Justin Case se întoarce într-o nouă aventură plină de mister și de suspans. Când un dragon de cristal dispare în mod suspect de la gâtul unei scriitoare celebre, Justin și prietenii lui se trezesc implicați într-o anchetă periculoasă. Pe de o parte, o femeie care pretinde că este medium; pe de altă parte, mai multe persoane care erau interesate să pună mâna pe dragon. Dar cine este hoțul?
Cu o acțiune desfășurată în ritm alert și presărată cu umor și momente tensionate, noul caz al lui Justin te ține cu sufletul la gură. Curajos, micul detectiv amator trebuie să-și folosească inteligența și spiritul de observație ca să rezolve misterul. În același timp, alături de prietenii lui, va învăța noi lecții valoroase despre credință, prietenie și puterea adevărată, care nu vine de la spirite, ci de la Isus.
O carte perfectă pentru copiii pasionați de aventură și mistere, care demonstrează că adevărata magie nu are de-a face cu tot felul de obiecte, ci ține de alegerile din inima noastră. Nu ratați ultima aventură din seria cu Justin Case!
Maylan Schurch este autor de cărți pentru copii. Dintre acestea, Editura Viață și Sănătate a publicat: Spada lui Denis Anwyck și Misterul lui Alinor Dagworth, precum și seria cu Justin Case: Misterul din înaltul cerului, O dispariție misterioasă, Enigma templului din deșert, Semnale periculoase în Belize, Aventuri în Masai Mara și Spionul din umbră.
Alexandra Gold este absolventă a Facultății de Arte Decorative și Design din cadrul Universității Naționale de Arte din București. Este ilustratoare de carte și bandă desenată. A ilustrat cărți precum: Misterul din înaltul cerului, O dispariție misterioasă, Enigma templului din deșert, Semnale periculoase în Belize, Aventuri în Masai Mara și Spionul din umbră. Este ilustratoarea volumului Revoluția din 1989 povestită celor care nu au trăit-o (de Alina Pavelescu).
Promisiunea păcii de Charles Scriven este o invitație curajoasă de a trăi în lumina speranței adventiste, într-o lume marcată de incertitudini și dezamăgiri.
Pornind de la întrebările profunde despre sensul vieții și căutarea păcii interioare, cartea explorează modul în care credința autentică devine un refugiu și o sursă de putere. Scriven dezvăluie că adevărata speranță nu este doar o promisiune pentru viitor, ci și o chemare la acțiune în prezent – o invitație de a trăi în mod activ și conștient, promovând pacea și binele în jurul nostru.
Cartea subliniază importanța comunității, a credinței trăite și a responsabilității personale, provocând cititorii să-și examineze viața și să își regăsească sensul în promisiunea divină a păcii. Scriven arată că această speranță este un drum al devenirii continue, un mod de a privi viața prin prisma binecuvântării și a credinței în reînnoirea lumii.
Dacă îți dorești să descoperi cum să trăiești cu mult curaj și încredere în mijlocul încercărilor, Promisiunea păcii este cartea care te va inspira să îmbrățișezi speranța și să devii parte activă a unei lumi transformate de har și adevăr.
Vă prezentăm un jurnal - agendă, ideal pentru o doamnă. Potrivită soției, mamei, sorei, sau unei prietene.
Fiind un cadou elegant, această agendă are marginile argintii, iar pe fiecare pagină se găsește un text biblic încurajator. Este datată, fără însă a fi menționat anul, astfel că poate fi folosită pe termen lung.
Descoperă cartea Daniel: ambasador al cerului de Dr. Paul Boeru – o incursiune captivantă în viața unuia dintre cei mai emblematici profeți biblici. Acest al șaselea volum din seria dedicată lui Daniel dezvăluie o poveste plină de curaj, credință și loialitate, pe fundalul intrigilor regale din Babilon, Media și Persia.
Seria acestor cărți urmărește parcursul tânărului Daniel, de la provocările pe care le înfruntă ca ambasador în tărâmuri străine, până la confruntările spirituale și politice cu cei mai puternici lideri ai vremii. Prin detalii istorice fascinante și scene pline de dramatism, Dr. Paul Boeru aduce la viață contextul complex în care Daniel își păstrează neclintită credința și devine o lumină a adevărului într-o lume dominată de incertitudini.
