Abonament - Semnele timpului 54124

De ce să te abonezi la revista Semnele timpului?

• Afli perspectiva creștină asupra unor teme sociale contemporane.
• Vei găsi o analiză bine documentată a unor evenimente actuale.
• Este un cadou potrivit pentru prietenii tăi.

Abonamentul este valabil 12 luni din momentul plasării comenzii.

Livrarea abonamentelor se face doar pe teritoriul României, prin Poșta Română.

120,00 lei
Ce trebuie să știe fiecare crestin despre îndreptăţire 52300
Arnold Valentin Wallenkampf
Flexibilă
Teologie
Broșat
18

„Cel care a început să înțeleagă doctrina îndreptățirii prin credință își pierde pentru totdeauna siguranța falsă a mântuirii prin eforturi proprii. Mântuirea îi este oferită omului pe baza calității dedicării lui față de Dumnezeu, nu în funcție de cantitatea lucrului său.”

Iată o serie de întrebări cruciale cărora autorul le dă un răspuns clar:

• Ce este acela „păcat”?

• Ce înseamnă să fii „îndreptățit prin credință”?

• Ce așteptări să avem de la „desăvârșire”?

• Cum rămâne cu „faptele bune”?

Arnold Valentin Wallenkampf şi-a dedicat viaţa unei misiuni clare – aceea de a fixa în mintea tuturor celor receptivi adevărul etern al mântuirii. Originar din Suedia, a studiat pentru început în Anglia, la Colegiul Newbold, apoi a continuat în Statele Unite ale Americii, la Universitatea Andrews şi Universitatea din California. A activat întâi ca pastor, apoi ca profesor de religie și istorie bisericească, iar mai târziu ca șef al Catedrei de teologie la Colegiul Pacific Union, Universitatea Loma Linda şi Colegiul Atlantic Union. Înainte de a se retrage din activitate, a fost director asociat la Institutul de Cercetări Biblice (BRI).

 Activitatea editorială remarcabilă a lui Wallenkampf cuprinde articole apărute în diverse publicaţii adventiste (în limba română, în Curierul Adventist), studii biblice (trimestrul II/2006, cu titlul „Duhul Sfânt”), precum și numeroase cărţi cu tematică religioasă, care variază atât prin subiectul abordat, cât şi prin modul de înţelegere şi de expunere. Dintre acestea, în limba română s-a considerat bine-venită publicarea într-o serie de autor a trei volume de interes pentru adventismul contemporan: Aparenta întârziere (ce rol jucăm în influențarea revenirii lui Isus); Ce trebuie să știe fiecare adventist despre 1888 (o trecere în revistă a evenimentelor și a dezbaterilor care au făcut ca Sesiunea Conferinței Generale de la Minneapolis să fie atât de importantă pentru istoria Bisericii Adventiste) și Ce trebuie să știe fiecare creștin despre îndreptățire (o explicație de la A la Z a modului în care avem privilegiul unei relații desăvârșite cu Dumnezeu). 

20,00 lei
Confesiunea Înţeleptului 52608
Florin Bică, Florin Lăiu
Cărțile lui Doru Gălbenuș
Flexibilă
Tineri
Broșat
15

    Volumul Confesiunea Înțeleptului pune la dispoziția cititorilor și a iubitorilor de Biblie două traduceri noi ale cărții Eclesiastul. Cea dintâi, Căutătorul, este o traducere din limba engleză, dintr-o versiune engleză a Bibliei, realizată de teologul american E. Peterson. A doua, intitulată Goană după vânt, este o traducere versificată din limba ebraică, migălită de teologul român Florin Lăiu. Cele două traduceri sunt însoțite de o scurtă introducere în temele majore ale Eclesiastului, fiind de folos cititorului în a-l orienta către diversele paliere de lectură a acestei minunate scrieri.

    Cuvintele înțeleptului Solomon rămân și astăzi, după secole, la fel de răscolitoare pentru sufletul omenesc, frământări universal valabile și cugetări miezoase asupra existenței umane, cu toate absurditățile regăsite sub soare și arătând către un rost al vieții care poate fi găsit doar atunci când viața este ancorată de Cel care se află deasupra soarelui, Creatorul.

