CALUL ALB
Calul alb ne duce înapoi, la evoluția istorică a peceților. În cadrul acestora, calul alb simboliza începutul triumfător al bisericii (Apocalipsa 6:2), acoperind numai primele momente ale istoriei. Acum, calul alb simbolizează întoarcerea triumfătoare a oștirii cerești și reprezintă totalitatea istoriei. Astfel, ultimul cal alb preia și finalizează ceea ce a început primul cal alb.
În ciclul peceților, pe calul alb era un călăreț al păcii, neînarmat. Acum, călărețul este un războinic însetat de sânge, care Își folosește sabia împotriva națiunilor și care varsă sânge (Apocalipsa 19:13,15). Primul călăreț purta o cunună de lauri (Apocalipsa 6:2), în timp ce al doilea călăreț are multe coroane (Apocalipsa 19:12). Laurii marcau victoria de moment în cadrul unei competiții sportive, dar multiplele coroane simbolizează acum permanența regalității. Apocalipsa l-a menționat pe primul călăreț doar în trecere – ca o umbră. Acum însă Îi putem distinge trăsăturile. Cartea Îi descrie clar capul și ochii (vers. 12), gura (vers. 15), coapsele și hainele (vers. 16),
dezvăluindu-I în mod clar identitatea.
El primește patru nume, care exprimă atât apropierea de om a Dumnezeului întrupat, cât și grandoarea Lui. Primul nume, „Cel credincios și Cel adevărat” (vers. 11), afirmă certitudinea prezenței lui Dumnezeu – venirea Lui este sigură10. Al doilea nume, „pe care nimeni nu-l știe” (vers. 12), exprimă faptul că Dumnezeul invizibil și distinct de noi este departe – venirea Sa va fi neașteptată. Al treilea nume, „Cuvântul lui Dumnezeu” (vers. 13), afirmă că Dumnezeu S-a manifestat în trup omenesc, că El este un Dumnezeu care S-a descoperit în cuvintele și acțiunile poporului Său. El este Dumnezeul personal al istoriei și al existenței. Iar al patrulea nume, „Împăratul împăraților și Domnul domnilor” (vers. 16), exprimă suveranitatea Stăpânului universului. Este și numele Mielului, Isus Mesia (Apocalipsa 17:14).
În pasajul nostru, sunt împletite transcendența și imanența lui Dumnezeu. El este atât aproape, cât și departe. Profetul cuplează întruparea și apropierea lui Dumnezeu de om cu suveranitatea, dreptatea și grandoarea Lui. Același lucru l-a spus și Isus când s-a rugat: „Tatăl nostru [Dumnezeul de aproape] care ești în ceruri [Dumnezeul de departe]” (Matei 6:9).
În același fel, împărăția lui Dumnezeu este deopotrivă prezentă și viitoare, existențială și cosmică. Imediat după ce le-a spus fariseilor că împărăția lui Dumnezeu este „înăuntru” (Luca 17:21), Isus a adăugat: „Căci, cum iese fulgerul și luminează de la o margine a cerului până la cealaltă, așa va fi și Fiul omului în ziua Sa” (vers. 24).
Doar înțelegerea acestei tensiuni asigură calitatea adorării și închinării noastre. Nu este întâmplător că această reflecție intervine chiar în momentul în care Ioan este în genunchi, în plin proces de închinare (Apocalipsa 19:10), și că acesta este și punctul în care revelația Apocalipsei atinge apogeul – parusia.
NOTE
10. Mai târziu, cele două adjective caracterizează Cuvântul (Apocalipsa 22:6), pentru a ne încredința de autenticitatea împărăției lui Dumnezeu și a Noului Ierusalim (vers. 1-5).