- Detalii
- Scris de: Premila Pedapudi
- Categorie: Devoțional femei
Ți s-a arătat, omule, ce este bine, și ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?
Mica 6:8
Recent mi-a venit în minte o întrebare: Ce Îi pot da lui Isus în noul an? Dacă ar fi să Îi dau un dar lui Isus, ce lucru aș putea să Îi dau pe care El să îl aprecieze? La urma urmei, El este Creatorul tuturor lucrurilor (Evrei 1:2) și Cel care ține totul împreună (Coloseni 1:17). Așa că, ce poți să Îi dai cuiva care nu doar că are totul, dar care, de fapt, a făcut totul? O întrebare foarte grea, totuși trebuie să existe ceva ce I-aș putea oferi.
Există ceva! Am descoperit în scurta carte Mica. În vremea lui, Mica a scris unei lumi care se confrunta cu probleme foarte mari. Nu doar că a scos la iveală păcatele fără frâu și ipocrizia din mijlocul poporului lui Dumnezeu, dar el a dat și avertizări, în termeni foarte clari, despre judecata viitoare.
Totuși, ascuns în acest mesaj tăios din partea lui Dumnezeu, Mica a inclus un pasaj minunat. Deși are doar trei versete (vezi textul-cheie de astăzi), ne spune exact ce dorește Dumnezeu pentru mine și pentru tine în acest an nou.
„Îl voi întâmpina oare cu arderi-de-tot, cu viței de un an?” (vers. 6)
„Dar primește DOMNUL oare mii de berbeci sau zeci de mii de râuri de untdelemn?” (vers. 7)
Dorește Dumnezeu doar jertfe de calitate? Din nou, răspunsul este nu! „Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu, pentru păcatul sufletului meu?” (vers. 7)
Îmi cere Dumnezeu jertfa supremă? Răspunsul este nu.
Ce dorește Dumnezeu să primească din partea noastră vine dintr-un loc foarte accesibil, și totuși foarte personal. Și totul are de-a face cu inima noastră.
- Detalii
- Scris de: Premila Pedapudi
- Categorie: Devoțional femei
El a răspuns: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți.”
Luca 10:27
Suntem atât de obișnuiți să vrem să Îi oferim jertfe mari lui Dumnezeu: „Doamne, voi face tot ce dorești. Spune cât mă costă. Ai nevoie de un misionar? Sunt gata să merg. Vrei să mă căsătoresc sau să rămân singură? Doar spune-mi. Voi fi predicator, pastor, diacon sau prezbiter. Mă voi ruga în fiecare zi și voi citi din Biblie. Tot ce dorești Tu pentru mine voi face. Vorbesc foarte serios, Doamne!”
Nu putem spune că aceste simțăminte ar fi greșite. Sunt bune, nobile și corecte. Dumnezeu este mulțumit când noi ne oferim pe noi înșine Lui. Dar, în fond, ce este greșit la aceste oferte? Se referă doar la lucruri pe care le-am face. Dar, dragă prietenă, Dumnezeu vrea inima ta. Tu poți fii misionară, și totuși să ai o inimă de piatră. Poți fii căsătorită sau singură, și totuși să ai o inimă răzvrătită. Poți fii foarte religioasă, și totuși atât de departe de Dumnezeu!
Așa că ce face Dumnezeu pentru noi în acest an? Răspunsul îl găsim în Mica 6:8, verset care a fost numit „inima religiei Vechiului Testament” și cel mai măreț verset din tot Vechiul Testament. Acest verset rezumă tot ce dorește Dumnezeu cu adevărat de la mine și de la tine. (Acesta este un verset pe care ar trebui să îl învățăm pe de rost, să îl scriem pe un bilețel și să îl punem pe oglindă, în așa fel încât să îl putem citi în fiecare zi.”
„Ți s-a arătat, omule, ce este bine, și ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?”
Ce dorește Dumnezeu de la noi în fiecare zi este dreptate... milă... smerenie. Acestea țin de inimă. Însuși Isus a venit să vestească neamurilor dreptatea (Matei 12:18), să arate milă „pentru cei ce se tem de El” (Luca 1:50) și să Se smerească murind pe cruce (Filipeni 2:8).
Ce cere El de la noi, El ne-a dat mai întâi prin faptul că a făcut dreptate, a arătat milă și i-a înălțat pe cei smeriți. Amin! Mă rog ca tu și eu să fim dispuse să Îi dăruim lui Isus din inimă.