Un volum esențial pentru cei pasionați de istorie, spiritualitate și povestiri inspiraționale, care te va purta într-o călătorie plină de revelații despre curaj, înțelepciune și încredere în Dumnezeu. Află cum a reușit Daniel să fie o voce a cerului într-o lume a provocărilor!
Într-o lume marcată de stres, nesiguranță și provocări multiple, Kay Kuzma ne oferă o perspectivă proaspătă și pragmatică asupra vieții: optimismul este o alegere pe care o facem în mod conștient și cu impact puternic! Cartea Bucuria optimismului poate fi considerată ca un ghid practic care îl învață pe cititor cum să privească viața prin „ochelarii de culoarea piersicii” ai speranței și credinței.
Cartea oferă cititorului idei esențiale despre atitudine, încredere și recunoștință, demonstrând cum o perspectivă pozitivă poate transforma atât propria viață, cât și relațiile cu ceilalți.
Printre subiectele abordate, vei descoperi:
✔️ Cum să-ți dezvolți o mentalitate pozitivă și să înfrunți provocările cu încredere și echilibru;
✔️ Extraordinara putere a recunoștinței și a generozității în viața de zi cu zi;
✔️ Modalități simple prin care să-ți păstrezi speranța și să-ți întărești relația cu Dumnezeu;
✔️ Importanța iubirii, iertării și a sprijinirii celor din jur.
Prin relatări inspiratoare, sfaturi practice și o doză sănătoasă de umor, Kay Kuzma te provoacă să trăiești „la timpul plăcut” – o viață împlinită, în armonie cu tine însuți și cu Dumnezeu.
Alege optimismul și descoperă bucuria fiecărei zile!
Un jurnal - agendă dedicată bărbaților. Potrivită soțului, prietenul, fratelui, ori șefului - fiind oricând un cadou potrivit.
Fiind un cadou elegant, această agendă are marginile argintii, iar pe fiecare pagină se găsește un text biblic încurajator. Este datată, fără însă a fi menționat anul, astfel că poate fi folosită pe termen lung.
Am pregătit pentru tine un Jurnal care să-ți fie aproape, care să te încurajeze să studiezi Biblia, punându-ți întrebări și ajutându-te să le găsești răspunsul, astfel încât să poți integra mai ușor în viața ta lucrurile pe care tocmai le-ai descoperit. În același timp, acest Jurnal de studiu biblic este un mijloc eficient prin care să îți găsești un grup sau o persoană împreună cu care să studiezi, astfel încât, la sfârșitul unei săptămâni sau al unei secțiuni, să ai cu cine să schimbi idei și impresii, pentru a-ți îmbogăți experiența de studiu.
Jurnalul îți propune un studiu organizat pe teme simple și ușor de înțeles, cu întrebări finale care să te ajute să extragi concluziile cu care să mergi mai departe. Este foarte ușor de folosit, oferind combinația ideală de rubrici pentru a urmări, în timp, progresul făcut în cunoașterea Bibliei. În plus, are un design plăcut, care face din el un cadou potrivit pentru persoanele pe care le prețuiești. Îți vor fi de folos și paginile de planner de la final sau cele cu exerciții de caligrafie. Pe scurt, un tovarăș de călătorie „tăcut” și „vorbăreț” deopotrivă, pentru drumul care îți stă în față. Să te bucuri de el, „la pas cu... Dumnezeu”!
Într-o lume în care graba și superficialitatea domină, cartea Omul nu trăiește numai cu pâine de Ovidiu Băluță oferă un refugiu atât intelectual, cât și spiritual. Printr-o serie de eseuri profunde, autorul explorează teme esențiale ale existenței umane – credința, bunul-simț, frumusețea, suferința și speranța – împletite cu reflecții biblice și observații actuale despre viață.
Omenirea are nevoie de o schimbare de dietă. A mâncat destul din bucătăria filozofilor, din cuvintele politicienilor, ale iluminiștilor, ale influencerilor, ale magnaților, actorilor, grecilor sau orientalilor. Este timpul ca măcar acum să pricepem simplu că omul trăiește prin cuvintele lui Dumnezeu.
