Această lucrare este, în esenţă, un studiu biblic asupra rolului pe care bijuteriile îl au în Biblie. Vom face un efort deosebit pentru a-i permite textului biblic să vorbească de la sine. 

Angel Manuel Rodriguez este doctor în teologie şi slujeşte ca director al Institutului de Cercetări Biblice al Conferinţei Generale a Adventiştilor de Ziua a Şaptea din anul 1992. El a fost, de asemenea, preşedinte al Antillian College şi vicepreşedinte al Southwestern Adventist University. Este autorul mai multor cărţi( dintre care Mesajul, misiunea şi unitatea bisericii; Introducere la teologia rămăşiţei, publicate de Editura Viaţă şi Sănătate) şi susţine o rubrică lunară în Adventist World.

Un ghid destinat copiilor care vor să studieze doctrinele Bisericii Adventiste de Ziua A Șaptea, în vederea încheierii legământului cu Dumnezeu prin botez.

Copii vor  învăța cum să studieze Biblia, cum să-și construiască un sistem de referințe biblice, care să îi ajute să dea la rândul lor, mărturie altora, cum să se roage astfel încât viața lor să se schimbe conform planului lui Dumnezeu și cum să se implice în activitățile bisericii. 

Domnul Hristos, Marele Învățător, a prezentat multe din învățăturile Sale în timp ce Se plimba împreună cu ucenicii pe dealurile și prin văile Palestinei sau când Se retrăgea pe malul unui lac sau al unui râu.

În parabolele Sale, Isus lega adevărul divin de lucruri și întâmplări obișnuite, așa cum se regăseau ele în viața pastorilor, a constructorilor, a agricultorilor, a călătorilor și a gospodarilor. Lucrurile familiare erau asociate cu adevăruri frumoase despre grija iubitoare a lui Dumnezeu față de noi, despre respectul și recunoștința care I se datorează și despre grija pe care trebuie să o avem unii față de alții. În felul acesta, adevărurile înțelepciunii divine și lectiile practice deveneau convingătoare și impresionau profund.

Triunitatea lui Dumnezeu este una dintre doctrinele distinctive ale creștinismului, în care credința afirmă ceea ce rațiunea nu poate înțelege total.

Trinitarianismul în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este unul dintre acele principii de credință care s-au dezvoltat treptat, pe măsura progresului spiritual al comunității de credință.

Prin mărturisirea ei de credință, biserica nu impune doctrina trinitariană, ci afirmă ceea ce crede la timpul prezent, așa cum a fost călăuzită de Dumnezeu cu adevărat. Fără a-i condamna pe cei care se poticnesc în subtilitățile și paradoxurile acestei doctrine și bine știind că cercetarea despre Dumnezeu va dura o veșnicie, biserica mărturisește în mod hotărât credința în Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, trei Persoane divine într-o unitate de esență.

Cartea Isus ne-a învăţat este rezultatul unor reflecţii cu privire la reacţiile contemporanilor lui Isus, la învăţăturile Sale,  descrise în Evanghelii si a mărturiilor care ne ajută să ne dăm seama cât de puternic era impactul lui Isus ca dascăl în cele sufleteşti.

Vrem sau nu, Omul din Nazaret rămâne figura religioasă despre care s-a scris şi se scrie cel mai mult, arătându-se astfel angvergura influenţei Lui peste timp.

Din această carte vei afla perspectiva lui Isus asupra unor subiecte cum ar fi: cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu, rugăciunea, anxietăţile, odihna, credinţa, adevărul, practicarea religiei şi relaţia ei cu obţinerea vieţii veşnice, iertarea lui Dumnezeu şi sfârşitul timpului sau al istoriei. 

Ca profesor de Noul Testament, preocupat în egală măsură de latura spirituală şi practică a învăţăturilor hristice, autorul încearcă să ofere sufletului uman un răspuns la frământările sale. 

Laurenţiu Moţ , autor al mai multor studii de specialitate, este în prezent rectorul Universităţii Adventus.

Acest ABC al vieţii spirituale, un mic tratat în domeniul devoţiunii, îşi enunţă chiar din titlu misiunea pe care o are. Cartea îl îndrumă pe cititor spre Isus Hristos, ca fiind singurul care poate să împlinească nevoile sufletului. 

Paşii celui care se simte nesigur sau cuprins de îndoială sunt conduşi pe cărarea păcii, iar cel ce caută neprihănirea şi desăvârşirea caracterului este îndrumat, pas cu pas, pe calea adevăratei vieţuiri creştine.

