
Din vremuri străvechi, gânditori precum Democrit și Lucrețius, urmați fiind de Jean-Paul Sartre și Friedrich Nietzsche sau, ajungând în secolul XXI, Christopher Eric Hitchens și Sam Harris, au atacat ideea existenței unei ființe supreme.
Aderența acestor idei asupra minții omului modern este semnificativă - un sondaj realizat de Pew Forum on Religion and Public Life, realizat în 2010, arată că 1,1 miliarde de oameni se încadrează la categoria neafiliați religios, adică, fie nu se identifică cu viziunea niciunei religii existente, fie sunt atei sau agnostici.
Unul dintre aceștia a fost și Bogdan Ciubotariu, autorul acestei cărți. Născut într-o familie de religie ortodoxă, ajunge în adolescență la concluzia că existența Divinității nu este o premisă pe care își poate clădi viața. Prin cartea de față, prezentată sub forma unei corespondențe intime între om și Dumnezeu, autorul ne permite să urmărim procesele cognitive, logica și trăirile unui tânăr ateu care redescoperă Divinitatea.
GELU POENARIU
Citind această carte mi-am amintit de o vreme când și în mintea mea trăiau în pace două concepte care în realitate nu se puteau împăca decât dacă-și diluau identitatea. Că omul a evoluat din maimuță sau că el a fost creat de Dumnezeu sunt două perspective ce nu pot trăi în pace în mintea cuiva.
Și totuși, ele pot coexista în mintea tânărului superficial care nu-și ia timp să se gândească la ce crede.
DANIEL PARASCHIVESCU
În data de 26 iunie 1984, un om de culoare păşea pe aeroportul din Washington. Deşi lucrul acesta se întâmpla în fiecare zi, de data aceasta era ceva cu totul neobişnuit, era puterea lui Dumnezeu în acţiune.
Cu 22 de ani înainte, pe 20 martie 1962, acest bărbat a ajuns în închisorile din Cuba lui Castro. Era Noble Alexander. Pe când ţinea o predică despre păcat, agenţii dictatorului au interpretat menţiunea lui cu privire la lupta dintre Lucifer şi Dumnezeu ca fiind o referire indirectă la regimul lui Castro. Un avocat, pe care Noble nu-l întâlnise niciodată înainte, l-a declarat vinovat de a fi atentat la viaţa preşedintelui ţării.
Noble Alexander a murit pe 20 iulie 2002, liber, asa cum spune titlul cărţii Voi muri în libertate, după ce a păstorit timp de 15 ani diverse biserici din lume.
Te-ai întrebat vreodată care este rostul tău în viață? Te-ai întrebat care îți este rolul în societate și cât de benefică este influența ta în familie? Încotro te îndrepți?
Prin acest volum, ne-am propus să-ți prezentăm un set de valori esențiale pentru atingerea obiectivelor tale.
Personajele pe care le vei descoperi în această carte sunt niște oameni simpli, dar care au învățat să viseze la înălțimi de neatins, care au îndrăznit să se încreadă în Dumnezeu, atunci când potențialul lor îi îndemna să creadă doar în prestigiu.
Gladys Aylward (1902-1970), pe propriile ei economii, pleacă în misiune în China fără a avea sprijinul unei societăţi de misiune. Anul plecării, 1932, a fost un an în care războaiele civile şi încercările de expansiune ale diferitelor puteri au sfâşiat structura ţării bazată pe tradiţie şi obiceiuri.
Mandarinul Yangcheng o însarcinează să verifice execuţia unui ordin guvernamental şi astfel are posibilitatea de a intra în fiecare sat şi de a-i invăţa pe oameni despre credinţa în Hristos.
În timpul ocupaţiei japoneze a ajutat mai mult de o sută de copii să treacă munţii spre regiunile neocupate de peste râul Huang Ho. A fost totodată şi un martor de încredere al martiriului bisericii creştine chineze în timpul consolidării puterii comuniste. A slujit în tabere de refugiaţi, în închisori, într-o colonie de leproşi, printre studenţi si călugări budhişti, dar numele ei este amintit cu cea mai mare recunoştinţă de către sutele de copii orfani, abandonaţi, pe care i-a salvat de la foamete, adesea cu preţul privării propriei persoane.
Gladys Aylward a devenit cetăţean chinez şi a rămas până la sfârşitul vieţii o slujitoare credincioasă a poporului în mijlocul căruia a ales să-şi trăiasca viaţa. A murit pe Insula Taivan. Azilul de copii din Taipei îi poarta şi astăzi numele. Cartea din faţă este prima biografie a lui Gladys Aylward publicată în limba română.
În paginile acestei cărți ce radiază curaj, încredere și speranță, o adolescentă supraviețuitoare a cancerului își povestește trăirile, frământările, durerile fizice și sufletești. În dialogul ei imaginar cu cititorul reușește să transmită lecțiile de supremă credință în Dumnezeu învățate de-a lungul lunilor ei de încercare, de perseverență și de triumf.
„Fă din Isus cel mai bun prieten al tău şi spune-I tot ce te frământă, spune-I despre povara grea care apasă pe umerii tăi! Nu o mai duce singur! Deschide-ţi sufletul şi lasă-L să îţi transforme inima, lasă-L să te modeleze! Fii lut ales şi va face lucruri măreţe pentru tine!”