
Justin Case se întoarce într-o nouă aventură plină de mister și de suspans. Când un dragon de cristal dispare în mod suspect de la gâtul unei scriitoare celebre, Justin și prietenii lui se trezesc implicați într-o anchetă periculoasă. Pe de o parte, o femeie care pretinde că este medium; pe de altă parte, mai multe persoane care erau interesate să pună mâna pe dragon. Dar cine este hoțul?
Cu o acțiune desfășurată în ritm alert și presărată cu umor și momente tensionate, noul caz al lui Justin te ține cu sufletul la gură. Curajos, micul detectiv amator trebuie să-și folosească inteligența și spiritul de observație ca să rezolve misterul. În același timp, alături de prietenii lui, va învăța noi lecții valoroase despre credință, prietenie și puterea adevărată, care nu vine de la spirite, ci de la Isus.
O carte perfectă pentru copiii pasionați de aventură și mistere, care demonstrează că adevărata magie nu are de-a face cu tot felul de obiecte, ci ține de alegerile din inima noastră. Nu ratați ultima aventură din seria cu Justin Case!
Maylan Schurch este autor de cărți pentru copii. Dintre acestea, Editura Viață și Sănătate a publicat: Spada lui Denis Anwyck și Misterul lui Alinor Dagworth, precum și seria cu Justin Case: Misterul din înaltul cerului, O dispariție misterioasă, Enigma templului din deșert, Semnale periculoase în Belize, Aventuri în Masai Mara și Spionul din umbră.
Alexandra Gold este absolventă a Facultății de Arte Decorative și Design din cadrul Universității Naționale de Arte din București. Este ilustratoare de carte și bandă desenată. A ilustrat cărți precum: Misterul din înaltul cerului, O dispariție misterioasă, Enigma templului din deșert, Semnale periculoase în Belize, Aventuri în Masai Mara și Spionul din umbră. Este ilustratoarea volumului Revoluția din 1989 povestită celor care nu au trăit-o (de Alina Pavelescu).
Cu toții știm astăzi că lumea a devenit un loc cunoscut mai bine după temerara expediție în jurul Pământului, condusă de portughezul Fernando Magellan, în fruntea unei flote spaniole. Numele lui e cunoscut azi în toată lumea. E cel care a realizat prima călătorie în jurul Pământului. Dar cine a fost Magellan, ce anume l-a determinat să întreprindă faimoasa călătorie, care au fost piedicile întâmpinate și cum s-a terminat expediția?
Samuel Willard Crompton ne poartă în această biografie pe urmele marelui explorator, începând din anii copilăriei, când a fost paj la curtea regală a Portugaliei, și până la sfârșitul său nefericit, în confruntarea cu insularul filipinez Lapu-Lapu. O istorie palpitantă, plină de întorsături de situație neașteptate.
Categoria de vârstă: 9-14 ani
Feţe din profil ne confruntă cu realitatea mai puţin sesizabilă în euforia comunicării prin foto-etalare: cea din spatele măştii. În acelaşi timp, ne prezintă avantajele comunicării de altădată, originale, în care împărtăşirea însemna nu doar schimb ideatic, ci şi emoţional şi la nivel de valori.
Cartea Fetițele indiene prezintă povestea a două surori care trebuie să se adapteze la ferma noii lor familii adoptive. Singing Tree și Laughing Water sunt două indience puse pe șotii, curioase să descopere lucruri noi și, în egală măsură, dornice să fie iubite și acceptate în sânul unei familii adevărate.
Copiii se vor delecta cu aventurile celor două fetițe și se vor amuza de situațiile hazlii prin care trec acestea. Totodată, vor învăța mai multe despre bunătate și despre cât de important este să îți pui mereu încrederea în Dumnezeu.
Un ghid care ne învață ce să mâncăm, cât să mâncăm,când să mâncăm și cum să mâncăm!
