Predica de pe Munte reprezintă binecuvântarea Cerului pentru lume - un glas venit de la tronul lui Dumnezeu. Ea a fost dată spre a fi pentru omenire legea datoriei și lumina Cerului, speranță și mângâiere în descurajare, bucurie și alinare pe cărările vieții și în mijlocul tuturor dificultăților. În Predica de pe Munte, Prințul predicatorilor, Maestrul Învățător, rostește cuvintele care I-au fost încredințate de Tatăl. Cuvintele rostite de Domnul Hristos pe Muntele Fericirilor își vor păstra puterea de influență de-a lungul tuturor timpurilor. Fiecare frază este un giuvaer din tezaurul adevărului.
Cea mai proeminentă caracteristică a adventismului este convingerea că adevărul nu este static, ci progresiv. Adventiştii continuă să caute, să cerceteze, să asculte, să revizuiască, să studieze şi să se roage, având convingerea că Dumnezeu poate să-i lumineze şi să le lărgească înţelegerea pe care şi-au format-o despre istoria mântuirii.
Cartea creionează traseul adventismului pornind de la criza Marii Dezamăgiri (1844) şi întrebarea: „Ce este adventist în adventism?”, continuând cu criza predicării Evangheliei (Minneapolis, 1888) şi întrebarea: „Ce este creştin în adventism?” şi încheind cu criza generată de controversa modernist-fundamentalistă (1920), care s-a concentrat în jurul întrebării: „Ce este fundamentalist în adventism?”. Cele trei întrebări au fost reînviate de-a lungul ultimelor decenii ale secolului al XX-lea, iar răspunsurile au asigurat direcţiile majore de dezvoltare ale teologiei adventiste de după anii '50.
În căutarea identităţii reprezintă prima încercare de a realiza un studiu cuprinzător asupra dezvoltării teologiei adventiste. Teza este aceea că identitatea specifică adventismului de ziua a şaptea nu este dată nici de acele doctrine care fac notă distinctivă, nici de acele convingeri împărtăşite cu alţi creştini, ci constă mai degrabă într-o combinare a ambelor seturi de înţelegeri, analizate în contextul marii lupte.
Cartea Profețiile din Daniel pentru adolescenți, scrisă de Seth Pierce, este un exemplu excelent că cele mai dificile pasaje ale Scripturii pot fi explicate într-un mod simplu și concis, în așa fel încât să fie îndrăgite și aprofundate de cei tineri.
Seth Pierce scrie pentru adolescenți și, chiar dacă a trecut de mult de această vârstă, vorbește pe limba lor și în stilul lor. Ca și Profețiile din Apocalipsa pentru adolescenți, titlul acesta nu se substituie unui comentariu teologic aprofundat, dar oferă o introducere necesară pentru cei ce vor să înceapă să înțeleagă cartea profetului Daniel.
Primele capitole reprezintă o introducere destul de bogată despre stilul profetic, în special, și despre înțelegerea Bibliei, în general.
Apoi autorul vorbește despre capitolele istorice ale cărții, încercând să îi facă pe cititori să se transpună în pielea personajelor prin exemple concrete din viața de fiecare zi. Această trimitere la lumea de azi face întreaga poveste una contemporană și ușor de înțeles, dar mai ales foarte ușor de aplicat.
Partea a doua a cărții se ocupă de capitolele profetice, încercând ca, în ciuda limbajului simplu și uneori chiar jovial, să introducă adevărurile profunde ale profeției biblice. Marile imperii ale lumii antice – Cornul cel Mic fiind reprezentat de biserica Romei – se succed prin fața ochilor uimiți, în încercarea lor de a cuceri și converti întreaga lume. În final însă, Marele Mihail Se va arăta ca să Își apere poporul și să îl elibereze de toate puterile care îl asupresc.
Părțile unde analizează aspectele profetice complexe au însă și aplicații simple, potrivite experiențelor de fiecare zi, reușind să transmită ideea nu a unei cărți de neînțeles, ci a unei povești de iubire, dintre Dumnezeu și Daniel, dar și dintre Dumnezeu și poporul Său drag.
Întrebările și concluziile de la finalul fiecărui capitol ajută la folosirea ei și ca un instrument de studiu în grupele de adolescenți, fiind un mijloc foarte util de a începe o discuție despre profeția biblică și despre importanța ei pentru noi.
Istoria începutului experienței creștine și a activității publice a lui Ellen G. White a fost publicată pentru prima dată în anul 1860 într-un mic volum de trei sute de pagini, intitulat „Experiența mea creștină, perspectivele și activitatea legată de apariția și progresul soliei îngerului al treilea”.
Această povestire a vieții și a activității desfășurate până în anul 1860 a fost dezvoltată ulterior de Ellen G. White și publicată din nou în anul 1880, ca parte a unei lucrări mai mari, cu titlul „Schițe din viața lui James White și a lui Ellen G. White”.
În volumul prezent vom găsi, așa cum spunea însăși autoarea, a scurtă povestire a copilăriei ei, a convertirii și a experiențelor creștine timpurii, legate de marea mișcare adventă din perioada 1840-1844, dar și întâmplări legate de evenimentele care au dus la organizarea și dezvoltarea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Autoarea relatează într-o manieră plină de viață necazurile și bucuriile activității ei din tinerețe și din anii care au urmat. Ea descrie încercările, luptele și succesele din activitatea câtorva persoane zeloase, precum și unele dintre sfaturile care le-au fost adresate acestora.
Discuţiile având ca subiect natura Domnului Hristos au dat multe bătăi de cap teologilor. Dificultatea a stat în faptul că se generau multe alte întrebări foarte importante: Ce este acela păcat? Există un păcat strămoşesc? Cum arată un sfânt? Care este legătura dintre sfinţenie şi desăvârşire? Va fi o ultimă generaţie desăvârşită?
Conştient că Ellen White a spus: „Aveţi grijă, multă grijă, cum insistaţi asupra naturii umane a lui Hristos”, autorul Roy Adams, profesor de teologie şi publicist adventist, răspunde raţional, cu Biblia şi Spiritul Profetic, la întrebările de mai sus. Sunt prezentate perspectivele principale aduse în discuţie în cadrul acestui dialog, analizând ce s-a întâmplat în 1888 sau în 1957, la publicarea cărţii Questions on Doctrine.
Când păcatul nu e văzut doar ca o răutate manifestată extern prin răzvrătire şi viclenie, ci şi ca o incapacitate conştientizată intim prin ratarea ţintei în mod repetat sau prin deformarea morală, atunci tocmai natura Domnului Hristos – a Celui făcut una cu noi, dar fără păcat – e soluţia la criza noastră ca indivizi şi ca biserică!