Pret intreg
35,00 Lei
Pret intreg
25,00 Lei
- Home
- Produse
60Lei42 Lei
- Citește
- Descarcă
- Inspiraționale
- Detalii
- Scris de: Corletta Aretha Barbar
- Categorie: Devoțional femei
Eu iubesc pe cei ce mă iubesc, şi cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc.
Proverbele 8:17
Mă trezesc în fiecare dimineață și am o rutină zilnică de îngrijire personală a corpului. Include un obicei de îngrijire facială, care este foarte important pentru mine. De fiecare dată când călătoresc sau îmi vizitez prietenii și familia, iau cu mine produsele esențiale pentru îngrijirea feței. Cred că atunci când am grijă de corpul meu, templul lui Dumnezeu, fac ceea ce Dumnezeu mi-a cerut.
Aceleași principii se aplică și inimilor și minților noastre. Când ne trezim în fiecare dimineață trebuie să ne îngrijim de viețile noastre spirituale chiar mai mult de cât ne îngrijim de corpurile noastre. Eu îmi încep ziua cu rugăciune și Îi aduc mulțumiri pentru ceea ce a făcut și mi-a oferit. Petrec timp lăudându-L prin cântări și hrănindu-mă din Scriptură. Când meditez la Cuvântul Său pe parcursul zilei, credința și încrederea cresc. Pun deoparte timp pentru a înălța rugăciuni la tronul harului pentru familia mea, prieteni, liderii bisericii, lideri mondiali și alți oameni. Această rutină zilnică aprinde ceva în mine. Mă simt mai conectată cu Dumnezeu, pentru că Duhul Sfânt mă călăuzește și mă mângâie pe drumul vieții. Îmi aprofundează și îmi energizează umblarea cu Dumnezeu.
Lauda adusă lui Dumnezeu este o tradiție spirituală pe care o prețuiesc mult. Am învățat-o împreună cu frații mei de la mama noastră, care întotdeauna se asigura că învățam să Îi aducem onoare și reverență Tatălui nostru ceresc. Este un privilegiu să Îi aducem glorie. Când Îl laud, ziua mea este mai ușoară, și inima, mai puternică. Poverile mi se ușurează, pășesc cu încredere în El și în înțelepciunea Lui, iar starea mea de spirit este mai plăcută. Chiar dacă mai sunt momente când credința mea este respinsă de cei din jur, și asta mă descurajează, îmi aduc aminte că Isus este întotdeauna de partea mea, așa că merg mai departe.
Chiar dacă trupul pe care El ni l-a dat este important, chiar mai important este să ne îngrijim de viețile noastre spirituale. Cuvintele lui Dumnezeu sunt viață și adevăr (Ioan 6:63). Când memorăm Cuvântul Său, Dumnezeu ne promite că le va scrie în inimile noastre (Evrei 10:16). În timp ce căutăm să ne înfățișăm înaintea lui Dumnezeu ca niște oameni încercați, Îl vom putea sluji fără rușine și fără să ne considerăm vinovați (2 Timotei 2:15). Fețele noastre vor străluci și vor radia, nu datorită unui regim de îngrijire a feței, ci în urma timpului petrecut cu Dumnezeu.
„Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie şi nu ţi se umple faţa de ruşine” (Psalmii 34:5).
- Detalii
- Scris de: Jodian Scott-Banton
- Categorie: Devoțional femei
Cu toate acestea, voi n-aţi avut încredere în Domnul, Dumnezeul vostru, care mergea înaintea voastră pe drum, ca să vă caute un loc de poposire: noaptea într-un foc, ca să vă arate drumul pe care trebuia să mergeţi, şi ziua într-un nor.
Deuteronomul 1:32,33
Știu că dragostea pentru copiii mei mă face să pun nevoile lor înaintea nevoilor mele în mod instinctiv, dar acest lucru nu este întotdeauna înțelept. Gândiți-vă la instrucțiunile de siguranță în timpul zborului pe care le primim înainte de decolare. În cazul unei urgențe suntem sfătuiți să ne punem întâi masca noastră de oxigen înainte de a ajuta minorii sau pe oricine altcineva. Acestea sunt instrucțiuni practice, pentru că noi putem oferi ajutorul optim atunci când și noi funcționăm optim. Viața noastră pe pământ este adesea descrisă ca o călătorie, iar noi ne numim peregrini într-o țară străină. Dacă aceste expresii figurative sunt adevărate, este numai potrivit să urmăm instrucțiunile de siguranță în călătorie. Egoismul este uneori bun. Trebuie să învățăm să punem deoparte timp personal pentru noi înșine și să încetăm să mai punem mereu nevoile celorlalți înaintea nevoilor noastre. Trebuie să găsim timp pentru odihnă, recreere, refacere spirituală și să practicăm obiceiuri sănătoase de stil de viață care ne vor crește calitatea vieții. Când suntem la cel mai bun nivel al nostru, putem oferi cel mai înalt nivel de atenție celor dragi ai noștri.