Mănâncă:
-dimineața - ca un rege
-la prânz - ca un prinț
-seara - ca un cerșetor
În carte, veți găsi și câteva rețete, printre care amintim: Tartă cu musli și fructe, Biluțe Rafaelo, Cartofi la cuptor.
În ultima jumătate a secolului al XIX-lea, în unele biserici protestante, femeilor li s-au încredinţat roluri de conducere.
Acest lucru a fost valabil şi cu privire la Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea:
- Trei dintre primii unsprezece trezorieri ai Conferinţei Generale (1871-1883) au fost femei.
- Dintre cei nouăsprezece editori ai publicaţiei Youth's Instructor, care au slujit în perioada 1852-1899, unsprezece au fost femei.
- L. Flora Plummer a condus Departamentul Şcoala de Sabat al Conferinţei Generale timp de douăzeci şi trei de ani.
- Între anii 1878 și 1910, Biserica Adventistă a acordat autorizaţie de a predica pentru treizeci şi una de femei.
Ellen White a evidenţiat adesea faptul că „Domnul are o lucrare pentru femei, aşa cum are pentru bărbaţi. Ele pot să ajungă aproape de inima unor oameni la care bărbaţii nu pot ajunge.” (Review and Herald, 26 august 1902)
În volumul Fiice ale lui Dumnezeu, au fost adunate părţi semnificative din sfaturile adresate de Ellen White femeilor din lucrarea lui Dumnezeu, dar şi cuvinte de încurajare, apreciere şi mângâiere din scrisori adresate unor prietene sau rude care treceau prin situaţii deosebite – boală, pierderea soţului sau a unui copil – sau urmau să ia hotărâri decisive pentru viaţă. Este abordat şi subiectul restabilirii şi susţinerii respectului de sine, ajutându-le pe femei să ştie că sunt importante şi valoroase în ochii lui Dumnezeu.
Ilustrații de Sebastian Baculea
Micuțul miel Relu se află în vizită la Muzeul de Paleontologie. Tatăl său, domnul Berbecanu, l-a dus să vadă fosilele dinozaurilor uriași. Curios, Relu întreabă ce s-a întâmplat cu dinozaurii de nu au supraviețuit. Atunci, domnul Berbecanu începe să-i depene istoria mielului Fineas, care a trăit pe vremea bătrânului Noe.
Într-o zi, Fineas a primit vizita unui înger care i-a spus că a sosit ziua când animalele trebuie să intre în arca lui Noe. Fineas s-a grăbit să-și anunțe și prietenii, dinozaurii.
Fineas și dinozaurii este o frumoasă parabolă despre alegeri și despre ascultarea de Dumnezeu, o povestire pe care o vor îndrăgi și copiii, și părinții, și bunicii. Ilustrațiile lui Sebastian Baculea completează textul și îl ajută să prindă viață sub ochii cititorilor de toate vârstele.
O carte destinată mai ales copiilor cu vârste între 5 și 10 ani.
Eroii povestirilor din volumul Fotografii cu maimuța Kety sunt copii obișnuiți, după chipul și asemănarea cititorilor — plini de voioșie, haioși, isteți, mai mult sau mai puțin cuminți și puși pe șotii de dimineața până seara. Prietenia, relațiile dintre copii și părinți, viața școlărească, aventurile în mijlocul naturii și interacțiunea cu frumoasa lume a necuvântătoarelor sunt temele principale ale acestor povestiri. Micuții cititori se vor regăsi în diverse ipostaze, vor râde adesea la replicile amuzante ale personajelor și vor învăța totodată lecții importante despre și pentru viață. Fotografii cu maimuța Kety are toate atuurile pentru a deveni unul dintre volumele preferate din biblioteca oricărui copil.
Virgiliu Ene (1929-1997) a fost istoric și critic literar, editor și autor. Licențiat în filologie al Universității din București, a lucrat ca redactor și șef de secție în cadrul Editurii Tineretului și a Editurii Albatros. A publicat numeroase lucrări: monografii, antologii, studii literare, schițe, povestiri și nuvele.
