
Bazat pe besteller-ul Spune-ţi adevărul! (Telling Yourself the Truth), acest ghid de lucru autonom oferă instrumentele de care ai nevoie ca să fii liber de tirania dificultăţilor emoţionale. Prin autoevaluare, exerciţii de dezvoltare şi prin ucenicie spirituală, vei putea identifica propriile concepţii eronate şi le vei putea înlocui cu adevărul, rezultatul fiind o viaţă cu adevărat fericită.
William Backus este fondatorul Centrului Creştin pentru Servicii Psihologice (Center for Christian Psychological Services), psiholog consultant autorizat şi slujitor al Evangheliei. Dr. Backus a făcut studii prin care a urmărit evoluţia clienţilor săi şi a constatat o rată de îmbunătăţire de 95%, comparativ cu rata de 67% în cazul folosirii altor metode terapeutice. El a considerat că diferenţa este dată de adevărul lui Dumnezeu, aşa cum este descoperit în Cuvântul Său. Dr. Backus a murit în iunie 2005.
Marie Chapian, PhD a predat timp de 20 de ani şi a scris peste 30 de cărţi care să-i inspire şi să-i încurajeze pe creştini în umblarea lor cu Dumnezeu, cărţi traduse în 15 limbi (inclusiv chineză şi arabă). Scrierile ei creştine au câştigat, printre altele, premiul „Medalionul de aur” (Gold Medallion) şi premiul „Cartea de căpătâi a anului” (Cornerstone Book of the Year). A scris devoţionalul „O inimă pentru Dumnezeu” (A heart for God) şi cartea „Liber să slăbeşti” (Free to be Thin). Are un doctorat în consiliere şi un master despre scrierea creativă. Are apariţii radio şi TV si călătoreşte în diverse locuri ale lumii ca să susţină conferinţe O poţi vizita pe website-ul www.mariechapian.com
În cultura noastră bazată pe evitarea riscului, punem mare preț pe siguranță. Ne asigurăm chiar și concediile. Ne extindem garanția la aparatele casnice. Însă izolându-ne de necunoscut - de riscurile vieții - pierdem marea aventură a vieții trăite la potențial maxim.
Ben Carson și-a petrecut copilăria fiind supus permanent riscului pe străzile orașului Detroit, iar azi își asumă zilnic riscuri, făcând operații complexe pe creier și pe coloana vertebrală. În această carte plină de exemple personale inspiratoare, Dr. Carson ne invită să acceptăm riscul în viața noastră. Din partea unui om a cărui viață portretizează în mod dramatic legătura dintre riscuri mari și succese și mai mari, vei găsi aici sfaturi care te vor ajuta să scapi de frica riscului, astfel încât să poți visa la lucruri mărețe, să țintești sus, să mergi încrezător și să culegi recompense pe care nici nu ți le-ai imaginat vreodată.
Dr. Benjamin Carson este profesor de neurochirurgie, chirurgie plastică, oncologie și pediatrie și directorul Secției de neurochirurgie pediatrică de la Johns Hopkins. Este de asemenea și autorul a trei alte bestselleuri - Mâini înzestrate, Gândește cutezător și Imaginea de ansamblu. Face parte din consiliile de administrație ale mai multor companii, printre care Kellogg Company, Costco Wholesale Corp. și American's Promise. Este membru emerit al Yale Corporation. El și soția sa Candy sunt părinții a trei fii adulți și locuiesc în Baltimore, Maryland.
Gregg Lewis este un autor premiat și coautor a mai bine de cincizeci de titluri, printre care Imaginea de ansamblu, cu Dr. Ben Carson. Locuiește în Roma, Georgia, cu soția și colega sa Deborah Shaw Lewis. Împreună au cinci copii adulți.
Arta uitată a gânditului este cea mai cuprinzătoare carte despre inteligență emoțională scrisă pentru publicul larg. Este împărțită în trei mari domenii care trebuie abordate atunci când vorbim despre sănătatea mintală și cea emoțională. Prima parte a cărții se ocupă de gândurile noastre, mai concret de tiparele de gândire care împiedică dezvoltarea la maximum a sănătății emoționale. A doua parte abordează comportamentele care au o influență puternică asupra capacității de a gândi. A treia parte ia în discuție principiile generale care asistă creierul și emoțiile în perioadele în care au loc schimbări în viață, cum ar fi trecerea printr-o pierdere neașteptată, luarea unei decizii importante sau modificarea obiceiurilor mintale sau a obiceiurilor ce țin de stilul de viață.
Această carte este un instrument unic, pe care îl poți folosi ca să îți îmbunătățești performanța mintală, inteligența emoțională și satisfacția în viață într-un mod practic și atotcuprinzător. Cu ajutorul informațiilor prezentate de autor, vei reuși:
„Oricine dorește să aibă o sănătate mintală optimă și un creier care funcționează perfect ar trebui să aplice în viața sa aceste informații. Elevi și studenți din întreaga lume vor fi uimiți cât de mult se vor dezvolta personal și academic, iar oameni de toate vârstele vor atinge potențialul deplin al minților lor folosind secretele descoperite în această carte.”
