
Într-o vreme când tot mai mulți oameni sunt chemați de cei aflați la putere să asculte și să acționeze, Barry Black, capelan al Senatului Statelor Unite, ne provoacă – individual și colectiv – să apelăm la Cel care are puterea supremă, Stăpânul întregii creații.
În Fă-ți glasul auzit în cer, capelanul Black îți arată – prin Scriptură, povestiri personale și sfaturi practice – cum rugăciunile tale:
• pot elibera puterea lui Dumnezeu
• îți pot crește parteneriatul cu voia lui Dumnezeu
• îți pot adânci intimitatea cu Dumnezeu
• îți pot crește dorința de a trăi o viață placută lui Dumnezeu
• te pot ajuta să beneficiezi de binecuvântările lui Dumnezeu.
Deși stresul psihic este unul dintre subiectele fierbinți abordate în mass-media zilelor noastre, deși psihologia este un domeniu în care se publică un volum impresionant de cercetări minuțioase, realitatea este că cei mai mulți dintre noi suntem prea puțin conștienți sau insuficient edificați cu privire la legăturile strânse și complexe dintre ceea ce gândim și ceea ce ni se întâmplă, dintre ceea ce simțim și viața noastră prezentă și viitoare. Cu toate că paginile acestei lucrări nu sunt rodul cercetărilor științifice, multe dintre ele sunt - în modul cel mai surprinzător - confirmate științific astăzi, la mai bine de o sută de ani de la scrierea lor.
Cartea Minte, caracter, personalitate vine în întâmpinarea nevoii de a cunoaște mai bine alcătuirea minții și a personalității noastre, de a pătrunde în zonele mai puțin accesibile ale vieții noastre sufletești. Fiecare capitol al acestei cărți ne va ajuta să ne familiarizăm mai bine cu arhitectura vieții noastre interioare și cu acele influențe pe care psihicul le exercită asupra performanțelor, relațiilor, preferințelor și deciziilor noastre. În aproape fiecare paragraf vom găsi soluții concrete și clare, ce ne vor da mai multă încredere și putere de mobilizare pentru a face față avalanșei de griji și de emoții negative cu care ne confruntăm zi de zi și pentru a redescoperi adevăratul sens al scurtei noastre existențe.
Pentru toți cei însuflețiți de anticul deziderat exprimat de celebrul aforism grecesc „Cunoaște-te pe tine însuți” și, în mod deosebit, pentru aceia care au înțeles imperativul formulat de unul dintre cei mai luminați muritori, înțeleptul Solomon, în cuvintele: „Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții”, această carte va oferi repere pline de semnificație, care, dacă vor fi însușite ca norme de viață, vor indica direcția sigură și traseul cel mai scurt spre cel mai înalt ideal de puritate morală și de viață exemplară.
Cartea Minte, caracter, personalitate vine în întâmpinarea nevoii de a cunoaște mai bine alcătuirea minții și a personalității noastre, de a pătrunde în zonele mai puțin accesibile ale vieții noastre sufletești.
Fiecare capitol al acestei cărți te va ajuta să te familiarizezi mai bine cu arhitectura vieții interioare și cu acele influențe pe care psihicul le exercită asupra performanțelor, relațiilor, preferințelor și deciziilor.
În aproape fiecare paragraf, cartea oferă soluții concrete și clare, ce vor da cititorului mai multă încredere și putere de mobilizare pentru a face față avalanșei de griji și de emoții negative cu care se confruntă zi de zi și pentru a redescoperi adevăratul sens al scurtei existențe.
Frumusețea ascunsă la vedere este o carte de eseuri. Fiecare eseu este scris de un autor diferit și tratează una dintre temele următoare: modestia, recunoștința, empatia, toleranța, prietenia, iertarea, perseverența, speranța, umorul și credința. Autorii și-au propus să evidențieze atitudini, comportamente și virtuți care fac ființa umană mai bună. Filonul eseurilor este unul creștin, în măsura în care subiectele se suprapun filosofiei de viață creștine.
„Ce este deci această frumusețe ascunsă la vedere, la care ne trimite titlul cărții? Este acea frumusețe interioară a omului care pune propriul caracter mai presus de podoabe și de vestimentație, de bunuri materiale și de titluri onorifice, care se preocupă de însușirile alese ce l-ar putea echilibra sufletește și l-ar putea face plăcut în ochii celor din jur.” (Florin Bică, editor al cărții)
Cu toţii vrem să fim fericiţi, dar nu toate drumurile ne conduc spre acest scop mult dorit. Pentru a ne ajuta să găsim cel mai bun drum spre această ţintă şi pentru a ne determina să nu-l părăsim, această carte ne va arăta pas cu pas:
- Cum să învăţăm să fim optimişti în ciuda tuturor lucrurilor;
- Ce ne lipseşte sau ce avem din belşug pentru a ajunge la maturitate;
- Care sunt secretele unei relaţii satisfăcătoare;
Cea mai bună metodă de a ne controla emoţiile negative.
În paginile cărţii veţi găsi, de asemenea, sursa puterii extraordinare pe care o au cei care îşi vor permite să spună: Orice s-ar întâmpla...viaţa e frumoasă!
Enrique Chaij are o lungă şi extraordinară experienţă de jurnalist, editor, autor, vorbitor internaţional, realizator de emisiuni radio şi director al programului de televiziune „Encounter with life”. Este foarte cunoscut în Argentina, ţara sa natală, unde a primit numeroase premii. Este autorul a aproximativ 30 de cărţi de succes.