Cea mai proeminentă caracteristică a adventismului este convingerea că adevărul nu este static, ci progresiv. Adventiştii continuă să caute, să cerceteze, să asculte, să revizuiască, să studieze şi să se roage, având convingerea că Dumnezeu poate să-i lumineze şi să le lărgească înţelegerea pe care şi-au format-o despre istoria mântuirii.

Cartea creionează traseul adventismului pornind de la criza Marii Dezamăgiri (1844) şi întrebarea: „Ce este adventist în adventism?”, continuând cu criza predicării Evangheliei (Minneapolis, 1888) şi întrebarea: „Ce este creştin în adventism?” şi încheind cu criza generată de controversa modernist-fundamentalistă (1920), care s-a concentrat în jurul întrebării: „Ce este fundamentalist în adventism?”. Cele trei întrebări au fost reînviate de-a lungul ultimelor decenii ale secolului al XX-lea, iar răspunsurile au asigurat direcţiile majore de dezvoltare ale teologiei adventiste de după anii '50.

În căutarea identităţii reprezintă prima încercare de a realiza un studiu cuprinzător asupra dezvoltării teologiei adventiste. Teza este aceea că identitatea specifică adventismului de ziua a şaptea nu este dată nici de acele doctrine care fac notă distinctivă, nici de acele convingeri împărtăşite cu alţi creştini, ci constă mai degrabă într-o combinare a ambelor seturi de înţelegeri, analizate în contextul marii lupte.

„Caracterul este tot ce contează și, dacă ratăm acest lucru, suntem vulnerabili în fața atacului. Nu ne ajută cu absolut nimic să identificăm fiara, dacă nu Îl cunoaștem pe Isus.”

Aceasta este ideea centrală a cărții „Tabăra de instruire pentru zilele din urmă” - dacă Isus nu Se manifestă în viața mea, dacă nu este El dorința și pasiunea mea, s-ar putea să ratez principalul scop al profeției – acela de a mă pregăti pentru o nuntă.

Folosind grăitoarea analogie a instruirii într-o tabără militară, Randy Maxwell prezintă cu talent mesajele celor trei îngeri din Apocalipsa 14 din perspectiva unui caracter creștin. Rezultatul este o chemare pătrunzătoare la o transformare profetică, nu doar la o informare profetică.

Orașele și satele reprezintă o parte din via lui Dumnezeu.Trebuie să se facă lucrare în ele și nu trebuie trecute cu vederea. Satana va încerca  să stea în cale și să descurajeze lucrătorii, împiedicându-i  să prezinte solia de lumină și avertizare atât în locurile importante cât și în cele izolate. Se vor face eforturi disperate pentru a-i abate pe oameni de la adevărul lui Dumnezeu la înșelăcune. Îngerii cerului sunt însărcinați să conlucreze cu eforturile mesagerilor aleși ai lui Dumnezeu de pe pământ. Predicatorii adevărului trebuie să  încurajeze credința și speranța, așa cum a făcut Hristos, viul vostru Conducător. Rămâneți smeriți și umili cu inima înaintea lui Dumnezeu. Păstrați o credință neclintită în făgăduințele Sale. 

Dezamăgit de revenire este o culegere de argumente trăite, citite şi constatate cu privire la starea spirituală a bisericii creştine, cât şi despre lucrarea acesteia. Cartea apare ca un duş rece pentru cei care pretind a fi la timpul şi locul potrivit lucrării la care au fost chemaţi de Dumnezeu, dar în realitate s-au pierdut în forme, superficialitate, complăcându-se într-o stare de amorţeală inconştientă într-o vreme atât de preţioasă şi serioasă.

Conţinutul lucrării ne conduce uşor spre soluţia adevărată a problemei: nevoia de a-L avea pe Hristos în viaţa reală cotidiană, şi nu doar în predici amorfe, pasive, ca subiect de imnologie sacră intonată pentru satisfacerea sufletului sau ca subiect searbăd de afişare a unei apartenenţe creştine. Apreciez dorinţa de schimbare a vieţii spirituale confuze, superficiale şi amăgitoare a creştinului de astăzi într-una autentică, profundă, simplă şi pragmatică, după modelul lui Hristos.

În concluzie, despre cartea Dezamăgit de revenire se poate spune că ne ajută să nu fim dezamăgiți la revenire!

Galileeanul - ediţia în limba maghiară.

