeam adesea, iar ele nu se temeau deloc de noi în timp ce ne deplasam aproape de ele. A venit ziua în care am putut vedea două capete mici deasupra cuibului și părinți ocupați care se străduiau să le satisfacă foamea. Este incredibil cât de repede cresc puii! La scurt timp au fost complet la vedere, observându-ne fiecare mișcare. Știind că vor părăsi cuibul în timp util, m-am trezit rugându-mă ca pisicile să nu-i atace.
Într-o dimineață i-am găsit stând pe pervazul de lângă ușă și, mai târziu, ghemuiți împreună pe preșul de la ușă. Nu am avut curaj să-i mutăm, așa că am folosit ușa din față pentru a ieși afară.
Apoi au început lecțiile de zbor. Mai întâi unul, apoi celălalt. Zburau și cădeau, în timp ce ambii părinți îi strigau sau îi hrăneau pentru a-i încuraja. Până la sfârșitul zilei, au reușit să se cocoațe pe un tufiș mai mic. Acum rugăciunile mele s-au intensificat, deoarece puteam vedea cum se expun pericolului.
Timp de câteva zile, am văzut părintele cu unul dintre puii săi stând pe un spalier din curtea noastră, dar niciodată cu cei doi împreună. Din nou, m-am întrebat dacă vor supraviețui până când vor fi suficient de maturi pentru a fi în siguranță.
Apoi, în timp ce plecam spre biserică, o săptămână mai târziu, cei doi pui au zburat pe veranda din spate pentru scurt timp, ca și cum ar fi vrut să ne spună: „Vă mulțumim pentru rugăciunile voastre!” Apoi au dispărut. Ah, cât de binecuvântați am fost că am avut parte de această experiență! „Mari sunt lucrările Domnului, cercetate de toți cei ce le iubesc!” (Psalmii 111:2).