Pret intreg
35,00 Lei
Pret intreg
25,00 Lei
- Home
- Produse
60Lei42 Lei
- Citește
- Descarcă
- Inspiraționale
- Detalii
- Scris de: Michal Herry-Romney
- Categorie: Devoțional femei
El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care își dă rodul la vremea lui și ale cărui frunze nu se veștejesc; tot ce începe duce la bun sfârșit.
Psalmii 1:3
Recent m-am uitat pe fereastră. Doi cedri frumoși albi mi-au atras atenția. Fiind arborele național al Anguillei, cedrul alb nu este o priveliște neobișnuită, dar în această dimineață păreau, pur și simplu, să strălucească. Ploile recente le adăugaseră un plus de culoare.
Ceea ce nu am menționat era că cei doi copaci stăteau ca niște santinele de o parte și de alta a unor tomberoane de gunoi verzi și pline ochi. Dar eram atât de absorbită de frumusețea lor, încât urâtul din coșurile de gunoi nu a reușit să-mi rețină atenția. Am înregistrat vag starea pubelelor și am sperat că vor fi golite în curând. Dar asta a fost tot. În câteva clipe, m-am întors să admir peisajul. Câteva lecții au persistat.
În primul rând, nu este așa și cu Dumnezeu? Lumea poate să ne vadă așa cum crede că suntem – răi, nemerituoși sau vinovați. Dar atunci când Dumnezeu intră în viața noastră, El face toate lucrurile noi (Apocalipsa 21:5). În locul defectelor și eșecurilor noastre, Dumnezeu ne vede pentru ceea ce am putea deveni. Eram atât de concentrată pe frumusețea naturii, încât coșurile de gunoi abia dacă mi-au distras atenția.
În același mod, oamenii ar trebui să vadă dragostea Domnului strălucind prin noi.
Aceasta este ceea ce ar trebui să le capteze și să le mențină interesul. „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17).
În al doilea rând, s-ar putea să nu ne aflăm întotdeauna în situații care să ne avantajeze, dar aceasta nu este o scuză pentru stagnare. De fapt, este posibil să considerăm că circumstanțele nu sunt deloc propice pentru construirea credinței, dar putem înflori chiar acolo unde suntem plantați.
Acei cedri albi. Probabil că nu ar fi ales acel loc dacă ar fi fost după ei, dar asta nu i-a împiedicat să crească. Capacitatea noastră de a înflori nu depinde de solul în care suntem plantați. Dimpotrivă, udarea este cea care face diferența. „Apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă” (Ioan 4:14).
Așadar, surori, oriunde v-ați afla astăzi, luați exemplu de la cedrul alb!
- Detalii
- Scris de: Michal Herry-Romney
- Categorie: Devoțional femei
Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.
Coloseni 3:2
Este ușor să te concentrezi pe toată negativitatea care există în lume. Uneori, intru pe internet pentru a verifica știrile și regret instantaneu acest lucru. Fiecare titlu este plin de ceva negativ. Dacă îl lași, acest lucru te poate doborî rapid. Și acestea sunt doar lucrurile externe.
Când ne uităm în propriile noastre vieți, cu siguranță că există lucruri pe care am fi preferat să nu le trăim: pierderi, dezamăgiri, durere, trădare. Este posibil ca unele dintre ele să le fi provocat chiar noi. Acum, dușmanului i-ar plăcea ca noi să ne complăcem în noroiul autocompătimirii. Dar, la fel ca cedrii albi care mi-au atras atenția, dincolo de coșurile de gunoi sparte, și noi ne putem ridica deasupra negativului. Putem să ne concentrăm asupra tuturor lucrurilor pozitive din viața noastră; ne putem concentra asupra binecuvântărilor noastre.
În timp ce admiram copacii, m-a frapat un alt gând despre lume, în general.
Da, lumea poate fi un loc de-a dreptul urât. Trebuie să recunoaștem că, de la căderea omului, au fost comise unele dintre cele mai grave atrocități de către om. Ni se spune: „Inima este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască?” (Ieremia 17:9). Cu toate acestea, suntem sfătuiți: „Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ” (Coloseni 3:2). Așadar, haideți să Îi cerem lui Dumnezeu să ne ajusteze vederea pentru a ne permite să observăm frumusețea Sa în mijlocul tuturor lucrurilor urâte.
Frumusețea Lui poate fi văzută peste tot.