18,00 lei
Şi tu ai creier 52980
Ben Carson
Flexibilă
Tineri
Broșat
12

În cartea Și tu ai creier, volum care îmbină elemente autobiografice cu principiile de viață a căror valabilitate și putere le-a testat personal, Ben Carson îi încurajează pe adolescenți și tineri să folosească extraordinarul și complexul organ numit creier pentru a gândi cutezător și a-și croi drum către un viitor mai bun.

Orice tânăr are un potențial enorm și poate înfrânge circumstanțele potrivnice, atingând culmile succesului.

Este necesară însă asumarea unor principii de viață ferme și parcurgerea cu răbdare a unor etape.

Fiecare pagină a acestei cărți te încurajează să gândești pe termen lung, folosind la maximum acest cadou minunat oferit de Dumnezeu — creierul.

Cartea face parte din colecția Cărțile lui Doru Gălbenuș.

30,00 lei
Confruntarea cu uriaşii 52726
Eric Wilson după filmul de Alex Kendrick și Stephen Kendrick
Flexibilă
Roman
Broșat
12

Au trecut șase ani de când echipa Shiloh Christian Eagles nu a mai câștigat vreun campionat, de aceea acum este în joc chiar postul antrenorului Grant Taylor. Dacă nu reușesc să schimbe cât mai repede lucrurile, postul lui va ajunge de domeniul istoriei. Din nefericire, marcatorul lor cel mai bun tocmai a plecat la o echipă rivală, iar cei de la Eagles și-au pierdut motivația. Tensiunea crește.

Nici acasă situația lui Grant nu este mai bună. Locuiește cu soția lui într-o dărăpănătură, mașina lor rablagită se defectează mereu, iar dorința celor doi de a avea un copil nu s-a împlinit încă.

Însă Dumnezeu lucrează pe mai multe planuri.

Grant primește un mesaj de la un musafir neașteptat și începe să caute un țel mai înalt pentru echipa lui de fotbal. Cu șanse incredibil de mici în campionat, Grant și „Vulturii” săi de la Academia Creștină Shiloh trebuie să se înalțe deasupra temerilor și să treacă cel mai important test de tărie și curaj din viața lor.

Alex Kendrick și Stephen Kendrick au ajutat Biserica Baptistă Sherwood să înființeze studioul Sherwood Pictures în 2003. Au fost co-scenariști ai filmelor Flywheel (Volanta)Facing the Giants (Confruntarea cu uriașii), Fireproof (Încercarea focului) și Courageous (Curajoșii). Amândoi locuiesc în Albany, statul Georgia și slujesc ca lideri în Biserica Baptistă Sherwood.

Eric Wilson este autorul volumelor Volanta și Confruntarea cu uriașii, cât și al volumui Încercarea focului, desemnat best-seller de către New York Times, toate povestite după filmele originale ale fraților Kendrick.

32,00 lei
Adventista énekeskönyv (Imnuri creștine) fără note, format mic, copertă vinil tare 50577
Vinil
Legat
10

Imnuri creștine în limba maghiară fără note, format mic, pagini albe, copertă vinil tare în culorile grena, verde, albastră și neagră.

Imnurile sunt cuprinse în două secțiuni – una de 736 de imnuri și una de 63 de imnuri mai vechi cărora nu li s-au modificat versurile (atyáink énekei).

Dimensiune copertă – 17.7x12.4 cm, dimensiune pagină – 17x12 cm.

14,00 lei
Fascinaţia naturii 54848
Rich Aguilera
Cartonată
Enciclopedii
Legat
8

„Fascinația naturii” îi introduce pe cititori, mici și mari, în lumea plină de curiozități a animalelor, a mediului înconjurător și a corpului omenesc. Autorul, Rich Aguilera, pasionat el însuși de toate aceste lucruri și având o bogată experiență, obținută de-a lungul anilor, în călătorii în numeroase țări, scrie scurt, scrie clar, scrie cu umor și le prezintă copiilor o mulțime de lucruri despre care, probabil, nici mulți adulți nu cunosc prea multe.