Același principiu se poate aplica și vieților noastre spirituale. Dumnezeu ne-a trimis să predicăm și să învățăm despre vestea bună a mântuirii. Această misiune poate fi îndeplinită mai eficient atunci când suntem sănătoși. Așadar, lucrarea misionară eficientă este legată în mod intrinsec de obiceiuri sănătoase. Întorcându-ne la analogia mea cu masca de oxigen, la fel cum este critic să ne punem întâi propria mască de oxigen, tot așa este vital să ne hrănim zilnic cu pâinea vieții. „Neliniştea din inima omului îl doboară, dar o vorbă bună îl înveseleşte” (Proverbele 12:25). Când suntem umpluți de cuvintele lui Dumnezeu, devenim mai puțin neliniștiți și, în mod natural, vom avea mai multe lucruri de împărtășit. Studiul zilnic al Bibliei este începutul dezvoltării unei relații cu Dumnezeu. În cele din urmă, nu lăsa ca anxietatea ta cu privire la lunga listă cu lucruri de făcut să îți fure odihna bună de noapte. „Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge un cot la lungimea vieţii lui? Deci, dacă nu puteţi face nici cel mai mic lucru, pentru ce vă mai îngrijoraţi de celelalte?” (Luca 12:25,26). În loc să te îngrijorezi, roagă-te și lasă ca pacea perfectă a lui Dumnezeu să locuiască în tine. Dumnezeu Își dorește să avem succes, și are în minte o țintă eternă. Permite-I Duhului Sfânt să te călăuzească. Lasă-L pe El să te înzestreze.
- Detalii
- Scris de: Patricia Hook Phyndress Bodi
- Categorie: Devoțional femei
Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.
Matei 25:40
Urmăream canalul 3ABN și vedeam imagini explicite cu devastarea făcută de Uraganul Katrina. Studenții de la Universitatea Andrews (Berrien Springs, Michigan) lucraseră ca voluntari, dar au trebuit să se întoarcă la școală. Era nevoie de oameni mai în vârstă care să se ofere voluntari. Am spus cu voce tare către computer: „Aș putea face eu asta.” L-am sunat pe fiul meu, iar el m-a încurajat să fiu voluntar. Am fost chemată pentru două săptămâni. Când am văzut microbuzul de zece persoane pe care urma să îl conduc, m-am gândit: Nu aș putea niciodată să îl conduc. Dar am reușit. Am petrecut douăzeci și trei de ore în mașina aceea.
Programul nostru începea cu închinarea de la ora 7 urmată de micul-dejun și de o întâlnire scurtă, iar până la ora 8 eram deja la muncă. Să stai pe o podea de beton timp de opt ore nu era ușor. Aveam două pauze și prânzul de o oră. Primeam trei mese pe zi. Deschideam cutii, sortam lucruri, scriam coduri, le reîmpachetam și le puneam pe paleți. Depozitul primea transporturi în fiecare zi. Noi le procesam și le pregăteam pentru a fi trimise la centre de distribuție, unde oamenii veneau să primească ajutoare. Rând pe rând, mi s-au rupt unghiile, așa că le-am tăiat pe toate. Împreună cu alți patruzeci de voluntari foloseam dușurile improvizate în hală. Rezervorul de apă caldă era de doar douăzeci și doi de litri, așa că am învățat să fac dușuri reci.
Duminică, am mers în insula Pecan cu ajutoare. Ține minte că eram acolo la zece săptămâni după uragan. Imaginează-ți următoarele – remorci rămase în copaci, case răsturnate și zone în care doar acoperișul casei a mai rămas pe pământ. Toată mobila și aparatura distruse erau aglomerate în munți imenși pe marginea drumului. Am văzut un om care a aprins un chibrit și și-a privit casa distrusă în flăcări. Nu numai că oamenii și-au pierdut casele și slujbele, ci cei dragi decedați au fost luați de ape.
Oamenii erau atât de recunoscători pentru orice le ofeream. Adesea, în timp ce îmi vorbeau, începeau să plângă, iar eu îi luam în brațe pentru a-i alina. M-am rugat cu ei, dar doar după ce ei Îl introduceau pe Dumnezeu în conversație. Experiența aceasta mi-a schimbat viața și mi-a dat ocazia să Îl slujesc ajutându-i pe copiii Lui aflați în nevoie.
- Detalii
- Scris de: Eva M. Starner
- Categorie: Devoțional femei
Cei ce se coborâseră pe mare în corăbii şi făceau negoţ pe apele cele mari, aceia au văzut lucrările Domnului şi minunile Lui în mijlocul adâncului.
