
Această carte este o comoară spirituală care aduce în prim-plan mesaje divine și îndrumări esențiale pentru credincioși. Ellen G. White, prin viziunile și experiențele sale, oferă sfaturi practice despre disciplina bisericii, pregătirea pentru venirea lui Hristos și viața de credință. Cartea abordează subiecte precum sfințenia, unitatea în Hristos și importanța familiei, toate prezentate cu o claritate și o putere care inspiră și întărește.
Povestea personală a autoarei, de la copilăria marcată de încercări până la descoperirea chemării divine, adaugă o dimensiune umană profundă.
Întrebarea tânărului bogat: „Ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” este întrebarea pe care și-o pune fiecare om. Omul a fost creat pentru a trăi. Ceea ce dorește cel mai mult este să trăiască. Poate să fie cea mai nenorocită viață, însă, când vine ceasul morții, omul se agață cu disperare de viață.
Pentru a avea viață, este în stare să facă orice, să plătească oricât, să facă tot felul de sacrificii. „Ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” Este strigătul disperat al inimii omului. Iar răspunsul lui Hristos este simplu: „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3).
Vezi? Secretul vieții veșnice nu constă doar în cunoașterea unui set de doctrine sau în afilierea la o biserică anume. Secretul este cunoașterea unei persoane: Isus Hristos. Creștinismul adevărat implică relația între două persoane: Tu și Hristos. Ceea ce contează cel mai mult în experiența ta spirituală nu este în CE crezi, ci în CINE crezi.
Pentru că… ISUS este totul, prietene!
Volumul acesta abordează luptele din trecut pentru a scoate în evidenţă faptele şi principiile care vor influenţa decisiv mersul lumii şi evenimentele viitoare. În paginile sale sunt dezvăluite scenele marii lupte dintre adevăr şi minciună, înşelăciunile lui Satana şi mijloacele prin care i se poate rezista cu succes. Cititorii vor găsi o soluţie satisfăcătoare pentru marea problemă a răului şi a suferinţei şi vor descoperi dreptatea şi iubirea lui Dumnezeu.
„Căsătoria”, un nou volum din Colecția Raftul lui Tertius, pregătit de Institutul de Cercetări Biblice al conferinței Generale discută în detaliu o serie de aspecte care privesc căsătoria și fundamentele ei în lumea actuală (relevanța Bibliei pentru discuția despre familie, concepția biblică despre căsătorie și despre sexualitate, diferențele de rol dintre soț și soție în cadrul familiei, căsătoriile interconfesionale, celibatul, divorțul și recăsătorirea), fiind un ghid esențial pentru toți cei interesați de poziția Bibliei pe acest subiect.
Ellen G. White a fost, fără îndoială, cea mai influentă adventistă de ziua a șaptea din istoria acestei biserici. Prezența ei personală și scrierile ei au contribuit foarte mult la modelarea și călăuzirea adventismului în timpul celor șapte decenii ale slujirii ei profetice. De la moartea ei (în 1915), sfaturile și ideile sale au continuat să îndrume confesiunea.
Dar v-ați putea întreba cine este Ellen White? George Knight răspunde acestei întrebări în volumul de față.
Prima secțiune a cărții și cea mai largă, prezintă o biografie concisă a vieții ei. A doua secțiune îi prezintă cititorului atât scrierile publicate, cât și pe cele nepublicate, punctând categoriile majore în care se pot împărți sfaturile ei pentru biserică. Ultima secțiune explorează șapte teme majore care străbat tot ceea ce a scris.
Dr. Knight ne ajută să înțelegem și să apreciem viața fascinantă și rolul pe care l-a jucat această mesageră a lui Dumnezeu în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea.
George R. Knight a fost profesor de istorie bisericească la Seminarul Teologic Adventist de Ziua a Șaptea din cadrul Universităţii Andrews (Michigan, SUA). A scris numeroase cărți în domeniul specializării sale, abordând de la personaje adventiste de frunte la evenimente cruciale din istoria bisericii, de la mituri din adventism la realități contemporane și de la istorii apuse la provocări ce țin de perspectiva și viitorul adventismului. Pensionat acum, locuiește în statul american Oregon, unde continuă să scrie și să participe la emisiuni și evenimente religioase.