Știați că ființa cea mai puternică de pe Pământ este un gândac? Sau că râmele au mai multe inimi? Știați că în Maroc sunt niște capre care se cațără în copaci? Sau că unele specii dispărute au reapărut? Și că o cincime din apa dulce a planetei se află într-un singur lac? Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile uimitoare pe care le puteți afla din „Fascinația naturii. Curiozități din lumea în care trăim”.

Informațiile și curiozitățile din carte sunt bogat și frumos ilustrate cu fotografii care fac volumul atractiv.

Rich Aguilera este realizator al unor emisiuni TV, autor al unei rubrici în revista pentru copii „Guide”, pasionat de natură, vietăți stranii, arheologie și paleontologie.

50,00 lei
Căsătoria 56565
Ekkehardt Mueller, Elias Brasil de Souza
Raftul lui Terțius
Flexibilă
Tineri
Broșat
18

„Căsătoria”, un nou volum din Colecția Raftul lui Tertius, pregătit de Institutul de Cercetări Biblice al conferinței Generale discută în detaliu o serie de aspecte care privesc căsătoria și fundamentele ei în lumea actuală (relevanța Bibliei pentru discuția despre familie, concepția biblică despre căsătorie și despre sexualitate, diferențele de rol dintre soț și soție în cadrul familiei, căsătoriile interconfesionale, celibatul, divorțul și recăsătorirea), fiind un ghid esențial pentru toți cei interesați de poziția Bibliei pe acest subiect.

 

41,00 lei
Agendă A5 nedatată, model dictando 54603

Agendă nedatată A5, cu 80 de file model dictando din hârtie offset de 70gr/mp.

Coperta este cartonată, metalizată, cu motive vintage florale și mașini și poate fi în 4 combinații florale și 4 tipuri de mașini.

15,00 lei
Început 57364
Ioana Dumitrescu
Flexibilă
Poezii
Broșat
15

„Știi momentul acela în care sufletul e prea plin și dă pe dinafară? Volumul Început este o colecție de astfel de momente. Respirații ale sufletului. Unele tăcute, asemenea unor rugăciuni. Altele vocale, ca niște strigăte ce au fost prea mult timp aduse la tăcere. Dar toate conținând inocența rugăciunii rostite cu inima îngenunchiată.

Rugăciuni pentru sine, rugăciuni pentru cei dragi, rugăciuni de citit în taină sau de împărtășit cu alții.

O carte mică, în format de buzunar (cum sunt uneori visele care au fost sugrumate), dar care vrea să crească asemenea lăstarului de pe copertă: să crească în inima cititorului, să crească spre inima Cerului.”

Ioana Dumitrescu

20,00 lei
Scos din Babilon 57311
Joseph Kidder
Flexibilă
Broșat
15

Cât ești dispus să sacrifici pentru a intra într-o relație cu Isus Hristos? Ai fi dispus să renunți la relații, familie, cursurile pe care le urmezi la liceu sau facultate, o carieră bine plătită sau o poziție socială respectabilă?

Ai putea găsi resursele necesare pentru a face față ridiculizării societății în care trăiești, colegilor de la serviciu?

Ai fi pregătit să trăiești realități radical diferite față de modul în care ar decurge viața în mod obișnuit?

În cartea Scos din Babilon. Cum m-a găsit Dumnezeu pe străzile Bagdadului, Joseph Kidder se vulnerabilizează față de cititor revelând propriile-i trăiri pe drumul parcurs către cunoașterea Mântuitorului Isus Hristos și dezvoltarea unei relații cu El.
Descrierea propriei istorii devine și mai captivantă după ce afli cum aspecte poate nesemnificative din propria-i viață devin momente cruciale pentru viețile altora.

Dacă nu ești dispus să vezi ce poate face Dumnezeu și pentru viața ta, nu citi această carte. Ignoră existența aceste cărți dacă nu ești gata să vezi ce poate face Dumnezeu pentru alții prin tine.

