- Detalii
- Scris de: Premila Pedapudi
- Categorie: Devoțional femei
Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Tău mă mângâie.
Psalmii 23:4
Nu voi uita niciodată acea zi! Ziua în care m-am dus la urgențe cu simptome de toxiinfecție alimentară. S-a dovedit că avusesem și un ușor atac de cord. Nu puteam să respir cum trebuie nici măcar cu masca de oxigen pe care mi-au pus-o pe față. Eram agitată, îmi mișcam cu disperare picioarele și îmi fluturam mâinile în aer. Simțeam că sunt pe moarte. În timp ce mă uitam la fețele asistentelor și ale medicilor, am vorbit cu Dumnezeu: Tată, dacă aceasta este voia Ta, așa să fie! Apoi am auzit un medic spunând: „Nu mai putem întârzia încă un minut! Să o ducem jos”. Nu știam ce voia să spună, dar mi s-a părut că vorbește Dumnezeu.
Trei zile mai târziu, mi-am revenit și am simțit un tub mare în gură. Mi s-a spus că fusesem intubată pentru a-mi salva viața. De asemenea, mi se pusese un stent pe una dintre artere. Odată ce tubul a fost scos, mă așteptam să mă simt mai bine și să respir normal. Dar, spre surprinderea mea, tot nu puteam să respir! În momentul în care chirurgul a spus că am nevoie de o altă procedură, m-am temut. M-am rugat și L-am rugat pe Dumnezeu să nu-i lase să mă intubeze din nou. Mi-a venit în minte cântecul „De mână du-mă, Tată” și L-am rugat pe Dumnezeu să mă țină de mână în timpul procedurii. În timp ce medicii lucrau, L-am văzut pe Dumnezeu în haine albe stând lângă chirurg. Cu o mână, El îmi ținea mâna, iar cu cealaltă mână, conducea mâna chirurgului. Ce Dumnezeu uimitor avem!
Când mă gândesc la văile din viața noastră, sunt câteva lucruri pe care ar trebui să le avem în vedere. În primul rând, văile sunt inevitabile. Fie că ne place sau nu, necazurile vor veni. Dar Dumnezeu este acolo cu noi la fiecare pas. În al doilea rând, văile sunt nepărtinitoare. Toată lumea trece prin ele. Deși putem crede că nimeni altcineva nu o duce la fel de rău ca noi, acest lucru nu este adevărat! Zilele bune și rele vin pentru fiecare dintre noi. Și în al treilea rând, văile sunt necesare. Ele au un scop și trecem prin ele cu un motiv.
David spune: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții”. El nu este prins în vale. El trece prin ea. Nu rămâneți blocate în vale! Dumnezeu dorește să ne treacă prin ea până pe partea cealaltă, așa că nu trebuie să ne temem, indiferent de valea în care ne aflăm. Mântuitorul nostru ne va întări și ne va proteja. Amin!
- Detalii
- Scris de: Gail Dotski
- Categorie: Devoțional femei
Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.
Filipeni 4:6,7
Operația de înlocuire a genunchiului a decurs bine, dar mi-a adus multă durere. Mi-am revenit. Șapte luni mai târziu, o infecție mi-a cuprins genunchiul, ceea ce a necesitat o intervenție chirurgicală ulterioară pentru a-l curăța. Echipa medicală a început să îmi administreze antibiotice intravenoase. M-am simțit mai bine timp de câteva zile cu antibioticele și am fost externată din spital. Cu toate acestea, trei zile mai târziu, am făcut febră 40 de grade. Am avut o altă internare în spital și o confirmare a infecției încăpățânate. Două luni mai târziu, o intervenție chirurgicală mi-a deschis genunchiul pentru o altă procedură. La șase săptămâni după această operație, am terminat tratamentul cu antibiotice intravenoase și infecția a dispărut, în sfârșit. Lăudat să fie Domnul! Acum mă confrunt cu a patra operație, una pentru înlocuirea genunchiului.
Așa că, iată-mă, stau pe un pat de spital. Sunt trează în mijlocul nopții. Nevoile presante și grijile mă copleșesc. Cât de mult am nevoie de mângâiere divină! Totuși, Isus îmi cunoaște situația. El a promis că mă ajută. Așadar, chiar acum, în mijlocul durerii mele fizice și emoționale, aleg să-mi smulg inima și mintea din ghearele anxietății și să le așez în mâinile lui Isus.
