
Pret intreg
35,00 Lei


Pret intreg
25,00 Lei
La o primă impresie, Desmond Doss poate părea un om greu de înțeles, pentru că ceea ce a făcut el este greu de făcut. Doss a fost primul militar american necombatant decorat cu Medalia de Onoare a Congresului Statelor Unite, după ce a salvat de unul singur 75 de soldați în bătălia de la Okinawa, din al Doilea Război Mondial, fără să pună măcar o dată mâna pe armă.
Conform principiilor sale religioase, era convins că trebuie să își apere țara, dar în același timp să nu ia nicio viață omenească. Doss s-a ținut scai de armată, deși armata a încercat din răsputeri să scape de el, și în același timp Doss s-a ținut scai de Dumnezeu.
Cartea de față, scrisă de a doua soție, Frances Doss, este cheia de descifrare a minții uimitoare a acestui erou american și totodată, materialul care a stat la baza documentarului Necombatantul și a blockbusterului Hacksaw Ridge/Fără armă în linia întâi (RO), film în regia lui Mel Gibson, câșticător al Premiului Oscar la două categorii.
Despre Holocaust și epoca nazistă s-a scris mult. Cu toate acestea, puține au fost scrise la persoana întâi sau sunt atât de pline de detalii intrigante precum povestea pe care Marta Fuchs o spune aici. Moștenirea salvării este despre experiențele tatălui său, Morton (Miksa) Fuchs, și ale familiei sale, ca evrei în Ungaria, în epoca nazistă. O mare parte din povestire este relatată la persoana întâi, de către cei care au supraviețuit acestor evenimente.
Cu toate acestea, după cum indică și titlul, un aspect important al cărții este modul în care Miksa a supraviețuit, cu ajutorul unei surse surprinzătoare – ofițerul maghiar (dintre neamuri) responsabil de batalionul lui de muncă forțată. În mod emoționant, Miksa Fuchs a supraviețuit războiului; „salvatorul” său... nu. Relatarea modului în care s-a ajuns la această situație reprezintă o mare parte din ceea ce face această carte unică și o lectură captivantă. Exemplul de eroism pe care îl demonstrează salvarea aceasta ar trebui să ne emoționeze pe toți și, în special, să ofere un model demn de urmat pentru tinerii cititori.
Cât ești dispus să sacrifici pentru a intra într-o relație cu Isus Hristos? Ai fi dispus să renunți la relații, familie, cursurile pe care le urmezi la liceu sau facultate, o carieră bine plătită sau o poziție socială respectabilă?
Ai putea găsi resursele necesare pentru a face față ridiculizării societății în care trăiești, colegilor de la serviciu?
Ai fi pregătit să trăiești realități radical diferite față de modul în care ar decurge viața în mod obișnuit?
În cartea Scos din Babilon. Cum m-a găsit Dumnezeu pe străzile Bagdadului, Joseph Kidder se vulnerabilizează față de cititor revelând propriile-i trăiri pe drumul parcurs către cunoașterea Mântuitorului Isus Hristos și dezvoltarea unei relații cu El.
Descrierea propriei istorii devine și mai captivantă după ce afli cum aspecte poate nesemnificative din propria-i viață devin momente cruciale pentru viețile altora.
Dacă nu ești dispus să vezi ce poate face Dumnezeu și pentru viața ta, nu citi această carte. Ignoră existența aceste cărți dacă nu ești gata să vezi ce poate face Dumnezeu pentru alții prin tine.
Perseverenții este primul volum al seriei Eroi și minuni, de Élise Sommer. Urmând tradiția inaugurată, într-un anumit sens, de Orele astrale ale omenirii (de Stefan Zweig), autoarea franceză realizează opt tablouri literare în care surprinde viața sau episoade semnificative din viața unor personaje reale.
Cititorii se vor întâlni în paginile cărții cu Helen Keller, Herman Geiger, Bernard Palissy, Thor Heyerdahl, Fernand Navarra, Henry Morton Stanley, Martha Martin și Olivier de Serres. În cazul unora, Sommer acoperă lungi perioade din viața lor (ca de exemplu, în cazul lui Helen Keller); în cazul altora, prezintă episoade remarcabile din anumite momente ale vieții lor (Martha Martin, de pildă). Un lucru este sigur, fiecare dintre eroii cărții se face „vinovat” de fapte incredibile și mărețe de curaj, dârzenie și perseverență. Poveștile lor ne poartă din Africa virgină până în Europa medievală, iar de acolo, spre tărâmul nord-american.
Un detaliu remarcabil, care sporește valoarea cărții, este intenția autoarei (pusă în practică, de altfel) de a povesti fiecare istorie într-o manieră diferită. Eroi și minuni. Perseverenții nu este doar o carte de mini-biografii, ci un adevărat manual de inspirație, fiecare erou sau eroină putând fi un model de urmat pentru adolescenții și tinerii de astăzi.
Eroi și minuni. Perseverenții este cel de-al 7-lea volum apărut în colecția Cărțile lui Doru Gălbenuș.
Adânc în inima Transilvaniei, tragedii și traume îi duc înainte pe Hans și pe Susi în căutarea lor după adevăr. Există Dumnezeu? Pot ei să aibă încredere în El? Îi iubește El cu adevărat? Și ce așteaptă El de la ei? Alăturați-vă lui Hans și lui Susi în captivanta lor aventură, pe măsură ce se apropie tot mai mult de adevăr și unul de altul.
Scrisă de nepoata lui Hans și a lui Susi, această carte este o relatare autentică, verificată, a evenimentelor dramatice prin care au trecut în efortul lor de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Este o istorie în care se împletesc conflicte politice și etnice, persecuție, violență și moarte – dar și credincioșie, curaj, devotament, iubire și minuni. Pe fundalul unor scene foarte vii din satele transilvănene din secolul al XX-lea, urmărim modul în care cele două Războaie Mondiale și impunerea comunismului au afectat viața unor familii pașnice de credincioși – și mărturia iubitoare a celor care au ales să Îi rămână loiali lui Hristos, oricare ar fi urmările. Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Nici moartea, nici viața ...