Copii din satul Kondimei adunau ciuperci, când Mookit a venit cu o idee: „Să ne jucăm de-a maimuţele!” Era unul dintre jocurile lor preferate. La marginea junglei s-au căţărat cu toţii pe lianele lungi, care atârnau din copacii înalţi, şi au început să se legene. Deodată liana Kondimei s-a rupt, iar ea a căzut într-un tufiş. A simţit imediat o durere puternică. Un spin îi străpunsese unul dintre ochi.
Ochii Kondimei este o variantă prescurtată a cărţii Jungle Thorn, de Norma Youngberg şi le prezintă copiilor viaţa dintr-un sat aflat în mijlocul junglei. Citind această carte, copiii vor descoperi lucruri interesante despre viaţa misionarilor şi vor înţelege că bunătatea şi grija faţă de semeni pot schimba vieţi.
Tărâmul păsărilor fără aripi spune o poveste adevărată. Este povestea migranţilor. Cu ajutorul personajului principal, Bibi, copiii vor învăţa să îi înţeleagă mai bine pe cei care caută o viaţă mai bună în alte ţări,unde speră că vor învăţa să zboare.
Îi spuneau Gălbejita, însă numele fetiței palestiniano-arabe bolnăvicioase era Norma. Deși a crescut în sărăcie, îndrăzneala și ambiția ei au ridicat-o pe culmile succesului personal, incluzând locuri de muncă în posturi internaționale de rang înalt și relații apropiate cu diplomați străini și înalți demnitari.
Chiar așa, inima ei tânjea după copilașii săraci, defavorizați. Estimările recente indică un număr de aproximativ 140 de milioane de orfani la nivel mondial. Cum reușește o fetiță crescută de o mamă creștină devotată, părăsită de tată și în final orfană să depășească obstacolele, devenind o apărătoare a orfanilor?
Norma: dincolo de lacrimile lor, o biografie impresionantă despre o persoană dedicată lui Dumnezeu și semenilor ei. O lecție despre suferință, succes, rugăciune, încercări, dar mai ales despre un Dumnezeu care este aproape de copiii Săi în orice circumstanță.
Epistola către efeseni este considerată drept „coroana scrierilor sf. Pavel” sau chiar „regina epistolelor”. Perspectiva teologică și sfaturile oferite de bătrânul apostol cu privire la identitatea, crizele și oportunitățile bisericii creștine primare au o așa forță, maturitate și inspirație încât asigură contemporaneitatea epistolei până în secolul XXI.
Elementul care atrage atenția tuturor cititorilor este înzecita referire la Isus în forma expresiei „în Hristos” („în El”), fiind astfel identificat deopotrivă centrul în care Dumnezeu a ancorat tot planul de mântuire al omenirii, dar și singurul nostru reper cotidian pentru o viață creștină autentică. Jumătate teologie pură și jumătate practică efectivă, Epistola către efeseni sintetizează Evanghelia: prin har am fost mântuiți prin credință, ca atare, să trăim o viață demnă de chemarea ce ni s-a făcut!
Dr. Jean Nussbaum a fost cunoscut ca ambasador al lui Isus Hristos, intervenind pentru libertatea religioasă la autoritățile politice ale țărilor, la cel mai înalt nivel.
În plan religios a avut relații mai mult decât diplomatice cu personalități de seamă, între care se remarcă, în Apus, Papa Pius al XII-lea, iar, în Răsărit, mai mulți patriarhi ortodocși.
Între anii 1927 și 1940, dr. Jean Nussbaum a vizitat de mai multe ori România pentru intervenții la conducerea de atunci a țării, în vederea asigurării și recâștigării libertății religioase. Numai în anul 1937 a trebuit să vină de patru ori pentru situații de urgență.
Experiențele acestui „cruciat pentru libertate”, relatate în această carte, vor fi o reală inspirație atât pentru generația actuală, cât și pentru cele viitoare.
Cartea Dumnezeu, Scriptura și Biserica este o călăuză, un ghid care, cu certitudine, va ajuta cititorul să-și facă ordine în gânduri și idei, pentru a vedea frumusețea complexă a revelației. Temele abordate sunt complexe și controversate, însă soluțiile propuse sunt îmbinarea dintre metodă, sistem și argumente biblice, prin care autorul reușește să demonstreze încă o dată că teologia este știința științelor.
Dr. Zoltán Szallós-Farkas și-a fundamentat lucrarea pe textul Scripturii și se află în dialog permanent cu gânditorii antici și contemporani ai teologiei și ai filozofiei. Tratatul trebuie să fie citit de orice creștin cunoscător al limbii române.
"Noi stim ca binecuvantarea lui Dumnezeu nu poate veni asupra bisericii pana cand nu va exista o reforma in acest punct important. Cei care ocupa pozitii de raspundere ar trebui sa fie atenti ca exemplul si cuvintele lor sa fie de asa natura incat sa-i conduca pe oameni la conceptii si practici corecte. Ei ar trebui sa se asigure sa in niciun fel nu micsoreaza cerintele lui Dumnezeu." Ellen White
Volumul acesta abordează luptele din trecut pentru a scoate în evidenţă faptele şi principiile care vor influenţa decisiv mersul lumii şi evenimentele viitoare. În paginile sale sunt dezvăluite scenele marii lupte dintre adevăr şi minciună, înşelăciunile lui Satana şi mijloacele prin care i se poate rezista cu succes. Cititorii vor găsi o soluţie satisfăcătoare pentru marea problemă a răului şi a suferinţei şi vor descoperi dreptatea şi iubirea lui Dumnezeu.