„La vremea lui” este legea care stă la baza designului Creatorului pentru fiecare parte a universului psihic uman.
Vă invit la o călătorie prin etapele vieții, cu urcușurile și coborâșurile ei, pentru a descoperi fiecare lucru frumos la vremea lui, după cum l-a așezat Arhitectul.
Purtați-vă pașii gândului printre rândurile scrise și, în măsura în care vă veți regăsi experiențele, bucuriile, întristările și căutările pe paginile acestei cărți, poposiți pentru a vă despleti propriile amintiri de călătorie despre drumul minunat pe care ați fost conduși.
Frumusețea ascunsă la vedere este o carte de eseuri. Fiecare eseu este scris de un autor diferit și tratează una dintre temele următoare: modestia, recunoștința, empatia, toleranța, prietenia, iertarea, perseverența, speranța, umorul și credința. Autorii și-au propus să evidențieze atitudini, comportamente și virtuți care fac ființa umană mai bună. Filonul eseurilor este unul creștin, în măsura în care subiectele se suprapun filosofiei de viață creștine.
„Ce este deci această frumusețe ascunsă la vedere, la care ne trimite titlul cărții? Este acea frumusețe interioară a omului care pune propriul caracter mai presus de podoabe și de vestimentație, de bunuri materiale și de titluri onorifice, care se preocupă de însușirile alese ce l-ar putea echilibra sufletește și l-ar putea face plăcut în ochii celor din jur.” (Florin Bică, editor al cărții)
Romanul „Fuga” spune povestea unui băiețel în vârstă de 13 ani care a trebuit să fugă de acasă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe măsură ce armata rusă înainta spre Berlin, capitala Germaniei, locuitorii satelor și orașelor s-au trezit, vrând-nevrând, pe teritoriu inamic. Deși Hitler asigurase poporul german în nenumărate rânduri că deține o „armă secretă” care va schimba soarta războiului, adevărul avea să fie cu totul altul.
Prin această poveste, deopotrivă antrenantă și emoționantă, autoarea îi invită pe tinerii cititori să călătorească în trecut și să descopere felul în care Dumnezeu l-a călăuzit pe tânărul Dieter Hain de-a lungul vieții. Dincolo de război, de lipsuri, de foamete și de uși închise, Dumnezeu a stat la cârma tuturor lucrurilor, transformându-i destinul într-un mod nebănuit.
"Cât de diferită ar fi fost lumea dacă Iisus n-ar fi înviat din morți? După trei ani de ucenicie lângă El, prin impresia pe care a lăsat-o asupra lor, ucenicii L-ar fi păstrat în memorie ca pe cel mai înțelept învățător și un făcător de minuni cum altul n-a mai fost. Ei ar fi construit un monument vieții lui Iisus. Iar noi încă am fi putut să vizităm monumentul din Nazaret și să cercetăm viața ilustrului dulgher. Lumea L-ar fi prețuit în același fel ca pe Confucius sau pe Socrate.
Un Iisus neînviat ar fi într-un fel mai ușor de acceptat. Tocmai învierea Îl face periculos. Oamenii prețuiesc geniile defuncte, dar se tem de cele vii. Cu mult mai mult dacă Hristos este viu și este Dumnezeu adevarat, atunci lucrurile mele ascunse sunt dezgolite înaintea Lui. Răstignitul înviat ne confruntă. Prezența Sa interferează la orice pas cu viața noastră și ne cere socoteală. Acest din urmă lucru din Evanghelie este cel mai tulburător și le întrece pe toate..."
În Gândește cutezător, dr. Carson dezvăluie rețeta sa pentru succes. Și cine ar putea face mai bine acest lucru decât cineva care și-a transformat propria viață, devenind dintr-un copil de ghetou un celebru specialist în neurochirurgie infantilă.