Psalmii 107:23,24
În Psalmul 107 găsim o istorisire frumoasă. Psalmistul povestește despre furtunile prin care trec marinarii aflați pe mare și despre modul în care ei pot vedea minunile și puterea lui Dumnezeu care îi salvează din furtuni (furtunile vieții). Marinarii sunt adesea copleșiți de valuri (provocările vieții). „Sufletul le era pierdut în fața primejdiei” (versetul 26). Sunt adesea la capătul puterilor (versetul 27). Sunt aruncați încoace și încolo pe mare. Vânturile suflă împrejurul lor. Valurile se rostogolesc peste ei. Nu au deloc control și niciun pic de putere. Se scufundă. Sunt neajutorați în mijlocul furtunii. Dar – și acesta este un mare „dar” – atunci ei strigă către Domnul în strâmtorarea lor. El liniștește vânturile. El potolește valurile. El oprește furtuna. Psalmul repetă acest lucru din nou și din nou: „Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor” (versetele 6, 13, 19 și 28). Biblia spune că „ei s-au bucurat că valurile s-au liniştit şi Domnul i-a dus la limanul dorit” (versetul 30).
Se pare că noi, oamenii, tot dăm de probleme. Mereu avem nevoie ca Dumnezeu să ne scoată din necazuri. Îmi aduc aminte de mai multe ocazii în ultimele luni când simțeam că sunt sub apă și că mă afund fără să văd vreun ajutor. Vânturile și furtuna vâjâiau asupra mea și simțeam cum mă scufund sub valuri. Știam că am ajuns la capăt. Știam că ajunsesem prea departe de data aceasta, dar, când am strigat către Dumnezeu, El mi-a oferit o cale de ieșire din situație. Mi-a dat o scăpare și m-a adus în siguranță la mal.
Capitolul începe cu îndemnul de a ne aminti să Îl lăudăm „pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!” (versetul 1). Psalmistul repetă această idee de a aduce mulțumiri pentru harul lui Dumnezeu: „O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!” (versetele 8, 21 și 31). Amin! Îndurarea și bunătatea lui Dumnezeu sunt veșnice. El este dispus să ne arate îndurare chiar și când ne aflăm în mijlocul furtunilor pe care le-am provocat singuri. Ultimul verset al acestui capitol ne dă îndemnul final: „Cine este înţelept să ia seama la aceste lucruri şi să fie cu luare-aminte la bunătăţile Domnului” (versetul 43). Să ne amintim să strigăm către Dumnezeu atunci când ne aflăm în mijlocul furtunii. El ne aude și ne va aduce în siguranță la liman.
- Detalii
- Scris de: Bonnie Moyers
- Categorie: Devoțional femei
Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.
Romani 12:15
Unul dintre cântecele cele mai profunde pe care le-am auzit se numește „Mergi o milă în papucii mei”. Capacitatea de a ne pune în papucii altcuiva este o trăsătură de caracter de dorit. Dar adesea pare a fi greu de pus în practică atunci când încercăm să înțelegem ce simte cu adevărat altcineva, știind situația prin care trece.
Putem să ne bucurăm când cuiva îi merge bine? Sau ne înverzim de invidie?
Circumstanțele nefericite sunt, cu siguranță, mai greu de navigat. Mulți oameni se simt în mod real inconfortabil când un prieten sau o cunoștință suferă o pierdere tragică. Îi poți auzi spunând: „Nu am nicio idee ce să fac sau ce să spun. Nu știu cum să le aduc alinare.”
Am avut parte de o experiență din care am învățat multe când al doilea copil al nostru, Julie, avea doar câteva luni. Bindi, o prietenă de-a mea, era însărcinată cu primul ei copil. Când a venit data nașterii, copilul s-a născut mort. Cordonul ombilical se învârtise în jurul gâtului ei mic. Bindi și soțul ei, Perry, erau distruși!
Am mers și am văzut bebelușul. O fișă mică atașată pe capacul sicriului ei oferea informațiile personale. Mica Sandra Jean era frumoasă! Arăta exact cum a fost mica noastră Julie la naștere: părul, culoarea pielii și trăsăturile feței erau asemănătoare. Avea 3,1 kilograme și 52 de centimetri – la fel ca Julie. Părea ca și cum bebelușul meu era pus acolo. Mi-au dat lacrimile când am plecat.
Împreună cu soțul meu, Carl, am participat la înmormântare a doua zi. Am plâns împreună cu Bindi.
„Ce păcat că lui Bindi i s-a întâmplat lucrul acesta”, a șoptit o persoană mai în vârstă din familia lui Perry. „Probabil că nu va avea niciodată un copil viu!” a adăugat.
„Sper că nu va fi așa. Nu este vina lui Bindi”, am spus. Am sperat din suflet ca persoana această să nu le fi spus lucrul acela lui Bindi și lui Perry.
Am învățat că este în regulă să plângi. Și că o îmbrățișare, o strângere de mână sau un simplu: „Îmi pare rău pentru pierderea ta” pot face mult pentru o inimă îndurerată. Să îi tratăm întotdeauna pe cei întristați așa cum ne-am dori să fim și noi tratați, dacă ni se întâmplă un lucru rău.