Cartea dezvăluie secretul biruinţei şi descoperă, într-o manieră simplă, harul mântuitor şi puterea sustinătoare a Marelui Prieten al întregii omeniri.

Ellen G. White(1827-1915) a fost scriitoare americană foarte apreciată. autoare a 40 de cărţi şi a 5 000 de articole. Cărţile ei, traduse în zeci de limbi din toate colţurile lumii, tratează o varitate de subiecte, de la comentarii biblice şi spiritualitate creştină la educaţie , stil de viaţă, nutriţie, relaţii interumane şi, nu în ultimul rând, profeţie. A publicat între altele: Patriarhi şi profeţi; Profeţi şi regi; Viaţa lui Iisus; Faptele apostolilor; Tragedia veacurilor etc

Această carte este dedicată tuturor acelora care, asemenea profetului Ieremia, pornesc pe drumul chemării divine, în ciuda consecinţelor profund marcate de tristeţe și plângeri.

Pornind la studiul acestei cărți, te vei descoperi cercetând câteva dintre comorile îngropate care se regăsesc în Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci când aceste comori sunt aduse la suprafaţă, spre deosebire de aur și diamante (care sunt de folos doar pentru înfăţișarea exterioară), ele aduc o reformă morală și spirituală interioară, deoarece sunt „de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire” (2 Timotei 3:16). 

„Caracterul este tot ce contează și, dacă ratăm acest lucru, suntem vulnerabili în fața atacului. Nu ne ajută cu absolut nimic să identificăm fiara, dacă nu Îl cunoaștem pe Isus.”

Aceasta este ideea centrală a cărții „Tabăra de instruire pentru zilele din urmă” - dacă Isus nu Se manifestă în viața mea, dacă nu este El dorința și pasiunea mea, s-ar putea să ratez principalul scop al profeției – acela de a mă pregăti pentru o nuntă.

Folosind grăitoarea analogie a instruirii într-o tabără militară, Randy Maxwell prezintă cu talent mesajele celor trei îngeri din Apocalipsa 14 din perspectiva unui caracter creștin. Rezultatul este o chemare pătrunzătoare la o transformare profetică, nu doar la o informare profetică.

Iosif este o profeție, o imagine a lui Hristos, o imagine a multora dintre noi. Asemenea lui Iosif și lui Hristos, li s-a întâmplat și altora în istorie și unora din cercul nostru de prieteni și chiar nouă înșine, să fim vânduți, trădați de cei pe care îi considerăm frați. Drama umanității este coruperea naturii umane, orbirea spirituală, minciuna, invidia, omul care se îndepărtează de Dumnezeu. În cazul istoriei lui Iosif, sunt frații care se îndepărtează de tatăl lor și mint. 

Ne regăsim, de asemenea, în figura lui Iosif când ne aflăm în groapa vieții și a morții și încercăm în disperare să găsim răspunsuri rapide și consolatoare la cele mai profunde și provocatoare întrebări ale vieții. La fel ca și Iosif, după ce trecem prin experiențe vitrege, ajungem la maturizarea spirituală și umană.

Unul dintre cuvintele care îl definesc pe Iosif este Yasaf, adică „adăugat”. Prin alegerile pe care le facem, fiecare adăugăm vieții noastre un sens, o experiență, un element care ne maturizează. ne definește.

(text preluat din prefața cărții Perspectivă din abis, scrisă de Excelența Sa, dr. George Bologan, Ambasadorul României în Italia)

În ultima jumătate a secolului al XIX-lea, în unele biserici protestante, femeilor li s-au încredinţat roluri de conducere.
Acest lucru a fost valabil şi cu privire la Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea:
- Trei dintre primii unsprezece trezorieri ai Conferinţei Generale (1871-1883) au fost femei.
- Dintre cei nouăsprezece editori ai publicaţiei Youth's Instructor, care au slujit în perioada 1852-1899, unsprezece au fost femei.
- L. Flora Plummer a condus Departamentul Şcoala de Sabat al Conferinţei Generale timp de douăzeci şi trei de ani.
- Între anii 1878 și 1910, Biserica Adventistă a acordat autorizaţie de a predica pentru treizeci şi una de femei.

