


Pret oferta saptămânii
29,25 Lei
Pret intreg
20,00 Lei
Pret intreg
16,00 Lei
La o primă impresie, Desmond Doss poate părea un om greu de înțeles, pentru că ceea ce a făcut el este greu de făcut. Doss a fost primul militar american necombatant decorat cu Medalia de Onoare a Congresului Statelor Unite, după ce a salvat de unul singur 75 de soldați în bătălia de la Okinawa, din al Doilea Război Mondial, fără să pună măcar o dată mâna pe armă.
Conform principiilor sale religioase, era convins că trebuie să își apere țara, dar în același timp să nu ia nicio viață omenească. Doss s-a ținut scai de armată, deși armata a încercat din răsputeri să scape de el, și în același timp Doss s-a ținut scai de Dumnezeu.
Cartea de față, scrisă de a doua soție, Frances Doss, este cheia de descifrare a minții uimitoare a acestui erou american și totodată, materialul care a stat la baza documentarului Necombatantul și a blockbusterului Hacksaw Ridge/Fără armă în linia întâi (RO), film în regia lui Mel Gibson, câșticător al Premiului Oscar la două categorii.
John Wycliffe a trăit în secolul al XIV-lea și a rămas în istorie prin proiectul de traducere a Bibliei în limba engleză într-o perioadă în care oamenii de rând nu aveau acces la textele sacre în propriile limbi. Teolog, filosof, profesor universitar, scriitor, predicator și polemist, Wycliffe a anticipat prin cărțile, discursurile și acțiunile sale activitatea marilor figuri ale Reformei protestante. Volumul de față prezintă o scurtă biografie a lui Wycliffe, așa cum a fost scrisă de autoarea Ellen G. White în cartea Tragedia veacurilor.
Cartea include, pe lângă textul lui Ellen G. White, note suplimentare care aduc un plus de informație despre epoca și contextul activității lui John Wycliffe, precum și o cronologie istorică și index.
„Prin curajul arătat în exprimarea opiniilor sale, prin sârguința dovedită în ce privește studiul, prin amploarea proiectelor sale și prin influența pozitivă asupra contemporanilor și a generațiilor următoare, John Wycliffe rămâne, chiar și azi, un personaj emblematic și un exemplu de om al credinței.” (Florin Bică, editor)
Ellen G. White (1827–1915) a scris numeroase cărți despre istoria biblică, istoria creștinismului, educație, spiritualitate creștină, dietă și stil de viață. Două dintre cele mai iubite cărți ale ei sunt Calea către Hristos și Viața lui Isus. Un alt volum îndrăgit de public este Tragedia veacurilor, din care a fost extras capitolul despre John Wycliffe, ce formează textul de bază al cărții de față.
Student la medicină, Óscar pierde anul în urma unui transfer eșuat al foilor sale matricole. E încorporat în Armata Spaniei, unde suferă din pricina credinței lui, având neșansa de a pica sub comanda abuzivă a unui sergent-fiară.
Pilot de elicopter și lider înnăscut, sergentul Moliner nu dă doi bani pe soldatul „mistic” și „religia lui dezgustătoare”.
După o vreme, aflat într-o vizită la niște rude care studiau Biblia, Moliner ajunge în contact direct cu profesori de la Institutul Teologic. În cadrul discuțiilor îi revin în minte toate tachinările și discuțiile avute cu soldatul credincios.
Ceva se întâmplă!… continuarea fascinantă a istoriei o găsești în cartea Vase alese.
Există eroi fără pelerină?
Cu siguranță! Cartea aceasta vă prezintă zece istorii adevărate care dovedesc fără tăgadă că eroii adevărați sunt mai puternici și mai vrednici de admirație decât orice supererou animat sau de bandă desenată. Iar asta cu atât mai mult cu cât e vorba de niște copii și adolescenți care au avut curaj să viseze, să acționeze, să depășească prejudecățile și să-și învingă propriile limite sau pe cele impuse de alții.
Eroi fără pelerină este o carte pentru copii, dar și pentru adulți. Cititorii vor întâlni în paginile ei eroi din locuri și culturi diferite, ale căror vieți îi vor face să râdă, să verse lacrimi, să viseze la o lume mai bună și să descopere puterea nebănuită din inima ființei umane.
Despre Holocaust și epoca nazistă s-a scris mult. Cu toate acestea, puține au fost scrise la persoana întâi sau sunt atât de pline de detalii intrigante precum povestea pe care Marta Fuchs o spune aici. Moștenirea salvării este despre experiențele tatălui său, Morton (Miksa) Fuchs, și ale familiei sale, ca evrei în Ungaria, în epoca nazistă. O mare parte din povestire este relatată la persoana întâi, de către cei care au supraviețuit acestor evenimente.
Cu toate acestea, după cum indică și titlul, un aspect important al cărții este modul în care Miksa a supraviețuit, cu ajutorul unei surse surprinzătoare – ofițerul maghiar (dintre neamuri) responsabil de batalionul lui de muncă forțată. În mod emoționant, Miksa Fuchs a supraviețuit războiului; „salvatorul” său... nu. Relatarea modului în care s-a ajuns la această situație reprezintă o mare parte din ceea ce face această carte unică și o lectură captivantă. Exemplul de eroism pe care îl demonstrează salvarea aceasta ar trebui să ne emoționeze pe toți și, în special, să ofere un model demn de urmat pentru tinerii cititori.