INTERLUDIU: FRUMOASA ȘI BESTIA
În mijlocul haosului, cuvântul profetic marchează o pauză: „Apoi, unul din cei șapte îngeri care țineau cele șapte potire a venit de a vorbit cu mine și mi-a zis: «Vino să-ți arăt judecata curvei celei mari, care șade pe ape mari. Cu ea au curvit împărații pământului și locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!»” (Apocalipsa 17:1,2). Nu este nicio coincidență că îngerul care vorbește este asociat cu cele șapte potire (vers. 1). Intenția revelației sale este tocmai aceea de a justifica pedeapsa pe care o reprezintă cele șapte potire.
Dumnezeu nu se comportă asemenea unui dictator care știe ce face și care are motivele sale pentru acest lucru. Dimpotrivă, El îi iubește și îi respectă pe cei din poporul Său și vrea ca ei să Îi înțeleagă și să Îi sprijine acțiunile.
Acesta este ultimul interludiu structural. Până acum, interludiile au avut de-a face cu cei răscumpărați, care trăiau prin speranță, nefiind încă mântuiți (Apocalipsa 7; 10:1 – 11:14; 15:1-5), în timp ce Babelul își continua faptele nelegiuite de-a lungul istoriei. Însă în această a treia și ultimă parte a Apocalipsei (Apocalipsa 15 – 22), viziunea celor răscumpărați ni se prezintă ca un eveniment istoric concret. Acum, Babelul nu mai este decât un simplu interludiu, un detaliu din afara realității. Prin urmare, chiar structura Apocalipsei indică speranță și judecată.
FRUMOASA
În acest interludiu, Babelul este descris ca o femeie ce seamănă cu rivala ei, femeia din capitolul 12, care simboliza poporul lui Dumnezeu și rolul lui în istoria omenirii. Ambele personaje au o dimensiune cosmică – ocupă un loc central în univers – și apar în contextul pustiului (Apocalipsa 17:3; cf. 12:6,14) și al balaurului (Apocalipsa 17:3,7; cf. 12:4,13).
Însă contrastul dintre cele două femei este și mai izbitor. Prima femeie era în cer, înconjurată de corpuri cerești (Apocalipsa 12:1), în timp ce a doua este așezată pe ape, înconjurată de împărați decăzuți (Apocalipsa 17:1,2). Prima este atacată de balaur (Apocalipsa 12:4,13-17), în schimb a doua are o natură de balaur (Apocalipsa 17:3) și îi persecută pe cei care Îi sunt credincioși lui Dumnezeu (vers. 6). Prima fuge în exil (Apocalipsa 12:6), a doua se lăfăie ca o regină (Apocalipsa 17:3,4). Prima suferă singură în pustiu (Apocalipsa 12:6,14), a doua benchetuiește în cetate (Apocalipsa 17:4). Prima este hrănită de Dumnezeu (Apocalipsa 12:6,14), a doua este îmbătată de sângele sfinților (Apocalipsa 17:6). Prima este mama lui Mesia și a rămășiței Israelului (Apocalipsa 12:5,6), a doua este matroana prostituatelor (Apocalipsa 17:5). Evident, femeia din capitolul 17 reprezintă antiteza femeii din capitolul 12.
Metafora căsătoriei ne ajută să înțelegem aceste contraste. Vechiul Testament, după cum am menționat deja, portretizează adesea Israelul ca mireasa lui Dumnezeu și îi compară infidelitatea cu adulterul sau prostituția27. Apocalipsa folosește același limbaj. Identitatea prostituatei este sigură. Ea nu este nici o putere păgână, nici una politică. În linia tradiției biblice, prostituata din Apocalipsa reprezintă infidelitatea poporului lui Dumnezeu și, în perspectiva Noului Testament, reprezintă biserica ce a flirtat și a cedat în fața amanților ei lumești. Apocalipsa identifică prostituata cu Babelul. Numele pe care îl poartă, „Babilonul cel mare” (Apocalipsa 17:5), exprimă atât natura ei religioasă, cât și ambiția ei de a-I lua locul lui Dumnezeu.
O astfel de descoperire este cu adevărat șocantă. Având în vedere că, pe vremea profetului, biserica era abia la început, ideea aceasta are un impact puternic: „Când am văzut-o, m-am mirat minune mare” (vers. 6).
NOTE
27. Osea 5:3; Isaia 1:21; Ezechiel 16:15; 23:1-4 etc.