24,00 lei
Saul din Tars 57414
Dumitru Popa
Flexibilă
Istorie biblică
Broșat
15

Saul din Tars de Dumitru Popa este o lucrare captivantă care explorează viața și opera lui Pavel, unul dintre cele mai influente personaje ale creștinismului. Cartea urmărește transformarea sa radicală de la persecutor al bisericii la apostol al neamurilor, subliniind momentele cheie ale călătoriei sale spirituale și a misiunii sale de răspândire a Evangheliei.

Printre paginile cărții, cititorii vor descoperi detalii fascinante despre copilăria lui Saul în Tars, educația sa sub îndrumarea lui Gamaliel, întâlnirea sa transformatoare cu Hristos pe drumul Damascului și eforturile sale neobosite de a propovădui mesajul mântuirii. Autorul oferă o analiză profundă a caracterului, credinței și suferințelor lui Pavel, evidențiind modul în care a influențat cursul istoriei creștine.

Ideală pentru cei pasionați de studii biblice sau istoria creștinismului, această carte este o invitație la a explora viața unui om al cărui zel și devotament continuă să inspire generații. 

Dumitru Popa (11.11.1927 – 06.03.2019) a fost președinte al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România (1974–1990), secretar și consilier al Uniunii Române, profesor la Seminarul Teologic Adventist și redactor-șef la Curierul Adventist pentru mulți ani. Printre lucrările publicate de-a lungul vieții, amintim: Epistola care evrei, Pagini din istoria Bisericii Adventiste din România (vol. 1–3), Apocalipsa lui Ioan, apostolul (vol. 1–3), Daniel (vol. 1, 2).
35,00 lei
Ghidul sănătății feminine 57598
Lidia La Marca
Cartonată
Principii de sănătate
Legat
15

Cartea Ghidul sănătății feminine a fost scrisă pentru femei de o femeie. În mod plăcut și clar, cartea își dorește să deschidă noi perspective spre un comportament caracterizat de înțelepciune în diverse aspecte privitoare la viața de zi cu zi.

Dr. La Marca a făcut mari eforturi pentru a pune la dispoziție un ghid medical practic pentru femeile din zilele noastre, explicând la momentul potrivit motivul din spatele tuturor lucrurilor și prezentând, în limbaj ușor de înțeles pentru neprofesioniști, recomandările medicale necesare pentru a putea acționa în cunoștință de cauză. Indiferent de unde provii sau de etapa în care te afli acum în viața ta, niciodată nu vei mai fi la fel după ce vei citi paginile acestei cărți. Vei înțelege anumite manifestări ale organismului tău, unele reacții interioare care ar putea fi interpretate greșit și unele modificări din organismul tău. De acum înainte, vei putea interpreta puțin mai bine propriile schimbări emoționale, care probabil adesea au fost o surpriză pentru tine. Atunci, vei putea să aplici resursele pe care autoarea le recomandă pentru un trai mai bun.

Cartea Ghidul sănătății feminine dorește să îți ofere îndrumări vitale pentru umblarea ta în viață, să îți deschidă o ușă spre un viitor cu mai multă bunăstare, prevenție pentru sănătate și echilibru emoțional.

38,00 lei
Misiunea in marile orase 51806
Ellen G. White
Flexibilă
Misiune
Broșat
15

Orașele și satele reprezintă o parte din via lui Dumnezeu.Trebuie să se facă lucrare în ele și nu trebuie trecute cu vederea. Satana va încerca  să stea în cale și să descurajeze lucrătorii, împiedicându-i  să prezinte solia de lumină și avertizare atât în locurile importante cât și în cele izolate. Se vor face eforturi disperate pentru a-i abate pe oameni de la adevărul lui Dumnezeu la înșelăcune. Îngerii cerului sunt însărcinați să conlucreze cu eforturile mesagerilor aleși ai lui Dumnezeu de pe pământ. Predicatorii adevărului trebuie să  încurajeze credința și speranța, așa cum a făcut Hristos, viul vostru Conducător. Rămâneți smeriți și umili cu inima înaintea lui Dumnezeu. Păstrați o credință neclintită în făgăduințele Sale. 

16,00 lei
Degeaba cântă cucuveaua 52500
Lucian Cristescu
Flexibilă
Roman
Broșat
12

Oferim discount 50% pentru comenzile telefonice mai mari de 10 exemplare.

