- Detalii
- Scris de: Kevin Johnson
- Categorie: Devoțional tineri
Ai făcut repede un duș, ai mâncat un ou fără să îl mesteci și ai fugit pe ușă afară purtând șosete desperecheate. Acum stai în frig, așteptând autobuzul școlii, și părul tău încă ud începe să se transforme în țurțuri de gheață. Ai fi putut să nu dormi până târziu? Da, dar este vina părinților tăi că a trebuit să te grăbești să ajungi în stația de autobuz. Ți-au spus că nu te vor duce cu mașina la școală dacă pierzi din nou autobuzul. Ei numesc asta „a-ți asuma responsabilitatea pentru faptele tale” sau ceva de genul.
Ești deranjat în mod special pentru că oricum nu îți dorești extraordinar de tare să te duci la școală. În plus, dacă nu vine autobuzul, te poți întoarce acasă să pierzi vremea toată ziua. Dar știi că mai devreme sau mai târziu, autobuzul va veni, așa că aștepți. Și aștepți.
Citește Tit 2:11-14
Care este marele eveniment pe care îl așteaptă creștinii – țelul lor suprem?
Ce ar trebui să faci între timp?
În calitate de creștini, așteptăm ca Hristos să vină și să ne ducă în Împărăția lui Dumnezeu. Hristos a murit pentru noi, pentru ca noi să Îi putem sluji din nou lui Dumnezeu și să ne închinăm Lui, să fim adoptați în familia Lui și să petrecem veșnicia ca prieteni ai Lui. În ceruri, Dumnezeu va fi Rege, și noi vom fi ai Lui.
Uneori ți se pare că aștepți un autobuz care nu se grăbește să vină. Pare că este departe (2 Petru 3:3-14). Dar nu este. Stăpânirea lui Dumnezeu în calitate de Rege începe acum în viețile celor care Îl cunosc. În loc să pierdem timpul în stația de autobuz, dorindu-ne să ne putem întoarce acasă în pat, petrecem fiecare moment al vieții pregătindu-ne pentru veșnicie, scăpând de lucrurile care distrug prietenii și iubindu-i pe Dumnezeu și pe ceilalți tot mai mult. La venirea lui Hristos, vom fi îmbrăcați și gata de plecare, un popor neprihănit, care Îi aparține întru totul lui Dumnezeu (Efeseni 4:22-24).
Trebuie să iei singur decizia de a te duce în stația de autobuz, de a deveni creștin. Și trebuie să iei singur decizia de a face ceva util, de a crește spiritual, în loc să pierzi timpul.
Nu lăsa ca autobuzul lui Dumnezeu să plece fără tine. Și nu sta cu mâinile în sân în timp ce aștepți.
Aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos.
Tit 2:13
- Detalii
- Scris de: Kevin Johnson
- Categorie: Devoțional tineri
Pozele din broșura de prezentare erau atât de frumoase! Dar pozele mint.
Desigur, vacanța voastră de familie nu era întru totul groaznică. Ați prins bilete ieftine pentru avionul care a decolat la 2:38 dimineața. Și, într-adevăr, v-au oferit o masă în timpul zborului. Poate că era mai mult o gustare. Se asemăna cu resturile rămase de la ce mâncase pilotul în aeroport. Mașina pe care o închiriaserăți de la atelierul lui Bob vă proteja de jafuri. Nimeni nu v-ar fi putut confunda cu niște turiști bogați.
Apoi, mama ta a trebuit să curețe din nou cada de la hotel înainte să o puteți folosi și toată săptămâna ați dormit deasupra păturii – pentru a vă feri de bolile infecțioase. Și în singura zi cu vreme destul de frumoasă pentru a merge la plajă, nu ai găsit un alt loc în care să îți așezi prosopul decât lângă toalete.
Toată săptămâna ai avut în minte o singură întrebare: De ce se întâmplă toate astea?
Citește Psalmii 22:1-11
Se întreabă credincioșii vreodată atunci când lucrurile nu merg bine dacă este Dumnezeu vrednic de încredere?
Undeva în adâncul nostru ne așteptăm să avem parte de o călătorie de cinci stele în viața noastră de creștini – hoteluri luxoase, mașini rapide și tichete de reducere la toate atracțiile turistice. Avem încredere că Dumnezeul nostru atotștiutor și atotputernic ne va da vreme însorită și nu ne va face să așteptăm la cozi interminabile.
Ne simțim înșelați atunci când lucrurile nu merg după cum ne așteptăm. Ne simțim de parcă Tatăl nostru ne-a rezervat o vacanță de coșmar printr-o agenție de turism dubioasă.