Fiecare pagină este o invitație la introspecție, o provocare de a căuta dincolo de nevoile materiale și de a descoperi dimensiunea spirituală a existenței. Scrisă într-un stil accesibil și captivant, cartea reușește să aducă lumină asupra marilor întrebări ale vieții, oferind răspunsuri care hrănesc nu doar mintea, ci și sufletul.
Omul nu trăiește numai cu pâine nu este doar o carte, este o călătorie interioară! Ia-ți timp să o parcurgi și să te lași transformat de puterea Cuvântului!
Ovidiu Băluță slujește de aproape două decenii ca pastor, este căsătorit și are doi copii.
Descoperă profunzimea mântuirii și siguranța ei în cartea Judecata și siguranța mântuirii de Woodrow W. Whidden II. Această lucrare captivantă explorează dinamica mântuirii personale, oferind o analiză biblică și teologică a judecății divine și a siguranței pe care o poate avea credinciosul în Hristos.
Dezbatând teme cruciale precum harul, îndreptățirea, sfințirea și evenimentele din timpul sfârșitului, cartea oferă o perspectivă echilibrată asupra învățăturilor adventiste, arătând cum acestea pot inspira o siguranță profundă în mântuire.
Ideală pentru cei care caută să înțeleagă mai bine planul divin și să trăiască o viață plină de încredere în harul lui Dumnezeu, această carte este o resursă esențială pentru creșterea spirituală și înțelegerea adevărurilor biblice.
Despre Holocaust și epoca nazistă s-a scris mult. Cu toate acestea, puține au fost scrise la persoana întâi sau sunt atât de pline de detalii intrigante precum povestea pe care Marta Fuchs o spune aici. Moștenirea salvării este despre experiențele tatălui său, Morton (Miksa) Fuchs, și ale familiei sale, ca evrei în Ungaria, în epoca nazistă. O mare parte din povestire este relatată la persoana întâi, de către cei care au supraviețuit acestor evenimente.
Cu toate acestea, după cum indică și titlul, un aspect important al cărții este modul în care Miksa a supraviețuit, cu ajutorul unei surse surprinzătoare – ofițerul maghiar (dintre neamuri) responsabil de batalionul lui de muncă forțată. În mod emoționant, Miksa Fuchs a supraviețuit războiului; „salvatorul” său... nu. Relatarea modului în care s-a ajuns la această situație reprezintă o mare parte din ceea ce face această carte unică și o lectură captivantă. Exemplul de eroism pe care îl demonstrează salvarea aceasta ar trebui să ne emoționeze pe toți și, în special, să ofere un model demn de urmat pentru tinerii cititori.
Există multă literatură scrisă pe subiectul infidelității, însă cartea Jocuri interzise este bazată pe 15 ani de practică terapeutică și pe cercetări temeinice.
Prin ilustrații practice, autorul Gábor Mihalec dorește să vă ajute să vă protejați granițele relației, să păstrați o atmosferă de intimitate și încredere și să procesați evenimentele dureroase din trecut, care v-ar putea influența prezentul.
Cu toţii vrem să fim fericiţi, dar nu toate drumurile ne conduc spre acest scop mult dorit. Pentru a ne ajuta să găsim cel mai bun drum spre această ţintă şi pentru a ne determina să nu-l părăsim, această carte ne va arăta pas cu pas:
- Cum să învăţăm să fim optimişti în ciuda tuturor lucrurilor;
- Ce ne lipseşte sau ce avem din belşug pentru a ajunge la maturitate;
- Care sunt secretele unei relaţii satisfăcătoare;
Cea mai bună metodă de a ne controla emoţiile negative.
În paginile cărţii veţi găsi, de asemenea, sursa puterii extraordinare pe care o au cei care îşi vor permite să spună: Orice s-ar întâmpla...viaţa e frumoasă!
Enrique Chaij are o lungă şi extraordinară experienţă de jurnalist, editor, autor, vorbitor internaţional, realizator de emisiuni radio şi director al programului de televiziune „Encounter with life”. Este foarte cunoscut în Argentina, ţara sa natală, unde a primit numeroase premii. Este autorul a aproximativ 30 de cărţi de succes.