Venit la un priveghi și săpat de o durere îndoită, personajul principal al cărții privește mortul, știind că el va fi următorul. Măcinat de o boală necruțătoare, vrea să afle adevărul despre moarte. De la oricine poate. Mă temeam ca de moarte... să nu mor! Aș fi dat orice, numai să scap. Numai să știu ce va fi cu mine dincolo... Unde m-oi duce? Ce mă așteaptă?...

De la priveghi la parastas, personajele dialoghează înflăcărat, purtându-ne propriile replici în ruperi de ritm și răsturnări de situație cuceritoare. Sunt de-ai noștri: orășeni de fițe sau țărani adevărați, români ortodocși sau nemți luterani, spiritiști încrezuți și preoți smeriți, profesori, țațe, rude și străini.

Printr-un adevărat bazar de credințe și superstiții ridicate la rang de imperativ, drama ne aduce tot mai aproape de adevărul căutat. Iar intervențiile nesperate ale unor oameni providențiali, căutători și ei, vor desluși adevărul.

Un mister rămâne – cine-i perdantul piesei: cucuveaua, care cântă degeaba, sau cei care încă o mai plătesc?

22,00 lei
Acasă în lumea Bibliei 52588
Traian Aldea
Cartonată
Enciclopedii
Legat
15

Locurile sfinte din Israel suscită întotdeauna emoții pelerinilor care le vizitează. Însă dincolo de emoție, cu ce rămân? Cartea își propune un obiectiv profund și îndrăzneț: să ofere nu numai informații despre o țară îndepărtată, nu numai o ocazie de reamintire pentru cei care au fost deja acolo, ci, printr-o permanentă paralelă trasată între evenimente sau locuri din vechime și viața sufletească a cititorilor (veritabile lecții ale istoriei), să îi ajute pe aceștia să se regăsească și să redescopere cu fascinație rădăcinile credinței creștine.

În Acasă în lumea Bibliei, periplul prin Ţara Sfântă urmează ruta unui adevărat traseu turistic, nelipsind niciuna din opririle importante într-un astfel de pelerinaj. Iar cele cinci secțiuni ale cărții ar putea fi considerate tot atâtea zile de vizitat locuri încărcate de semnificație. Imaginile, folosite din belșug în cuprinsul cărții, nu fac decât să aducă și mai aproape bisericile, capelele, siturile arheologice, văile, munții, lacurile și străzile descrise cu atâta minuțiozitate de autor.

Traian Aldea are un doctorat în istorie de la Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București și predă, ca lector universitar, istorie biblică la Institutul Teologic Adventist din Cernica. Are o bogată experiență de arheolog, participând pe șantiere arheologice din Israel, singur sau însoțit de echipe de studenți. A mai publicat, printre altele: Hațor, capitala canaaniților (Editura Viață și Sănătate, 2002), Comori din pământ (Editura Viață și Sănătate, 2004) și Povestea smochinului (Editura Academiei, 2005).

45,00 lei
Doamne, salvează-mi copiii! 54540
Richard O'Ffill
Flexibilă
Un nou stil de viaţă
Broșat
15

Ești copil de pastor. Astăzi ești la rândul tău pastor și ai idealuri înalte - iar băiatul tău este dependent de droguri și prietena lui de 15 ani este însărcinată. Inima ți se frânge.

I-ai învățat pe copiii tăi despre Dumnezeu. Unde ai greșit totuși?

Odată, cariera și casa la țară însemnau totul. Acum însă rugăciunea ta este una singură: „Doamne, salvează-mi copiii!” Te rogi așa ani la rând. Dar situația se înrăutățește.

Copiii mei să divorțeze? Niciodată!

În cartea aceasta, Richard O'Ffill își povestește călătoria de la vinovăție, frustrare, mânie și durere la speranță, iertare, încredere, încurajare și dragoste. Și o povestește cu permisiunea băiatului său.

Richard O'Ffill a lucrat ca pastor în Asia de Sud, în America de Sud și ca director de departament în America de Nord, în cadrul Conferinței Florida. Are patru copii și mai mulți nepoți. 