Psalmul 22 arată îndoielile lui David legate de planul lui Dumnezeu de călătorie pentru viața lui: Am auzit tot felul de povești, Doamne, despre cât ești de măreț. Te-am văzut cu ochii mei. Deci unde ești? Nu mă auzi? Vrăjmașii mei mă înconjoară. Oamenii cred că sunt fără minte să mă încred în Tine. Nu simt că sunt al Tău, dar știu că mi-am pus toată încrederea în Tine acum multă vreme. Te rog, ajută-mă curând!
Chiar și cei mai credincioși oameni se întreabă unde este Dumnezeu atunci când sunt loviți de necazuri.
Nu, călătoria ta prin viață nu va fi una perfectă, pentru că lumea în care călătorești nu este un paradis. Dar, cu cât înțelegi mai repede următorul adevăr, cu atât o să îți fie mai ușor: Dumnezeu este lângă tine pe tot parcursul drumului.
Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit şi pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuţi şi fără s-asculţi plângerile mele?
Psalmii 22:1
- Detalii
- Scris de: Kevin Johnson
- Categorie: Devoțional tineri
Bătaia cu mâncare era deja în toi când doamna Heffermeister porni încet spre sala de mese a studenților, pentru a-i supraveghea în timpul prânzului. Când a intrat însă în sala de mese, bătaia s-a transformat imediat într-un război. Doamna Heffermeister a devenit ținta întregii săli. Piureul de cartofi a început să zboare spre ea din toate direcțiile, acoperind-o din cap până în picioare. Copiii o urau pe doamna Heffermeister. Putea să bată orice băiat din școală și pe majoritatea profesorilor bărbați. Nimeni nu avea să plece când a strigat: „DESTUL!” și i-a făcut pe toți să aștepte sosirea directorului.
Chad era nevinovat, desigur. Își mâncase toată muniția înainte ca bătaia să înceapă. Nimeni nu i-a dat atenție însă când le-a spus că nu merita să rămână după ore împreună cu restul elevilor. Și el nu s-a gândit prea mult la toate dățile când a aruncat cu mâncare și a rămas nepedepsit.
Citește Psalmii 36:1-9
De ce este lumea un loc atât de murdar?
Sunt bătăile cu mâncare amuzante? Sigur. Sunt bune? Nu. De obicei fac o mizerie îngrozitoare și ne așteptăm ca altcineva să o curețe. Înseamnă întotdeauna o risipă de mâncare în timp ce alți copii flămânzesc. Atunci de ce ni se par amuzante? Undeva în adâncul nostru ne place să aruncăm cu piure de cartofi.
Ar fi bine dacă luptele noastre s-ar opri acolo. Dar devin din ce în ce mai rele. Ființele omenești se înșală unele pe altele, se invidiază, se tachinează, se lovesc și se omoară între ele. Ne furăm demnitatea. Credem că violența și divorțul sunt normale.
Dumnezeu a vrut ca lumea să fie un loc unde oamenii să se încreadă suficient în El pentru a face binele – nu pentru că ne temem de mânia Lui, ci pentru că avem încredere în înțelepciunea Lui. Am fost creați pentru a ne scălda în iubirea Lui, a înota în bunătatea Lui, a ne odihni la umbra protecției Sale și a ne ospăta la grătarul pregătit de El, dând pe gât câte un suc rece. Viața trebuia să fie ca o vacanță de vară.
Dar omenirea a ales să trăiască în sala de mese, aruncând cu mâncare – disprețuindu-L pe Dumnezeu, gătind mai multă muniție și felicitându-se unii pe alții de fiecare dată când mai lovesc pe cineva.
Am stricat paradisul.
Bunătatea Ta, Doamne, ajunge până la ceruri şi credincioşia Ta, până la nori. Dreptatea Ta este ca munţii lui Dumnezeu şi judecăţile Tale sunt ca adâncul cel mare.
Psalmii 36:5,6
- Detalii
- Scris de: Kevin Johnson
- Categorie: Devoțional tineri
Oooo... Zaci pe podea și vezi stele verzi.
– A alunecat pe o coajă de banană pe drum spre Școala de Sabat, spune un prieten. S-a lovit la cap destul de tare.
Pastorul de tineret își arată fața deasupra ta.
– S-a întors roata, spune rânjind. Pentru că ai pus cereale în sacul meu de dormit când am fost în ultima tabără.
– Este o chestie hormonală, mormăie un doctor. Se află la vârsta aceea ciudată.
Unul dintre părinți îl ceartă pe pastorul de tineret pentru că nu îi îndrumă cum trebuie pe tinerii din biserică. În cele din urmă, un avocat trece pe acolo și îți șoptește la ureche:
– Este vina bisericii. Să îi dăm în judecată pentru că au ceruit parchetul.
Citește Ioan 9:1-12
Cine este de vină atunci când oamenilor li se întâmplă lucruri rele?
