
Cu toţii vrem să fim fericiţi, dar nu toate drumurile ne conduc spre acest scop mult dorit. Pentru a ne ajuta să găsim cel mai bun drum spre această ţintă şi pentru a ne determina să nu-l părăsim, această carte ne va arăta pas cu pas:
- Cum să învăţăm să fim optimişti în ciuda tuturor lucrurilor;
- Ce ne lipseşte sau ce avem din belşug pentru a ajunge la maturitate;
- Care sunt secretele unei relaţii satisfăcătoare;
Cea mai bună metodă de a ne controla emoţiile negative.
În paginile cărţii veţi găsi, de asemenea, sursa puterii extraordinare pe care o au cei care îşi vor permite să spună: Orice s-ar întâmpla...viaţa e frumoasă!
Enrique Chaij are o lungă şi extraordinară experienţă de jurnalist, editor, autor, vorbitor internaţional, realizator de emisiuni radio şi director al programului de televiziune „Encounter with life”. Este foarte cunoscut în Argentina, ţara sa natală, unde a primit numeroase premii. Este autorul a aproximativ 30 de cărţi de succes.
Feţe din profil ne confruntă cu realitatea mai puţin sesizabilă în euforia comunicării prin foto-etalare: cea din spatele măştii. În acelaşi timp, ne prezintă avantajele comunicării de altădată, originale, în care împărtăşirea însemna nu doar schimb ideatic, ci şi emoţional şi la nivel de valori.
Orice om are de înfruntat realităţile practice ale vieţii – ocazii şi responsabilităţi, înfrângeri sau succese. Cum va face faţă acestor experienţe, dacă va deveni victima împrejurărilor sau dacă va reuşi să le domine, aceasta depinde, într-o mare măsură, de cât de pregătit este să le înfrunte – de educaţia sa.
Probabil că nu există o altă carte în acest domeniu destinată în principal profesorilor, dar din care şi părinţii să aibă atât de multe de învăţat.
Autoarea vorbeşte despre colaborarea care ar trebui să existe între profesori şi părinţi, despre modul în care ar trebui să se raporteze profesorii la elevi, chiar şi la cei care pun probleme, despre conduita şi exemplul profesorului, dar şi despre atitudinea pe care ar trebui să o aibă părinţii faţă de şcoală şi educatori.
Sunt tratate şi probleme actuale discutate în sfera publică. De exemplu, educaţia bazată pe memorizare, în detrimentul judecăţii proprii, metodă care are şi implicaţii morale, deoarece copiii nu mai pot distinge singuri între bine şi rău. Sau problema competiţiei încurajate, de părinţi şi de şcoală, de la vârste tot mai mici, care nu face decât să hrănească egoismul şi să ducă, în cazul multora, la necinste.
Citit cu interes şi cu minte deschisă, volumul de faţă se va dovedi un real ajutor pentru toţi cei implicaţi în procesul educativ, de la profesori până la părinţi.
Fiecare persoană are nevoie de încredere în sine pentru a obţine orice. Stima de sine scăzută este cea mai mare piedică în a-ţi atinge ţelurile prin credinţă şi încredere de sine. De aceea, conceptul de stimă de sine merită atenţia şi intervenţia noastră.
Se estimează că 40% dintre fete şi 18% la sută dintre băieţi au sentimente puternice de stimă de sine scăzută pe termen lung, înainte de a împlini 15 ani. Acest fapt afectează în mod negativ performanţele şcolare şi comportamentul acestora în general. Printre adulţi, incidenţa nivelurilor de stimă de sine scăzută cunoaşte o uşoară îmbunătăţire, dar proporţiile acestei probleme rămân semnificative.
Mai multe studii care corelează stima de sine cu diferite analize ale sănătăţii mintale arată că stima de sine este strâns legată de problemele mintale. Cu alte cuvinte, dacă aceia care suferă de stimă de sine scăzută îşi îmbunătăţesc perspectiva, înţelegând că sunt fiinţe umane valoroase, care merită respect (a nu se confunda cu vanitatea sau cu mândria exagerată), atunci ei pot să reducă drastic următoarele probleme: anorexia, bulimia, anxietatea, sindromul oboselii cronice, eşecul şcolar, conflictele maritale, pesimismul, lipsa motivaţiei la muncă şi abuzul domestic. Ar trebui, de asemenea, remarcat că, aşa cum se întâmplă în cazul oricărui dezechilibru emoţional, stima de sine scăzută poate agrava bolile fizice.
O persoană informată, pregătită, poate să îşi controleze stima de sine şi o poate îmbunătăţi în loc să o lase în voia factorilor înconjurători. Cartea Descoperă-ți valoarea oferă sfaturi practice pe parcursul ei şi în special în capitolul 5. Nu sunt doar sfaturi generale, ci şi strategii şi tehnici medicale despre care s-a demonstrat că îmbunătăţesc stima de sine. Ultimul capitol este alcătuit dintr-un plan cu idei practice care să fie pus în aplicare zilnic în diferite circumstanţe: singur, cu familia şi prietenii, la locul de muncă etc.
În best-seller-ul Maini inzestrate, dr. Carson demonstrează că soarta noastră nu depinde de stele sau de statistici, ci de noi înșine. Recunoaște că a ajuns un neurochirurg bun datorită faptului că a descoperit capacitatea înnăscută pe care i-a dat-o Dumnezeu și s-a perfecționat, punându-și la lucru mâinile înzestrate. Medicul primar neurochirurg, care a conceput și a coordonat cu succes numeroase operații pe creier, nu este altul decât puștiul care altădată colinda mahalalele orașului Detroit.