Ellen White a evidenţiat adesea faptul că „Domnul are o lucrare pentru femei, aşa cum are pentru bărbaţi. Ele pot să ajungă aproape de inima unor oameni la care bărbaţii nu pot ajunge.” (Review and Herald, 26 august 1902)

În volumul Fiice ale lui Dumnezeu, au fost adunate părţi semnificative din sfaturile adresate de Ellen White femeilor din lucrarea lui Dumnezeu, dar şi cuvinte de încurajare, apreciere şi mângâiere din scrisori adresate unor prietene sau rude care treceau prin situaţii deosebite – boală, pierderea soţului sau a unui copil – sau urmau să ia hotărâri decisive pentru viaţă. Este abordat şi subiectul restabilirii şi susţinerii respectului de sine, ajutându-le pe femei să ştie că sunt importante şi valoroase în ochii lui Dumnezeu.

În această carte, autorul împărtăşeşte lucrurile care îi frâng inima şi ne lasă să vedem pasiunea profundă care arde în interiorul lui - aceea de a ajunge la cei de care lui Dumnezeu Îi este cel mai mult dor.

Folosindu-i ca puncte de referinţă, pe fiul risipitor şi pe fratele lui mai mare, Hernandez îşi împarte mesajul în 3 părţi 

1. Problema - o privire sinceră asupra a ceea ce ne provoacă durere.

2. Planul - patru soluţii practice. 

3. Predicarea - o abordare demonstrată pentru o experienţă evanghelistică mai deliberată.

Acest ABC al vieţii spirituale, un mic tratat în domeniul devoţiunii, îşi enunţă chiar din titlu misiunea pe care o are. Cartea îl îndrumă pe cititor spre Isus Hristos, ca fiind singurul care poate să împlinească nevoile sufletului. 

Paşii celui care se simte nesigur sau cuprins de îndoială sunt conduşi pe cărarea păcii, iar cel ce caută neprihănirea şi desăvârşirea caracterului este îndrumat, pas cu pas, pe calea adevăratei vieţuiri creştine.

Cartea dezvăluie secretul biruinţei şi descoperă, într-o manieră simplă, harul mântuitor şi puterea sustinătoare a Marelui Prieten al întregii omeniri.

Ellen G. White(1827-1915) a fost scriitoare americană foarte apreciată. autoare a 40 de cărţi şi a 5 000 de articole. Cărţile ei, traduse în zeci de limbi din toate colţurile lumii, tratează o varitate de subiecte, de la comentarii biblice şi spiritualitate creştină la educaţie , stil de viaţă, nutriţie, relaţii interumane şi, nu în ultimul rând, profeţie. A publicat între altele: Patriarhi şi profeţi; Profeţi şi regi; Viaţa lui Iisus; Faptele apostolilor; Tragedia veacurilor etc

Puțini adventiști nu au reușit să observe brusca schimbare a evenimentelor de pe pământ, care ne apropie de o lume în mod evident gata pentru revenirea lui Isus. Dar în toate acestea există o ironie: noi am fost aici mai înainte - cu mult înainte. Nu este prima dată când adventismul ajunge față-n față cu un potențial sfârșit al lumii. Așa ceva s-a mai întâmplat și la începutul secolului XX, dar când poporul lui Dumnezeu s-a aflat în fața acestui moment unic, el a căzut dezastruos într-o masivă apostazie, pe care Ellen White a numit-o „ALFA unei crize teribile”.

În mijlocul acestei grele încercări, ea a scris o avertizare pentru adventiștii din generația viitoare. Totul se va întâmpla din nou. Biserica lui Dumnezeu va avea de înfruntat o altă apostazie, de proporții teribile. Ea a numit-o OMEGA și a „tremurat” pentru poporul nostru.

Cartea L-am văzut pe Dumnezeu de la spate este o colecție de experiențe cu Dumnezeu, din activitatea pastorală sau din viața personală, povestite cu emoție de cei care le-au trăit. Autorii au convingerea că Dumnezeu a intervenit în mod direct într-un moment al vieții lor, iar urmele prezenței Lui au fost vizibile și clare.

Cartea este însă și o invitație la analiza propriei întâlniri cu Dumnezeu. Dincolo de aspectele raționale atât de importante ale religiei, creștinismul este în esență o relație personală cu Dumnezeu. De aceea, El Se descoperă într-o manieră unică în viața fiecăruia dintre noi.

Atunci când observăm semnele prezenței Sale, inima se umple de bucurie și credință, așa cum s-a întâmplat cu autorii acestor istorii. Atunci ne dorim să Îl privim cât mai curând față în față.
Fie ca toți cei ce vor citi această carte să aibă bucuria de a rosti la finalul ei, privind cu recunoștință în propria viață: „L-am văzut pe Dumnezeu de la spate.”

