ARMAGHEDON – PARTEA A II-A
În manieră tipic evreiască, profetul derulează acțiunea înapoi, de la viziunea victoriei la evenimentele care au dus la ea11. Sângele proaspăt de pe hainele călărețului (Apocalipsa 19:13) arată că și-a folosit sabia, ceea ce ne duce înapoi la a doua pecete. Sângele opresorilor este acum vărsat după cum a fost vărsat cel al martirilor (Apocalipsa 6:3,4). Călărețul alb pornește un război împotriva celor ce au făcut război cu sfinții. Cine a scos sabia va trebui să moară de sabie.
Strângerea „împăraților pământului” împotriva războinicului divin (Apocalipsa 19:19) trimite la o adunare asemănătoare, a „împăraților pământului întreg”, pe muntele Meghido, împotriva Dumnezeului care vine „ca un hoț” (Apocalipsa 16:14-16). Pasajul de față are o serie de teme comune cu cel care descrie al șaselea potir – este aceeași bătălie de la Armaghedon.
Apocalipsa nu descrie detaliile luptei. Profetul se mulțumește să ne spună sfârșitul ei: Dumnezeu îi învinge complet pe dușmanii Săi. Fiara și profetul mincinos se unesc acum cu toți ceilalți. Capitolele 17 și 18 au fost o relatare incompletă a războiului de la Armaghedon. Am fost martorii înfrângerii Babilonului și ai efectelor devastatoare pe care această înfrângere le-a avut asupra împăraților pământului, dar Scriptura nu ne-a spus nimic despre soarta finală a acelor împărați. Acum, îngerul încheie povestea. El ne amintește de înfrângerea Babelului și a aliatului său, profetul mincinos (Apocalipsa 19:20; cf. 17:16; Daniel 7:11). Relatarea anterioară (Apocalipsa 17 și 18) nici măcar nu-l menționase pe profetul mincinos. Acum suntem martorii căderii ambelor puteri.
Cât despre ceilalți – „împărații pământului”, adică puterile politice ale lumii –, ei vor fi „uciși cu sabia care ieșea din gura Celui ce ședea călare pe cal” (Apocalipsa 19:21). Pedeapsa lor este diferită de cea a fiarelor. Ei sunt atacați cu sabia. Dumnezeu luptă cu fiecare putere în sfera ei de acțiune. Puterea cosmică a Dumnezeului judecător anihilează puterile religioase, în timp ce puterea militară a Dumnezeului oștirilor distruge puterile politice.
Această armă fatală nu este alta decât cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu a creat lumea prin cuvântul Său (Geneza 1:3; Ioan 1:1-3), iar acum o distruge prin același instrument. Cuvântul lui Dumnezeu poate deopotrivă să creeze și să distrugă. „Odinioară erau ceruri și un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă și cu ajutorul apei. (…) Iar cerurile și pământul de acum sunt păzite și păstrate prin același Cuvânt pentru focul din ziua de judecată” (2 Petru 3:5-7).
În limba ebraică, „cuvântul” reprezintă mai mult decât o suită de sunete. Davar „cuvânt” înseamnă și „istorie” sau „eveniment”. Cuvântul este expresia sufletului, a persoanei. Conform Epistolei către evrei, „Dumnezeu (…) ne-a vorbit prin Fiul” (Evrei 1:1,2).
Întoarcerea lui Hristos, coborârea efectivă a lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor, este cel mai expresiv cuvânt, cel mai pronunțat eveniment al lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care oamenii nu o pot suporta (Isaia 33:20; cf. 1 Timotei 6:16). Fie se vor schimba, fie vor muri. Venirea lui Dumnezeu aduce cu sine ori transformare (1 Corinteni 15:51,52), ori moarte.
NOTE
11. Vezi Enigmele Bibliei – Daniel, p. 163.