Cea mai proeminentă caracteristică a adventismului este convingerea că adevărul nu este static, ci progresiv. Adventiştii continuă să caute, să cerceteze, să asculte, să revizuiască, să studieze şi să se roage, având convingerea că Dumnezeu poate să-i lumineze şi să le lărgească înţelegerea pe care şi-au format-o despre istoria mântuirii.
Cartea creionează traseul adventismului pornind de la criza Marii Dezamăgiri (1844) şi întrebarea: „Ce este adventist în adventism?”, continuând cu criza predicării Evangheliei (Minneapolis, 1888) şi întrebarea: „Ce este creştin în adventism?” şi încheind cu criza generată de controversa modernist-fundamentalistă (1920), care s-a concentrat în jurul întrebării: „Ce este fundamentalist în adventism?”. Cele trei întrebări au fost reînviate de-a lungul ultimelor decenii ale secolului al XX-lea, iar răspunsurile au asigurat direcţiile majore de dezvoltare ale teologiei adventiste de după anii '50.
În căutarea identităţii reprezintă prima încercare de a realiza un studiu cuprinzător asupra dezvoltării teologiei adventiste. Teza este aceea că identitatea specifică adventismului de ziua a şaptea nu este dată nici de acele doctrine care fac notă distinctivă, nici de acele convingeri împărtăşite cu alţi creştini, ci constă mai degrabă într-o combinare a ambelor seturi de înţelegeri, analizate în contextul marii lupte.
Iosif este o profeție, o imagine a lui Hristos, o imagine a multora dintre noi. Asemenea lui Iosif și lui Hristos, li s-a întâmplat și altora în istorie și unora din cercul nostru de prieteni și chiar nouă înșine, să fim vânduți, trădați de cei pe care îi considerăm frați. Drama umanității este coruperea naturii umane, orbirea spirituală, minciuna, invidia, omul care se îndepărtează de Dumnezeu. În cazul istoriei lui Iosif, sunt frații care se îndepărtează de tatăl lor și mint.
Ne regăsim, de asemenea, în figura lui Iosif când ne aflăm în groapa vieții și a morții și încercăm în disperare să găsim răspunsuri rapide și consolatoare la cele mai profunde și provocatoare întrebări ale vieții. La fel ca și Iosif, după ce trecem prin experiențe vitrege, ajungem la maturizarea spirituală și umană.
Unul dintre cuvintele care îl definesc pe Iosif este Yasaf, adică „adăugat”. Prin alegerile pe care le facem, fiecare adăugăm vieții noastre un sens, o experiență, un element care ne maturizează. ne definește.
(text preluat din prefața cărții Perspectivă din abis, scrisă de Excelența Sa, dr. George Bologan, Ambasadorul României în Italia)
Într-un domeniu de o asemenea importanță, cum este experiența poporului lui Dumnezeu în ultimele zile care ne stau în față, când fiecare va trebui să reziste singur, "ca și când ar fi singura persoană credincioasă de pe pământ", este esențial ca toți creștinii să-și formeze convingeri proprii, întemeiate pe studiul individual și pe relația personală cu Domnul.
Volumul prezent reprezintă un efort în plus pentru a "păstra acest subiect în atenția poporului". Multe dintre citatele aflate în această carte au fost extrase din scrieri publicate anterior, dar majoritatea acestora nu a fost publicată niciodată.
„Cine zic oamenii că sunt Eu?” Întrebare crucială, care a generat de-a lungul secolelor răspunsuri diverse.
A fost Isus Hristos un om care S-a dat drept Dumnezeu sau Dumnezeu deghizat în om? Un manipulator abil sau un depozitar autentic al adevărului care aduce eliberare?
Unii, care nu I-au acordat prezumția de divinitate, au zis că este un bolnav mintal sau un visător naiv, în cel mai fericit caz. Alții, cei credincioși, L-au crezut când S-a declarat Dumnezeu. Însă, din acest punct, identificarea precisă a acestui „fiu al omului” a ajuns tot mai departe de un consens general. A fost El Dumnezeu din veșnicie sau un om adoptat de Dumnezeu ca fiu al Lui? A fost El identic cu noi în toate aspectele sau doar asemenea nouă? Până unde a mers biochimia întrupării? Cât de adânc s-a cufundat divinitatea Lui în umanitatea Lui?
„Dar voi cine ziceți că sunt?” Întrebare la fel de crucială, fiindcă de ea depinde mântuirea fiecăruia. Iar răspunsurile la această întrebare sunt mai importante decât celelalte, căci teologia rămâne o disciplină goală și lipsită de sens dacă nu are reverberații în viața personală. De imaginea pe care o avem despre Hristos și despre mecanismele mântuirii se leagă atât viața aceasta, cât și cea viitoare.
În cartea Întruparea infinitului: Isus Hristos, autorul Georges Stéveny se preocupă în egală măsură să răspundă ambelor întrebări, accentuând importanța transpunerii cunoașterii teoretice în relație personală cu Infinitul întrupat.