Una dintre ideile călăuzitoare care ne-au influențat pe parcursul scrierii acestei cărți a fost gândul de a vă prilejui o incursiune în acest domeniu fără seamăn al plantelor medicinale. Aș îndrăzni să sper că invitația lansată nu va fi înțeleasă doar ca o chemare la un parcurs teoretic, imaginar, ci, mai mult decât atât, se va concretiza într-o ieșire reală, practică, "pe teren", adică în natură, acolo unde plantele medicinale mai rezistă încă, în ciuda agresiunii umane și a poluării industriale.
Încercați să savurați miracolul de o nesfârșită diversitate care ne este dăruit de Creatorul naturii spre binele nostru, al oamenilor, și în aceeași măsură spre delectarea noastră. Jucați-vă cu toată responsabilitatea "de-a recunoașterea ierburilor" și veți vedea că veți avea satisfacții pe care, poate, le-ați trecut cu vederea până acum.
În acest joc al evadării, tu îl întruchipezi pe Iosif, fiul lui Iacov, şi trăieşti o aventură extraordinară. Vei fi vândut ca sclav de fraţii tăi invidioşi.
Ca prizonier în Egipt, vei reuşi oare să ocupi un loc important la curtea regală a faraonului şi să-ţi regăseşti familia?
Rezolvă enigmele din această carte-joc şi vei afla totul despre istoria palpitantă a lui Iosif, povestită în Biblie!
Vârsta recomandată: 8+
Predica de pe Munte reprezintă binecuvântarea Cerului pentru lume - un glas venit de la tronul lui Dumnezeu. Ea a fost dată spre a fi pentru omenire legea datoriei și lumina Cerului, speranță și mângâiere în descurajare, bucurie și alinare pe cărările vieții și în mijlocul tuturor dificultăților. În Predica de pe Munte, Prințul predicatorilor, Maestrul Învățător, rostește cuvintele care I-au fost încredințate de Tatăl. Cuvintele rostite de Domnul Hristos pe Muntele Fericirilor își vor păstra puterea de influență de-a lungul tuturor timpurilor. Fiecare frază este un giuvaer din tezaurul adevărului.
Orice om are de înfruntat realităţile practice ale vieţii – ocazii şi responsabilităţi, înfrângeri sau succese. Cum va face faţă acestor experienţe, dacă va deveni victima împrejurărilor sau dacă va reuşi să le domine, aceasta depinde, într-o mare măsură, de cât de pregătit este să le înfrunte – de educaţia sa.
Probabil că nu există o altă carte în acest domeniu destinată în principal profesorilor, dar din care şi părinţii să aibă atât de multe de învăţat.
Autoarea vorbeşte despre colaborarea care ar trebui să existe între profesori şi părinţi, despre modul în care ar trebui să se raporteze profesorii la elevi, chiar şi la cei care pun probleme, despre conduita şi exemplul profesorului, dar şi despre atitudinea pe care ar trebui să o aibă părinţii faţă de şcoală şi educatori.
Sunt tratate şi probleme actuale discutate în sfera publică. De exemplu, educaţia bazată pe memorizare, în detrimentul judecăţii proprii, metodă care are şi implicaţii morale, deoarece copiii nu mai pot distinge singuri între bine şi rău. Sau problema competiţiei încurajate, de părinţi şi de şcoală, de la vârste tot mai mici, care nu face decât să hrănească egoismul şi să ducă, în cazul multora, la necinste.
Citit cu interes şi cu minte deschisă, volumul de faţă se va dovedi un real ajutor pentru toţi cei implicaţi în procesul educativ, de la profesori până la părinţi.
Culegerea de partituri Vino să cântăm! include mai mult decât partiturile muzicale, întrucât fiecare partitură este însoțită de acorduri sau aranjamente pentru cor și de un cod QR care permite accesul la negativ, înregistrarea vocală, melodia fiecărei voci în cazul aranjamentelor de cor și un clip video cu o serie de sugestii privind modul de interpretare a fiecărei piese.