Recunoaște! Ești responsabil pentru majoritatea lucrurilor care ți se întâmplă în viață. Ai aruncat coaja de banană, și din cauza ei ai căzut. Ai chiulit de la ore, așa că ești corijent. Ai fost leneș, așa că te-au dat afară. Nu ți-ai dat silința, așa că cealaltă echipă a dat gol. Prietenii, părinții și hormonii te influențează într-adevăr, dar nu iau deciziile în locul tău. Tu le iei. Și trăiești cu consecințele acelor alegeri.
Alteori, ești prins într-o situație fără să ai de ales. Te îmbolnăvești de gripă. Părinții tăi divorțează. Ai fost bătut sau abuzat. Descoperi că ești dislexic. Nu ești tu de vină, dar tot poți controla modul în care răspunzi.
Ucenicii lui Isus au acceptat opinia societății cu privire la omul care se născuse orb: necazul îl lovise pentru că cineva păcătuise. Singura întrebare era cine păcătuise – omul (înainte de naștere, credeau ei!) sau părinții lui.
Isus a respins ambele explicații. Și le-a spus ucenicilor că pierdeau din vedere lucrul cel mai important – ce avea să facă Dumnezeu?
Același lucru contează și astăzi. Când se întâmplă lucruri rele, Dumnezeu vrea să lucreze prin noi – cu ajutorul nostru. Chiar dacă poate să Își manifeste puterea făcătoare de minuni, este slăvit prin acțiunile oamenilor stăruitori, care se încred în capacitatea Lui de a rezolva anumite situații dificile. În ochii lui Isus, omul orb nu era un puzzle care trebuia rezolvat. Era o persoană care trebuia ajutată.
S-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.
Ioan 9:3
- Detalii
- Scris de: Kevin Johnson
- Categorie: Devoțional tineri
Cum a putut permite Dumnezeu să se întâmple așa ceva? Dacă Dumnezeu chiar îl iubea pe Jim, se gândi Jodi, atunci el nu ar fi zăcut acum în comă. Dacă lui Dumnezeu chiar I-ar fi păsat, nu ar fi lăsat ca acel camion să spulbere mașina lui Jim.
Jodi era sigură că Dumnezeu putea face o minune pentru a-l face bine pe fratele ei. Dar pur și simplu nu știa dacă avea să o facă.
Citește Faptele 20:17-24
Este bine să te aștepți ca Dumnezeu să facă minuni? De ce?
Oamenii nu duc lipsă de probleme chinuitoare – prietenii distruse, minți afectate, familii destrămate, trupuri bolnave. Ba mai mult, în timp ce exteriorul nostru se destramă, în interiorul nostru se ascunde o problemă și mai mare: nu Îl cunoaștem pe Dumnezeu cum trebuie. Inimile noastre nu mai bat pentru El.
Pavel a văzut că Dumnezeu a modelat toate experiențele din viața lui, bune și rele, minunile și eșecurile, pentru a lucra spre rezolvarea unei singure probleme. Dumnezeu voia ca Pavel să Îl cunoască îndeaproape și la fel și ceilalți oameni. Pavel și-a concentrat întreaga viață asupra planului lui Dumnezeu de mântuire – rămânând aproape de Dumnezeu și ducând la îndeplinire sarcina pe care El i-a încredințat-o, urmându-L chiar și atunci când părea că planul lui Dumnezeu avea să îi producă suferință. Pentru Pavel, era mai important să facă parte din echipa lui Dumnezeu de salvare decât orice suferință prin care ar fi putut trece (2 Corinteni 6:3-12).
Din perspectiva lui Dumnezeu, nevoia noastră de El este cea mai mare urgență din viața noastră. Dumnezeu vrea să ne repornească inimile. Când ne împrietenim cu Dumnezeu prin Hristos, inimile noastre încep să bată din nou. Când îi ajutăm pe alții să devină și ei prieteni cu El, și mai multe inimi încep să pompeze. Noi vrem ca Dumnezeu să ne repare circumstanțele. Dumnezeu vrea să ne repare pe noi.
Nu înseamnă însă că ne lasă să ne răscolim în chinuri. Ne rugăm pentru ceea ce noi credem că este cel mai bine – să ne primim fratele înapoi, să reparăm o prietenie stricată, ca părinții noștri să rămână împreună. Facem ce putem și Îi cerem lui Dumnezeu să intervină acolo unde noi nu putem. Dumnezeu face ce știe cel mai bine pentru a ne reporni inimile și a îndeplini toate celelalte planuri și scopuri pe care le are pentru noi.
Uneori Dumnezeu face minuni incredibile cu exteriorul nostru. Dacă Îl lăsăm, face întotdeauna minuni în interiorul nostru.
Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.
Faptele 20:24