Ne plac experienţele de viaţă şi de credinţă ale marilor oameni. Iar când aceştia sunt din propria noastră biserică şi sunt chiar pionierii ei, istoria vieţii lor capătă semnificaţii colosale. Ne privesc din portretele lor feţe sobre în hainele clasice ale vremii şi oameni trecuţi prin viaţă şi prin încercări grele. Niciunul nu a fost desăvârşit, dar fiecare, la rândul lui, ne oferă o fărâmă din experienţa sa de viaţă, de căutare a lui Dumnezeu şi mai ales de vestire a revenirii Fiului Său. Vom zâmbi şi vom plânge alături de ei, ne vom înţelege mai clar istoria, chemarea profetică şi misiunea care ne stă în faţă. De la o tinereţe de aşteptare a unei reveniri iminente până la anii firelor de păr alb, în care faptele lor îi urmează, experienţele uimitoare ale pionierilor adventişti vorbesc deopotrivă minţii şi inimii noastre. Experienţele pionierilor arată calea pentru experienţele unei noi generaţii de aşteptători.

Ellen White îi scria în anii 1860 unui membru al bisericii că ouăle nu ar trebui să se regăsească pe masa lui fiindcă sunt dăunătoare pentru copiii lui. Apoi, în 1901, îi scria unui alt membru să folosească ouă de la găini sănătoase și să le consume crude sau gătite.

Cum împăcăm astfel de declarații aparent contradictorii ieșite din penița aceleiași autoare? Care sfat a fost inspirat? Sau au fost amândouă? Cum le interpretăm, și nu doar pe ele, ci tot ce a scris Ellen White?

George R. Knight prezintă într-o manieră clară și simplă principiile care să ne ajute să interpretăm și să aplicăm sfaturile ei la viața noastră.

În prima secțiune a cărții, autorul discută despre scopul scrierilor lui Ellen White, relația dintre acestea și scriptură și rolul compilațiilor, prezentând și un plan de citire sistematică a lor. A doua și cea mai lungă secțiune analizează principiile fundamentale de interpretare, iar secțiunea finală explorează modul în care trebuie să aplicăm sfaturile lui Ellen White atât la viața celorlalți, cât și la viața noastră.

George R. Knight a fost profesor de istorie bisericească la Seminarul Teologic Adventist de Ziua a Șaptea din cadrul Universităţii Andrews (Michigan, SUA). A scris numeroase cărți în domeniul specializării sale, abordând de la personaje adventiste de frunte la evenimente cruciale din istoria bisericii, de la mituri din adventism la realități contemporane și de la istorii apuse la provocări ce țin de perspectiva și viitorul adventismului. Pensionat acum, locuiește în statul american Oregon, unde continuă să scrie și să participe la emisiuni și evenimente religioase.

Aceasta carte contine prelegerile sustinute de autor in anul 1957, in Takoma Park, Maryland, in deschiderea seriei de prelegeri destinate incurajarii si sprijinirii pastorilor hirotoniti, dar si a studentilor la Teologie. Ea este o dovada semnificativa a faptului ca pastorii adventisti au o experienta bogata, care merita fructificata in cadrul unor prelegeri. Aparute acum in forma tiparita, aceste prezentari vor constitui un mijloc prin care sfaturile lor vor ajunge la lucratorii din toata lumea.
Autor: H. M. S. Richards

Cuprins:
Prefata
Ce este predicarea?
Predicatorul
Randuiti sa predice
"Noi propovaduim pe Hristos cel rastignit"
"Paste oile Mele!"
Raspunsul predicatorilor
Lectura predicatorilor
"Un nor asa de mare de martori"
Limba de foc

Ellen White trece proba focului este cartea care merită să fie citită de cei împotriva lui Ellen White, cât și de cei favorabili lui Ellen White.

Și unii, și alții vor afla istoria criticii și criticilor ei, cu elementele care pot genera distorsionări ale scrierilor ei. Inspirația, autoritatea și metodele de interpretare sunt cele trei paliere care pot face diferența dintre acceptarea și respingerea darului ei profetic. Autorul demonstrează de ce Biserica Adventistă este acuzată pe nedrept (din interior și din exterior) că îi acordă o importanță nemeritată lui Ellen White. Ea a fost inspirată la fel ca scriitorii Bibliei, dar autoritatea sa nu este egală cu cea a Bibliei, ci este o autoritate delegată circumscrisă. Cum și de ce? Veți afla citind această carte.

Cei care o apreciază pe Ellen White vor afla că este ceva de condamnat să o așeze pe Ellen White pe picior de egalitate cu Biblia sau mai presus de Biblie. Ellen White însăși și-a dorit ca scrierile ei să îi îndrepte pe cititori spre Biblie și spre relația cu Dumnezeu, nu să fie niște arme cu care creștinii (adventiști) să se atace și să se pună la zid. Pericolul interpretării legaliste a scrierilor ei încă persistă. Citiți și veți învăța cum să îi acordați lui Ellen White locul pe care îl merită și și l-a dorit.

Ultima cuvântare publică a lui Ellen White în cadrul unei sesiuni a Conferinței Generale a Adventiștilor de Ziua a Șaptea a constat din următoarele cuvinte, în timp ce, cu greu din cauza anilor, ținea pe brațe Biblia: „Fraților și surorilor, vă recomand această carte!” Atât.

