În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită izgonește frica, pentru că frica are cu ea pedeapsa; și cine se teme n-a ajuns desăvârșit în dragoste. Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.
1 Ioan 4:18,19
M-am împiedicat în întuneric, într-o noapte, în timp ce mă îndreptam spre baie. Dintr-odată, o figură bărbătească s-a ivit în fața mea, în umbră. Am tresărit, pregătindu-mă pentru un țipăt sfâșietor. Dacă ați fi dat un zoom pe fața mea în acel moment, ați fi văzut ochii mari, pupilele dilatate, nările mărite, sprâncenele ridicate, iar gura mea gata să scoată un strigăt îngrozit. Adrenalina mi-a cuprins capul ca să mă ajute să asimilez cât mai multe informații despre amenințarea percepută în fața mea.
S-a dovedit a fi soțul meu. Nu-l văzusem că s-a ridicat din pat în același timp cu mine. Răspunsul la frică ne face hiperperceptivi din motive de supraviețuire. Dacă ochii mei mari ar fi văzut sclipirea unui cuțit, aș fi știut să fug. Dacă aș fi simțit o mână în jurul brațului meu, o reacție de luptă sau de fugă m-ar fi ajutat să rămân în viață și Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta.
Dar ce se întâmplă când avem acea reacție de luptă sau de fugă față de Dumnezeu? La urma urmei, El este foarte puternic. Și este clar în Cuvântul Său că El nu este deloc încântat de păcat. Nu este frica de Dumnezeu rațională la un anumit nivel? Ni se spune că frica de Domnul este începutul înțelepciunii. Totuși, nu este sfârșitul înțelepciunii.
Acel impuls inițial de adrenalină pe care oamenii îl simt atunci când se întâlnesc cu un Dumnezeu sfânt, care urăște păcatul, îi face hiperperceptivi. Ochii noștri larg deschiși caută semne de mânie. Urechile noastre ascultă cuvinte de condamnare. Ne întrebăm dacă vom supraviețui acestei întâlniri. Frica de Dumnezeu ne oprește atenția. Ne concentrează asupra Lui pentru prima dată în viața noastră poate. Și ce găsim în timp ce ne concentrăm? Descoperim Iubirea. Vedem că Acela de care ne temeam că ne va lua viața Și-a dat viața pentru ca noi să putem trăi veșnic cu El. Și această iubire perfectă, care se dăruiește pe sine, ne înlătură frica.
Cum S-a arătat Dumnezeu în viața ta? Cum ți-a revelat dragostea Sa? Poate printr-o relație apropiată, o experiență memorabilă sau un moment în natură. Spune cu voce tare modurile în care te-ai simțit iubită de Dumnezeu!
Doamne, ajută-ne să vedem toate modurile în care ne spui cât de mult ne iubești!