20,00 lei
Profeţiile din Apocalipsa pentru adolescenţi 54768
Seth J. Pierce
Cartonată
Tineri
Legat
12

Volumul Profețiile din Apocalipsa pentru adolescenți este scris de Seth Pierce, un pastor dinamic și foarte îndrăgit de tineri, din SUA. Cartea a fost publicată în anul 2013 de editura Pacific Press și a fost foarte bine primită de adolescenți și nu numai.

Primele patru capitole ale acestei cărți sunt comune cu cele din cartea Profețiile din Daniel pentru adolescenți, scrisă de același autor, și constituie o introducere despre cum trebuie interpretată profeția biblică.

În timp ce scrie această carte, Seth își imaginează că este în fața unei audiențe formate din adolescenți cărora trebuie să le spună, pe limba lor, lucruri deosebit de serioase și importante, fără însă a-i plictisi sau a-i face să privească pe fereastră. Provocarea nu este însă ușoară, și nici de neglijat, mai ales dacă privim la numărul mare al celor ce aleg să ignore Biblia sau biserica părinților lor.

Folosind titluri atractive și un limbaj specific adolescenților, Seth Pierce introduce marile teme profetice ale Apocalipsei, încercând să prezinte cât mai clar istorii de ieri, dar și provocări pentru mâine. Fiarele, sigiliul, îngerii, Sabatul și Duminica, Iadul sau Noul Pământ sunt teme pe care autorul le face accesibile chiar și pentru cei care nu au citit niciodată Apocalipsa.

Evident, cartea nu este un comentariu teologic aprofundat pentru cei obișnuiți cu o astfel de literatură, și nici nu își propune așa ceva. Dar prezentarea dinamică, presărată uneori cu aluzii care te fac să zâmbești, are rolul de a-i face pe cititori să deschidă Biblia și să aprofundeze temele amintite aici.

La finalul fiecărui capitol întâlnim un scurt rezumat al celor prezentate, dar și câteva întrebări de studiu. Pentru cei ce vor să aprofundeze subiectele majore ale cărții, la final este oferită o listă de lecturi și, chiar dacă sunt în limba engleză, aceste titluri contribuie la formarea unei imagini mult mai amănunțite asupra subiectelor.

Dorința autorului este ca aceia care vor citi această carte să Îl descopere pe Isus, care este „Începutul și Sfârșitul”, Cel care poate da sens și valoare fiecărei persoane.

„Cartea Apocalipsa este solicitantă și complexă; nu reprezintă cea mai interesantă lectură pentru adolescenți, care sunt distrași ușor de cea mai recentă tehnologie sau video de pe YouTube. Seth Pierce facilitează complexitatea acesteia cu istorioare și analogii hilare și oferă doar atâta substanță câtă este necesară pentru ca mulți adolescenți, cititori ai cărții, să fie tentați să meargă mai profund. Această carte este singura de acest fel pe acest subiect.”

Jon Paulien

Decan, Școala de Religie, Universitatea Loma Linda

 

35,00 lei
N-am spus Heil Hitler! 56644
Paul Cieslar
Flexibilă
Tineri
Broșat
12

„N-am spus Heil Hitler” de Paul Cieslar, este o carte autobiografică, premiată în Australia, ce oferă detalii inedite despre ocupația germană din Polonia dar și despre felul în care Dumnezeu a purtat de grijă copiilor Săi în aceste timpuri atât de dificile. Întâmplări palpitante, rezolvări neașteptate, imagini impresionante prin tragismul și realismul lor te poartă de la un capitol la altul pe nesimțite. Liantul care îi va ține însă împreună pe membrii familiei Cieslar și care le va da totuși putere să meargă înainte în ciuda dificultăților a fost credința lor puternică în Dumnezeu și convingerea că El are putere să îi salveze pe copii Săi oricând și de oriunde.

„Povestea lui Paul Cieslar este concomitent povestea familiei și a bisericii lui. O istorie a credincioșiei și a rezistenței în fața amenințărilor crunte și a numeroaselor greutăți din Polonia ocupată. Povestea lor ar trebui să ne inspire și nouă credincioșie, reînnoindu-ne încrederea într-un Dumnezeu care este neîntrerupt cu noi.”