„Această culegere de partituri este un dar și o binecuvântare pentru toți cei care doresc să se apropie de Dumnezeu prin intermediul muzicii. Veți regăsi, în paginile acestea, bucuria și speranța manifestate prin cântec. Îmi doresc ca fiecare piesă muzicală să vă înalțe spre Dumnezeu, să vă hrănească sufletul și să vă aducă pace în inimă.” Luiza Spiridon
Volumul Profețiile din Apocalipsa pentru adolescenți este scris de Seth Pierce, un pastor dinamic și foarte îndrăgit de tineri, din SUA. Cartea a fost publicată în anul 2013 de editura Pacific Press și a fost foarte bine primită de adolescenți și nu numai.
Primele patru capitole ale acestei cărți sunt comune cu cele din cartea Profețiile din Daniel pentru adolescenți, scrisă de același autor, și constituie o introducere despre cum trebuie interpretată profeția biblică.
În timp ce scrie această carte, Seth își imaginează că este în fața unei audiențe formate din adolescenți cărora trebuie să le spună, pe limba lor, lucruri deosebit de serioase și importante, fără însă a-i plictisi sau a-i face să privească pe fereastră. Provocarea nu este însă ușoară, și nici de neglijat, mai ales dacă privim la numărul mare al celor ce aleg să ignore Biblia sau biserica părinților lor.
Folosind titluri atractive și un limbaj specific adolescenților, Seth Pierce introduce marile teme profetice ale Apocalipsei, încercând să prezinte cât mai clar istorii de ieri, dar și provocări pentru mâine. Fiarele, sigiliul, îngerii, Sabatul și Duminica, Iadul sau Noul Pământ sunt teme pe care autorul le face accesibile chiar și pentru cei care nu au citit niciodată Apocalipsa.
Evident, cartea nu este un comentariu teologic aprofundat pentru cei obișnuiți cu o astfel de literatură, și nici nu își propune așa ceva. Dar prezentarea dinamică, presărată uneori cu aluzii care te fac să zâmbești, are rolul de a-i face pe cititori să deschidă Biblia și să aprofundeze temele amintite aici.
La finalul fiecărui capitol întâlnim un scurt rezumat al celor prezentate, dar și câteva întrebări de studiu. Pentru cei ce vor să aprofundeze subiectele majore ale cărții, la final este oferită o listă de lecturi și, chiar dacă sunt în limba engleză, aceste titluri contribuie la formarea unei imagini mult mai amănunțite asupra subiectelor.
Dorința autorului este ca aceia care vor citi această carte să Îl descopere pe Isus, care este „Începutul și Sfârșitul”, Cel care poate da sens și valoare fiecărei persoane.
„Cartea Apocalipsa este solicitantă și complexă; nu reprezintă cea mai interesantă lectură pentru adolescenți, care sunt distrași ușor de cea mai recentă tehnologie sau video de pe YouTube. Seth Pierce facilitează complexitatea acesteia cu istorioare și analogii hilare și oferă doar atâta substanță câtă este necesară pentru ca mulți adolescenți, cititori ai cărții, să fie tentați să meargă mai profund. Această carte este singura de acest fel pe acest subiect.”
Jon Paulien
Decan, Școala de Religie, Universitatea Loma Linda
În viața agitată de astăzi, oboseala sufletului devine din ce în ce mai prezentă. Karl Haffner, cu sensibilitate și înțelepciune, ne invită să explorăm cauzele acestei stări și să găsim soluții practice prin credință și încredere în Dumnezeu. Cartea abordează teme precum stresul, anxietatea, descurajarea și lipsa sensului, oferind perspective biblice și povești personale care inspiră și încurajează.
De la prioritizarea corectă a vieții până la înfruntarea probabilităților imposibile, Haffner ne arată cum să găsim pace și tărie în mijlocul haosului. Prin versete și exemple concrete, el ne învață să ne încredem în Dumnezeu, să trăim fiecare zi pe rând și să depășim obiceiurile care ne epuizează sufletul.
Dacă te simți copleșit, gol sau fără speranță, Leac pentru oboseala sufletului este un ghid plin de înțelepciune și har, care te va ajuta să redescoperi bucuria și liniștea interioară.
Creierul e de-a dreptul grozav! Este un fel de procesor al corpului omenesc, care menține toate lucrurile în mișcare. Te-ai întrebat vreodată: „De ce inima îmi bate mai tare când sunt speriat?” sau: „De ce avem nevoie de somn?” Cartea răspunde la întrebările acestea și la altele la fel de interesante. Este plină de diagrame și de elemente grafice captivante.