Uneori nu pot dormi atunci când trebuie să iau decizii importante, pentru că acestea îmi apasă sufletul. Deoarece nu pot vedea toate răspunsurile, nu pot decât să cred că Isus mă conduce în continuare. El va face drumul simplu, deschizând ușile potrivite și închizându-le pe cele nepotrivite. În El găsesc odihnă pentru sufletul meu (Matei 11:28,29).
Are Isus inima ta, mintea ta și încrederea ta deplină astăzi? Dacă da, ai antidotul Său pentru anxietate, pacea Sa.
- Detalii
- Scris de: Joy Butler
- Categorie: Devoțional femei
Domnul este lumina mea și mântuirea mea. De cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieții mele. De cine să-mi fie frică? Când înaintează cei răi împotriva mea,… inima mea tot nu s-ar teme. Chiar război de s-ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere aș fi.
Psalmii 27:1,3
Seara rece de iarnă era plină de pericole când am pornit la obișnuita mea plimbare pe malul lacului din apropierea casei mele din New South Wales, Australia. Pârâul se revărsase după o secetă îndelungată și nu puteam să-l traversez cu ușurință. Am reușit să găsesc două bețe rezistente și m-am străduit să trec peste un buștean care se afla peste apă. Un băț s-a rupt și aproape că m-am dezechilibrat în timp ce treceam cu greu spre cealaltă parte. Inima mi-a bătut cu putere când aproape că am căzut în apă, cu aparatul foto și telefonul legate de gât.
Erau bălți uriașe pe care trebuia să le ocolesc și m-am trezit trecând prin tufișuri, de unde cangurii sălbatici mă priveau în tăcere. S-a auzit o bufniță. Mi s-a părut că am văzut un crocodil în lac cu ochii ieșind deasupra apei și privindu-mă (aici nu există crocodili, dar pentru că am trăit în Papua Noua Guinee și în Africa, aceștia îmi apar adesea în minte).
Rădăcinile gigantice ale copacilor erau expuse în timp ce pășeam pe potecă și aproape că m-am împiedicat, dar mi-am revenit, sprijinindu-mă pe un băț puternic pe care l-am găsit lângă potecă. Întunericul cobora, iar eu abia puteam să văd calea din fața mea.
În cele din urmă, am ieșit din întuneric pe o stradă mai luminoasă, unde soarele care apunea își arunca ultimele raze strălucitoare pe cer. Un pin înalt, care se profila pe cerul roșu, mi-a spus că sunt în afara pericolului și mi-a indicat drumul spre casă. M-am grăbit spre căldura și siguranța casei.
În timp ce înaintam, John Bunyan și cartea sa Călătoria creștinului erau în mintea mea. El a întâlnit atât de multe obstacole pe calea creștină! S-a împiedicat, s-a confruntat cu disperarea și s-a simțit descurajat și speriat. Aceasta a fost și călătoria vieții mele, dar știam că Dumnezeu m-a ținut în viață și mă va conduce și în continuare. Trebuie doar să am încredere în El.
Așa că aleg în fiecare zi să mă încredințez în grija și dragostea Lui. Nu pot face nimic altceva. Nu pot merge nicăieri altundeva pentru a fi în siguranță. Eu doar calc pe cărare sprijinindu-mă pe făgăduințele Bibliei. Îmi amintesc cum m-a condus El în trecut și am încredere în El să mă conducă Acasă.
- Detalii
- Scris de: Maria Shajiei
- Categorie: Devoțional femei
Tu ești Dumnezeu care mă vede.
Geneza 16:13
Numărul 975.000 mă privea fix din casa de marcat electronică de la casieria magazinului alimentar. Am privit înapoi, apoi, înfrântă, mi-am deschis poșeta și am început să număr zece bancnote noi de 100.000 LBP (lire libaneze), aproximativ 650 de dolari. Poșeta mea părea mult mai subțire decât fusese când începusem. Tocmai plătisem o treime din salariul meu lunar în monedă locală pentru a cumpăra alimente pentru o săptămână. Nimic pretențios, doar un cofrag cu ouă, brânză, pâine, măsline, fructe, legume și alte câteva produse esențiale. Pusesem la loc conserva de porumb și avocado. Poate că săptămâna viitoare voi putea să-mi permit financiar și aceste bunătăți.
