Auzind aceste cuvinte, Ioan cade la picioarele îngerului, „ca să [se] închin[e] lui” (vers. 10). Profetul pare să se fi lăsat dus de val, în emoția momentului. „Ferește-te să faci una ca aceasta!”, îl mustră îngerul. „Eu sunt un împreună-slujitor cu tine”, spune el. Doar lui Dumnezeu trebuie să ne închinăm. Și pentru a-și întări argumentul, îngerul oferă un motiv care nu pare să aibă vreo legătură cu subiectul discuției lor: „Căci mărturia lui Isus este duhul prorociei” (Apocalipsa 19:10).
Aceste ultime cuvinte sunt enigmatice. Le regăsim din nou la finalul cărții, într-un context similar (Apocalipsa 22:8,9). Acolo apare din nou un „ferice” care-l determină pe profet să se arunce la picioarele îngerului în închinare. și acolo profetul primește o mustrare din partea acelui „împreună-slujitor”. Paralelismul dintre cele două pasaje ne ajută să clarificăm strania expresie:
Expresia „[cei] care păstrează mărturia lui Isus” corespunde expresiei „cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta”. Cu alte cuvinte, „mărturia lui Isus” este echivalentul „cărții acesteia”, adică Apocalipsa. A da mărturie despre Isus înseamnă deci a proclama mesajul Apocalipsei – înseamnă a anunța profeția care privește mântuirea finală a universului. „Mărturia lui Isus” vine de la Isus Însuși (în limba greacă, un genitiv subiectiv; cf. Apocalipsa 1:1,2) și este identificată, în pasajul nostru, cu „duhul prorociei”, adică cu inspirația care vine de la Dumnezeu în ce privește profețiile8. Apocalipsa 19:10 ne confirmă acest lucru. Mărturia lui Isus este, așadar, mai mult decât o chestiune de etică sau o tradiție culturală – ea implică inspirație de sus.
Într-un alt pasaj, Apocalipsa asociază mărturia lui Isus cu respectarea poruncilor (Apocalipsa 12:17). A asculta de poruncile lui Dumnezeu, adică a trăi după criteriile divine, înseamnă a confirma profeția. „Mărturia lui Isus” înseamnă deci și o mărturie despre Isus. O viață morală este un semn al duhului prorociei, adică al inspirației divine. Cu alte cuvinte, nu putem pretinde că avem duhul prorociei fără să integrăm principiile sale divine în viața și existența noastră. Scriptura denunță aici fanatismul și alte excese religioase care sacrifică etica pe baza pretextelor profetice.
Expresia „mărturia lui Isus” are astfel două fațete9. Nu este o coincidență că Apocalipsa asociază „mărturia lui Isus” și „duhul prorociei” cu „rămășița seminței ei” (Apocalipsa 12:17). Ultimii oameni care dau mărturie despre revenirea lui Dumnezeu nu doar că manifestă loialitate și neprihănire, ci sunt și conștienți de profeție, care-i călăuzește prin ultimele zbateri ale istoriei.
VICTORIILE CERULUI
Următoarea viziune îi este dată lui Ioan în timp ce stă aplecat la pământ în adorare (Apocalipsa 19:10). Privind dincolo de înger, profetul vede „cerul deschis” (vers. 11). Până acum, cerurile se deschiseseră doar pentru a ieși de acolo voci sau îngeri. Mai devreme, o ușă fusese deschisă (Apocalipsa 4:1); la fel și templul (Apocalipsa 11:19; 15:5). De data aceasta, cerurile întregi se deschid larg. Revelația este completă acum, dat fiind că viziunea ne dezvăluie infinitatea împărăției cerești.
La orizont se profilează un cal alb, galopând într-o ultimă campanie militară. Victoriile cerului urmează structura celor șapte peceți:
NOTE
8. Găsim această definiție a „duhului prorociei” în Targumul aramaic. Vezi Hermann L. Strack și Paul Billerbeck, Kommentar zum Neuen Testament aus Talmud und Midrasch, München, Beck, 1922-1961, vol. 2, p. 128, 129; cf. John W. Etheridge, The Targums of Onkelos and Jonathan Ben Uzziel on the Pentateuch, Londra, Longmans, Green and Co., 1862, vol. 1,
p. 131, 556; vol. 2, p. 442.
9. Vezi, de exemplu, 1 Corinteni 1:6; cf. Werner de Boor, Der erste Brief des Paulus an die Korinther, Wuppertaler Studienbibel, Wuppertal, Brockhaus, 1968, p. 28; cf. Gerhard Pfandl, „The Remnant Church and the Spirit of Prophecy”, în Frank B. Holbrook (ed.), Symposium on Revelation—Book 2, Daniel and Apocalipsa Committee Series, vol. 7, Silver Spring, Maryland, Biblical Research Institute, General Conference of Seventh-day Adventists, 1992, p. 310, 316.