De ce aceste narațiuni povestite acum două mii de ani continuă să ne suscite interesul și astăzi? Ce au în comun interesele și problemele noastre cu cele ale destinatarilor lor inițiali?

În ciuda acestei enorme distanțe în timp și spațiu, lumea în care Învățătorul Și-a povestit parabolele rămâne, în fond, foarte asemănătoare cu a noastră. În lumea noastră, ca și în Palestina primului secol, continuăm să facem pâine cu drojdie, să gătim cu sare, să condimentăm cu muștar și să pescuim cu năvoade. Continuăm să bem și să mâncăm (unii prea mult, alții prea puțin), să cumpărăm și să vindem, să ne căsătorim… Și la fel ca atunci, și astăzi este mai ușor să pierdem o monedă, un animal domestic sau un fiu decât să-i recuperăm. Soarele continuă să strălucească și peste cei buni, și peste cei răi, iar ploaia continuă să cadă (sau să nu cadă) și peste cei drepți, și peste cei nedrepți. Neghina crește încă în lanul de grâu și o mare parte din recoltă se pierde la fiecare seceriș pe sol stâncos, printre spini și pe drumuri…

În țările noastre, încă există soldați, colectori de impozite, preoți și comercianți, bogați nechibzuiți și cerșetori amărâți, regi care călătoresc și invitați egoiști, farisei pioși și angajați inutili, judecători nedrepți și văduve impertinente, administratori lipsiți de scrupule și datornici rău-platnici, patroni arbitrari și șomeri care nu sunt recrutați nici la prima oră, nici la a doua, nici la unsprezecea.

În jurul nostru, încă mai sunt prieteni agasanți, manageri profitori, căutători de perle, băieți ai tatei capricioși, hoți care operează noaptea și jefuitori care acționează în plină zi.

Și astăzi mai sunt, dar la un nivel mai înalt, accidente cu victime, mulți martori indiferenți și foarte puțini samariteni. Și astăzi oameni de afaceri milionari mor de infarct înainte să apuce să-și inaugureze noile companii, iar tineri nebuni risipesc moștenirea familiei și sfârșesc într-o cocină tragică, provocându-le o suferință adâncă părinților lor disperați și o ranchiună iremediabilă fraților lor mai mari.

Astăzi, ca și atunci, pentru a-i hrăni pe cei înfometați, ar trebui să înmulțim pâinile și peștii sau să transformăm pietrele în pâini. Sau, ceea ce ar fi un miracol și mai mare: să ajungem să împărțim și cu alții ceea ce avem…

Lumea noastră, mai mult decât cea din primul secol, este plină de nedreptate, violență, indiferență și durere. Este plină de războaie și de vești de războaie; o națiune se ridică împotriva altei națiuni și o împărăție contra altei împărății, cei mari împotriva celor mici și cei mici împotriva celor mari. Lumea noastră, sătulă de știri rele și de previziuni sumbre, are nevoie mai mult ca niciodată de cuvinte de speranță. Lumea noastră, plină de discursuri goale, are nevoie mai mult ca niciodată de mesajele lui Isus.

Parabolele Sale sunt astăzi tot atât de pertinente, sau impertinente, ca atunci când au fost rostite pentru prima dată.

Învățătorul n-a avut timp să scrie o carte. Sau poate S-a decis să n-o facă. Singurele Sale scrieri cunoscute au fost cele trasate pe nisip. Dar El a trăit cu intensitate, iar viața Sa este mai importantă decât toată literatura pe care ar fi putut să ne-o lase. 

Discipolii Săi ne-au lăsat patru scurte compilații ale amintirilor lor: întâlniri personale, diverse povestiri uimitoare, câteva cuvântări și aceste parabole. Totuși, cu acestea, Învățătorul a devenit mai mult decât un autor – a devenit o autoritate.

Roberto Badenas (n. 1943) este licențiat în filologie modernă și teologie, are un master în filologie clasică și este doctor în teologie. A predat și predă în continuare teologie și materii conexe la Seminarul Adventist din Sagunto, Spania, la Seminarul Adventist din Collonges-sous-Salève, Franța, și la Seminarul Adventist din cadrul Universității Andrews, Michigan, Statele Unite. De-a lungul timpului a mai ocupat poziția de decan al Departamentului de teologie din cadrul seminarului din Franța și pe aceea de președinte al Comitetului de Cercetări Biblice din cadrul Diviziunii Euro-Africa a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. A publicat numeroase cărți, dintre care una a fost tradusă și în română și publicată la Editura Viață și Sănătate: Întâlniri (2015).

