În paginile Epistolei către galateni, apostolul Pavel caută să-și readucă enoriașii pe linia cea dreaptă a credinței. Amăgiți de o teorie iudaizantă în care formula de mântuire nu mai era „credința”, ci „credința+faptele”, galatenii ajunseseră să creadă că jertfa lui Hristos era insuficientă.
Pavel anatemizează o astfel de evanghelie și avertizează că, prin săvârșirea de fapte în vederea mântuirii, galatenii riscau să ajungă din nou sub jugul unei robii necruțătoare.
În paginile epistolei regăsim cel mai amplu material autobiografic al apostolului Pavel, cea mai fermă punere în contrast a Evangheliei lui Hristos cu alte evanghelii ale oamenilor și cea mai clară distincție între faptele legii și roada Duhului.
Galatenii rămân mereu contemporani nouă câtă vreme suntem ispitiți să căutăm faptele înaintea credinței, și nu ca rod al ei.
Pe Ellen White o știm doar din postura de autoare și din puținele fotografii realizate în studio sau într-un context foarte sobru. Ca urmare, i s-a creionat o imagine incompletă, uneori falsă și adeseori de neatins de către cititorul de rând. Pentru mulți, ea este, în cuvintele lui Roger Coon, un soi de „Fecioara Maria Vegetariană”, și nu cineva cu care un membru obișnuit al bisericii s-ar putea identifica.
Însă Ellen White a fost o persoană reală, care a trăit într-o lume reală și s-a confruntat cu problemele obișnuite cu care se confruntă fiecare om. Veți fi surprinși să aflați că viața ei a fost foarte asemănătoare cu a noastră. Aveți necazuri în căsnicie? Și ea a avut. Aveți copii care vă fac probleme? Și ea a avut. Vă place să râdeți din toată inima? Și ei îi plăcea. Aveți lupte în viața zilnică de creștin? Și ea a avut. Sunteți strâmtorați financiar? Și ea a fost. A trebuit să vă confruntați cu decesul celor dragi? Și ea s-a confruntat.
Această carte vă va contura o imagine mai… umană a lui Ellen White, deslușită din surse care nu ne sunt disponibile tuturor, precum scrisori personale și interviuri ale celor care au cunoscut-o personal.
George R. Knight a fost profesor de istorie bisericească la Seminarul Teologic Adventist de Ziua a Șaptea din cadrul Universității Andrews (Michigan, SUA). A scris numeroase cărți în domeniul specializării sale, abordând de la personaje adventiste de frunte la evenimente cruciale în istoria bisericii, de la mituri în adventism la realități contemporane și de la istorii apuse la provocări ce țin de perspectiva și viitorul adventismului. Pensionat acum, locuiește în statul american Oregon, unde continuă să scrie și să participe la emisiuni și evenimente religioase.
Lucrarea de față se adresează pastorilor, pastorilor asistenți, studenților și slujbașilor bisericii, în dorința și din necesitatea de a stabili faptul că adevărurile susținute de Biserica AZŞ își au izvorul și temelia în Sfânta Scriptură, fiind în armonie cu "credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna".
Cunoașterea creează întotdeauna oportunități. A înțelege bagajul identitar comun, dar și particularitățile unei comunități, istoria și dificultățile pe care le-a depășit ne ajută să discernem, să ne deschidem și să ne îmbogățim pe mai multe planuri. Putem descoperi obiceiuri mai sănătoase de viață, idei practice pentru o familie mai fericită și un parenting mai eficient, principii pentru un management mai profitabil al finanțelor și putem învăța lecții din eșecurile altora. Putem descoperi, în același timp, o spiritualitate revigorantă și o perspectivă nouă asupra sensului vieții. Iar pe parcurs devenim mai siguri pe capacitatea noastră de a gestiona necunoscutul și mai pregătiți să-i fructificăm beneficiile.
Convinși că adevărul pune în valoare frumusețea și beneficiile dialogului, autorii care au contribuit la realizarea volumului de față, ei înșiși adventiști, au vrut să le ofere cititorilor rezultatul unei priviri oneste în oglindă. Rezumând ceea ce gândesc, cred și trăiesc adventiștii, această carte devine o primă frază a unui dialog pe care cititorii de orice confesiune religioasă sunt invitați să îl continue.
„Cine zic oamenii că sunt Eu?” Întrebare crucială, care a generat de-a lungul secolelor răspunsuri diverse.
A fost Isus Hristos un om care S-a dat drept Dumnezeu sau Dumnezeu deghizat în om? Un manipulator abil sau un depozitar autentic al adevărului care aduce eliberare?
Unii, care nu I-au acordat prezumția de divinitate, au zis că este un bolnav mintal sau un visător naiv, în cel mai fericit caz. Alții, cei credincioși, L-au crezut când S-a declarat Dumnezeu. Însă, din acest punct, identificarea precisă a acestui „fiu al omului” a ajuns tot mai departe de un consens general. A fost El Dumnezeu din veșnicie sau un om adoptat de Dumnezeu ca fiu al Lui? A fost El identic cu noi în toate aspectele sau doar asemenea nouă? Până unde a mers biochimia întrupării? Cât de adânc s-a cufundat divinitatea Lui în umanitatea Lui?
„Dar voi cine ziceți că sunt?” Întrebare la fel de crucială, fiindcă de ea depinde mântuirea fiecăruia. Iar răspunsurile la această întrebare sunt mai importante decât celelalte, căci teologia rămâne o disciplină goală și lipsită de sens dacă nu are reverberații în viața personală. De imaginea pe care o avem despre Hristos și despre mecanismele mântuirii se leagă atât viața aceasta, cât și cea viitoare.
În cartea Întruparea infinitului: Isus Hristos, autorul Georges Stéveny se preocupă în egală măsură să răspundă ambelor întrebări, accentuând importanța transpunerii cunoașterii teoretice în relație personală cu Infinitul întrupat.