Fuseseră doi ani și jumătate dificili și nu devenea mai ușor. Suma pe care o dădeam la cumpărături se înmulțise de zece ori. Băncile erau închise săptămâni în șir, iar bancomatele rămâneau fără bani. Odată, după ce am stat la coadă la benzinărie timp de cinci ore, ni s-a spus: „Ne pare rău, nu mai avem benzină pentru astăzi”. Pâinea era raționalizată la două pungi de fiecare și era disponibilă doar dimineața. Gunoaiele erau pe străzi, adunându-se în jurul pubelelor de metal verzi care se revărsau de pline ce erau. În unele zile, plecam de acasă și trebuia să mă conving să fac următorul pas: „Mergi până la benzinărie, nu te gândi la cât va costa”. Dacă nu vorbeam cu mine însămi despre fiecare pas, înghețam de frică, fie că mergeam cu mașina, fie că stăteam la raionul de cereale.
Oameni bine intenționați mi-au citat versete din Biblie despre încercări și necazuri. Am participat la o oră de Școală de Sabat în timpul concediului și am auzit pe cineva spunând că Dumnezeu ne-a dat zile bune și zile rele. Și sufletul meu a plâns.
Pentru că în mijlocul tuturor acestor lucruri, în timp ce trăiam una dintre cele mai grave crize economice din ultimii 150 de ani, nu aveam nevoie să aud despre un Dumnezeu care mi-a dat încercări pentru a vedea dacă pot ieși biruitoare. Aveam nevoie să văd și să simt într-un mod foarte tangibil un Dumnezeu căruia Îi păsa. Aveam nevoie să știu că Dumnezeu era bun și că mă iubea. Apoi, aș fi putut să gestionez toate dificultățile care ar fi putut apărea pentru că aș fi știut că Dumnezeu m-a purtat tot timpul.
„El Își va paște turma ca un Păstor, va lua mieii în brațe, îi va duce la sânul Lui și va călăuzi blând oile care alăptează” (Isaia 40:11). Îți mulțumim, Îți mulțumim, Doamne!
- Detalii
- Scris de: Joan Yelorda
- Categorie: Devoțional femei
Pot totul în Hristos, care mă întărește.
Filipeni 4:13
În timp ce stăteam în biserică într-un Sabat, cu brațele încrucișate pe piept, mi-am atins din greșeală degetul mare de piept. Am simțit o mică umflătură în locul unde simțisem toată săptămâna o oarecare sensibilitate, dar nu-mi făcusem timp să o cercetez. Acum eram foarte curioasă să aflu de ce mă durea sânul. Am ieșit din biserică, m-am strecurat într-o cabină din toaleta femeilor și am descoperit că aveam o umflătură la sânul stâng.
Această descoperire m-a determinat să îmi fac o mamografie.
Următorul lucru pe care l-am făcut a fost să mă aflu în fața unui chirurg care a spus: „Nu arată a cancer și nici nu se simte ca un nodul canceros, dar haideți să facem o biopsie”. Vestea proastă a fost că era vorba de un carcinom ductal și că era nevoie de o mastectomie. Vestea bună a fost că se afla în canalele galactofore. Întorcându-mă la biserică în următorul Sabat, mi-am aruncat brațele în jurul unei prietene și am plâns: „Am cancer la sân”.
Operația a fost destul de simplă. M-am ridicat cât de repede am putut și m-am plimbat prin salonul de chirurgie, împingând stâlpul cu perfuzia și m-am simțit minunat. Bandajele îmi camuflau pierderea. Cu toate acestea, când a venit doctorul, a sosit și momentul de cumpănă. A îndepărtat bandajul. Disperare! Nu mai era! Cum aș putea trăi fără sânul meu? Îmi servise atât de bine feminitatea. Am alăptat patru copii frumoși. Am strigat: „Isuse, Te rog, întărește-mă!”
Am purtat o proteză mamară timp de treisprezece ani pentru că, pur și simplu, nu am vrut să mă confrunt cu o altă operație. Cu toate acestea, nu m-am simțit niciodată complet confortabil cu un singur sân. Eram în biserică și schimbam câteva notițe cu o prietenă care se confrunta cu provocări legate de situația ei în ceea ce privește cancerul de sân. I-am explicat că decizia mea de a purta o proteză nu a fost atât de rea. Mi-am închis ochiul stâng pentru a demonstra cum arăta pieptul meu cu un singur sân. Ea a răspuns: „Ei bine, eu nu vreau să arăt așa”.
În timp ce mă întorceam acasă, comentariul m-a făcut să meditez. Hmm, nici eu nu vreau să arăt așa. Am chicotit și am trecut imediat la o reconstrucție mamară. Prietenele mele, Isus este bun și El le dă fiicelor Sale puterea de a îndura toate provocările vieții. Recunoștința îmi umple inima.