În faptele de bunătate aleatorii pe care oamenii le fac în fiecare zi. Într-un telefon de încurajare.
În angajamentul misionarului. În zâmbetul unui străin.
În îmbrățișarea unui prieten.
În mâinile dolofane ale unui bebeluș care îți strânge ambii obraji.
În mijlocul lumii nebunești și haotice de astăzi, bunătatea lui Dumnezeu poate fi încă văzută.
Așa că, soră, fii atentă la frumusețe astăzi și las-o să-ți capteze și să-ți rețină atenția! Ieremia ne amintește: „Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață” (Plângerile 3:22,23).
- Detalii
- Scris de: Denise Dick Herr
- Categorie: Devoțional femei
Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înțelepciune.
Psalmii 104:24
Casele noastre sunt chiar una lângă cealaltă și amândouă avem sere. Nu sunt speciale, nu sunt sere pline de plante tropicale luxuriante și de mobilier din răchită cu perne luxoase. Serele noastre sunt practice. Sunt menite să prelungească scurtul sezon de vegetație din Alberta, Canada, și să păstreze plantele în siguranță în timpul furtunilor puternice de grindină.
Ambele au fost construite în urmă cu aproximativ treizeci de ani, când o școală din apropiere a fost renovată. Joanne și cu mine am recuperat fiecare câte șapte ferestre vechi, uriașe. Știam că vor fi niște pereți minunați pentru structurile pe care ni le-am imaginat. Dar aici se termină asemănarea.
Nu am investit foarte mult în sera mea. Cumpăr câțiva saci de gunoi de grajd pe care îl adaug la sol în fiecare primăvară și apoi plantez treizeci de plante de roșii. Douăzeci și șapte de un soi și trei din alt soi. Ud frecvent, fertilizez o dată și sper să fie bine. De obicei, familia noastră are o mulțime de roșii gustoase, excelente pentru sendvișuri sau pentru a ronțăi direct din grădină. De multe ori, acestea sunt încă în curs de coacere când temperaturile scad. Culese și depozitate în pivniță, ele ajung roșii mai bune decât cele cumpărate din magazin până în decembrie. Sunt mulțumită, chiar fericită.
Dar Joanne își iubește sera. Ea reînnoiește solul în fiecare an, îl sapă cu grijă și experimentează noi metode de îmbogățire a amestecului. Ea selectează o varietate de roșii, multe dintre ele de patrimoniu. Soiuri galben-pestriț și roșu, globurile verzi și maro sunt vecine cu formele roșu aprins, crestate ale roșiilor italiene. Nu este întotdeauna sigură de textura sau de gustul lor atunci când plantează semințele, dar este pregătită să experimenteze, să fie surprinsă, să se bucure. În fiecare an, ea plantează mai multe tipuri noi. De asemenea, ea plantează salată, busuioc, sfeclă și flori care încurajează polenizarea. Sera ei este o aventură în continuă schimbare, iar toate plantele îi aduc bucurie în suflet.
Când mă uit la serele noastre, aflate la doar cincizeci de pași una de cealaltă, văd diferențele. A mea este utilitară, dar a ei este vibrantă, plină de experimente și culoare, producând o recoltă bogată pentru masă și suflet. Nu știu dacă sera mea va semăna vreodată cu a ei, dar sper ca viața mea să reflecte sera ei, plină de abundență și de entuziasmul unor noi aventuri și experiențe.
- Detalii
- Scris de: Naudina Punch
- Categorie: Devoțional femei
Ai scos din țara Egiptului pe poporul Tău Israel, cu minuni și semne mari, cu mână tare și cu un braț întins și cu o mare groază.
Ieremia 32:21
În ultima vreme, mintea și inima mea au fost grele. M-am întrebat despre momentul ales de Dumnezeu în viața mea. Vedeți, eu sunt programată să controlez situațiile. Să repar lucrurile atunci când acestea par să meargă prost. Iar în ultima vreme am impresia că totul scapă de sub controlul meu și, oricât de mult m-aș strădui, nu reușesc să repar nimic sau să păstrez controlul. Uneori am tendința de a uita că Dumnezeu m-a condus deja prin încercări, așa că mă gândesc: Mă va vedea El oare în noua încercare?
Apoi, Dumnezeu m-a impresionat cu istoria israeliților. Ei nu controlau nimic din situația lor. Erau sclavii faraonului, iar Moise l-a implorat să îi lase pe israeliți să plece, dar faraonul era încăpățânat (Exodul 5-12).
