
Pret intreg
35,00 Lei


Pret intreg
25,00 Lei
Uneori când nu mai știm ce să gătim, o carte de rețete ne salvează.
Caietul meu de rețete. Bunătăți vegetariene din bucătăria lui Nicol este genul acela de carte frumoasă pe care o răsfoiești cu drag și vrei să le încerci pe toate.
Ce poți găsi în această carte? Gusturi proaspete și apetisante, gătite în bucătăria ta din ingrediente accesibile oricui și pe placul iubitorilor de preparate vegetariene: o mulțime de salate, de aperitive, de supe și ciorbe, feluri principale și nelipsitele deserturi de poveste, pe care îți vine să le mănânci cu ochii numai când te uiți la imaginile originale.
Trebuie să menționez că îmi place foarte mult formatul cărții, deoarece este foarte practică și stă deschisă pe blatul din bucătărie atunci când vrei să încerci o rețetă nouă, iar explicațiile clare fac din gătit o plăcere.
De aceea Caietul meu de rețete este o idee genială și de oferit cadou oricând, în special de sărbători.
Mâncarea gustoasă, servită frumos este un prilej uimitor de a ne aduna să ne bucurăm și să creăm amintiri frumoase alături de cei dragi. Vei putea să-ți impresionezi familia și prietenii cu rețete românești delicioase, „ca la mama acasă”.
Această carte frumoasă cu arome de poveste nu este de ținut în bibliotecă, ci este o carte de răsfoit și pus în practică. Așa că încearcă și tu Bunătăți din bucătăria lui Nicol!
Îți doresc inspirație în bucătărie alături de Caietul meu de rețete!
De astăzi, poate deveni și Caietul tău…
Recomand această carte în primul rând pentru studiu personal. Este o carte a cărei grosime este invers proporțională cu importanța ei. Ea vine tocmai în întâmpinarea pesimismului nostru cronic, într-o vreme în care este din ce în ce mai greu să crezi că ceva bun se mai poate întâmpla.
Pornind de la afirmația profetului Isaia: „Trestia frântă n-o va zdrobi și mucul care mai arde încă nu-l va stinge” (42:3), ea ne îndreaptă atenția către schimbarea modului în care percepem ce ni se întâmplă în viață. Din cele 12 capitole, jumătate încep cu îndemnul: „NU RENUNȚA!” Pentru că a renunța la ceea ce Dumnezeu ne-a dat, nu trebuie să fie pentru niciunul dintre noi o opțiune. Dumnezeu vede ceea ce ar putea fi, nu doar ceea ce este și acționează spre împlinirea planurilor Sale.
Ține-te strâns de speranță! nu este un îndemn la virtute, este chemare la un mod de viață.
Vei citi întâmplări încurajatoare și aspecte practice demne de luat în seamă. Vei descoperi că în locul pierderii sau al distrugerii poate crește o viață nouă. Frumusețea se poate ridica din cenușă, lumina poate pătrunde prin crăpături. Posibil că nu va mai fi la fel ca înainte, dar sunt convins că această carte îți va face bine. Nici nu mă mir că acest titlu este Cartea Anului 2025.
Înlătură pesimismul, teama și îngrijorările, leagă-te strâns de Speranță! Dacă vrei să fii fericit și sănătos, viața ta nu trebuie să fie perfectă. Trebuie doar să rămâi optimist, pentru că ai un Dumnezeu mai mare decât orice problemă pe care o poți avea! Dumnezeu este specialist în situații deznădăjduite. El ia imposibilul și scoate ceva nemaivăzut de frumos din fiecare situație a vieții. Speră în promisiunile Mântuitorului Isus Hristos! Vei fi uimit de pacea care vine atunci când pui lucrurile în mâna Dumnezeului care nu renunță.
Citește cartea și apoi împărtășește mesajul cu prietenii tăi! Sau, mai bine, dă-le și lor cartea! Doar așa tot mai mulți oameni se vor ține strâns de Speranță!
Am ceva alergie la secret. Nu îi înțeleg existența, alcătuirea și rostul - dacă există și dacă e plămădit. Cred că doar Dumnezeu are secrete din categoria celor care chiar contează. Din când în când, după cum consideră, ne face parte de fărâmițele de cunoaștere necesară în relația cu El. Biblia este cea mai desecretizată carte deoarece ne conduce pe cărările deslușirii voii lui Dumnezeu, iar Cel Mai Mare Secret al Cerului a fost Fiul lui Dumnezeu trimis printre noi, ca să ne arate puțin din ce înseamnă Țara Secretă și cum să ne pregătim pentru a fi cu El pentru totdeauna.
