Cartea De ce mă lupt să am credință este probabil unul dintre cele mai sincere eforturi pe care le vei găsi vreodată de luare la trântă cu credința în mijlocul îndoielilor. Este lucru rar să găsești un creștin care să admită plin de curaj provocările cu care se confruntă credința creștină și apoi să explice, fără urmă de orgoliu, de ce el consideră că încă mertă efortul de a avea credință.
Nathan Brown este scriitor și editor și locuiește lângă Melbourne, Australia. Are titluri universitare în drept, literatură și limba egleză. A publicat 12 cărți și continuă să scrie regulat pentru publicații de pretutindeni.
Deşi singur în Babilon şi dezavantajat din punct de vedere lingvistic, cultural şi religios, Daniel îşi încredinţează viaţa Celui care îl va conduce, pas cu pas, pe terenul periculos al celei mai prestigioase universităţi a timpului. Aici, Daniel nu numai că a supravieţuit, dar a şi început să-L cunoască din ce în ce mai bine pe Dumnezeu, să descopere vocea Sa şi să exceleze în tot ce i se încredinţa de făcut.
Este un drum lung, cu multe peripeţii şi situaţii-limită, presărat cu suspans şi rezolvări neaşteptate, pe care Daniel îl parcurge împreună cu Dumnezeu în fiecare zi. Dar, dincolo de trecut, provocările prezentului constituie cea mai importantă lecţie.
Până la urmă şi tu poţi fi un Daniel!
Pastorul Paul Boeru are un master în religie la Universitatea Andrews, Michigan, SUA, şi un doctorat obţinut la Universitatea LaTrobe (Departamentul de Istorie), Melbourne, Australia. A slujit ca pastor în România şi apoi, în 1992, a fost chemat să slujească ca pastor al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea din Melbourne, comunitatea română. Deşi locuieşte în Australia, împreună cu soţia şi cei doi copii ai lor, legătura lui cu comunitatea românească nu a fost întreruptă niciodată şi tot ceea ce scrie este tipărit atât în limba engleză, cât şi în limba română.
Conceptul de rămăşiţă nu este unul care să poată rămâne în culise. Dacă în Vechiul Testament se reduce la Israel, în Noul Testament se aplică în dreptul creștinismului, iar în Apocalipsa devine marca definitorie a poporului credincios de la sfârșitul timpului.
Pe parcursul studiilor cuprinse în acest volum, se desprind trei dimensiuni ale rămăşiţei: o rămăşiţă istorică, o rămăşiţă credincioasă şi o rămăşiţă escatologică, fiecare cu particularităţile sale. Poporul lui Dumnezeu există în două ipostaze: o biserică universală, invizibilă în momentul de faţă, şi rămăşiţa, expresia vizibilă a bisericii. Se pare că intenţia lui Dumnezeu este de a realiza, la finalul conflictului cosmic, o fuziune între biserica universală şi rămăşiţa escatologică.
În vederea îndeplinirii acestui ţel, misiunea rămăşiţei este cea care i-a fost încredinţată de cei trei îngeri din Apocalipsa 14: un apel adresat bisericii invizibile de a ieși din Babilon. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, cei ce fac parte din rămăşiţă trebuie să-şi formeze o concepţie corectă despre natura şi importanţa rămăşiţei.
În acest scop, volumul de faţă articulează în mod coerent o teologie a rămăşiţei echilibrată, care evită capcana exclusivismului şi, în acelaşi timp, şi extrema diluării conceptului până acolo, încât să devină inutil.
Acesta este primul volum al unei serii dedicate de Institutului de Cercetări Biblice (BRI) ecleziologiei adventiste. Al doilea volum a fost publicat tot în colecția „Raftul lui Tertius”, sub titlul: Mesajul, misiunea și unitatea bisericii.
Evanghelizarea, însăși inima creștinismului, este un subiect de o importanță principală pentru aceia care sunt chemați să vestească ultima solie de avertizare a lui Dumnezeu unei lumi aflate sub condamnarea păcatului. Trăim în ultimele ceasuri ale istoriei, iar mesajul advent, proclamat spre a pregăti un popor pentru revenirea Domnului, trebuie să ajungă până la cele mai îndepărtate zone ale pământului, asemenea unui strigăt puternic.
Ellen G. White (1827-1915) este autoarea cu cele mai multe lucrări traduse în alte limbi. A scris 40 de cărți și 5000 de articole, iar din cele 50 000 de pagini de manuscris s-au compilat peste 100 de volume.
„Cel care a început să înțeleagă doctrina îndreptățirii prin credință își pierde pentru totdeauna siguranța falsă a mântuirii prin eforturi proprii. Mântuirea îi este oferită omului pe baza calității dedicării lui față de Dumnezeu, nu în funcție de cantitatea lucrului său.”
Iată o serie de întrebări cruciale cărora autorul le dă un răspuns clar:
• Ce este acela „păcat”?
• Ce înseamnă să fii „îndreptățit prin credință”?
• Ce așteptări să avem de la „desăvârșire”?
• Cum rămâne cu „faptele bune”?
Arnold Valentin Wallenkampf şi-a dedicat viaţa unei misiuni clare – aceea de a fixa în mintea tuturor celor receptivi adevărul etern al mântuirii. Originar din Suedia, a studiat pentru început în Anglia, la Colegiul Newbold, apoi a continuat în Statele Unite ale Americii, la Universitatea Andrews şi Universitatea din California. A activat întâi ca pastor, apoi ca profesor de religie și istorie bisericească, iar mai târziu ca șef al Catedrei de teologie la Colegiul Pacific Union, Universitatea Loma Linda şi Colegiul Atlantic Union. Înainte de a se retrage din activitate, a fost director asociat la Institutul de Cercetări Biblice (BRI).
Activitatea editorială remarcabilă a lui Wallenkampf cuprinde articole apărute în diverse publicaţii adventiste (în limba română, în Curierul Adventist), studii biblice (trimestrul II/2006, cu titlul „Duhul Sfânt”), precum și numeroase cărţi cu tematică religioasă, care variază atât prin subiectul abordat, cât şi prin modul de înţelegere şi de expunere. Dintre acestea, în limba română s-a considerat bine-venită publicarea într-o serie de autor a trei volume de interes pentru adventismul contemporan: Aparenta întârziere (ce rol jucăm în influențarea revenirii lui Isus); Ce trebuie să știe fiecare adventist despre 1888 (o trecere în revistă a evenimentelor și a dezbaterilor care au făcut ca Sesiunea Conferinței Generale de la Minneapolis să fie atât de importantă pentru istoria Bisericii Adventiste) și Ce trebuie să știe fiecare creștin despre îndreptățire (o explicație de la A la Z a modului în care avem privilegiul unei relații desăvârșite cu Dumnezeu).