Ai crede că, după ce L-au văzut pe Dumnezeu conducându-i în siguranță, ar fi învățat să aibă mai multă încredere în El. Dar nu, ei au murmurat și s-au plâns la fiecare pas. Chiar și după ce Dumnezeu le-a dat ce le trebuia după fiecare plângere, au uitat repede și au găsit ceva nou de care să se plângă.
Pe măsură ce reflectam din ce în ce mai mult, mi-am dat seama că nu suntem cu mult diferiți de israeliți. Ne plângem că avem nevoie de un loc de muncă, iar când avem unul, ne plângem de locul de muncă. Ne plângem că nu avem cu ce să ne îmbrăcăm, dar dulapul nostru este plin de haine din care putem alege. Nemulțumirea, văicăreala și nerecunoștința nu sunt, în cele din urmă, răspunsuri ale inimii la situații, ci la Dumnezeu.
O inimă plină de recunoștință și de mulțumire nu depinde de situația noastră. Amnezia spirituală este o boală mortală, care ne amenință credința și bucuria mai mult decât orice cancer. Ea pătrunde până în adânc și ne putrezește inima din interior.
Cum putem să ne ferim de această uitare spirituală? Prin aducere-aminte. Să ne amintim de răscumpărarea plină de har a lui Dumnezeu. Să facem tot ce trebuie pentru a ne aminti unde și cum ne-a adus Dumnezeu.
Luați-vă un moment și priviți înapoi la urmele pașilor lui Dumnezeu din viața voastră. Și chiar dacă nimic nu se poate schimba în viața noastră așa cum ne-am dori, lăsați ca amintirea să ne trezească bucuria în Dumnezeu și un sentiment profund de recunoștință pentru dragostea Sa. El ne cunoaște și El ne va păstra.
- Detalii
- Scris de: Daniela Canedo
- Categorie: Devoțional femei
„Vino!”, i-a zis Isus. Petru a coborât din corabie și a început să umble pe ape ca să meargă la Isus.
Matei 14:29
De mai mulți ani, am fost însoțită de ceea ce este probabil cel mai faimos poem al lui Henry David Thoreau: „M-am dus în pădure pentru că am vrut să trăiesc în mod deliberat.” Autorul descrie cum nu voia doar să existe, ci își dorea să trăiască intens. Acum sunt sigură că Thoreau nu a vrut să spună că dorea să profite de tot ceea ce există în viață, ci că accentul său era pus pe a trăi în mod chibzuit, având un scop în minte.
În propriile mele cuvinte, mă exprim astfel: „Mă duc în lume pentru a trăi în mod conștient.” Vreau să trăiesc intens, mereu în căutarea unor motive noi, inspirații sau, pur și simplu, să găsesc oportunități de a lua cu mine o bucată de ceva nou în viața de zi cu zi. Acest lucru include să fiu în permanență în mișcare ca parte a transformării personale. Nu este întotdeauna agreabil. Nu este întotdeauna ușor.
Uneori este obositor și chiar dureros când vine vorba de a renunța. Renunțarea la lucruri familiare, la tipare de gândire care ne-au devenit dragi, la tradiții. Da, poate chiar și la oameni. Asta sună mai degrabă a valuri înalte și lucruri care se scufundă și îmi amintesc că avem nevoie de ambele picioare în barcă, dacă vrem să pornim spre noi țărmuri. Și atunci îmi vine în minte Petru, în momentul în care a ieșit din barcă cu ambele picioare, în mijlocul lacului, cu ochii fixați ferm pe Isus.
Deci, în cele din urmă, totul este o chestiune de perspectivă? Privesc înapoi cu nostalgie și înainte cu nerăbdare, sau sunt mai recunoscătoare pentru ceea ce a fost înainte și încrezătoare că lucrurile se vor rezolva bine în viitor?
Ne plimbăm prin lume, indiferent cât de mare și de departe ar fi ea pentru fiecare dintre noi personal. Iar această rătăcire și această transformare aduc schimbarea – fie că o dorim sau nu. Iar acest lucru este bun, deoarece schimbarea creează spațiu pentru creștere. Creștere față de aproapele nostru și, mai presus de toate, față de Dumnezeu. Un Dumnezeu care ne cheamă și pe noi să ieșim cu îndrăzneală din barcă, să părăsim pământul solid de sub picioarele noastre și să ne aruncăm cu totul în brațele Sale puternice.