
Iubim poveștile, mai ales cele care lasă amprente greu de șters în viața noastră, așa cum sunt poveștile de familie. Ele sunt oglinzile în care ne privim din unghiuri avantajoase și incomode, forțe care extind granițele vieții noastre, reflectoare sub care putem desluși cum se transmit diferite caracteristici de-a lungul generațiilor.
Cartea Relațiile care ne vindecă este ea însăși o poveste, una brodată pe tapiseria relațiilor de familie, încercând să surprindă modelele cu fire greu de destrămat, dar și pe cele care se deșiră lesne. E ușor să te regăsești în una sau mai multe din aceste fotografii de familie – entuziasmându-te de focul de artificii al începuturilor în doi, trăind miracolul nașterii unui copil, supraviețuind mișcărilor tectonice ale parentingului, reparând pilonii unei căsnicii atinse de ravagiile timpului, acomodându-te cu îmbătrânirea și moartea părinților, supraviețuind loviturii tăioase a pierderii partenerului de familie, pregătindu-te pentru rolul de bunic, în care continui să semeni ceva ce vei secera doar în eternitate.
Povestea nu se încheie însă aici, în cortul ocrotitor al relațiilor de familie, ci ea se deapănă și pe tărâmul relațiilor sociale, acolo unde singurătatea s-a cuibărit în casele și inimile oamenilor. Acolo unde în fundația prieteniei și-au croit drum fisuri tot mai adânci, iar disponibilitatea de a fi acolo pentru celălalt a devenit tot mai rară. Uneori, povestea pare să se fi rătăcit dincolo de hotarele realului, tatonând tărâmul ficțiunii. De pildă, atunci când descrie cazurile extreme de singurătate, în care societatea a născocit servicii noi, de la închirierea actorilor care să joace rolul de prieten sau de rudă până la firme specializate în curățenia locuințelor celor descoperiți după săptămâni și luni de la moartea lor .
Chiar dacă ne așază în față neplăcutele convulsii ale colapsului relațional, povestea nu ne lasă, la final, cu gustul demolator al neputinței, ci resuscitează speranța că fiecare poate parcurge, în cadența sa, călătoria vindecătoare a reînnodării relațiilor care ne fac să ne simțim vii.
Mabel Miller, strănepoata autoarei Ellen White, ne prezintă în povestirile din acest volum o bunică departe de portretul victorian pe care i l-au creionat unii. O veţi descoperi pe Ellen White ca bunică zâmbitoare, profund ataşată de nepoţi, mereu gata să stea de vorbă cu ei, să le vorbească „pe limba lor” despre Isus sau să le spună poveşti la gura sobei în serile de vineri.
Mabel R. Miller ne poartă într-o lume apusă, undeva în ultimii ani ai secolului al XIX-lea şi începutul secolului următor. Ne povesteşte cu nostalgie despre casa bunicii, despre livada ei de pruni, despre prima plimbare a bunicii Ellen cu automobilul şi despre bucuria cu care aceasta asista la meciurile de baseball ale nepoţilor.
Există eroi fără pelerină?
Cu siguranță! Cartea aceasta vă prezintă zece istorii adevărate care dovedesc fără tăgadă că eroii adevărați sunt mai puternici și mai vrednici de admirație decât orice supererou animat sau de bandă desenată. Iar asta cu atât mai mult cu cât e vorba de niște copii și adolescenți care au avut curaj să viseze, să acționeze, să depășească prejudecățile și să-și învingă propriile limite sau pe cele impuse de alții.
Eroi fără pelerină este o carte pentru copii, dar și pentru adulți. Cititorii vor întâlni în paginile ei eroi din locuri și culturi diferite, ale căror vieți îi vor face să râdă, să verse lacrimi, să viseze la o lume mai bună și să descopere puterea nebănuită din inima ființei umane.
Volumul Poiana cu izbuc îi sugerează cititorului, chiar de la început, prin intermediul subtitlului „Unde cântecul dă-n floare și sub pietre sunt izvoare”, care va fi tonul general al cărții, unul plin de optimism și de încredere.
„Un volum liniar, oarecum monocord ne oferă Ion Buciuman prin această culegere de poeme, în sensul curgerii constante a mesajului, cu unele izbucniri prozodice ce întrerup, alterează cromatica, îmbogățind textul, adăugând culoare prin metrică, rimă și ludic”, scrie Hanna Bota, membră a Uniunii scriitorilor din România, în prefață.
Cele nouă secțiuni ale cărții (Ioanine; Mir de nard; Șapte suspine divine; Cântece de primenire; Ad libitum; Redări; Intermezzo; Fractali; Cântece cu gămălie) oferă publicului iubitor poezie pură, poezie de inspirație creștină, poezie trăită, poezie care răscolește și întreabă, caută și găsește, îmbie și înalță.
„Și înainte, și după lectură simt la fel: în acest volum este sută la sută poezie, așa cum a fost și va fi chiar umblarea autorului”, afirmă poetul Daniel Chirileanu.
Poiana cu izbuc este cel de-al patrulea volum din colecția Cărțile lui Doru Gălbenuș.
La o primă impresie, Desmond Doss poate părea un om greu de înțeles, pentru că ceea ce a făcut el este greu de făcut. Doss a fost primul militar american necombatant decorat cu Medalia de Onoare a Congresului Statelor Unite, după ce a salvat de unul singur 75 de soldați în bătălia de la Okinawa, din al Doilea Război Mondial, fără să pună măcar o dată mâna pe armă.
Conform principiilor sale religioase, era convins că trebuie să își apere țara, dar în același timp să nu ia nicio viață omenească. Doss s-a ținut scai de armată, deși armata a încercat din răsputeri să scape de el, și în același timp Doss s-a ținut scai de Dumnezeu.
Cartea de față, scrisă de a doua soție, Frances Doss, este cheia de descifrare a minții uimitoare a acestui erou american și totodată, materialul care a stat la baza documentarului Necombatantul și a blockbusterului Hacksaw Ridge/Fără armă în linia întâi (RO), film în regia lui Mel Gibson, câșticător al Premiului Oscar la două categorii.