"Colportorii trebuie să meargă în diferite părți ale țării. Însemnătatea acestei lucrări este egală cu cea de propovăduire. Pentru aducerea la îndeplinire a marii lucrări care ne stă în față, este nevoie atât de persoana predicatorului, cât și de solul fără glas."
Orașele și satele reprezintă o parte din via lui Dumnezeu.Trebuie să se facă lucrare în ele și nu trebuie trecute cu vederea. Satana va încerca să stea în cale și să descurajeze lucrătorii, împiedicându-i să prezinte solia de lumină și avertizare atât în locurile importante cât și în cele izolate. Se vor face eforturi disperate pentru a-i abate pe oameni de la adevărul lui Dumnezeu la înșelăcune. Îngerii cerului sunt însărcinați să conlucreze cu eforturile mesagerilor aleși ai lui Dumnezeu de pe pământ. Predicatorii adevărului trebuie să încurajeze credința și speranța, așa cum a făcut Hristos, viul vostru Conducător. Rămâneți smeriți și umili cu inima înaintea lui Dumnezeu. Păstrați o credință neclintită în făgăduințele Sale.
Vei trăi cu adevărat fericirea exprimată în cuvintele pe care le găseşti în devoţional abia atunci când vei înţelege cu adevărat textul: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”(Matei 6:33).
Fiecare devoţional este un restart pentru fiecare zi - „trăieşte fiecare zi, nu aştepta o zi ca să trăieşti”.
În volumul al treilea din Solii alese sunt tratate subiecte precum: biserica, întruparea Domnului Isus, educația, standardele comportamentului creștin, reforma sănătății, combaterea fanatismului, evenimentele finale.
Una dintre secțiuni se ocupă de prezentările făcute de Ellen White cu privire la principiile mântuirii și neprihănirea prin credință, cu ocazia Sesiunii Conferinței Generale din 1888. O altă secțiune este dedicată unei colecții succinte a declarațiilor cu privire la subiecte specifice, cum ar fi procesele în justiție, linia de delimitare a datei pe glob, închirierea bisericilor adventiste altor grupări religioase, grădinăritul și muzica. Volumul se încheie cu trei note suplimentare semnificative, prezentând comentariile lui William C. White cu privire la revizuirea din 1911 a cărții Tragedia Veacurilor.
Acum , la anul 100, suntem atât de privilegiaţi. Pe umerii înaintaşilor noştri, am ajuns să avem drumul nostru. Noi, cei de astăzi suntem chemaţi să continuăm acest drum. Să lăsăm şi noi urme pentru ca, dacă vor mai fi şi alţii care vor veni după noi, să ştie încotro. În galeria celor care aleargă, nu ei sunt importanţi, ci împlinirea scopului pentru care aleargă. Noi contribuim cu ce putem. Numai Dumnezeu, care vede viitorul, poate înmulţi puţinul nostru, poate depozita într-un vas slab ceva de valoare. Mă întreb sincer uneori: ne ridicăm oare la înălţimea chemării noastre şi a vremurilor pe care le parcurgem? Cel mai probabil, nu. Mă mângâi totuşi cu ideea că s-ar putea ca acesta să fie contextul în care gloria merge numai la Dumnezeu. E atât de uşor să te feliciţi pentru câte o reuşită. Şi totuşi, cine este onest cu sine nu se poate gândi prea departe. Ce bine spunea Nicolae Iorga, într-o autobiografie din care am citit nu de mult: „Ne cunoaștem prea bine ca să ne lăudăm prea mult.” Asta îmi aduce aminte de Isaia, care spunea că „numai Domnul va fi înălțat în ziua aceea” (Isaia 2:11,17). Să nu uităm că „Unul singur este Dascălul vostru: Hristosul” (Matei 23:10).
Prof. univ. dr. habil. Laurenţiu-Florentin Moţ
Rectorul Universităţii Adventus