In lumea religioasă, evenimentele se precipită spre "ziua cea mare a Domnului". Astăzi, mai mult ca oricând, este potrivit cuvântul care zice: "Ferice de cine citeste si de cei ce asculta cuvintele acestei prorocii si pazesc lucrurile scrise in ea.''
Să privim cu atenţie în jurul nostru.Pretutindeni în lume, natura şi-a ieşit din făgaş făcând ca vremurile apocaliptice să devină o realitate cotidiană.
Această lucrare este, în esenţă, un studiu biblic asupra rolului pe care bijuteriile îl au în Biblie. Vom face un efort deosebit pentru a-i permite textului biblic să vorbească de la sine.
Angel Manuel Rodriguez este doctor în teologie şi slujeşte ca director al Institutului de Cercetări Biblice al Conferinţei Generale a Adventiştilor de Ziua a Şaptea din anul 1992. El a fost, de asemenea, preşedinte al Antillian College şi vicepreşedinte al Southwestern Adventist University. Este autorul mai multor cărţi( dintre care Mesajul, misiunea şi unitatea bisericii; Introducere la teologia rămăşiţei, publicate de Editura Viaţă şi Sănătate) şi susţine o rubrică lunară în Adventist World.
În cartea Și tu ai creier, volum care îmbină elemente autobiografice cu principiile de viață a căror valabilitate și putere le-a testat personal, Ben Carson îi încurajează pe adolescenți și tineri să folosească extraordinarul și complexul organ numit creier pentru a gândi cutezător și a-și croi drum către un viitor mai bun.
Orice tânăr are un potențial enorm și poate înfrânge circumstanțele potrivnice, atingând culmile succesului.
Este necesară însă asumarea unor principii de viață ferme și parcurgerea cu răbdare a unor etape.
Fiecare pagină a acestei cărți te încurajează să gândești pe termen lung, folosind la maximum acest cadou minunat oferit de Dumnezeu — creierul.
Cum de s-a stricat atât de mult lumea în care trăim?
De ce există atâta suferință?
De unde a venit tot răul?
Întrebări ca acestea îi tulbură pe mulți oameni care se gândesc la viață. Știința nu le dă răspunsuri, iar filozofia are atât de multe răspunsuri care se bat cap în cap unele cu altele.. Unde am putea găsi adevarul?
Materialul din această carte este selectat și adaptat dintr-o lucrare mai mare și anume Istoria mântuirii. Lectura acestei cărți ar putea fi ocazia în care și tu să primești o veste bună, de speranță, despre viitor.