Daniel Binus, doctor în psihiatrie, Universitatea din Loma Linda, California
Dr. Neil Nedley este specialist în medicină internă, axat în special pe gastroenterologie, sănătate mintală, medicină a stilului de viață și boli dificil de diagnosticat. El a pus la punct un program de recuperare din depresie pentru pacienții care nu răspund la tratamentul standard, program care se bucură de un mare succes. Dr. Nedley dezvoltă resurse menite să îmbunătățească funcția cerebrală, să aducă succesul în viață, să trateze boala și să îmbunătățească sănătatea. Dintre cărțile sale, în limba română a mai fost publicată cartea Depresia: calea spre vindecare.
’Vrei să-ți spun un secret? Nu doar în martie este ziua ta, pe 8, când este trecut în calendar: Ziua Femeii.Mai este o zi care poate fi a ta oricând, numai să vrei: 1 Iunie.
Ai dreptate, 1 Iunie este Ziua Copilului.Dar cine ne poate împiedica vreodată să fim copii? Cine poate spune: Ai crescut suficient, nu te mai poți juca,nu mai poți visa, nu mai poți aștepta cu ochii mari și senini ca lumea să fie mai bună, și toate pistoalele din lume să fie cu apă, sau cu baloane de săpun?Poate nu stii cum să faci să rămâi copil? Trebuie să înveți cât mai repede...Hai să vedem ce face un copil, sau mai degrabă ce nu face:
Un bătrân stătea pe o buturugă în curtea casei, cu capul în mâini și cu privirea pierdută în zare.Soția îi murise de curând și , de atunci, el nu-și mai găsea rostul în viață.Copilul vecinilor, un băiețel de numai patru ani, văzându-l atât de trist, a intrat ușor pe poartă și, fără să-i spună nimic, i s-a cuibărit la piept și a stat acolo liniștit, preț de câteva minute bune.Atunci când s-a întors acasă, mama l-a întrebat ce i-a spus vecinului și ce a făcut acolo.Băiețelul i-a răspuns: „Nimic.Era necăjit și eu doar l-am ajutat să plângă.”
Ce face un copil atunci când vede pe cineva necăjit, când simte că celălalt are sufletul prea plin de durere?Tocmai aici e secretul: Nu face nimic.Nu se simte în stare să dea sfaturi, să ofere soluții, să mustre, să critice metodele aplicate până atunci, să desconsidere slăbiciunea și sentimentul celuilalt, spunându-i că nu are motive să sufere și că trebuie să fie tare.Un copil tace, ascultă, ți se cuibărește în brațe și te ajută să plângi.Doar atât.Știe că nu poate mai mult.E doar un copil.Nici adulții nu pot mai mult.Doar că ei nu știu sau nu vor să creadă acest lucru.
Și ce vede un copil? Cum e privirea lui? Sigur știi.Norii amenințători care pe tine te determină să murmuri,sa-ți scoți umbrela și să-ți verși nervii pe cei de la prognoza meteo, pentru el iau chipul jucăriilor preferate.El vede în ei un ursuleț de pluș, o porție de vată pe băț,o turmă de oi, o păpușă, o bicicletă sau chiar un castel.Nu știu cum face.Cred că nu are retina suficient de dezvoltată.Sau aria de protecție corticală a vederii nu s-a maturizat.Este un defect, cu siguranță.Un defect pe care ți-l doresc și ție.Te face să te simți excelent. Ce urmează? Încep să cadă stropii buni și răcoritori iar tu îți scoți sandalele și mergi desculță prin ploaie.
Dar ce aude un copil, știi?Aici chiar este o problemă.Un copil aude tot.Chiar tot. Aude mai ales ceea ce nu vrea să audă.Aude când ne certăm unii cu alții, aude când ne bârfim, când ne acuzăm, când ne amenințăm...când mințim.Și ce face atunci?Se pare că,în acest caz, rolurile se inversează: făcând astfel,noi îl „ajutăm’’ să plângă.
Deci... e greu să fii copil?Eu cred că nu.Oricum, eu cred că merită să te străduiești. Ai la dispoziție fiecare zi pentru a exersa. ’’
La prima vedere, cartea pare să aibă un public țintă: Femeia. Dar, pe măsură ce vei citi, tu- drag cititor, vei descoperi faptul că fiecare pagină este o radiografie a propriului suflet. Și indiferent că ești copil, adolescent, părinte sau chiar bunic, cu siguranță iți vei găsi locul in poveștile pe care autoarea ni le împărtașește în cuvinte simple dar pline de profunzime și sensibilitate.
Te invit așadar, să pășim împreună, pe potecile bătătorite de alții dar, mai mult decât atât, te invit să alegi în fiecare zi cărarea ce duce către Cer..
În best-seller-ul Maini inzestrate, dr. Carson demonstrează că soarta noastră nu depinde de stele sau de statistici, ci de noi înșine. Recunoaște că a ajuns un neurochirurg bun datorită faptului că a descoperit capacitatea înnăscută pe care i-a dat-o Dumnezeu și s-a perfecționat, punându-și la lucru mâinile înzestrate. Medicul primar neurochirurg, care a conceput și a coordonat cu succes numeroase operații pe creier, nu este altul decât puștiul care altădată colinda mahalalele orașului Detroit.