- Detalii
- Scris de: Sueli da Silva Pereira
- Categorie: Devoțional femei
Du-te în pace, și Dumnezeul lui Israel să asculte rugăciunea pe care I-ai făcut-o!
1 Samuel 1:17
Ana era tristă, chiar în suferință. Într-o vreme în care valoarea femeilor era dată de numărul de copii pe care li-l ofereau bărbaților lor, ea era stearpă. Pentru societate, ea nu însemna nimic. În ciuda dragostei sincere a soțului ei față de ea, Ana nu era fericită, nu se simțea completă și aproape că simțea că era pedepsită. Ce povară grea purta! Pentru ca situația să fie și mai rea, soțul ei, Elcana, avea o a doua soție, Penina, care i-a născut mai mulți copii.
În fiecare an, Elcana își ducea familia la templu pentru a se închina Domnului și împreună aduceau jertfe. Penina întotdeauna își ducea și copiii, debordând de bucurie pentru binecuvântarea de a fi mamă. Ana o privea cu tristețe. Din cauza neliniștii ei, Ana nu mânca și adesea plângea. Voia să fie mamă, dar faptul că nu avea copii nu era sub controlul ei.
Într-un an când familia a mers din nou la templu pentru închinare, Ana a îngenuncheat înaintea lui Dumnezeu. Jertfa ei a fost diferită de ce aducea de obicei – de această dată a pus la picioarele Celui Preaînalt inima ei rănită. Ea s-a rugat cum nu a mai făcut-o niciodată înainte, și-a simțit slăbiciunea și nimicnicia în fața necazului ei. Acolo, în liniștea templului, ea a căutat adăpost pentru sufletul ei împovărat. Manifestarea intensă a durerii prelungite, însoțită de rugăciune, a atras atenția unui preot, Eli. El a presupus că ea era beată și a mustrat-o aspru. Când Ana i-a explicat motivele tristeții ei, Eli numaidecât și-a dat seama că greșise. Ea nu era o femeie vulgară, ci mai degrabă o fiică în căutare de alinare în brațele Tatălui ei. Eli a rostit o binecuvântare asupra ei. Ana s-a ridicat fiind o femeie diferită. Acum strălucea, era calmă și încrezătoare.
Anul următor, Ana nu a mers împreună cu familia la templu. În schimb, ea a rămas acasă pentru a-și îngriji nou-născutul – Samuel, fiul ei și răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile ei. În inima ei domnea pacea care acoperea toate bucățile sparte.
Pacea pe care o oferă Hristos aduce iertare, iubire și speranță. Ne aduce asigurarea prezenței Sale în mijlocul luptelor noastre. Ne amintim de harul și mila lui Dumnezeu demonstrate prin jertfa lui Isus pe cruce pentru a ne răscumpăra – și pentru a fi speranța noastră în orice situație. Aceeași pace pe care a simțit-o Ana ne face și nouă poverile mai ușor de purtat.
- Detalii
- Scris de: Lindsey Gendke
- Categorie: Devoțional femei
Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată.
Iacov 1:5
Recent m-a cuprins teama dintr-un motiv absurd. După o pauză de șapte ani reveneam în câmpul muncii cu normă întreagă, predând limba engleză la un colegiu; dar nu ideea de a preda îmi cauza teamă. Ci tehnologia. Cele mai înfricoșătoare momente ale mele din acel semestru au fost cauzate de nevoia de a crea documente Google și semnături electronice, încercarea de a micșora și scana documente foto. Sinceră să fiu, acestea și alte sarcini computerizate, aparent simple, m-au făcut să îmi dea lacrimile. De ce?
Suficient să vă spun că pentru mine tehnologia este unul din acei „munți de temeri” pe care îi avem cu toții. Acești munți chiar pot fi trecuți..., dar noi cedăm în fața temerilor și astfel rămânem blocați. În loc să cerem pur și simplu ajutorul cuiva sau să cercetăm puțin lucrurile, noi lăsăm mâinile în jos disperați, plângem și decretăm: „Eu nu voi putea urca acest «munte» niciodată!” Ah, câtă risipă de energie!
