Bing din Kobuk este povestea unui băiat inuit care își petrece primii ani ai copilăriei plimbându-se dintr-o casă maternală în alta. Când ajunge în casa unor creștini, viața lui Bing capătă un sens nou și ia o turnură de-a dreptul neașteptată. Ajungând să trăiască în ținuturile sălbatice ale râului Kobuk, Bing învață, alături de noul lui tovarăș, lupul Sag, să supraviețuiască într-un loc în care cea mai mică greșeală te poate costa viața. Dincolo de aventuri captivante în sălbăticie, povestea le vorbește copiilor despre credință și iertare, oferind o lecție despre faptul că nimic nu este la voia întâmplării.
Bing din Kobuk face parte din colecția de carte pentru copii „Biblioteca Junior”.
Kenneth C. Crawford a fost pastor și autor de cărți pentru copii. S-a îndrăgostit în mod iremediabil de Alaska și de regiunea arctică, iar lucrul acesta s-a reflectat din plin în creațiile sale literare. Dintre cărțile publicate amintim: Yuki; Ossie the Otter și Cappy, the Arctic Tern.
Bianca Anton este ilustratoare de cărți pentru copii. A ilustrat: Darurile lui Dumnezeu pentru noi; Mihnea spune: „Mulțumesc!”; Vara măcălendrilor; Călătoria lui Pavlo și a Ninei; În căutarea chivotului pierdut; Promisiunea – Povestea inimoasei Chessie Harris ș.a.
Anul 1517 îl face faimos pe un bărbat anume. Atât de faimos, încât, chiar și astăzi, cinci sute de ani mai târziu, mulți oameni încă asociază anul 1517 cu numele lui: Martin Luther.
În 1517, el a publicat 95 de teze care au declanșat o adevărată mișcare. A început astfel o luptă pentru autoritate în Biserica Catolică, luptă care a zguduit și, în cele din urmă, a divizat lumea creștină până astăzi. Ceea ce a început cu o dispută universitară s-a încheiat în 1530 cu o declarație protestantă – „Mărturisirea de credință de la Augsburg”. A fost nașterea bisericilor protestante.
În cartea aceasta, autoarea Meike Roth-Beck povestește despre viața palpitantă a lui Martin Luther și, totodată, prezintă câteva dintre cele mai importante teze ale sale, explicându-le pentru copii.
Ilustrațiile geniale ale lui Klaus Ensikat dau viață perioadei de sfârșit a Evului Mediu. Cartea aduce în atenția copiilor o parte semnificativă din istoria creștinismului și a lumii.
Uneori poate fi greu să te rogi. A te conecta cu Dumnezeu este însă unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poţi face în viaţă. În jurnalul acesta vei descoperi texte biblice care accentuează importanţa diferitelor tipuri de rugăciune: cerere, recunoştinţă. mijlocire, iertare sau pocăinţă.
Fiecărei săptămâni îi este alocată o secţiune specială cu fotografii frumoase şi activităţi care te vor ajuta să creşti în credinţă şi să înţelegi cum poţi vorbi cu Dumnezeu despre lucrurile care ţi se întâmplă zi de zi. Nu uita că El este mereu gata să Te asculte!