Probabil ești obișnuit să citești despre Isus din Scriptură – să meditezi la vorbele Lui înțelepte ori să îți închipui cum arătau oamenii cărora El le vorbea. Uneori însă, cuvintele par să fie prea puțin. Parcă ți-ai dori să Îl poți vedea pe Isus zugrăvit mai viu înaintea ochilor, să adaugi culoare cuvintelor scrise cu negru pe foi albe.
Dacă ești copil sau adolescent ori dacă vrei să faci un cadou deosebit unui pui de om drag, cartea acestei săptămâni îți va face cu ochiul. Un volum inedit în oferta Editurii Viață și Sănătate, romanul grafic Viața lui Isus îți poartă imaginația pe urmele Mântuitorului. Cu ilustrații atent desenate și dialoguri captivante, îți va face cu siguranță plăcere să răsfoiești cele peste 100 de pagini pline de întâmplări de colecție.
Vei avea ocazia să fii alături de Isus în timp ce îi vindecă pe leproși, umblă pe mare și le povestește oamenilor despre Împărăția Cerurilor. Vei experimenta uimirea ucenicilor la înmulțirea pâinilor, te va durea trădarea lui Iuda și vei auzi ciocanul bătând nemilos cuiele în carnea Învățătorului tău. Vei simți cum inima vrea să îți iasă din piept de bucurie când vei privi mormântul gol și Îl vei vedea apoi pe Mântuitorul înviat spunând: „Pace vouă!” În final, vei pleca grăbit împreună cu ceilalți ucenici, să le împărtășești tuturor vestea cea mare despre Fiul lui Dumnezeu, Cel care a murit ca să te salveze și a devenit Prietenul tău cel mai bun.
Viața lui Isus Hristos, sub formă de bandă desenată? Chiar așa!
Până la urmă, Isus este cel mai mare SuperErou – de altfel, singurul SuperErou adevărat. Iar povestea Lui e cu adevărat memorabilă!
Ești gata să accepți provocarea?
La ce te gândești când auzi vorbindu-se despre Maria, mama lui Isus?
Te gândești la o mamă blândă, iubitoare, care și-a crescut copilul așa cum a putut ea mai bine? Sau te gândești la o ființă care este co-stăpână a universului împreună cu Isus, o ființă care dictează regulile și care se poate arăta și manifesta oamenilor prin diferite căi?
Autorul cărții, Corneliu Benone Lupu, o descrie foarte frumos: chiar dacă, din cauza mediului în care s-a născut și a prejudecăților pe care semenii le aveau despre ea, chiar dacă era desconsiderată și batjocorită, „când zero a fost pus alături de Unul a devenit un miracol”. Viața Mariei ne arată cum „nimicul în mâinile lui Dumnezeu poate deveni o comoară nestemată”.
Poate te întrebi cum această ființă neînsemnată a ajuns atât de importantă și cunoscută în mediul creștin. De ce este ea atât de adorată? Chiar au avut loc apariții de-ale ei de-a lungul vremurilor?
Cartea Maica Domnului pe care n-am cunoscut-o îți poate oferi răspunsuri la aceste întrebări, dar și la multe altele. Îți prezintă din punct de vedere istoric și teologic cum s-au produs aceste schimbări, ce au avut ele la bază și, cel mai important, o descrie pe Maria așa cum era ea în realitate, fără ficțiuni.
Este o carte care te face să treci prin multe stări: de la fericire la tristețe, de la admirație la repulsie, iar în unele momente ai dori să te întorci în timp să stai de partea ei și să îi faci dreptate. Cartea te va ajuta să conștientizezi că viața ei nu a fost deloc ușoară, dar vei descoperi că simplitatea și credința ei au fost răsplătite din belșug de bunul Dumnezeu.
Mamele au un rol special în planul lui Dumnezeu, iar Maria a îndeplinit cu succes chemarea divină!
„Dacă o mamă are în pântece un copil, corpul ei este ca un cort în pustiu când suflă furtuna, este ca o oază pentru cel însetat și ca un templu pentru cel care se roagă.” (proverb al berberilor, locuitori ai deșertului Sahara).
Vei ajunge să o iubești pe adevărata Marie.
Merită să o cunoști și tu.
Cartea Acasă în lumea Bibliei, scrisă de Traian Aldea, mi-a descoperit o altă lume, o lume învăluită într-un farmec aparte, o lume care te îndeamnă la explorare. Citind-o, mi-am propus să întreprind o călătorie imaginară într-un loc numit „Acasă”, pentru că în lumea Bibliei ne regăsim originea, ne redescoperim pe noi înșine. Ba, mai mult, explorând-o, am descoperit frânturi din acele amintiri din colțurile memoriei cristalizate odată cu primele lecturi ale Sfintei Scripturi.
Am promis că nu mă voi abate de la drumul către Acasă, ci voi alege să petrec fiecare moment al lecturii încercând să mă detașez de cotidianul agitat și să absorb realitatea acelor meleaguri. Și nu regret deloc… Pot spune că această experiență literară m-a făcut să călătoresc prin timp și spațiu către o lume aparte, încărcată de semne și simboluri, de emoții și trăiri.