În trecut am risipit atât de multă energie pe care aș fi putut să o folosesc pentru a face tot câte un pas, dar în schimb am folosit acea energie pentru a mă plânge. Deși uneori muntele este cu adevărat un munte și uneori „un plâns bun” sau o sesiune de terapie (chiar mai multe) este necesară, în general există căi mai bune de a ne folosi energia decât să plângem și să scrâșnim din dinți.[1]
Prima, și cea mai importantă, este rugăciunea. Când suntem paralizați de teamă, Dumnezeu întotdeauna este o audiență adecvată și a striga către El este întotdeauna un bun prim răspuns. O a doua utilizare a energie ar fi cercetarea. În ultimul an am observat elevi care scriau lucrări de cercetare și am văzut cum s-au transformat din a pune întrebări la care nu știau deloc răspunsul la a fi foarte informați. Cercetarea nu este doar o aptitudine necesară la universitate, este o aptitudine pentru viață. Într-o seară, încercând să înțeleg cum aș putea să mă pun la zi rapid cu formatul APA, soțul meu mi-a sugerat: „De ce nu cauți pe YouTube?” Genial! Așa am și făcut.
Indiferent care ar fi munții noștri de temeri, a ști pe cine să întrebi face cât jumătate din luptă. Putem începe prin a-I cere lui Dumnezeu înțelepciune și Îi mai putem cere să ne călăuzească spre persoanele sau informația potrivită. A doua jumătate a luptei este să pui în practică ce ai descoperit. Care este un prim pas pe care îl poți face astăzi pentru a escalada propriii munți de temeri?
[1]În acest punct aș vrea să fac distincție între munți „mari” și „mici” (sau traume). Experiența mea cu depresia și cauzele ei a fost un munte mare... și a fost nevoie de ani pentru a mă vindeca. „Muntele tehnologiei” este cu mult mai mic și va fi mai ușor de vindecat.
- Detalii
- Scris de: Kaysian C. Gordon
- Categorie: Devoțional femei
Lăudați pe Domnul, căci este bun, căci în veac ține îndurarea Lui!
Psalmii 136:1
Săptămâna care a trecut a fost o săptămână dificilă. Din diverse motive, mintea mea voia să se concentreze pe toate lucrurile pe care nu le am în loc să se concentreze pe cât sunt de binecuvântată. Am hotărât să îmi plâng de milă singură – toată săptămâna. Apoi, devoționalul de vineri dimineața pe care l-am primit se concentra pe ideea de a fi fericit cu ce ai în loc de a te concentra pe ce au alții. Cred că nu ar trebui să mă surprindă deloc faptul că textul pentru vineri seara ales de fiica mea avea titlul „Recunoștință”. Deja atitudinea de văicăreală începea să dispară, dar Dumnezeu știa că încă aveam nevoie să mi se reamintească acest lucru. Adevărul este că știu că, atunci când încep să mă concentrez asupra persoanei mele și nu asupra lui Dumnezeu, atitudinea mea începe automat să se schimbe, dar aleg să îmi permit să rămân într-o stare negativă. În consecință, știu că dacă aș fi încercat mai mult să nu mă concentrez asupra persoanei mele, ci asupra lui Dumnezeu, nu mi-aș fi amărât toată săptămâna. Știam că trebuie să îmi cer iertare. Am recunoscut și cât de binecuvântată sunt și am încercat să am acest gând în minte, dar chiar și așa tot găseam lucruri de care să mă plâng.
Dragi prietene, treceți și voi prin ceva ce vă face să simțiți că parcă nu aveți destul? A fost nevoie ca eu să îmi reamintesc constant că trebuia să îmi număr binecuvântările în loc să mă concentrez pe ce nu am. Când ne concentrăm asupra lucrurilor negative, vă asigură că vom găsi suficiente părți negative. Totuși, când ne concentrăm pe părțile pozitive, acestea se înmulțesc.
În timp ce citeam secțiunea „Recunoștință”, pentru mine și fiica mea, m-am simțit obosită și am hotărât să citesc doar prima pagină de versete. Fiica mea m-a întrebat dacă am citit tot și eu i-am răspuns sincer că nu (eram pregătită să mă așez în pat). Ea a sugerat să citesc tot. Cred că aveam mare nevoie să mi se reamintească acest lucru, pentru că unul din versete era „mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile” (1 Tesaloniceni 5:18).
Doamne, Îți mulțumim că ne reamintești că noi ar trebui să fim mulțumitori pentru tot, indiferent cu ce ne-am confrunta. Doamne, sunt momente când nu putem vedea cum calea dificilă pe care suntem acum ar putea să pregătească drumul pentru un viitor mai ușor, dar Tu poți vedea toate lucrurile de la început până la sfârșit. Așa că, Te rog, să ne ajuți să fim recunoscătoare în toate situațiile, chiar și în greutăți, pentru că, în final, acestea ne ajută să ne transformăm caracterul.