- Detalii
- Scris de: Mariana Urdaș
- Categorie: Devoțional exploratori
Cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul... Şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul şi gindesc la Numele Lui.
Maleahi 3:16
În Faptele Apostolilor 2:42 ne sunt prezentate elementele esențiale ale vieții creștine. Unul din ele este „legătura (sau părtășia) frăţească”.
Am înţeles noi cât de intensă trebuie să fie aceasta? Fără îndoială că părtăşia la adunare este foarte bună, dar ea nu trebuie limitată numai la atât; este de folos să stăruim în legătura frăţească fiindcă acesta este unul din mijloacele de consolidare a relaţiilor noastre frăţeşti, mai ales în această vreme de declin spiritual.
Dar părtăşia care Îi place lui Dumnezeu şi la care El ia aminte şi ascultă, este a celor care se tem de Domnul şi care sunt conştienţi de prezenţa lui Dumnezeu. Temerea de Domnul înseamnă a da lui Dumnezeu cinstea şi respectul care I se cuvin. Părtăşia adevărată nu este caracterizată prin întâlniri întâmplătoare şi rare, ci „adesea” şi are ca subiect pe Domnul Isus şi ca scop zidirea sufletească. În acest context nu se numeşte părtăşia frăţească întâlnirile în care se pierde timpul cu discuţii inutile şi poate chiar vinovate, prin critici şi vorbiri de rău.
Textul ne spune că cei credincioşii „se gândesc la Numele Lui”. Duhul de care a fost condus Isus trebuie să fie Duhul care ne inspiră și pe noi în întâlnirile noastre de părtășie! Dacă am realiza aceasta "într-adevăr", cum ar fi vorbirea noastră, dragostea şi relaţiile dintre noi? Nici unul dintre noi nu este uitat de El. El ne cunoaşte pe fiecare pe nume – „Eu te chem pe nume, eşti al Meu” (Isaia 43:1). Poate fi un subiect mai scump, mai atrăgător, mai hrănitor care să ne învioreze şi să ne învigoreze mai mult decât Persoana iubitului nostru Mântuitor?
Dumnezeu să ne ajute să fim cu foarte mare luare aminte la întâlnirile noastre frăţeşti, ştiind că există CINEVA care este cu şi mai mare luare aminte şi care înregistrează tot. Isus Hristos este Acelaşi „ieri”, „azi”, şi „mâine”.
„Ieri” a împlinit răscumpărarea noastră, „mâine” El va veni să ne ia cu El acasă iar „astăzi” El trăieşte ca să mijlocească pentru noi.
Iată subiectul care trebuie să ocupe întâlnirile noastre în părtăşia laolaltă, dar mai ales inimile noastre.
- Detalii
- Scris de: Ciprian Tăutan
- Categorie: Devoțional exploratori
Căci iată, Eu fac ceruri noi și un pământ nou; așa că nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute și nimănui nu-i vor mai veni în minte.
Isaia 65:17.
La biserica din cartierul Valle Hermoso (un cartier aflat în cel mai mare oraș al Ecuadorului) era un grup destul de mare de copii. În ciuda faptului că acest cartier se numește Valea Frumoasa, e un cartier care nu are de-a face cu nimic din ceea ce înseamnă frumusețea.
Case mici cu pereți din trestie de bambus, străzi de pământ se pot vedea pretutindeni. Aici nu se găsește apă curentă iar sărăcia este la ea acasă. Oamenii au bani să trăiască de pe o zi pe alta. Dar, undeva pe o colină, se găsește micuța biserică adventistă făcută tot din trestie de bambus.
Într-un Sabat am fost să predic acolo, așa că am adunat toți copiii și i-am învățat câteva cântecele ca să putem cânta împreună la programul de după-amiază. Programul a fost frumos iar după cântări i-am întrebat pe copii pentru ce ar vrea ei să Îi mulțumească lui Dumnezeu.
Una dintre fetițe a zis că îi mulțumește lui Dumnezeu pentru familia ei și că dorește ca tatăl ei să își găsească de lucru, ca să poată repara acoperișul înainte să vină sezonul ploios, pentru că era foarte găurit și gata să cadă peste ei. O altă fetiță a dorit să Îi mulțumească lui Dumnezeu pentru mătușa ei, pentru că săptămâna aceea le-a dat de mâncare și i-a primit la ea în casă, altfel ar fi murit de foame și ar fi trebuit să stea în stradă.
Atunci când risipim banii, facem mofturi la mâncare sau aruncăm jucăriile pentru că nu ne mai plac, să ne gândim întotdeauna că undeva, mai departe sau mai aproape, sunt copii care nu au ce să mănânce, nu au cu ce să se îmbrace, nu au unde să doarmă și nu au nici o jucărie. Pământul a fost cândva o vale frumoasă, unde totul era perfect și frumos. Acum a ajuns o vale a plângerii, unde se plânge, se suferă și unde nu există siguranță.
Într-o zi, această vale a plângerii va fi transformată într-o vale a fericirii, o vale frumoasă unde toți vom avea ce să mâncăm, unde să locuim și cu ce să ne îmbrăcăm!
- Detalii
- Scris de: Ovidiu Pascu
- Categorie: Devoțional exploratori
Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori, ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!
Psalmii 1:1
Am avut ocazia să organizez o drumeție la munte cu mai mulți tineri. Traseul îl cunoșteam foarte bine. Eram relaxat, plin de voie bună. Am început să povestim, așa că nu am mai urmărit marcajul turistic. Fără să observăm, s-a lăsat ceața. După alte trei ore de mers, am realizat că ne învârtim în cerc. Îmi lipseau reperele, nu știam unde sunt, iar în două ore se lăsa întunericul.