După ani de cercetare, lecturi ample și discuții pe teren - în biserici, școli și spitale adventiste din SUA, cu numeroase echipe de conducere, Dan Day ne prezintă colecția sa de secrete sintetizate care ne ajută să înțelegem impactul gândirii strategice și al acțiunii planificate.
De-acum, secretele sunt și ale noastre, ale celor care le vom fi citit. Forța primară a secretului constă în descoperirea sa, iar apoi în capacitatea sa de operare. Autorul știe ce vorbește; în cazul de față, știe ce scrie. Știi să scrii când ai citit, iar el a făcut-o in extenso.
Am apreciat foarte mult:
Pentru mine, tonusul cărții a condus la reconfirmarea paradigmei utilizate în ultimele două decenii de activitate bisericească, fiind o îmbiere la o adventizare luminoasă, empatică și centrată pe Isus Hristos.
Cartea face bine creierului și inimii, ajutând la necesarele corecturi și ajustări ale demersurilor noastre misionare. De aceea, o recomand stăruitor oricărui credincios adventist, dar cu precădere celor cu rol de conducere în biserici, școli, spitale sau alte instituții. Veniți de luați secret, dar nu în secret!
Cum poate un mic afiș care promovează filmul Viața lui Isus să schimbe viața unui tânăr irakian, așa cum el nu a visat niciodată? În vara anului 1971, Joseph Kidder, un tânăr creștin irakian care dorea să devină fotbalist ca celebrul Pele, intră într-o micuță biserică adventistă pentru a urmări un film creștin. Este atât de impresionat încât cere studii biblice, care vor culmina cu decizia, deloc ușoară, de a deveni creștin adventist de ziua a șaptea. Acest fapt duce la o persecuție teribilă din partea familiei și a rudelor sale, fiind bătut până aproape de moarte și aruncat în stradă.
Începutul acesta dureros a marcat momentul de debut al unei călătorii alături de Mântuitorul său, călătorie în care anumiți membri ai familiei lui, chiar dintre cei care participaseră la maltratarea lui, i s-au alăturat pe parcurs. A fost condus prin călăuzire divină să devină pastor, ulterior slujind în Statele Unite ale Americii, inclusiv ca profesor la Seminarul Teologic din cadrul Universității Andrews. De asemenea a scris numeroase cărți care au întărit în credință pe mulți.
Cartea Scos din Babilon ne conduce într-o incursiune în lumea orașului cu rezonanță biblică Ninive, de unde începe călătoria spirituală a autorului, și ne ajută să descoperim ce înseamnă să fii creștin adventist în Irak. Ne mai arată cum un grup de 200 de persoane (acesta era numărul credincioșilor adventiști din vremea aceea), prin rugăciune și puterea Cuvântului Scripturii au convins puternicul ministru al educației să dea o lege prin care elevii și studenții adventiști din toată țara să nu fie obligați să participe sâmbăta la cursuri. Aceasta a fost o mare biruință, care ne arată ce Dumnezeu mare și puternic avem.
În paragraful de încheiere, autorul concluzionează: „Povestea mea ilustrează dragostea uimitoare a lui Dumnezeu și importanța de a ne preda Lui. Ea arată puterea extraordinară a lui Dumnezeu, care poate fi activată prin rugăciune. Cartea aceasta dă mărturie despre puterea lui Dumnezeu în viața unui om din Ninive. La fel cum Dumnezeu a avut grijă de mine în multe situații dificile, sunt convins că El va avea grijă și de tine. Dumnezeu va face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre binele tău.”
Dacă ești preocupat de sănătate, îți pot recomanda o carte care cu siguranță îți va fi de folos. Este vorba de Factorul Metusala, scrisă de dr. David DeRose.
Cartea aceasta îți întinde două mâini de ajutor. Poate că vrei să faci schimbări în stilul tău de viață, să scapi de unele obiceiuri nesănătoase. Ei bine, prima secțiune din carte îți va oferi date științifice care te vor ajuta să înțelegi ce se întâmplă în corpul nostru în diferite situații. În felul acesta vei câștiga argumente noi în lupta pentru schimbare.
Ceea ce face cartea și mai valoroasă este că aduce date dintr-o perspectivă mai puțin obișnuită, aceea a reologiei sângelui, adică a științei care studiază curgerea sângelui prin artere. Deci, chiar dacă ai mai citit cărți de sănătate, sunt șanse mari ca argumentele doctorului DeRose să fie noi pentru tine.
A doua secțiune a cărții te va ajuta într-un mod diferit. Îți oferă un plan pentru schimbare, foarte ordonat. Autorul promite că, în doar 30 de zile, starea ta se va schimba în bine. În fiecare zi ai de bifat sarcini simple, ușor de aplicat, pași mici spre un stil de viață mai sănătos.
Îți doresc o viață bună și lungă, asemănătoare cu a patriarhului Metusala.