În paginile ei vei face cunoștință cu oameni de știință în carne și oase, de la care vei afla o mulțime de curiozități și informații la zi despre creier.
„Impresionantul creier uman” te învață tot ce trebuie să știi despre organul important dintre urechile tale.
Dacă te simți uneori copleșită de emoții și nu știi cum să le gestionezi, această agendă este pentru tine. A fost creată în colaborare cu specialiști din domeniul sănătății emoționale și îți oferă îndrumare și sprijin. Vei afla, printre altele, despre mâncatul emoțional și gândirea pozitivă și cum poți cultiva zilnic recunoștința, răbdarea și bucuria.
Delicatețea paginilor și mesajele de suflet îți vor face anul mai frumos, mai organizat și mai echilibrat.
Un dar prețios pentru orice doamnă sau domnișoară!
Biblia sau Sfânta Scriptură cu trimiteri, traducere Dumitru Cornilescu.
Ediție revizuită ortografic, pagini gălbui, text negru, scurt istoric al traducerii Cornilescu în introducere, anexă cu plan de citire a Bibliei într-un an, unități de măsură în Biblie și 15 hărți color.
Dimensiune copertă – 21.7x14 cm, dimensiune pagină – 21x13.5 cm, copertă vinil tare, culoare neagră, cu cruce.
Isus este alături de toţi membrii familiei în fiecare zi. Chiar şi alături de cel mai mic dintre ei! Află unde îi întâlneşte Isus şi descperă o mulţime de obiecte folosite de mama, tata şi de ceilalţi.
Cartea este potrivită pentru preşcolarii cei mai mici, având clapete pentru a putea fi răsfoită uşor de mânuţele lor. Are pagini cartonate, groase, fiind un material rezistent la uzură.
Geanina Constantin este autoare de cărţi pentru copii (Peripeţiile lui Răsfăţel; Învaţă cum să înveţi! ).
Teodora Oprea este ilustratoare de cărţi pentru copii (Noe întreaba: ce se aude?; Bobiţă,calul care nu era cal).
Adânc în inima Transilvaniei, tragedii și traume îi duc înainte pe Hans și pe Susi în căutarea lor după adevăr. Există Dumnezeu? Pot ei să aibă încredere în El? Îi iubește El cu adevărat? Și ce așteaptă El de la ei? Alăturați-vă lui Hans și lui Susi în captivanta lor aventură, pe măsură ce se apropie tot mai mult de adevăr și unul de altul.
Scrisă de nepoata lui Hans și a lui Susi, această carte este o relatare autentică, verificată, a evenimentelor dramatice prin care au trecut în efortul lor de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Este o istorie în care se împletesc conflicte politice și etnice, persecuție, violență și moarte – dar și credincioșie, curaj, devotament, iubire și minuni. Pe fundalul unor scene foarte vii din satele transilvănene din secolul al XX-lea, urmărim modul în care cele două Războaie Mondiale și impunerea comunismului au afectat viața unor familii pașnice de credincioși – și mărturia iubitoare a celor care au ales să Îi rămână loiali lui Hristos, oricare ar fi urmările. Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Nici moartea, nici viața ...
În această carte modestă, autoarea, o femeie cu o mare experiență în problemele practice ale vieții, a adus la îndemâna fiecărui tată, fiecărei mame conștiente, fiecărui bărbat și fiecărei femei, cunoscător sau profan, o cantitate vastă de informații referitoare la viață și la legile ei, la sănătate și cerințele acesteia, la boala și remediile ei. Toate bolile și durerile, toată suferința și întristarea sunt rezultatele încălcării Legii. Ne-am amestecat în bunul mers al minunatei mașinării umane, iar delicatul său mecanism a fost făcut să funcționeze împotriva vieții și rezistenței sale; urmările au fost boala și moartea.
Cartea ne descoperă o viață mai simplă, mai plăcută, mai plină de bucurie și de bunădispoziție, cu mai mult timp pentru acea slujire utilă care aduce mai multe binecuvântări atunci când oferi decât atunci când primești.