Suprapunerea celor două imagini – a pomului vieții cu frunzele sale și a luminii lui Dumnezeu, care (i)luminează – elucidează simbolismul candelabrului cu șapte brațe, faimosul menorah din templul din vechime. Având forma unui pom, cu ramuri de lumină, candelabrul era semnul speranței17. Fiind un simbol care amintea de Grădina Edenului, cu pomul vieții și lumina ei, sfeșnicul menținea aprins în inimile israeliților dorul după Paradisul pierdut.
Viața pe care o dau fructele și frunzele pomului este una deplină. Pomul vieții hrănește deopotrivă trupul și sufletul. O astfel de abordare holistică este specifică gândirii ebraice. Viața spirituală și cea biologică sunt identice. Ebraica folosește același cuvânt, ruah, atât pentru suflarea de viață, procesul de respirație, ce ține de fiziologia organismului (Geneza 6:17; 7:15), cât și pentru spirit, sau dimensiunea spirituală (Numeri 27:18; Isaia 63:10,11). Ruah-ul care îi face pe oameni capabili să respire și care le dă viață vine de la Dumnezeu – este ruah-ul, sau Duhul, lui Dumnezeu. Psalmistul identifică o relație strânsă între cele două ruah-uri: „Le iei suflarea [ruah], ele mor și se întorc în țărână. Îți trimiți Duhul [ruah], ele sunt plăsmuite” (Psalmii 104:29,30, NTR).
Cu alte cuvinte, ființele omenești există numai câtă vreme se află într-o relație cu Dumnezeu. Dimensiunea religioasă nu este limitată la domeniul nevoilor spirituale, ci este și o necesitate biologică, un adevăr proclamat încă de pe primele pagini ale Bibliei. Dumnezeu a creat ființa umană, suflându-i în nări viață. Astfel, fiecare om este biologic dependent de Dumnezeu. Atunci când taie legătura dintre el și Dumnezeu, moare (Geneza 2:17; cf. 3:17-19). Acum, ultimele pagini ale Bibliei proclamă același adevăr. Viața spirituală și cea fizică sunt împletite una cu cealaltă.
Noul Ierusalim nu este paradisul unor suflete descarnate, al unor ființe eterice, după cum nu este nici paradisul musulman al plăcerilor senzuale. Acolo, viața este una deplină. Simțurile vor fi invadate de experiența atingerii, a mirosului, a gustului, a frumuseții. Cei răscumpărați nu vor mai simți niciodată oboseală, dezgust sau suferință. Trupul va fi mai puternic ca niciodată, însă și intelectul va fi revitalizat. Gândurile vor fi mai profunde, iar misterele vieții vor deveni mai clare percepției omenești. Cei mântuiți vor asimila și vor înțelege mult mai ușor Cuvântul lui Dumnezeu. Facultățile mentale și spirituale nu au fost niciodată atât de bine ascuțite. Memoria, inteligența și pasiunea pentru învățare vor reînvia.
Însă deocamdată, ne târâm într-o lume a luptelor și a suferinței. Frumusețea trebuie să împartă locul pe lumea aceasta cu nenorocirea, la umbra porților palatelor zac cerșetori, minciuna corupe adevărul, iar miasma morții se simte în orice are viață. Trăim într-o lume care strigă după schimbare, strigă după venirea lui Isus Hristos.
NOTE
17. Vezi Carol L. Meyers, The Tabernacle Menorah, American Schools of Oriental Research Dissertation Series, nr. 2, Missoula, Montana, Scholars Press for the American Schools of Oriental Research, 1976, p. 118 ș.u.