M-am rugat Tatălui să mă ajute să ies din încurcătură. Și Tatăl a avut grijă de mine. Timp de câteva minute, soarele a ieșit din ceață suficient cât să mă pot orienta în teren. Am reușit să identific direcția de mers. După alte șase ore de mers întins, am ajuns în gară după miezul nopții. Eram uzi, epuizați fizic, dar la adăpost. Nu mai conta faptul că aveam să mai stam încă câteva ore până la următorul tren. Eram într-un loc sigur.
Finalul a fost unul fericit, pentru că Domnul a avut grijă de noi. Mergând cu trenul spre casă, am realizat că din neatenția mea, întreg grupul a suferit. Se putea termina mult mai rău ! Ajuns acasă, am avut ocazia să meditez la acest mesaj: „Munții se urcă nu doar cu pioleți și colțari, ceea ce putem avea cu toții, ci mai ales cu ... smerenie.”
Astăzi, mă rog pentru tine, să nu pățești ca mine. Indiferent de situație, urmărește Indicatorul / Cuvântul. Ascultă de sfatul celor înțelepți, trecuți prin viață.
- Detalii
- Scris de: Andrada Sîngeorzan
- Categorie: Devoțional exploratori
Ați văzut ce am făcut Egiptului și cum v-am purtat pe aripi de vultur și v-am adus aici la Mine.
Exod 19:4
Știai că există peste 23 de specii de vulturi în lume, dar este o pasăre ce poate fi văzută rar de către oameni, deoarece își face cuiburi pe stânci sau în zonele montane la altitudini mari? Vulturii își pot zări prada chiar și de la 2 km depărtare (de aici și zicala „ochi de vultur”), sunt păsări carnivore, se hrănesc cu hoituri cel mai adesea și în ciuda vorbelor, nu atacă animalele sănătoase, ci doar pe cele bolnave și suferinde.
Vulturii sunt părinți exemplari în mai multe privințe. Ei îi asigură puiului din cuib mese regulate și îi fărâmițează cu atenție carnea adusă în cuib de vulturul mascul, astfel încât puiul să o poată înghiți. Întrucât puii din cuib sunt expuși la elementele naturii, vulturul adult își întinde aripile, uneori ținându-le astfel ore în șir, pentru a-i face umbră puiului gingaș.
Soarele ar putea cauza moartea puiului dacă părinții lui nu s-ar îngriji de el. Multe armate din antichitate, printre care cele ale Babilonului, Persiei, Romei, armate mai recente cum sunt cele ale lui Carol cel Mare, Napoleon sau țări precum Statele Unite ori Germania au ales vulturul ca simbol și au luptat sub stindardul lui. Mai mult decât atât, vulturul este cea mai menționată pasăre a Bibliei și simbolizează înțelepciunea, ocrotirea divină și iuțeala. Una dintre cele mai periculoase perioade din viața unui vultur este aceea în care învață să zboare.
Potrivit unor rapoarte, vulturii își poartă micuții pe spate pentru scurt timp, astfel încât aceștia să nu se prăbușească la primele lor încercări de zbor. Când a plecat din Egipt, poporul evreu se afla și el în pericol, dar după cum pasărea ia puiul de vultur din cuibul lui, îl învață să zboare și îl ocrotește prin propria lui viață, tot așa l-a luat Dumnezeu pe poporul Lui din robia egipteană, ca să-l ducă în țara Canaanului.
Tot așa te ia și pe tine, te poartă pe aripile Lui și te ocrotește de primejdii pentru că dragostea lui Dumnezeu pentru oameni e mereu actuală. Da, Dumnezeu te iubește, te poartă pe aripile Lui și dorește să te ducă așa până Acasă.
- Detalii
- Scris de: Chirileanu Marin
- Categorie: Devoțional exploratori
Cerurile spun slava lui Dumnezeu, și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui.
Psalmul 19:1
Mă trezesc dimineața și privesc cum tabloul pictat de Creator este fascinant de frumos. Deși mă aflu în vârful muntelui, am impresia că sunt la mare. La picioarele mele, valuri spumoase, albe, stau întinse cât vezi cu ochii.
Apă? Valuri? Cum e posibil așa ceva? Ochii nu mă înșală, însă valurile sunt de fapt nori din care se ridică hotărât, dar blând, soarele. După ce destramă delicat marea de nori, începe să mângâie cu căldură crengile copacilor, rămase fără frunzele pline de culoare.
Băiețelul meu, fiind lângă mine, mă întreabă parcă citindu-mi gândurile, unde au plecat frunzele. Nu e nevoie să răspund pentru că vântul ridică cu brațele sale în văzduh, frunzele întinse pe pământ. Le împrăștie peste tot. Privindu-le, își explică singur că au plecat la plimbare; plictisite să stea în copaci, vor vizita toată pădurea și tot muntele. Ce minuni pune Dumnezeu în fiecare anotimp! Fiecare zi are un farmec aparte!
Astăzi te provoc: fă-ți timp să vizitezi natura creată de Dumnezeu și bucură-te de ceea ce vrea El să îți ofere. Uită-te la florile de pe câmp, la frunze, la vârfurile munților sau la scoarța copacilor, ca să-L cunoști mai bine pe El. Și cine știe, poate chiar azi vei vedea valuri de frunze sau marea de nori.