 Geoff Youlden, prezentator Beyond the Search

39,00 lei
Cum să crești copii fericiți 56666
Karen Holford
Flexibilă
Resurse pentru lucrul cu copiii
Broșat
18

Cei mai mulți părinți își doresc ca micuții lor să fie fericiți, iar fericirea sună ca un lucru bun, de dorit pentru copiii noștri.

Mulți părinți nu sunt conștienți de modalitățile simple prin care își pot ajuta copiii să fie fericiți. Iată de ce cartea Cum să crești copii fericiți oferă 52 de moduri diferite în care putem crește copii fericiți. Indiferent de vârsta copiilor tăi sau de nivelul de experiență în creșterea și educarea acestora, cartea te va surprinde cu idei noi despre cum să ai succes în eforturile tale. Volumul este foarte practic, conținând nenumărate idei interesante și distractive de a-i pune în practică sugestiile.

Karen Holford este specializată atât în terapie de familie, cât și în terapia ocupațională. Printre realizările sale academice se numără un masterat în psihologia educației și a dezvoltării la Universitatea Andrews. Karen este autoarea a numeroase cărți pe subiecte din sfera familiei, fiind un vorbitor foarte căutat, atât în Regatul Unit, cât și peste hotare.

39,00 lei
Sănătate pentru creier 56700
Dr. Neil Nedley
Cartonată
Principii de sănătate
Legat
18

Cel mai uimitor lucru cu privire la creier este faptul că acesta nu este static, nici din punct de vedere fizic, nici din punct de vedere chimic. Se află într-o continuă schimbare. Ori de câte ori o persoană învață ceva nou, fie conștient, fie inconștient, experiența respectivă modifică structura creierului. Alimentația, stilul de viață și alegerile zilnice modifică structura creierului.

Dată fiind complexitatea de structură și de funcție a creierului uman, nu ar trebui să ne mire faptul că, din când în când, sunt și unele probleme. Fie că ne place, fie că nu, stresul și anxietatea fac parte din viața de zi cu zi a celor mai mulți dintre noi. Și, fie că ne confruntăm cu efectele pe termen scurt sau cu lupte îndelungate împotriva tulburărilor anxioase, ceea ce numin „reacție la stres” va determina în cele din urmă măsura în care vom fi afectați de stres.

Depresia este una dintre cele mai comune, mai periculoase și mai temute forme de boală mintală. Nu ar trebui ca depresia și efectele sale nefericite să fie tolerate ca o boală de-o viață. Există speranță!

Din această carte veți afla:
- cum să vă dați seama dacă lipsa de energie pe care o resimțiți este cauzată de depresie sau de altceva;
- care sunt efectele surprinzătoare ale depresiei;
- care sunt cei 8 factori reversibili ce pot cauza depresie;
- ce alimente să alegeți ca să vă măriți nivelul de energie;
- cum să reduceți simptomele cauzate de renunțarea la medicația antidepresivă;
- care sunt beneficiile și riscurile medicamentelor antidepresive;
- cum să vă schimbați atitudinea și acțiunile;
- care sunt plantele care vă pot îmbunătăți starea de spirit, concentrarea și energia;
- cum să faceți față stresului;
- care este rolul important al alimentației în capacitatea creierului de a produce serotonină și alți neurotransmițători;
- cum să vă sporiți șansele de a duce o viață lipsită de depresie—și asta fără să depindeți de medicamente sau de consiliere.

Dr. Neil Nedley este specialist în medicină internă, axat în special pe gastroenterologie, sănătate mintală, medicină a stilului de viață și boli dificil de diagnosticat. El a pus la punct un program de recuperare din depresie pentru pacienții care nu răspund la tratamentul standard și folosește această abordare inovatoare pe propriii pacienți, dar și pe oameni din toate colțurile lumii care apelează la DVD-urile și manualele lui. Dr. Nedley dezvoltă resurse menite să îmbunătățească funcția cerebrală, să aducă succesul în viață, să trateze boala și să optimizeze sănătatea.