Puțini adventiști nu au reușit să observe brusca schimbare a evenimentelor de pe pământ, care ne apropie de o lume în mod evident gata pentru revenirea lui Isus. Dar în toate acestea există o ironie: noi am fost aici mai înainte - cu mult înainte. Nu este prima dată când adventismul ajunge față-n față cu un potențial sfârșit al lumii. Așa ceva s-a mai întâmplat și la începutul secolului XX, dar când poporul lui Dumnezeu s-a aflat în fața acestui moment unic, el a căzut dezastruos într-o masivă apostazie, pe care Ellen White a numit-o „ALFA unei crize teribile”.

În mijlocul acestei grele încercări, ea a scris o avertizare pentru adventiștii din generația viitoare. Totul se va întâmpla din nou. Biserica lui Dumnezeu va avea de înfruntat o altă apostazie, de proporții teribile. Ea a numit-o OMEGA și a „tremurat” pentru poporul nostru.

Acest ABC al vieţii spirituale, un mic tratat în domeniul devoţiunii, îşi enunţă chiar din titlu misiunea pe care o are. Cartea îl îndrumă pe cititor spre Isus Hristos, ca fiind singurul care poate să împlinească nevoile sufletului. 

Paşii celui care se simte nesigur sau cuprins de îndoială sunt conduşi pe cărarea păcii, iar cel ce caută neprihănirea şi desăvârşirea caracterului este îndrumat, pas cu pas, pe calea adevăratei vieţuiri creştine.

Cartea dezvăluie secretul biruinţei şi descoperă, într-o manieră simplă, harul mântuitor şi puterea sustinătoare a Marelui Prieten al întregii omeniri.

Ellen G. White(1827-1915) a fost scriitoare americană foarte apreciată. autoare a 40 de cărţi şi a 5 000 de articole. Cărţile ei, traduse în zeci de limbi din toate colţurile lumii, tratează o varitate de subiecte, de la comentarii biblice şi spiritualitate creştină la educaţie , stil de viaţă, nutriţie, relaţii interumane şi, nu în ultimul rând, profeţie. A publicat între altele: Patriarhi şi profeţi; Profeţi şi regi; Viaţa lui Iisus; Faptele apostolilor; Tragedia veacurilor etc

Triunitatea lui Dumnezeu este una dintre doctrinele distinctive ale creștinismului, în care credința afirmă ceea ce rațiunea nu poate înțelege total.

Trinitarianismul în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este unul dintre acele principii de credință care s-au dezvoltat treptat, pe măsura progresului spiritual al comunității de credință.

Prin mărturisirea ei de credință, biserica nu impune doctrina trinitariană, ci afirmă ceea ce crede la timpul prezent, așa cum a fost călăuzită de Dumnezeu cu adevărat. Fără a-i condamna pe cei care se poticnesc în subtilitățile și paradoxurile acestei doctrine și bine știind că cercetarea despre Dumnezeu va dura o veșnicie, biserica mărturisește în mod hotărât credința în Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, trei Persoane divine într-o unitate de esență.

Această carte este dedicată tuturor acelora care, asemenea profetului Ieremia, pornesc pe drumul chemării divine, în ciuda consecinţelor profund marcate de tristeţe și plângeri.

Pornind la studiul acestei cărți, te vei descoperi cercetând câteva dintre comorile îngropate care se regăsesc în Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci când aceste comori sunt aduse la suprafaţă, spre deosebire de aur și diamante (care sunt de folos doar pentru înfăţișarea exterioară), ele aduc o reformă morală și spirituală interioară, deoarece sunt „de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire” (2 Timotei 3:16). 

Iosif este o profeție, o imagine a lui Hristos, o imagine a multora dintre noi. Asemenea lui Iosif și lui Hristos, li s-a întâmplat și altora în istorie și unora din cercul nostru de prieteni și chiar nouă înșine, să fim vânduți, trădați de cei pe care îi considerăm frați. Drama umanității este coruperea naturii umane, orbirea spirituală, minciuna, invidia, omul care se îndepărtează de Dumnezeu. În cazul istoriei lui Iosif, sunt frații care se îndepărtează de tatăl lor și mint. 

Ne regăsim, de asemenea, în figura lui Iosif când ne aflăm în groapa vieții și a morții și încercăm în disperare să găsim răspunsuri rapide și consolatoare la cele mai profunde și provocatoare întrebări ale vieții. La fel ca și Iosif, după ce trecem prin experiențe vitrege, ajungem la maturizarea spirituală și umană.

Unul dintre cuvintele care îl definesc pe Iosif este Yasaf, adică „adăugat”. Prin alegerile pe care le facem, fiecare adăugăm vieții noastre un sens, o experiență, un element care ne maturizează. ne definește.

(text preluat din prefața cărții Perspectivă din abis, scrisă de Excelența Sa, dr. George Bologan, Ambasadorul României în Italia)