De ce aceste narațiuni povestite acum două mii de ani continuă să ne suscite interesul și astăzi? Ce au în comun interesele și problemele noastre cu cele ale destinatarilor lor inițiali?

În ciuda acestei enorme distanțe în timp și spațiu, lumea în care Învățătorul Și-a povestit parabolele rămâne, în fond, foarte asemănătoare cu a noastră. În lumea noastră, ca și în Palestina primului secol, continuăm să facem pâine cu drojdie, să gătim cu sare, să condimentăm cu muștar și să pescuim cu năvoade. Continuăm să bem și să mâncăm (unii prea mult, alții prea puțin), să cumpărăm și să vindem, să ne căsătorim… Și la fel ca atunci, și astăzi este mai ușor să pierdem o monedă, un animal domestic sau un fiu decât să-i recuperăm. Soarele continuă să strălucească și peste cei buni, și peste cei răi, iar ploaia continuă să cadă (sau să nu cadă) și peste cei drepți, și peste cei nedrepți. Neghina crește încă în lanul de grâu și o mare parte din recoltă se pierde la fiecare seceriș pe sol stâncos, printre spini și pe drumuri…

În țările noastre, încă există soldați, colectori de impozite, preoți și comercianți, bogați nechibzuiți și cerșetori amărâți, regi care călătoresc și invitați egoiști, farisei pioși și angajați inutili, judecători nedrepți și văduve impertinente, administratori lipsiți de scrupule și datornici rău-platnici, patroni arbitrari și șomeri care nu sunt recrutați nici la prima oră, nici la a doua, nici la unsprezecea.

În jurul nostru, încă mai sunt prieteni agasanți, manageri profitori, căutători de perle, băieți ai tatei capricioși, hoți care operează noaptea și jefuitori care acționează în plină zi.

Și astăzi mai sunt, dar la un nivel mai înalt, accidente cu victime, mulți martori indiferenți și foarte puțini samariteni. Și astăzi oameni de afaceri milionari mor de infarct înainte să apuce să-și inaugureze noile companii, iar tineri nebuni risipesc moștenirea familiei și sfârșesc într-o cocină tragică, provocându-le o suferință adâncă părinților lor disperați și o ranchiună iremediabilă fraților lor mai mari.

Astăzi, ca și atunci, pentru a-i hrăni pe cei înfometați, ar trebui să înmulțim pâinile și peștii sau să transformăm pietrele în pâini. Sau, ceea ce ar fi un miracol și mai mare: să ajungem să împărțim și cu alții ceea ce avem…

Lumea noastră, mai mult decât cea din primul secol, este plină de nedreptate, violență, indiferență și durere. Este plină de războaie și de vești de războaie; o națiune se ridică împotriva altei națiuni și o împărăție contra altei împărății, cei mari împotriva celor mici și cei mici împotriva celor mari. Lumea noastră, sătulă de știri rele și de previziuni sumbre, are nevoie mai mult ca niciodată de cuvinte de speranță. Lumea noastră, plină de discursuri goale, are nevoie mai mult ca niciodată de mesajele lui Isus.

Parabolele Sale sunt astăzi tot atât de pertinente, sau impertinente, ca atunci când au fost rostite pentru prima dată.

Învățătorul n-a avut timp să scrie o carte. Sau poate S-a decis să n-o facă. Singurele Sale scrieri cunoscute au fost cele trasate pe nisip. Dar El a trăit cu intensitate, iar viața Sa este mai importantă decât toată literatura pe care ar fi putut să ne-o lase. 

Discipolii Săi ne-au lăsat patru scurte compilații ale amintirilor lor: întâlniri personale, diverse povestiri uimitoare, câteva cuvântări și aceste parabole. Totuși, cu acestea, Învățătorul a devenit mai mult decât un autor – a devenit o autoritate.

Roberto Badenas (n. 1943) este licențiat în filologie modernă și teologie, are un master în filologie clasică și este doctor în teologie. A predat și predă în continuare teologie și materii conexe la Seminarul Adventist din Sagunto, Spania, la Seminarul Adventist din Collonges-sous-Salève, Franța, și la Seminarul Adventist din cadrul Universității Andrews, Michigan, Statele Unite. De-a lungul timpului a mai ocupat poziția de decan al Departamentului de teologie din cadrul seminarului din Franța și pe aceea de președinte al Comitetului de Cercetări Biblice din cadrul Diviziunii Euro-Africa a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. A publicat numeroase cărți, dintre care una a fost tradusă și în română și publicată la Editura Viață și Sănătate: Întâlniri (2015).