
Povestea lui George W. Carver. Un talent în slujba lui Dumnezeu le face cunoștință tinerilor cititori cu un personaj foarte interesant și înzestrat cu talente deosebite – George Washington Carver. Născut ca sclav în secolul al XIX-lea, acesta a dovedit încă din primii ani ai vieții nu doar o curiozitate nefirească pentru lumea naturii și pentru studiu, ci și o înclinație apreciată de cei din jur pentru îngrijirea plantelor.
Yvonne Davy povestește viața lui Carver încă de la primele luni de viață și ne arată cum băiatul firav a depășit o mulțime de obstacole, multe cauzate de prejudecățile dominante în epocă și de statutul inferior atribuit populației de culoare din Statele Unite ale Americii. În ciuda faptului că era bâlbâit, că era „negru”, că nu avea bani și nici educație, George W. Carver a devenit un foarte apreciat om de știință, bucurându-se de susținerea unor persoane cu mare trecere în societate.
Volumul Povestea lui George W. Carver îi va inspira pe cititori să nu se dea bătuți, să își facă planuri îndrăznețe și să facă din Dumnezeu un sprijin în îndeplinirea lor.
Cartea, inclusă în colecția „Biblioteca Junior”, este îmbogățită de ilustrațiile realizate de Adrian Barbu.
Scriitoarea Yvonne Davy s-a născut în Africa de Sud și a publicat douăsprezece cărți și numeroase articole despre viața în Africa și despre istoriile de viață ale unor oameni celebri.
Familia Voiculescu se pregătea de plecare. Plănuiseră de mult timp vacanța, iar ziua mult așteptată sosise... Irina, mezina familiei, era de departe cea mai încântată.
Auzindu-i pe cei mari vorbind despre bagaje, Irina îi spuse mamei:
- Cred că, în drumul spre cer, bagajul de mână este cel mai mare. Trebuie să încapă acolo dragoste, bunătate, răbdare, credință, bucurie și multe, multe altele. Și... toate acestea trebuie să fie la îndemână, ca să putem ajunge ușor la ele, nu-i așa, mămico...?
(fragment din povestirea Bagajul de mână)
Cartea Bagajul de mână așază în bagajul de viață al copiilor noștri 70 de articole indispensabile pentru creșterea lor armonioasă și o viață de adult împlinită: Ajutor la nevoie, Altruism, Amabilitate, Ascultare, Blândețe, Bucurie, Bunătate, Bune maniere, Credincioșie, Credință, Consacrare, Curaj, Cuvântul lui Dumnezeu, Dărnicie, Dragoste, Facere de bine, Hărnicie, Iertare, Încurajare, Încredere si multe, multe altele.
Include CD audio.
Întrebările şi activităţile sunt din urmăoarele cărţi ale Bibliei: Evanghelia după Matei, Ieremia 1, 2, 7-13,18,19,24-25, 52; Efeseni, Coloseni
Profeți si Regi cap. 34 Ieremia;
Hristos Lumina Lumii cap 13:Biruinta;
Faptele Apostolilor cap.27 Efes, cap.28. Zile de osteneală şi încercări;
Copilasi, nu-i asa ca asteptati cu nerabdare povestioara mamei inainte de culcare?
Maria si-a varat deja nasucul sub plapumioara, dar e numai ochi si urechi, pentru ca mami are intotdeauna cele mai interesante povestioare. Ea vorbeste atat de frumos din Cartea cartilor, de parca universul ar lua fiinta sub ochii ei. Fiecare zi este o aventura, fiecare seara, un deliciu.
Va urez o lectura binecuvantata alaturi de Isus, Prietenul tuturor copiilor!
Autor: Gabriela Banici