Plecând de la Marea Mediterană, am încercat să țin pasul cu ritmul entuziast al unei călătorii veritabile, de neuitat. Am încercat să continui periplul și să mă transpun pe acele meleaguri. Prin urmare, m-am surprins hoinărind prin Galileea, mergând pe urmele lui Isus. Culorile depresiunii bazinului Hula, în contrast cu nuanțele armonioase ale cerului sub apus, mă duc cu gândul la Acasă. Aș poposi în acest loc, aș opri timpul în loc și aș privi. M-aș lăsa pradă gândurilor care zboară către cer, către o altă Casă, cea adevărată.
Însă nu m-am oprit aici. Când am ajuns la capitolul ce descrie Muntele Fericirilor, îmi imaginam cum ar suna glasul lui Isus în aerul muntelui. Impresionant! Cuvintele pline de substanță, adevăruri incontestabile și supreme, într-un loc ce te îndeamnă la cugetare. Iar Betleemul descris în această carte m-a făcut să rememorez unul dintre cele mai importante evenimente consemnate pe paginile istoriei.
Cartea, o adevărată enciclopedie a tărâmului biblic, forează către adânci surse de cunoaștere, fapt care m-a încurajat să continui să explorez, să cunosc, să mă regăsesc. Sunt sigură că, de fiecare dată când voi parcurge din nou istoriile relatate în Scriptură, mă voi transpune într-unul dintre locurile descrise în carte. O îmbinare de geografie, arheologie și istorie, această carte mi-a îmbogățit orizontul cunoașterii, m-a ajutat să îmi depășesc anumite bariere ale imaginației, să creionez și să colind alte meleaguri.
O singură carte, o singură lume, un singur simțământ – Acasă. Însă atâtea locuri deosebite, atâtea imagini, o mulțime de obiective turistice care mai de care mai interesante.
E mai mult decât un muzeu tipărit pe hârtie. Ar putea fi o poartă de intrare către Acasă.
Ești pasionat de Vestul Sălbatic, de aventură, de afaceri și de suspans? Atunci cartea Căruțașul din Montana este pentru tine!
Am citit în ea despre doi frați care doreau să-și croiască un rost în Vestul Sălbatic. Au avut multe experiențe, cu dificultăți diferite, dar au reușit să treacă prin toate. Au întâlnit indieni care voiau să le facă rău, au trecut prin lupte și au avut de făcut față la incendii. Dar cea mai grea a fost supraviețuirea la torturi la care a fost supus fratele mai mic de către indieni. Acea încercare l-a făcut să se încreadă în Dumnezeu care l-a scăpat din mijlocul tribului indian. Cum anume? Te las pe tine să descoperi!
De asemenea am citit în carte despre exploratorii care au descoperit zăcăminte importante de aur, în timp ce personajele principale se ocupau cu agricultura și comerțul.
Dar partea cea mai interesantă a cărții începe atunci când Lisha, fratele mai mic, a plecat în căutarea unei Biblii. După multe peripeții a reușit să facă rost de o Biblie, pe care a îndrăgit-o din toată inima. De atunci înainte, viața lui a început să se schimbe datorită acelei cărți.
După mai mulți ani, el s-a stabilit împreună cu familia în Vestul Sălbatic. Aici, prin intermediul unor vecini care la început păreau ciudați, a descoperit mai multe răspunsuri la întrebările pe care le avea despre Dumnezeu. Așa a înțeles care este adevărata zi de odihnă, ce se întâmplă cu oamenii după ce mor și despre revenirea lui Isus.
Momentul culminant a fost când și-a predat viața lui Dumnezeu și a hotărât să se boteze.
Celelalte întâmplări emoționante te las pe tine să le descoperi!
Ești fericit că ai o familie? Te consideri binecuvântat? Crezi că este important să petreceți timpul împreună? Când ești puțin trist sau supărat pe unul dintre părinți sau frate ori soră... îți recomand să citești această carte!
Ea prezintă povestea fascinantă a două fetițe: Singing Tree și Launghing Water. Ca toți copiii sănătoși, curioși și cu chef de viață, cele două surioare indiene erau mereu active. Totuși trăiau o mare dramă: se aveau doar una pe cealaltă, fiindcă nu aveau părinți.
Dar viața li s-a schimbat complet când au fost adoptate de o familie creștină, ce Îl iubea pe Isus, iar fetițele au cunoscut și simțit dragostea Lui atât de frumos! Acum nu mai erau doar ele... aveau chiar doi frați și o soră. Ei le-au tratat foarte bine și le-au învățat multe lucruri despre țara de unde veneau ele.
Ce frumos să ai cui să îi spui „mama” și „tata”!
Cartea Fetițele indiene are atât de multe întâmplări hazlii, încât mi-e greu să aleg... O să îți spun una din capitolul meu preferat: Într-una din zilele călduroase, doamna Grant pregătea ceva prin bucătărie și, dintr-odată, se auziră plânsete și țipete. Panicată, a ieșit în prag și a văzut-o pe Singing Tree șchiopătând... deși era înțepată lângă ochi. A fost vindecată repede, cu o plăcințică de lut.
Cartea este încântătoare, ușor de citit, amuzantă și, cel mai important lucru, din ea nu lipsește Isus!