
Vă prezentăm un material util dacă doriți să aprofundați studiul Sfintei Scripturi și a Spiritului Profetic.
- Planul de citire a Bibliei și a Spiritului Profetic este format din patru secțiuni de dimensiuni egale și abordează evenimentele biblice în ordine cronologică.
- Fragmentele au fost delimitate în așa fel încât cititorul să le poată parcurge în aproximativ 15-20 de minute.
- SP reprezintă abrevierea expresiei „Spiritul Profetic” și se referă la diferitele cărți scrise de Ellen G. White. În unele zile, sunt alocate numai pasaje din Biblie, în alte zile, numai pasaje din Spiritul Profetic, dar în general sunt alocate pasaje din ambele.
- Pentru a folosi acest plan, citește pasajul din Biblie și pasajul corespunzător din Spiritul Profetic indicat în dreptul numărului zilei la care ai ajuns.
Epistola către efeseni este considerată drept „coroana scrierilor sf. Pavel” sau chiar „regina epistolelor”. Perspectiva teologică și sfaturile oferite de bătrânul apostol cu privire la identitatea, crizele și oportunitățile bisericii creștine primare au o așa forță, maturitate și inspirație încât asigură contemporaneitatea epistolei până în secolul XXI.
Elementul care atrage atenția tuturor cititorilor este înzecita referire la Isus în forma expresiei „în Hristos” („în El”), fiind astfel identificat deopotrivă centrul în care Dumnezeu a ancorat tot planul de mântuire al omenirii, dar și singurul nostru reper cotidian pentru o viață creștină autentică. Jumătate teologie pură și jumătate practică efectivă, Epistola către efeseni sintetizează Evanghelia: prin har am fost mântuiți prin credință, ca atare, să trăim o viață demnă de chemarea ce ni s-a făcut!
Vei descoperi o istorie plină de emoții și învățăminte citind cartea Ce mi-au văzut ochii de Valeriu Petrescu. Această lucrare, scrisă cu pasiune și autenticitate, explorează istoria Bisericii Adventiste din România între anii 1917 și 2017, prin ochii unui martor ocular.
De la persecuțiile din perioada comunistă la momente de triumf spiritual, cartea oferă o perspectivă intimă asupra vieții și credinței unei comunități care a supraviețuit și a înflorit în fața adversității. O lectură captivantă pentru cei interesați de istorie, spiritualitate și reziliență.
Valeriu Petrescu este pastor pensionar al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Căsătorit cu Elena Petrescu, au împreună doi copii și trei nepoți.
A păstorit câteva biserici în județul Suceava și în București. A fost director al Editurii Viață și Sănătate, capelan și profesor la Liceul Teologic Adventist „Ștefan Demetrescu”, director al Departamentelor Școala de Sabat/ Lucrare Personală și Educație ale Uniunii. A condus Centrul Media Adventist. A predat la Universitatea Adventus pro bono la specialitatea Asistență Socială.
A studiat teologia și dreptul. Are un master în leadership de la Universitatea Andrews și un doctorat în sociologie de la universitatea București.
Cartea Isus ne-a învăţat este rezultatul unor reflecţii cu privire la reacţiile contemporanilor lui Isus, la învăţăturile Sale, descrise în Evanghelii si a mărturiilor care ne ajută să ne dăm seama cât de puternic era impactul lui Isus ca dascăl în cele sufleteşti.
Vrem sau nu, Omul din Nazaret rămâne figura religioasă despre care s-a scris şi se scrie cel mai mult, arătându-se astfel angvergura influenţei Lui peste timp.
Din această carte vei afla perspectiva lui Isus asupra unor subiecte cum ar fi: cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu, rugăciunea, anxietăţile, odihna, credinţa, adevărul, practicarea religiei şi relaţia ei cu obţinerea vieţii veşnice, iertarea lui Dumnezeu şi sfârşitul timpului sau al istoriei.
Ca profesor de Noul Testament, preocupat în egală măsură de latura spirituală şi practică a învăţăturilor hristice, autorul încearcă să ofere sufletului uman un răspuns la frământările sale.
Laurenţiu Moţ , autor al mai multor studii de specialitate, este în prezent rectorul Universităţii Adventus.
Dacă vrei să afli cum poți trăi o viață plină de încredere și pace, în ciuda sentimentelor de insuficiență, cartea Destul de Tamyra Horst este ceea ce ai nevoie!
Prin povestea sa personală și învățăturile biblice, autoarea te învață să identifici minciunile care te țin prizonieră și să descoperi adevărul despre cine ești în Hristos. Învață cum să te eliberezi de rușine, să învingi temerile și să trăiești plenitudinea vieții pe care Dumnezeu ți-a pregătit-o.
Destul te va învăța să te bazezi pe suficiența lui Dumnezeu, chiar când tu simți că nu ești destul. Perfectă pentru orice femeie care dorește să trăiască o viață autentică și plină de speranță.
„Dumnezeu este atotsuficient. El doreşte ca noi să-L descoperim în insuficienţa noastră. ” - Tamyra Horst