70,00 lei
Mielul fără cusur - Cartea anului 2021 pentru copii 57257
David Edgren
Flexibilă
Cartea anului
Broșat
8

Sami era prietenul cel mai bun al lui Rufus. Este ușor de înțeles tristețea lui Rufus din ziua când tatăl său i-a spus că îl va sacrifica pe mielul Sami, la templul din Ierusalim, pentru păcatele familiei. În ziua respectivă însă, Ierusalimul a fost bulversat de o serie de evenimente neobișnuite – un nazarinean a fost judecat și condamnat la moarte. Întâlnirea lui Simon – tatăl lui Rufus – cu acest Personaj ieșit din comun se va dovedi foarte importantă pentru Rufus și pentru mielul său lipsit de cusur.

Autorul cărții Mielul fără cusur, David Edgren, este pastor creștin și scriitor. Locuiește în Melbourne, Australia. Îi place să scrie povestiri care întăresc credința oamenilor și care îi învață pe copii despre valorile creștinismului. Este autorul seriei „Adventures in the Bible” și al altor cărți pentru copii și adolescenți.

5,00 lei
Isus, dincolo de aparențe – vol. 1 57412
Emil Lazar
Cartonată
Repere creştine
Broșat
15

Isus nu a trecut neobservat cât a trăit pe acest Pământ. Întâlnirea, fie și întâmplătoare, cu El avea un impact puternic. Pe unii oameni îi transforma în ființe noi, în timp ce pe alții îi înverșuna și îi tulbura prin forța cuvintelor Sale. Dar nimeni nu rămânea impasibil în prezența Sa.

Și astăzi învățăturile Sale trebuie să aibă același efect. Întâlnirea noastră cu El pe paginile Scripturii trebuie să ne schimbe. Sau cel puțin să ne pună pe gânduri.

Pentru aceasta, autorul Emil Lazăr caută, în cele două volume ale cărții Isus, dincolo de aparențe, să ni-L descopere pe Isus așa cum a fost El, printre oamenii și mentalitățile timpului Său. Și urmându-L, înțelegându-L în contextul în care a trăit, să găsim noi semnificații ale existenței noastre acum și aici.

 

32,00 lei
Xilofon muzical mecanic, Smartivity 56136
8
De asamblat

Hai să facem muzică! Cu acest proiect, copiii își pot compune propriile piese muzicale. Setul include toate elementele necesare pentru a construi o mașină muzicală, inclusiv pentru aranjarea și rearanjarea notelor. Setul conține de asemenea, instrucțiuni pentru a compune două melodii simple și permite copiilor să exploreze lumea minunată a muzicii.

Aptitudini dezvoltate: aptitudini analitice, aptitudini motorii, aptitudini practice, creativitate

Specificații:
Vârsta recomandată: +8 ani
Durata aproximativă de asamblare: 90 min

Acesta este un kit de activități „do it yourself” conceput pentru a ajuta copiii să înțeleagă principiile fundamentale ale subiectelor S.T.E.M. (știința, tehnologia, ingineria și matematica). Această jucărie educațională de bricolaj S.T.E.M. include o broșură de instrucțiuni ilustrată, ușor de înțeles, pas cu pas, un jurnal al cursantului cu explicații ale principiilor științifice și activități suplimentare pentru copii, să experimenteze, să înțeleagă conceptele și să consolideze învățarea.

Nerecomandat copiilor sub vârsta de 6 ani. Jocul conține piese mici ce pot fi înghițite, existând pericol de sufocare. Produsul din cutie poate să difere ușor față de imaginile de pe cutie. Păstrați manualul și cutia la loc sigur deoarece conține informații importante.

Smartivity proiectează jucării, activități de implicare și instrumente de învățare care servesc ca punte dintre lumea fizică și cea digitală. Bazate pe învățare educațională DIY, jucăriile produse de Smartivity sunt concepute pentru a încânta și a oferi învățătura fundamentală copilului.

De ce Smartivity?
Fiecare activitate pe care o proiectăm este întemeiată în învățarea inteligentă, o filozofie care crede în îmbunătățirea integrală a abilităților creative, practice și analitice.

175,00 lei
Rezultate 73 - 96 din 877